Nordis Management intră în insolvență, a decis Tribunalul București. Începe să cadă imperiul de carton al lui Ciorbă, soțul "avocatei interlopilor", pesedista Laura Vicol

Nordis se prăbușește sub greutatea "țepelor". Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a companiei Nordis Management, depusă de unul dintre creditori.
Societatea are acum la dispoziție un termen de zece zile pentru a-și exprima intenția de reorganizare, în caz contrar urmând să-i fie ridicat dreptul de administrare.
Potrivit unei investigații Recorder, toată afacerea Nordis este o "schemă frauduloasă" care "n-ar fi fost posibilă fără slăbiciunile majore din legislația românească, însă politicul care ar trebui să îndrepte aceste legi este puternic conectat la afacerea Nordis".
Datorii enorme
Decizia a fost luată, potrivit G4 Media, la doar câteva zile după ce compania Nordis a solicitat deschiderea procedurii de concordat preventiv, o mișcare menită să protejeze debitorul de acțiunile legale inițiate de creditori.
Grupul Nordis, cunoscut pentru proiectele sale imobiliare, se confruntă cu numeroase procese pe numele său, în special din cauza întârzierilor în livrarea apartamentelor și a neplății datoriilor către furnizori.
În cadrul ansamblului Nordis Mamaia, care include patru blocuri de tip apart-hotel în Năvodari, Constanța, mai multe societăți și persoane fizice au solicitat intrarea în insolvență a Nordis Management și a altor firme din grup, cum ar fi Nordis Property Services, Lampp Building Project și Nobileo Real Estate.
Aceste cereri de insolvență au apărut în urma nerespectării termenelor de livrare și a neplății sumele datorate către creditori.
Apartamente plătite, dar nelivrate
O mare parte din dificultățile financiare ale Nordis provin din neîndeplinirea obligațiilor asumate în cadrul promisiunilor de vânzare-cumpărare.
Mai mulți cumpărători ai apartamentelor din ansamblul Nordis Mamaia au inițiat procese împotriva companiei, fie pentru a intra în posesia imobilelor achiziționate, fie pentru a rezilia contractele și a-și recupera banii.
Printre aceste cazuri se numără și cel al firmei WestStar Real Estate, deținută de omul de afaceri Simion Apreutese, care a semnat un antecontract pentru 69 de apartamente în 2020.
Din cauza întârzierilor repetate în livrarea imobilelor, Nordis s-a angajat să restituie banii în rate, dar după efectuarea unei singure plăți de 1,5 milioane de euro, restul plăților au fost sistate, generând un conflict juridic între părți.
Nordis se prăbușește sub greutatea "țepelor"
Un alt caz recent implică pe Romeo Emilian Sobek, care a obținut o hotărâre judecătorească prin care șase promisiuni de vânzare-cumpărare au fost reziliate.
Nordis Management a fost obligată să restituie reclamantului suma de 2.464.671,95 lei, plătită în temeiul contractelor.
Alte persoane au depus plângeri similare, solicitând fie recuperarea banilor, fie intrarea în posesia apartamentelor promise.
În ciuda numeroaselor procese, Nordis Management a reușit în trecut să evite intrarea în insolvență prin plata datoriilor înainte de primul termen de judecată.
Însă, în contextul actual, în care există aproximativ 80 de creditori care cer insolvența, compania va trebui să demonstreze că poate implementa un plan de reorganizare viabil pentru a evita falimentul.
Concordatul preventiv, ultima speranță
La începutul lunii octombrie, reprezentanții Nordis Management SRL au depus la Tribunalul București o cerere de intrare în procedura de concordat preventiv, menită să blocheze inițierea procedurilor de insolvență.
Potrivit legii, în perioada concordatului preventiv omologat, creditorii nu pot deschide procedura de insolvență împotriva debitorului.
Această strategie este utilizată frecvent de companii aflate în dificultate pentru a-și reorganiza datoriile și a câștiga timp pentru a stabiliza situația financiară.