/

Bulgarii nu par să se fi supărat pe austrieci, fiindcă nu i-au lăsat în Schengen: cancelarul Nehammer, la concertul de Anul Nou de la Viena, alături de președintele Bulgariei, Rumen Radev

Nehammer, la concertul de Anul Nou, alături de președintele Bulgariei Foto: Twitter

Bulgarii nu par să se fi supărat pe austrieci, fiindcă nu i-au lăsat să intre în spațiul Schengen: cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a stat, la concertul de Anul Nou de la Viena, alături de președintele Bulgariei, Rumen Radev.

Însă și Nehammer, și Radev, sunt acuzați că au legături prea strânse cu Rusia.

Nehammer, la concertul de Anul Nou, alături de președintele Bulgariei

„Concertul de #Anul Nou este un moment cultural culminant în Austria și inspiră milioane de oameni din întreaga lume. Sunt încântat că președintele bulgar Rumen Radev a acceptat invitația mea la Concertul de Anul Nou de la Viena”, a scris Nehammer, pe Twitter.

Radev, fost pilot de vânătoare, este președinte al Bulgariei din 2017. El a ajuns șef al statului cu sprijinul Partidului Socialist. Atitudinea lui Radev față de invadarea Ucrainei este considerată ambiguă, el fiind definit mai degrabă drept pro-rus. Totuși, în decembrie, el şi-a dat în sfârşit acordul pentru transportul de arme, muniţii şi echipamente militare către Ucraina.

Și cancelarul Austriei, Karl Nehammer, este suspectat de legături prea strânse cu Rusia.

La 11 aprilie 2022, cancelarul austriac Karl Nehammer a vizitat Rusia, la inițiativa sa, și s-a întâlnit cu Vladimir Putin. A fost primul lider occidental care a făcut acest pas, după atacul Rusiei asupra Ucrainei. După vizita la Moscova, Nehammer anunță că „deocamdată” nu se poate renunța la gazul rusesc.

La 27 mai 2022, Nehammer vorbește la telefon cu Putin, din nou la inițiativa Austriei.

În decembrie, Austria s-a opus prin veto intrării României și Bulgariei în Schengen.

„Este nevoie de mai mult timp. Avem 75.000 de imigranți ilegali neînregistrați în Austria. Asta înseamnă că au sărit granița externă a Uniunii Europene și au ajuns într-o țară internă, așa cum e Austria. Trebuie întâi să răspundem la aceste întrebări de securitate”, a explicat Nehammer, la 6 decembrie.

Ulterior, ministrul austriac pentru afaceri europene, Karoline Edtstadler, a afirmat că Austria va sprijini aderarea României și Bulgariei la zona Schengen numai după ce vor fi aplicate modificări politicii de migrație a Uniunii Europene.

”Vrem să continuăm să discutăm despre extinderea Schengen, în coordonare cu partenerii din Bulgaria și România, astfel încât să o putem readuce pe ordinea de zi după ce se vor lua măsurile necesare în ceea ce privește politica de migrație și azil”, a declarat Edtstadler la postul de radio austriac ORF, relatează SchengenVisaInfo.com.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

17:42Anularea alegerilor de către CCR ar trebui reglementată mai clar, cere Comisia de la Veneția
17:26Consumul de substanțe psihoactive la volan este infracțiune doar dacă este afectată capacitate de a conduce autovehiculul, a decis Înalta Curte
17:17Nicușor Dan nu renunță la candidatura la prezidențiale în favoarea Elenei Lasconi. Ghinea îl critică: Nu e fair-play
17:08Ministra Culturii se gândește să interzică scoaterea din țară a „obiectelor inestimabile” după furtul pieselor tezaurului dacic
16:57Salariu mediu uriaș, de 9.000 de euro lunar, la ANRE, atrage atenția APCE. Banii provin din facturile de electricitate
14:58Tezaurul încaieră coaliția: Raluca Turcan, atac dur la premierul Ciolacu și la prietenul său, Lucian Romașcanu
14:47Dizolvările sau radierile de companii au crescut cu 17%, în România, în 2024
12:11Moguli penali, securiști și vechi abonați la banii statului: rețeaua care-l susține fățiș pe Călin Georgescu
11:18Hidroelectrica a plătit 16 milioane de lei pentru sponsorizări, arată Burduja. Pe ce a cheltuit banii compania de stat: „Proiectul Sfântul Paisie”
10:08Cel mai cunoscut expert olandez în furturi de artă explică de ce nu sunt paznici de noapte la muzeele din nordul Europei
09:58Mercenari români, blocați în RD Congo, la Goma, de rebelii care avansează. Românii, duși în Africa de Horațiu Potra, aliatul lui Călin Georgescu
09:46Columbia a cedat amenințărilor lui Trump: Bogota acceptă să-și primească înapoi cetățenii care au ajuns ilegal în SUA
09:37„Școala altfel” și „Săptămâna verde” ajută elevii sau mai degrabă în încurcă? Depinde pe cine întrebi
09:31Încălzirea centralizată, rețeta pentru faliment: la Iași, costul gigacaloriei crește 130%
09:24Tragicomedie cu 112: victimă a unei agresiuni, un bărbat a murit pentru că echipajul de pe ambulanță nu a reușit să-l găsească