/

Cumnatul lui Geoană a dispărut și a fost dat în urmărire de Poliție. Ionuț Costea a fost condamnat la șase ani de închisoare

Condamnat, cumnatul lui Geoană a dispărut
Condamnat, cumnatul lui Geoană a dispărut (sursa: politiaromana.ro)

Condamnat, cumnatul lui Geoană a dispărut. Mircea Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost dat în urmărire de Poliţia Română, după ce nu a fost găsit la domiciliu pentru a fi dus în penitenciar, unde trebuie să execute o condamnare de şase ani închisoare pentru corupţie.

Condamnat, cumnatul lui Geoană a dispărut

Potrivit site-ului Poliţiei Române, la rubrica „Persoane urmărite”, Mircea Ionuţ Costea, în vârstă de 63 de ani, are domiciliul în Sectorul 1 al Capitalei, iar pe numele lui a fost emis un mandat de executare a pedepsei de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în forma complicităţii.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți” în Google News (dreapta sus)

El este fratele soţiei lui Mircea Geoană, ocupând la un moment dat funcţia de director al Eximbank.

Tot vineri, fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu, condamnat în acelaşi dosar la șapte ani şi patru luni închisoare, s-a predat la Secţia 6 de Poliţie şi urmează să fie dus la penitenciar.

Sebastian Vlădescu, escortat la penitenciar (sursa: Inquam Photos/George Călin)

Citește și: Cumnatul lui Geoană, șase ani de pușcărie pentru complicitate la luare de mită (contracte publice). Ionuț Costea făcea jocurile când Geoană era președinte al PSD și al Senatului

Acuzaţiile în dosarul în care au fost condamnaţi cei doi se referă la atribuirea unui contract de reabilitare a tronsonului de cale ferată Bucureşti – Constanţa către un consorţiu de firme austriece Swietelsky – Wiebe – Takenaka. În schimbul atribuirii contractului, oficialii români implicaţi în acest caz au cerut mită 20 milioane de euro.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:29Lideri ai PNL strâng semnături pentru Crin Antonescu pentru a evita o susținere a lui Ilie Bolojan pentru candidatura lui Nicușor Dan la președinție – presă
19:47Autostrada A7, deschisă circulației pe 21 de kilometri între Dumbrava și Mizil. Investiția, finanțată prin PNRR
19:38Șeful CIA din mandatul lui Biden tocmai și-a încheiat ultima vizită la Kiev. Nu e clar care va fi atitudinea noului șef al CIA
19:32Germania putea să scape de autorul atacului de la Magdeburg încă de acum un an, dar a refuzat să răspundă unei cereri de extrădare a Arabiei Saudite
19:23Atacul letal de la Magdeburg a trimis o undă de șoc în Europa, multe țări au crescut nivelul de securitate la evenimentele de sărbători
19:17TikTok, interzis timp de un an în Albania după ce un adolescent a fost ucis ca urmare a unei dispute pe rețeaua socială
19:10Consultări politice la Cotroceni, duminică: Iohannis a chemat partidele parlamentare pentru a primi propuneri de premier
12:09Ponta susține că PNL l-a ajutat intenționat pe Călin Georgescu ca să îl împiedice pe George Simion să ajungă în turul II, cu Marcel Ciolacu
11:46Variante PSD pentru conducerea viitorului guvern: Ciolacu II, penalul Neacșu, premierul lui Dragnea, Grindeanu, și meditatorul lui Ciolacu, Socol
10:44Monument dedicat victimelor Holocaustului într-un mare parc din Iași care va trece printr-un proces de modernizare
10:38Încep lucrările la Autostrada Unirii (A8): în februarie 2025, lotul Târgu Neamț – Moțca intră în faza de șantier
10:29Dezvoltatorii imobiliari au ajuns să construiască și poduri rutiere peste râuri, pe banii lor, ca să-și poată continua afacerile
10:20PNL a plătit una din campaniile de promovare a lui Călin Georgescu pe TikTok. Firma de comunicare angajată de liberali care a făcut campania nu are explicații credibile
10:09Vor fi măsuri foarte dure de austeritate după alegerile prezidențiale, până atunci PSD și PNL vor minți cât vor putea, spune Lasconi
09:57Șoferul care a intrat cu mașina în mulțimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg, originar din Arabia Saudită, dar locuia în Germania din 2006