/

Dispute în USR-ul condus de Lasconi: Flavia Boghiu acuză presiuni ale grupării Fritz-Coliban ca să-i cedeze locul unui controversat lider din Iași. Controverse la stabilirea președintelui interimar

Dispute în USR-ul condus de Lasconi Foto: Inquam/Octav Ganea

Primele dispute în USR-ul condus de Lasconi: Flavia Boghiu, fost viceprimar al Brașovului, acuză presiuni ale grupării Fritz-Coliban ca să-i cedeze locul unui controversat lider din Iași, Ștefan Tănasă.

În plus, există controverse legate de modul în care sunt stabiliți vicepreședinții și cine ar fi președinte interimar în caz de demisie a Elenei Lasconi.

Citește și: ANALIZĂ Imperiul festivalier al clujeanului Buta se clatină: Untold și Neversea – datorii de zeci de milioane, Massif – necunoscut și fără impact comercial

Dispute în USR-ul condus de Lasconi

“Din respect faţă de Allen Coliban şi la presiunea lui Irineu (Irineu Darău – n.r.) vă anunţ că m-am retras din Biroul Naţional pentru a face loc candidatului de la Iaşi (Ştefan Tanasă), care era între cei opt pe lista scurtă.

Diferenţa dintre calcule şi rezultat a rămas să fie rezolvată prin retrageri, lucru pe care recunosc îl consider antidemocratic şi nedemn de principiile pe care s-a bazat întotdeauna filiala noastră“, a scris Boghiu pe un grup intern, citată de news.ro.

“Flavia Boghiu, Diana Stoica, Alina Girbea şi Diana Buzoianu au fost presate şi intimidate să se retragă de pe lista Biroului Naţional pentru a face loc celui care a falimentat filiala Iaşi – Tanasa Stefan. (…)

Ca preşedinte al filialei Iaşi, a dus organizaţia în faliment, cheltuind 200.000 de euro fără a justifica adecvat utilizarea acestor fonduri. Campania de la Iaşi a avut ZERO buget din cauza acestui management dezastruos. Mai mult, ne-a vizitat şi DGA-ul (Direcţia Generală Anticorupţie) filiala, în condiţiile în care Întâiul Şomer a şantajat un preşedinte de filială locală din judeţul Iaşi. (…)

Decizia de a forţa retragerea unor membri valoroşi pentru a face loc unui astfel de personaj ridică grave semne de întrebare privind integritatea şi direcţia partidului. Este demoralizant să vezi cum munca şi dedicarea unor membri sunt sacrificate pentru a promova oportunismul şi comportamentele neetice. Congresele şi voturile devin inutile dacă rezultatele sunt manipulate în favoarea unor indivizi controversaţi”, a scris Alexandru Florea, membru USR.

Tănasă a confirmat forțarea retragerilor în favoarea sa, într-o declarație pentru Ziarul de Iași: “Astfel am agreat la nivelul grupului nostru (Fritz-Coliban, n.r.). A fost clar stabilit de la început – aceasta a fost echipa propusă să fie în Biroul Național, evaluând performanțele pe care noi le-am avut. Noi, cei care am ajuns în BPN, am ajuns pentru că am performat și am avut rezultate, și aceasta a fost decizia grupului nostru”.

Nu este clar nici cum se aplică prevederea statutară privind împărțirea mandatelor de vicepreședinți și desemnarea celui care ar urma să fie președinte interimar. “Vicepreşedinti ai Biroului Naţional sunt primii candidaţi, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinute la Congres”, se arată la articolul 53.

Fritz sau Mihaiu, nr.2 în partid

Potrivit news.ro, echipa Elenei Lasconi a interpretat ”voturile obţinute la Congres” drept voturi obţinute de fiecare listă în parte. Prin urmare, primii 7 clasaţi în funcţie de votul pentru liste au fost: Radu Mihaiu (echipa Lasconi), Dominic Fritz (echipa Voiculescu), Ionuţ Moşteanu (echipa Stelian Ion), Lucian Stanciu-Viziteu (echipa Lasconi), Allen Coliban ( echipa Voiculescu), Stelian Ion (echipa Stelian Ion) şi Adrian Wiener (Echipa Lasconi). Nume importante ca Vlad Voiculescu, Clotilde Armand, Oana Ţoiu sau Claudiu Năsui au prins loc în BN, însă nu şi funcţii de vicepreşedinte. 

Tabăra Voiculescu susţine că vicepreşedinţii ar trebui stabiliţi în funcţie de votul uninominal, nu de votul pe listă. ”Votul pentru vicepreşedinţi e un vot despre persoane, nu despre liste”, susţine unul dintre liderii USR, citat de news.ro. Astfel, potrivit numărului de voturi pe care l-a primit direct fiecare candidat, ordinea primilor 7 din BN ar fi următoarea: 1. Dominic Fritz (262 de voturi). 2. Allen Coliban (240 de voturi). 3. Radu Mihaiu (219 voturi). 4. Daniel Stanciu-Viziteu (216 voturi). 5. Vlad Voiculescu (194 de voturi). 6. Oana Ţoiu (192 de voturi). 7. Clotilde Armand (16 de voturi). 

Potrivitul statutului, în cazul în care preşedintele partidului demisionează, în locul său urcă vicepreşedintele care a obţinut cel mai mare număr de voturi: Radu Mihaiu, conform interpretării taberei Lasconi (vot pe listă) sau Dominic Fritz, conform taberei Voiculescu (vot uninominal).

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

14:15Ne batem de proști cu “extremiștii“: PSD și PNL susțin candidatura loserului Antonescu ca să se asigure că Georgescu va fi președinte, nu un om liber, fără tinichele
12:04ANALIZĂ Noul Marcel Ciolacu: zile întregi fără nici o activitate la Guvern, dar foarte activ pe TikTok
11:23Pe ultima sută de metri, deși știa în ce dezastru se află bugetul, guvernul Ciolacu I a mai angajat peste 6.000 de bugetari
10:11Cinci proiecte CNAIR de centuri ocolitoare, preluate de Consiliul Județean Iași, care se va ocupa de licitații și execuție
10:05„Suveranist” AUR, dar mare investitor în multinaționale: consilierul local Creangă, mare jucător pe bursă
09:56Cele mai sigure investiții în 2025: aurul, titlurile de stat și depozitele bancare. De ce sunt cele mai puțin riscante
09:49Doar două sexe, masculin și feminin, în documentele oficiale ale SUA, a decis Trump printr-un ordin care, cel mai probabil, va fi contestat
09:39Guvernul introduce inteligența artificială în administrația publică pentru a scăpa de procedurile „arhaice” din sistemul britanic. Economii de zeci de miliarde de lire anual
09:29Copiii născuți în SUA din părinți imigranți fără acte nu mai au cetățenie americană, a decis Trump. Măsura, posibil neconstituțională, a fost deja contestată în instanță
21:30Boloș recunoaște că pensiile speciale au blocat PNRR-ul: „Avem jaloane care nu au fost îndeplinite, unul, cel legat de pensiile speciale”
21:11Candidatura lui Crin Antonescu va fi oficializată de alianța de guvernare iar candidatul „va trebui să se reconecteze cu electoratul”, spune Bolojan
20:59Biden și-a grațiat preventiv și doi frați și o soră în ultimele minute de mandat, invocând o posibilă răzbunare a lui Trump
20:45VIDEO Trump fost el însuși la ceremonia de învestire: se crede salvat de Dumnezeu, va aduce „epoca de aur” în SUA, țară în care vor fi recunoscute doar două genuri
20:31Mai multe sindicate îi cer lui Călin Georgescu să nu le paraziteze mitingul de vineri, care nu este politic, ci de protest la adresa „ordonanței trenuleț”
18:20Ponta, „paradit” de fostul procuror Negulescu, zis „Portocală”: trebuie să plătească daune morale de 25.000 de lei pentru că l-a făcut „interlop”