duminică 26 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

Ramona Emilian

7460 articole
Ramona Emilian

Eveniment

Pe autostrada A7 se va putea circula pe 140 km până la sfârșitul anului. Ce tronsoane vor fi terminate

Autostrada A7, 140 km deschiși circulației. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, în Prahova, că, până la sfârşitul anului, se va putea circula pe circa 140 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7). Autostrada A7, 140 km deschiși circulației Potrivit ministrului Grindeanu în jur de 140 km din Autostrada A7 vor fi deschiși circulației. "În jur de 140 de kilometri, cam aşa, cu lotul 1 şi 2 aici, cele patru între Buzău şi Focşani şi jumătate de lot între Focşani şi Bacău, cel care este lângă Adjud. (...) Deci, în jur de 140 de kilometri ne aşteptăm aici pe A7, dacă lucrurile merg în acelaşi ritm şi vor fi continuate în acelaşi ritm. Nu avem motive să credem că nu vor fi continuate în acelaşi ritm", a afirmat ministrul Grindeanu. Lucrări întârziate Acesta a punctat stadiul în care se află lucrările pe mai multe loturi pe care le-a vizitat. "Pe lotul 1 şi pe lotul 2, de la Dumbrava la Mizil şi de la Mizil la Pietroasele stăm aşa: pe lotul 1 progresul e undeva pe la 80%, pe lotul 2 - 88, până în 90%. Termenul, aşa cum amintea primul ministru, e toamna acestui an. (...) Următoarea vizită (...) în jurul lui 15 septembrie, la voi mă aştept să fie bine peste 90, la ei la 95%. Cam aşa vreau să stăm, astfel încât final de octombrie să ne prindă cu darea în circulaţie a acestor două tronsoane", a precizat Grindeanu. El a explicat că pe lotul 3 nu sunt probleme, însă lucrările sunt întârziate din cauza situaţiei creată de Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). Cine e de vină "În acest moment, sunt în progres, au început, (...) sunt undeva la 10%, e lume pe şantier, sunt utilaje, se lucrează. Rămâne regretul că nu am putut, şi nu din cauza noastră, a unor domni care nu răspund în faţa nimănui în ţara asta, să ne înţelegem, această Comisie Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor, şi care după un an de zile au venit şi au dat aceeaşi soluţie, nu îi trage nimeni la răspundere şi nu ştie nimeni că în loc să circuli anul acesta de aici, de la A3, până la Focşani, pentru că şi Buzău-Focşani se termină anul acesta (...), o să te dai jos 13 kilometri şi reurci la Buzău. Sigur, la anul e gata şi acea bucată de autostradă, dar e păcat...", a declarat ministrul Transporturilor. În context, Sorin Grindeanu a vorbit şi despre situaţia autostrăzii până la Siret, la graniţa cu Ucraina. "E scoasă la licitaţie în acest moment de la Paşcani la Suceava. E primul lot, pentru că până la Paşcani e finanţare PNRR, şi în acest moment este în licitaţie Paşcani-Suceava. Suceava-Siret aşteptăm finalizarea studiului de fezabilitate, care cred că e o chestiune de săptămâni, (...) urmând să scoatem şi Suceava-Siret la licitaţie anul acesta, să putem să ajungem, aşa cum ne-am propus, până în nord, la graniţa cu Ucraina. Până la Paşcani, la finalul anului viitor e gata toată autostrada, de aici până la Paşcani, astea sunt termenele, de la Paşcani în sus sunt licitaţii în curs", a mai arătat ministrul Transporturilor.

Pe autostrada A7 se va putea circula pe 140 km până la sfârșitul anului. Ce tronsoane vor fi terminate
La 23 de ani de la atentatele de la 11 septembrie, Pentagonul vrea proces pentru „creierul” operațiunii
Eveniment

La 23 de ani de la atentatele de la 11 septembrie, Pentagonul vrea proces pentru „creierul” operațiunii

