/

Cumnatul lui Geoană, șase ani de pușcărie pentru complicitate la luare de mită (contracte publice). Ionuț Costea făcea jocurile când Geoană era președinte al PSD și al Senatului

Cumnatul lui Geoană, pușcărie șase ani
Cumnatul lui Geoană, pușcărie șase ani (sursa: Facebook/Mircea Geoană)

Cumnatul lui Geoană, pușcărie șase ani. Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a fost condamnat definitiv vineri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la șapte ani şi patru luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, într-un dosar legat de atribuirea unui contract de reabilitare a unor tronsoane de cale ferată.

Cumnatul lui Geoană, pușcărie șase ani

La instanţa de fond, Vlădescu primise opt ani şi șase luni închisoare, însă un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a constatat vineri că pentru infracţiunea de trafic de influenţă faptele s-au prescris, el rămânând cu șapte ani şi patru luni pentru luare de mită.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți” în Google News (dreapta sus)

În acelaşi dosar, Mircea Ionuţ Costea (cumnatul lui Mircea Geoană) a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită.

Pe de altă parte, judecătorii au anulat condamnarea de patru ani şi trei luni închisoare cu executare promită de fostul deputat Cristian Boureanu pentru trafic de influenţă, ca urmare a prescrierii faptelor.

De condamnări au scăpat şi Constantin Dascălu (fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor), care avea cinci ani şi șase luni închisoare pentru luare de mită, şi Mihaela Mititelu (o apropiată de conducerea Companiei Naţionale CFR), care primise la fond patru ani pentru complicitate la trafic de influenţă, tot ca urmare a prescrierii faptelor.

Confiscare: nouă milioane de euro, zece milioane de lei

Pe latură civilă, magistraţii au dispus confiscarea specială a sumelor:

  • 3.990.248 lei, 2.177.000 euro şi 65.000 euro de la Sebastian Vlădescu;
  • 3.121.328 lei şi 1.919.900 euro de la Mircea Ionuţ Costea;
  • 3.083.498 lei şi 1.050.087 euro de la Mihaela Mititelu;
  • 1.114.000 euro de la Constantin Dascălu;
  • 2.111.799 euro de la Cristian Boureanu;
  • 214.874 euro, virată în contul deschis pe numele SC Topanel Production Panels SA la ANABI.

Trimis în judecată în 2019

Pe 15 noiembrie 2019, Sebastian Vlădescu a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită şi trafic de influenţă, într-un dosar de corupţie privind reabilitarea unor tronsoane de cale ferată.

În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată fostul deputat Cristian Boureanu, acuzat de trafic de influenţă; Mircea Ionuţ Costea (fost angajat la Ministerul Finanţelor şi fost director al Eximbank) – trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită şi Constantin Dascălu (fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor) – luare de mită.

Într-un dosar separat, a fost trimis în judecată omul de afaceri Josef Hornegger (reprezentantul consorţiului de firme austriece Swietelsky – Wiebe – Takenaka), care a recunoscut că a dat mită mai multor oficiali români, printre care se afla şi Sebastian Vlădescu.

Josef Hornegger a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA, el fiind condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare şi obligat să plătească suma de 1,1 milioane euro.

„Comisioane” de 20 de milioane de euro

Potrivit DNA, dosarul are ca obiect infracţiuni de corupţie săvârşite în perioada 2005 – 2017, respectiv plăţi în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro de către o companie străină, cu titlu de comisioane, unor oficiali români în legătură cu încheierea şi executarea unor contracte de reabilitare a liniei ferate.

Astfel, în anul 2005, în contextul licitaţiei organizate pentru reabilitarea unei linii ferate, reprezentanţii companiei străine au convenit cu Sebastian Vlădescu, Ionuţ Costea şi cu o persoană apropiată de conducerea CNCFR, respectiv Mihaela Mititelu, să le plătească eşalonat, pe toată durata contractului, un comision de 3,5% din sumele încasate de la statul român.

În schimbul acestor sume, oficialii români au promis să efectueze demersuri pentru a asigura finanţarea suplimentară în vederea încheierii contractului, precum şi plata la timp a facturilor emise.

Pentru a se putea realiza remiterea sumelor de bani a fost creat un circuit fictiv, în baza căruia sumele de bani au ajuns la inculpaţi.

Circuite financiare fictive de ascuns șpaga

„O primă verigă a fost reprezentată de încheierea unui contract de consultanţă cu o societate de avocatură, în baza căruia compania a plătit, în perioada 2006 – 2011, suma totală de 39.363.071 lei, deşi nu au fost prestate servicii.

