duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: Mihaiu

2 articole
Politică

Dispute în USR-ul condus de Lasconi

Primele dispute în USR-ul condus de Lasconi: Flavia Boghiu, fost viceprimar al Brașovului, acuză presiuni ale grupării Fritz-Coliban ca să-i cedeze locul unui controversat lider din Iași, Ștefan Tănasă. În plus, există controverse legate de modul în care sunt stabiliți vicepreședinții și cine ar fi președinte interimar în caz de demisie a Elenei Lasconi. Citește și: ANALIZĂ Imperiul festivalier al clujeanului Buta se clatină: Untold și Neversea – datorii de zeci de milioane, Massif – necunoscut și fără impact comercial Dispute în USR-ul condus de Lasconi “Din respect faţă de Allen Coliban şi la presiunea lui Irineu (Irineu Darău – n.r.) vă anunţ că m-am retras din Biroul Naţional pentru a face loc candidatului de la Iaşi (Ştefan Tanasă), care era între cei opt pe lista scurtă. Diferenţa dintre calcule şi rezultat a rămas să fie rezolvată prin retrageri, lucru pe care recunosc îl consider antidemocratic şi nedemn de principiile pe care s-a bazat întotdeauna filiala noastră“, a scris Boghiu pe un grup intern, citată de news.ro. “Flavia Boghiu, Diana Stoica, Alina Girbea şi Diana Buzoianu au fost presate şi intimidate să se retragă de pe lista Biroului Naţional pentru a face loc celui care a falimentat filiala Iaşi – Tanasa Stefan. (...) Ca preşedinte al filialei Iaşi, a dus organizaţia în faliment, cheltuind 200.000 de euro fără a justifica adecvat utilizarea acestor fonduri. Campania de la Iaşi a avut ZERO buget din cauza acestui management dezastruos. Mai mult, ne-a vizitat şi DGA-ul (Direcţia Generală Anticorupţie) filiala, în condiţiile în care Întâiul Şomer a şantajat un preşedinte de filială locală din judeţul Iaşi. (...) Decizia de a forţa retragerea unor membri valoroşi pentru a face loc unui astfel de personaj ridică grave semne de întrebare privind integritatea şi direcţia partidului. Este demoralizant să vezi cum munca şi dedicarea unor membri sunt sacrificate pentru a promova oportunismul şi comportamentele neetice. Congresele şi voturile devin inutile dacă rezultatele sunt manipulate în favoarea unor indivizi controversaţi”, a scris Alexandru Florea, membru USR. Tănasă a confirmat forțarea retragerilor în favoarea sa, într-o declarație pentru Ziarul de Iași: “Astfel am agreat la nivelul grupului nostru (Fritz-Coliban, n.r.). A fost clar stabilit de la început – aceasta a fost echipa propusă să fie în Biroul Național, evaluând performanțele pe care noi le-am avut. Noi, cei care am ajuns în BPN, am ajuns pentru că am performat și am avut rezultate, și aceasta a fost decizia grupului nostru”. Nu este clar nici cum se aplică prevederea statutară privind împărțirea mandatelor de vicepreședinți și desemnarea celui care ar urma să fie președinte interimar. “Vicepreşedinti ai Biroului Naţional sunt primii candidaţi, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinute la Congres”, se arată la articolul 53. Fritz sau Mihaiu, nr.2 în partid Potrivit news.ro, echipa Elenei Lasconi a interpretat ”voturile obţinute la Congres” drept voturi obţinute de fiecare listă în parte. Prin urmare, primii 7 clasaţi în funcţie de votul pentru liste au fost: Radu Mihaiu (echipa Lasconi), Dominic Fritz (echipa Voiculescu), Ionuţ Moşteanu (echipa Stelian Ion), Lucian Stanciu-Viziteu (echipa Lasconi), Allen Coliban ( echipa Voiculescu), Stelian Ion (echipa Stelian Ion) şi Adrian Wiener (Echipa Lasconi). Nume importante ca Vlad Voiculescu, Clotilde Armand, Oana Ţoiu sau Claudiu Năsui au prins loc în BN, însă nu şi funcţii de vicepreşedinte. Tabăra Voiculescu susţine că vicepreşedinţii ar trebui stabiliţi în funcţie de votul uninominal, nu de votul pe listă. ”Votul pentru vicepreşedinţi e un vot despre persoane, nu despre liste”, susţine unul dintre liderii USR, citat de news.ro. Astfel, potrivit numărului de voturi pe care l-a primit direct fiecare candidat, ordinea primilor 7 din BN ar fi următoarea: 1. Dominic Fritz (262 de voturi). 2. Allen Coliban (240 de voturi). 3. Radu Mihaiu (219 voturi). 4. Daniel Stanciu-Viziteu (216 voturi). 5. Vlad Voiculescu (194 de voturi). 6. Oana Ţoiu (192 de voturi). 7. Clotilde Armand (16 de voturi). Potrivitul statutului, în cazul în care preşedintele partidului demisionează, în locul său urcă vicepreşedintele care a obţinut cel mai mare număr de voturi: Radu Mihaiu, conform interpretării taberei Lasconi (vot pe listă) sau Dominic Fritz, conform taberei Voiculescu (vot uninominal).