KSM are acord care îi salvează viața. Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a declarat că familiile victimelor şi cetăţenii americani merită să-l vadă pe "creierul" atacurilor de la 11 septembrie 2001 şi pe alţi inculpaţi aduşi în faţa instanţei, după anularea unui acord de condamnare negociat. „Creierul” autoproclamat este Khalid Sheikh Mohammed KSM are acord care îi salvează viața Khalid Sheikh Mohammed, autoproclamatul "creier" al atacurilor care au zguduit Statele Unite, a acceptat un acord care ar fi trebuit să-l salveze de pedeapsa cu moartea. Înțelegerea a fost însă revocată vineri de Pentagon, după un protest din partea familiilor victimelor şi a unor politicieni. "Familiile victimelor, membrii forţelor noastre armate şi americanii merită să vadă procesele comisiei militare desfăşurate în acest caz", a declarat Lloyd Austin la o conferinţă de presă la Annapolis, lângă Washington. Acordul anunţat pe 31 iulie chiar de Departamentul Apărării a şocat multe rude ale celor aproape 3.000 de victime şi a stârnit critici virulente în tabăra republicană. Termenii acordului, care între timp a fost revocat, nu au fost făcuţi publici. Conform New York Times, Khalid Sheikh Mohammed şi doi complici au fost de acord să pledeze vinovaţi la acuzaţia de asociere criminală în schimbul unei condamnări pe viaţă, în loc de un proces care ar fi putut duce la execuţia lor. Procesele legate de 11 Septembrie au stagnat ani de zile, iar inculpaţii au rămas închişi la baza militară americană din Guantanamo Bay, o închisoare care a pătat în mare măsură imaginea SUA la nivel internaţional. În centrul scandalului din jurul acestor cazuri s-au aflat actele de tortură la care au fost supuşi acuzaţii. Acest lucru ridică problema dacă un eventual proces împotriva lor este sau nu echitabil. O problemă spinoasă şi un scandal stânjenitor pentru Statele Unite, pe care acordurile de recunoaştere a vinovăţiei le-ar fi evitat

Algerianca Imane Khelif, considerată bărbat de Asociația Internațională de Box, calificată în finală la JO
Eveniment

Algerianca Imane Khelif, considerată bărbat de Asociația Internațională de Box, calificată în finală la JO

Controversata algeriancă Imane Khelif, finală olimpică. Pugilista algeriană Imane Khelif, care se în centrul unei controverse pe tema genului, fiind considerată "bărbat" din cauza nivelului ridicat de testosteron, s-a calificat, marţi, în finala categoriei 66 kg, la Jocurile Olimpice de la Paris, având deja asigurată medalia de argint. Controversata algeriancă Imane Khelif, finală olimpică La arena Roland Garros, algerianca în vârstă de 25 de ani a învins-o în semifinale, la puncte, pe thailandeza Janjaem Suwannapheng, şi o va întâlni în finala de vineri pe chinezoaica Yang Liu. Citește și: EXCLUSIV Femei exploatate pe șantier în România, „la negru”, dosare „uitate” în fișete la Poliție. „Vina” femeilor: erau ucrainence care nu se puteau întoarce acasă Khelif a intrat în ring susţinută de public, cu drapele algeriene arborate în cele patru colţuri ale arenei Philippe-Chatrier, în timp de fanii au strigat "Imane, Imane!" pe tot parcursul meciului. Susţinută de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), Khelif participă la a doua sa ediţie a Jocurilor Olimpice după cea de la Tokyo, participând totodată la numeroase turnee de box fără ca prezenţa ei să ridice critici. Polemica a izbucnit la Paris îşi are originea în excluderea sa de la Campionatele Mondiale de la New Delhi, în martie 2023, după ce Federaţia Internaţională de Box (IBA) a invocat atunci un test de stabilire a genului. IBA, instanţă nerecunoscută de CIO, a refuzat să precizeze ce fel de test a fost practicat, infirmând că a fost vorba de o analiză a nivelului de testosteron. Însă pentru CIO, sportiva a fost eligibilă şi a putut participa la Jocurile Olimpice în turneul feminin de box.

Noul lider al Hamas, Yahya Sinwar, creierul atacului terorist asupra Israelului de pe 7 octombrie 2023, trebuie „eliminat rapid”, spune ministrul de Externe israelian
Internațional

Noul lider al Hamas, Yahya Sinwar, creierul atacului terorist asupra Israelului de pe 7 octombrie 2023, trebuie „eliminat rapid”, spune ministrul de Externe israelian

Israel: noul lider Hamas, eliminat rapid. Ministrul de externe israelian Israel Katz a declarat marţi seara că Yahya Sinwar trebuie "eliminat rapid", el fiind desemnat de Hamas drept noul său lider politic pentru a-l înlocui pe Ismail Haniyeh, ucis la Teheran săptămâna trecută. Citește și: EXCLUSIV Femei exploatate pe șantier în România, „la negru”, dosare „uitate” în fișete la Poliție. „Vina” femeilor: erau ucrainence care nu se puteau întoarce acasă "Numirea arhi-teroristului Yahya Sinwar la conducerea Hamas, în locul lui Ismail Haniyeh, este un motiv suplimentar de a-l elimina rapid şi de a şterge această organizaţie josnică de pe hartă", a indicat şeful diplomaţiei israeliene pe reţeaua de socializare X. Cine e Yahya Sinwar Născut într-o tabără de refugiaţi din Khan Younis, oraş în sudul Fâşiei Gaza, Sinwar (61 de ani) a fost ales liderul din Gaza al Hamas în 2017, după ce îşi câştigase renumele de inamic dur al Israelului. El şi-a petrecut aproape jumătate din viaţă în închisorile israeliene. Yahya Sinwar a condus în trecut structura de securitate Al-Majd, care identifica, pedepsea şi ucidea palestinieni acuzaţi de colaborare cu serviciile secrete israeliene. Numirea sa ca lider al Hamas are loc la o săptămână de la lichidarea fostului lider Hamas, Ismail Haniyeh, la Teheran. Israel: noul lider Hamas, eliminat rapid Armata şi autorităţile israeliene îl acuză pe Yahya Sinwar că este unul dintre cei care au conceput şi organizat atacul terorist comis de Hamas la 7 octombrie în sudul Israelului, fiind unul dintre cei mai căutaţi oameni de către Israel. Mişcarea palestiniană Hamas l-a desemnat marţi pe Yahya Sinwar drept liderul său, în urma asasinării fostului lider Ismail Haniyeh la Teheran, la 31 iulie. Iranul şi mişcarea palestiniană Hamas au acuzat Israelul că s-a aflat la originea acestui asasinat. Israelul a refuzat până acum să facă vreun comentariu pe acest subiect. Mişcarea palestiniană Hamas l-a desemnat marţi pe Yahya Sinwar drept liderul său, în urma asasinării fostului lider Ismail Haniyeh la Teheran. "Mişcarea de rezistenţă islamică Hamas anunţă numirea liderului Yahya Sinwar la conducerea biroului politic al mişcării", indică un comunicat al Hamas. La câteva minute după acest anunţ, o salvă de rachete a fost trasă din Fâşia Gaza în direcţia Israelului. Tirul a fost revendicat de Brigăzile Ezzedine Al-Qassam, aripa armată a Hamas. Armata şi autorităţile israeliene îl acuză pe Yahya Sinwar că este unul dintre cei care au conceput şi organizat atacul terorist comis de Hamas în 7 octombrie în sudul Israelului. Israelul confirmă uciderea unor membri Hamas Iranul şi mişcarea palestiniană Hamas au acuzat Israelul că s-a aflat la originea acestui asasinat. Israelul a refuzat până acum să facă vreun comentariu pe acest subiect. În schimb, Israelul a confirmat că a ucis alţi membri ai conducerii Hamas, printre care Saleh al-Arouri, ce a fost asasinat la Beirut, şi Mohammed Deif, comandantul militar al mişcării. Conflictul actual dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas a izbucnit după atacul terorist de o amploare fără precedent efectuat în 7 octombrie anul trecut de comandouri ale militanţilor palestinieni în sudul Israelului, când 1.197 de persoane au fost ucise, în cea mai mare parte civili. Alte 251 de persoane au fost răpite de Hamas în acea zi şi duse în Fâşia Gaza. Armata israeliană a ripostat cu o campanie de bombardamente, urmată de o operaţiune terestră amplă, împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza. Potrivit autorităţilor din Gaza, acţiunile militare israeliene s-au soldat, până marţi la prânz, cu 39.653 de morţi şi 91.535 de răniţi în rândul palestinienilor.

Dosarul morților suspecte de la „Sf. Pantelimon”: percheziții la spital și medici audiați
Eveniment

Dosarul morților suspecte de la „Sf. Pantelimon”: percheziții la spital și medici audiați

Medici audiați în dosarul morților suspecte. Patru angajaţi ai Spitalului Pantelimon au fost ridicaţi miercuri de poliţişti şi duşi la audieri, în dosarul deceselor suspecte de la Secţia ATI. Anunțul Parchetului Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a anunțat, într-un comunicat de presă, următoarele: Citește și: EXCLUSIV Femei exploatate pe șantier în România, „la negru”, dosare „uitate” în fișete la Poliție. „Vina” femeilor: erau ucrainence care nu se puteau întoarce acasă "În dimineaţa zilei de 07.08.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţiştii din cadrul DGPMB - Serviciul Omoruri au pus în executare patru mandate de percheziţie domiciliară emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti pentru locuinţele unor angajaţi ai Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti. De asemenea, la sediul Serviciului Omoruri au fost aduse patru cadre medicale, în vederea audierii". Medici audiați în dosarul morților suspecte În luna aprilie, procurorii au primit o sesizare de la o asistentă angajată la Spitalul "Sf. Pantelimon" cu privire la faptul că, în perioada 4 - 7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), ar fi decedat 17 pacienţi, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină - un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale. Procurorii au deschis un dosar penal cu privire la infracţiunea de omor şi au administrat mai multe probe, fiind audiaţi medici şi asistente medicale şi au fost ridicate documente medicale referitoare la toţi pacienţii decedaţi în cadrul Secţiei ATI în perioada 4 - 7 aprilie 2024. Ulterior, a fost pusă sub acuzare o asistentă pentru mărturie mincinoasă. Anchetatorii consideră că ea ştie ce s-a întâmplat la Secţia ATI, dar a refuzat să dea informaţii în timpul audierilor, astfel încât procurorii au decis să o pună sub acuzare.

Trupe ucrainene au atacat puncte de frontieră în regiunea Kursk, forțând relocarea unor contingente ruse
Internațional

Trupe ucrainene au atacat puncte de frontieră în regiunea Kursk, forțând relocarea unor contingente ruse

Trupe ucrainene atacă de frontieră Kursk. Armata rusă a anunţat marţi trimiterea de întăriri în regiunea Kursk la graniţa cu Ucraina, unde circa 300 de soldaţi ucraineni sprijiniţi de tancuri şi blindate au lansat mai devreme un atac asupra unităţile gărzii de frontieră ruse. Trupe ucrainene atacă de frontieră Kursk Guvernatorul regional din Kursk a susţinut că incursiunea ucraineană a fost respinsă, adăugând totuşi că situaţia este în continuare "dificilă" şi a anunţat că trei civili au murit şi alţi 13 sunt răniţi în urma loviturilor de artilerie şi cu drone ucrainene. Potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Apărării, care dă de înţeles că lupte sunt în continuare în desfăşurare în respectiva zonă, marţi dimineaţă în jurul orei locale 08:00 circa 300 de soldaţi ucraineni, sprijiniţi de 11 tancuri şi de aproximativ 20 de vehicule blindate au atacat poziţiile unităţilor gărzii de frontieră ruse. Potrivit aceluiaşi comunicat, "trupele ruse amplasate la graniţă, împreună cu unităţi ale Serviciului Federal de Securitate (FSB), resping atacurile şi execută foc asupra inamicului în zona frontierei de stat şi asupra rezervelor (armatei ucrainene) în regiunea Sumî" din Ucraina. Armata rusă, mobilizată Ministerul rus al Apărării mai menţionează că a introdus în luptă şi aviaţia contra blindatelor ucrainene şi că de asemenea a deplasat rezerve în zona de ostilităţi de la graniţă. Incursiuni similare în regiunile ruse frontaliere cu Ucraina au fost revendicate în ultimele luni de grupuri de combatanţi ruşi pro-ucraineni, cum ar fi de pildă cele auto-intitulate "Legiunea libertăţii Rusiei" sau "Corpul voluntarilor ruşi". Tot marţi, un responsabil al ocupaţiei ruse din provincia ucraineană sudică Herson, Vladimir Saldo, a semnalat o incursiune ucraineană pe istmul Tendra de la Marea Neagră. Potrivit acestuia, trupele ucrainene au încercat să debarce pe acea fâşie îngustă de pământ folosind 12 vedete rapide, dar el susţine că au fost respinse. Responsabilii ucraineni nu au comentat aceste incursiuni, în timp ce Rusia a revendicat în aceeaşi zi ocuparea încă unui sat în estul Ucrainei, unde trupele ruse înaintează treptat către două oraşe importante din punct de vedere strategic pentru logistica armatei ucrainene.

Asalt pentru medalia de bronz a Sabrinei Voinea: Federația Română de Gimnastică contestă oficial arbitrajul, inclusiv la TAS
Eveniment

Asalt pentru medalia de bronz a Sabrinei Voinea: Federația Română de Gimnastică contestă oficial arbitrajul, inclusiv la TAS

Bronzul Sabrinei Voinea, apărat de Federație. Federaţia Română de Gimnastică (FRG) a anunţat, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că a cerut analiza Federaţiei Internaţionale de specialitate pentru eroarea de arbitraj din finala de la sol de la Jocurile Olimpice de la Paris. FRG a precizat că a depus și două memorii la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne pentru repunerea în drepturi a Sabrinei Voinea, care a pierdut medalia de bronz în urma contestaţiei delegaţiei Statelor Unite ale Americii. Bronzul Sabrinei Voinea, apărat de Federație "Într-o scrisoare adresată d-lui Morinari Watanabe - Preşedintele FIG, Carmencita Constantin, preşedintele FRG, cere prezentarea analizei detaliate şi justificarea notelor la Dificultate şi Execuţie obţinute de Sabrina Maneca Voinea. Sabrina a fost penalizată cu o zecime pentru o ipotetică ieşire din covor, care poate fi dovedită că a fost eroare de arbitraj. În acelaşi timp FRG a solicitat ca în spiritul transparenţei să se facă publice analiza detaliată şi justificare pentru cele 9 gimnaste participante în finala de la sol, pentru a putea oferi un răspuns oficial gimnastelor, comunităţii gimnasticii din România, autorităţilor guvernamentale şi de stat, media naţională şi internaţională", se menţionează în comunicatul citat. Totodată Federaţia Română de Gimnastică a depus la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) două memorii, urmând procedurile acestui for. Unul face referire la modul de soluţionare al contestaţiei gimnastei Jordan Chiles, după anunţarea clasamentului, iar cel de-al doilea, la felul în care au fost soluţionate contestaţiile pentru Sabrina Maneca Voinea şi gimnasta americană. "Apreciind impactul negativ asupra Anei Maria Bărbosu şi Sabrinei Maneca Voinea, Federaţia Română de Gimnastică urmăreşte prin demersurile sale corectarea greşelilor de arbitraj şi repunerea în drepturi a sportivelor noastre", se mai arată în comunicatul FRG. Intervine și COSR Și preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a trimis o scrisoare de protest către Federaţia Internaţională de Gimnastică, adresată direct preşedintelui Morinari Watanabe. COSR cerea reanalizarea contestaţiei exerciţiului din finala la sol al Sabrinei Maneca-Voinea, la Jocurile Olimpice de la Paris, potrivit unui comunicat al COSR. COSR a precizat că ''Sabrina Voinea a fost depunctată cu o zecime pentru că ar fi plecat într-o linie acrobatică cu călcâiul în afara liniei. Imaginile video şi foto infirmă această teorie''. Ana Maria Bărbosu s-a clasat pe locul patru la sol, luni, în concursul de gimnastică artistică din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, în timp ce Sabrina Maneca-Voinea s-a clasat pe cinci. Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766 astfel că a terminat pe poziţia a treia. Sabrina Maneca-Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă. Medalia va fi "recuperată" Fosta gimnastă Camelia Voinea, mama şi antrenoarea Sabrinei Maneca-Voinea, a declarat, marţi că intenţionează să conteste la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) decizia arbitrelor din finala de la sol de luni, prin care fiica sa a pierdut medalia de bronz. Ea s-a arătat încrezătoare că medalia va putea fi "recuperată". Camelia Voinea a anunţat retragerea gimnastei după ce nu a obţinut o medalie la sol, luni, la Jocurile Olimpice de la Paris. ''Sabrina nu a ieşit din covor la nicio linie acrobatică, sunt toate aici, merita medalie! Noi astăzi aici am întrerupt gimnastica, pentru drepturile noastre nu se zbate nimeni! Vă iubim infinit pe toţi cei care ne-aţi susţinut. Atât am putut suporta!'', a scris Camelia Voinea pe Facebook.

„Mircea cel Bătrân”, noul antrenor al naționalei de fotbal. La 79 de ani, Lucescu își propune calificarea echipei la Mondiale
Eveniment

„Mircea cel Bătrân”, noul antrenor al naționalei de fotbal. La 79 de ani, Lucescu își propune calificarea echipei la Mondiale