Următoarea verigă a fost reprezentată de încheierea mai multor contracte fictive între societatea de avocatură sau societăţi offshore afiliate acesteia cu societăţi controlate de inculpaţi, prin care sumele de bani au ajuns la aceştia. În acest mod, Vlădescu Sebastian-Teodor Gheorghe a primit un milion de euro, Costea Mircea Ionuţ a primit 3.121.328,41 lei şi 2.320.698 euro, iar persoana apropiată de conducerea CNCFR, administratorul unor societăţi comerciale, a primit 3.083.498 lei şi 1.050.087 euro.

A doua etapă – în cursul anului 2009, pe fondul schimbării guvernului şi al crizei economice care a dus la întârzierea plăţii facturilor, reprezentanţii companiei străine au ajuns la o nouă înţelegere privind plata unui comision de 10% din sumele încasate de la statul român către Vlădescu Sebastian (care îndeplinea din nou funcţia de ministru de Finanţe), Constantin Dascălu şi Cristian Boureanu”, arată DNA.

Pentru a se putea realiza remiterea sumelor de bani, a fost creat un nou circuit fictiv, în baza căruia societatea străină a transferat 11.781.842 euro în conturile a două companii offshore controlate de un cetăţean român cu domiciliul în străinătate.

Șpăgari mai mici, încă cercetați

Ulterior, sumele au fost transferate prin operaţiuni succesive către alte societăţi offshore, stratificate pe cinci niveluri pentru a îngreuna eventuala urmărire a traseului banilor.

În ultima etapă, banii au fost transferaţi în conturile unor societăţi indicate de inculpaţi sau au fost retraşi în numerar şi au fost înmânaţi acestora. Conform DNA, în acest mod, Sebastian Vlădescu a primit 2.242.000 euro, Constantin Dascălu a primit 1.114.000 euro, iar Cristian Boureanu a primit 2.111.799 euro.

Totodată, directorului companiei străine, Josef Hornegger, i-a revenit suma de 1.100.000 euro.

Citește și: Liderul sindical Anton Hadăr, aspirator de venituri de la stat: 13 instituții de învățământ l-au plătit, în 2021. Liderul sindical, latifundiar și proprietar peste trei case și un apartament

Potrivit DNA, diferenţa dintre sumele transferate de compania străină şi cele primite de inculpaţi o reprezintă cheltuielile presupuse de operaţionalizare a circuitelor financiare (înfiinţare şi funcţionare companii offshore, comisioane bancare, taxe), precum şi foloasele primite de alţi participanţi la săvârşirea faptelor cu privire la care s-a dispus disjungerea cauzei.

Pentru stabilirea circuitelor financiare în care au fost implicate 43 de companii offshore şi pentru identificarea bunurilor deţinute de inculpaţi pe teritoriul altor state, DNA a cooperat cu organele judiciare din şapte jurisdicţii (Austria, Elveţia, Cipru, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Lituania şi Bulgaria).

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:41Șoșoacă cere fanilor ei să nu-l voteze pe Călin Georgescu și explică cum poate fi ea votată: „Facem cu toții pătrățel”
18:24Slovacia: Administraţia prezidenţială a încetat plata indemnizaţiei către ex-preşedintele condamnat pentru fraudă fiscală
16:16Mai mult de un sfert dintre locuitorii Bistriței, inclusiv fostul primar, nu-și achită taxele de salubritate, susține actualul primar
15:46Cum face AUR jocurile Rusiei: se opune înzestrării Armatei Române, dezvoltării NATO și susținerii pentru Ucraina
12:35Răspunsul penibil al lui Ciolacu, întrebat dacă a fost în Franța pe banii Nordis: „Ciolac” înseamnă ciung de mână dreaptă
10:55Grindeanu se leapădă de aeroportul primarului Băluță: nu figurează nici în Master Planul de Transport, nici în Planul Investițional 2021-2030
10:26IT-iștii au câștiguri mari, dar au și cheltuieli: o parte din bani se duc pe ședințe de fizioterapie
10:15Noi semne ale prăbușirii economice: industria auto a căzut cu aproape 7%, cea electronică cu 10%
10:14Anvelopele all-season pot produce surprize neplăcute în iernile din România în condiții de gheață și zăpadă
10:00Anvelopări în bătaie de joc: geamuri care nu se închid, luni de zile fără ferestre, apartamente inundate
23:26Hainele vechi pot ajunge mobilier sau materiale de construcții mai ieftine decât OSB sau PAL
23:15Când intră banii pe cardurile sociale, ultima tranșă pe 2024, și care este suma primită. La nivel național sunt 2,6 milioane de beneficiari
23:06Care sunt cele mai cunoscute diete și regimuri alimentare și care dintre acestea sunt cu adevărat benefice
22:01Zâmbete și voie bună între Trump și Biden la Casa Albă, dar președintele ales nu a dezvăluit, după întâlnire, ce strategie are în legătură cu Ucraina
21:48Un celebru chef rus care se opunea invaziei rusești din Ucraina, găsit mort la Belgrad. Alexei Zimin (53 de ani) s-a stabilit la Londra după ce Rusia a anexat Crimeea