Dispute în USR-ul condus de Lasconi Foto: Inquam/Octav Ganea
Lasconi va controla o treime din Biroul Național al USR Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

Lasconi va controla o treime din Biroul Național al USR

Echipa Lasconi va controla doar o treime din Biroul Național al USR. Lista Fritz va avea șapte membri din cei 24, lista Moșteanu - șase și au mai fost aleși câte un reprezentant de pe listele Firul Ierbii și Tineri pentru România, plus un independent. Citește și: Gigi Becali, atac misogin la Elena Lasconi: “Cum să fie ea președinte dacă nu are nici bărbat“. Lasconi este însă căsătorită “Nu poţi să intri în cea mai importantă competiţie, şi anume candidatura la prezidenţiale, fără să ai instrumentele puterii. Nu poate să fie unul cu munca şi cu responsabilitatea, şi altul cu puterea. Practic, ai putea să fii sabotat”, afirma Elena Lasconi acum o săptămână. Cei 24 de membri ai Biroului Național au fost aleși prin votul celor 600 de delegați care au participat la Congresul extraordinar USR, organizat sâmbătă, 29 iunie 2024. lasconi este al 25-lea membru al BN. Lasconi va controla o treime din Biroul Național al USR Iată componența BN în ordinea numărului de voturi, cele mai multe fiind pentru fostul primar al Sectorului 2, Radu Mihaiu: Mihaiu Radu-Nicolae Vicepresedinte (Echipa Lasconi) 2. Fritz Dominic Samuel Vicepresedinte (Echipa Fritz) 3. lon Stelian-Cristian Vicepresedinte (Echipa Moșteanu) 4. Stanciu-Viziteu Lucian-Daniel Vicepresedinte (Echipa Lasconi) 5. Coliban Allen Vicepresedinte (Echipa Fritz) 6. Mosteanu Liviu-lonut Vicepresedinte (Echipa Moșteanu) 7. Wiener Adrian Vicepresedinte (Echipa Lasconi) 8. Vasile-Voiculescu Vlad Membru BN (Echipa Fritz) 9. Prună Cristina-Mădălina Membru BN (Echipa Lasconi) 10. Mirută Radu-Dinel Membru BN (Echipa Moșteanu) 11. Toiu Oana-Silvia Membru BN (Echipa Fritz) 12. Dinică Silvia-Monica Membru BN (Echipa Lasconi) 13 Armand Clotilde-Marie-Brigitte Membru BN (Echipa Fritz) 14. Echert Adrian Membru BN (Echipa Moșteanu) 15. Năsui Claudiu-lulius-Gavril Membru BN (Echipa Lasconi) 16. Mălureanu Liviu Membru BN (USR la Firul Ierbii) 17. Boghiu Flavia-Ramona Membru BN (Echipa Fritz) - înlocuită cu Tănasă Ștefan, tot din echipa Fritz 18. Baciu Cristian-Mihai Membru BN (Tineri pentru România) 19. Nistor Andrei - Echipa Ilfov Implicat 20. Gârbacea Florin-George Membru BN (Echipa Lasconi) 21. Bogdan Horia-Daniel Membru BN (Echipa Moșteanu) 22. Murariu Oana Membru BN (Echipa Fritz) 23. Costescu Anisia-Georgiana Membru BN (Candidați independenți) 24. Drăgoescu Cezar-Mihail Membru BN (Echipa Lasconi) „Când am vorbit despre reconstrucția partidului, nu am aruncat vorbe în vânt. Eu am promis – și de asta mă țin – că voi aduce voci reprezentative din partid, alese democratic, la aceeași masă și vom arăta împreună că USR este singura speranță pentru o Românie care pare că s-a colorat toată în roșu. România merită un viitor bun și, împreună, o echipă USR unită și puternică poate să construiască acest viitor pentru țara noastră. Am încredere în colegii mei, am încredere în toți oamenii de bună-credință din țara asta care înțeleg că nu reconstruim un partid, ci o mișcare menită să ducă la bun sfârșit ce am început în 1989”, afirmă Elena Lasconi, președinta USR, citată în comunicatul USR.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră