DIICOT ține la sertar dosarul Nordis în care sunt cercetate infracțiuni de grup infracțional organizat și delapidare până când se va știi cine a câștigat alegerile parlamentare și prezidențiale.
Audieri-maraton în acest dosar erau programate să înceapă în urmă cu două săptămâni, dar conducerea DIICOT ar fi decis să le amâne pentru a nu influența campania electorală.
Motivul, evident: unul dintre principalii asociați ai Nordis, Vladimir Ciorbă, este soțul deputatei Laurei Vicol, cea care și-a dat demisia de la șefia Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, dar și din PSD. Mai mult, Laura Vicol și Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și mâna dreaptă a premierului Marcel Ciolacu, au o relație foarte apropiată, concretizată prin participarea comună la mai multe chermeze.
Ciolacu a făcut-o șefa Comisiei Juridice pe Vicol
Avocata Laura Vicol ocupă un post de deputat după ce, la alegerile parlamentare din toamna anului 2020, a fost aleasă pe listele PSD Dolj, organizație controlată de Claudiu Manda și Lia Olguța Vasilescu. Vicol și Vasilescu au făcut campanie electorală la braț prin întregul județ.
Ulterior, cu sprijinul lui Marcel Ciolacu, liderul PSD și șeful Camerei Deputaților, Vicol a ajuns șefa Comisiei Juridice din Camera Deputaților.
Deputata Laura Vicol este soția lui Vladimir Ciorbă, unul din principalii asociați ai firmei Nordis. Potrivit unei anchete a Recorder, o parte din apartamentele construite de Nordis, antamate de cumpărători de bună credință în baza unor promisiuni de vânzare – cumpărare, erau vândute ulterior altor cumpărători.
DIICOT ține la sertar dosarul Nordis
În urma scandalului public, Laura Vicol și-a dat demisia de la șefia Comisie Juridice, iar ulterior, și din PSD. Independent sau nu de dezvăluirile de presă, la DIICOT s-a deschis un dosar penal „in rem” privitor la afacerea Nordis.
Anchetatorii investighează infracțiuni precum constituirea unui grup infracțional organizat și delapidare.
DeFapt.ro a aflat că procurorii DIICOT care au în lucru dosarul Nordis intenționau să înceapă audierile în urmă cu două săptămâni.
Numai că, spun sursele DeFapt.ro, întreaga operațiune a fost suspendată temporar la cererea conducerii DIICOT, care „nu vrea să se implice în jocuri politice”. Practic, s-a decis ca audierile să înceapă după finalizarea alegerilor parlamentare și prezidențiale.
Parchetul General nu spune nici câte plângeri au fost depuse
Mai mulți păgubiți au declarat că au depus plângeri la parchet împotriva companiei Nordis. DeFapt.ro a solicitat Parchetului General, condus de Alex Florența, să comunice câte plângeri au fost depuse împotriva companiei Nordis, câte au fost clasate și câte s-a început urmărirea penală și pentru ce fapte.
Parchetul General a refuzat să comunice aceste date pe motiv că nu sunt publice în timpul urmăririi penale.
„Cu referire la cererea adresată instituției noastre, înregistrată la Biroul de informare şi relaţii publice cu numărul de mai sus, vă comunicăm faptul că, având în vedere caracterul nepublic al procedurii în timpul urmăririi penale, astfel cum statuează art. 285 alin. 2 din Codul de procedură penală, precum și prevederile Ghidului de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media, aprobat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 197 din 17 septembrie 2019, informații de tipul celor solicitate nu pot fi furnizate”, a transmis Parchetul General.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
[…] Citește și: EXCLUSIV Dosarul Nordis (Ciorbă/Vicol), ținut la sertar de DIICOT pentru a nu-i afecta imaginea lu… […]
[…] Procurorii DIICOT ar tine la sertar in mod voit dosarul Nordis in care sunt cercetate infractiuni de grup infractional organizat si delapidare pana cand se va stii cine a castigat alegerile parlamentare si prezidentiale, se sustine intr-un articol publicat de jurnalistii de la defapt.ro. […]