Mircea Lucescu, antrenorul naționalei de fotbal. Lucescu a fost instalat oficial, în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României, pe care a mai ocupat-o în urmă cu 38 de ani. "Cea mai bună soluție" Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că Lucescu este cea mai bună soluţie pentru a duce prima reprezentativă la nivelul superior. Citește și: Sorin Grindeanu, incapabil să răspundă la o întrebare de logică simplă "Este un moment deosebit pentru sportul românesc, pentru fotbalul românesc, acela în care îl prezentăm pe noul selecţioner al echipei naţionale a României. Mircea Lucescu, unul dintre cei mai buni antrenori ai lumii, se întoarce la echipa naţională a României după 38 de ani. Ne bucură foarte mult faptul că Mircea Lucescu a acceptat să se întoarcă într-o perioadă foarte importantă a echipei naţionale. Pentru că a venit momentul ca echipa naţională să treacă la o nouă etapă, o etapă în care dorim să revenim în elita mondială, mai bine spus la Cupa Mondială. Iar pentru a realiza acest lucru considerăm că este nevoie de Mircea Lucescu pentru a duce naţionala la un nivel superior", a spus preşedintele. Mircea Lucescu, antrenorul naționalei de fotbal Noul selecţioner a semnat un contract valabil pe doi ani, iar obiectivul este calificarea la Cupa Mondială organizată în 2026 de Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. "Durata contractului noului selecţioner este de doi ani, iar obiectivul este calificarea la Cupa Mondială din 2026. E o provocare pentru noi toţi să lucrăm împreună. Dar suntem convinşi că prin experienţa sa va aduce acea valoare adăugată pentru ca prima reprezentativă să treacă la un nivel superior", a afirmat Burleanu. La rândul său, Mircea Lucescu (79 de ani), liber de contract după despărţirea de Dinamo Kiev din 3 noiembrie 2023, a afirmat că ştie că se angajează la un lucru extrem de dificil, dar a precizat că a fost convins de "dragostea faţă de fotbal" şi pentru că simte că are o "obligaţie" faţă de fotbalul românesc. "Mă încearcă foarte multe sentimente, pentru că revin după atâta timp. Soţia mi-a spus să nu accept, iar Răzvan (n.r. - fiul său Răzvan Lucescu) mi-a zis să fac ceea ce simt şi ceea ce cred că este bine pentru mine. M-a convins să mă întorc la naţională dragostea faţă de fotbal şi obligaţia mea faţă de fotbalul românesc. Ştiu că mă angajez la un lucru extrem de dificil, dar am încredere în grupul de acum de la echipa naţională. Un grup care crede în potenţialul pe care îl are şi că poate ajunge la Cupa Mondială", a declarat el.

Ciolacu parazitează suferința gimnastelor: anunță că nu va participa la ceremonia de închidere a JO din cauza situației „scandaloase” de la proba de la sol
Eveniment

Ciolacu parazitează suferința gimnastelor: anunță că nu va participa la ceremonia de închidere a JO din cauza situației „scandaloase” de la proba de la sol

Ciolacu, PR pe seama suferinței gimnastelor. Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, marţi, că nu va participa la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris după situaţia de la gimnastică, pe care o califică drept "scandaloasă", deoarece sportivele României au fost tratate "într-un mod absolut dezonorant". Ciolacu, PR pe seama suferinței gimnastelor "Am decis să nu particip la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris, după situaţia scandaloasă de la gimnastică, unde sportivele noastre au fost tratate într-un mod absolut dezonorant. Citește și: Sorin Grindeanu, incapabil să răspundă la o întrebare de logică simplă Să retragi o medalie obţinută pe muncă cinstită pe baza unei contestaţii, pe care nici antrenorii şi nici tehnicienii de top nu o înţeleg, este total inacceptabil! Este inadmisibil ca, într-o competiţie de asemenea anvergură, care promovează valori precum respectul, înţelegerea şi excelenţa, o copilă care îşi câştigase onest medalia să fie privată cu brutalitate de un rezultatul muncii sale de patru ani! Eu nu am putut să îi privesc lacrimile şi să accept cu seninătate că aşa ceva este perfect normal!", a scris Ciolacu, marţi, pe Facebook. Premierul amintește de comunism Potrivit prim-ministrului, "faptul că sute de milioane de telespectatori din întreaga lume au rămas, ca şi noi, românii, efectiv şocaţi de această scenă teribilă, arată că undeva în sistemul de organizare a acestei competiţii ceva este în neregulă". "Îmi amintesc foarte bine cum, în comunism, ruşii ne furau la Olimpiade, iar noi încercam să ne certăm cu ei fără a avea mari şanse de câştig. Eu nu vreau să mă cert astăzi cu nimeni, ci doar aleg să protestez prin gestul meu faţă de o nedreptate flagrantă la adresa unor românce care şi-au probat din plin valoarea! Sabrina şi Ana Maria, aveţi alături o întreagă naţiune pentru care munca şi lacrimile voastre sunt mai de preţ decât orice medalie, indiferent din ce metal preţios ar fi! Şi vă asigur că statul român vă va trata, inclusiv în ceea ce priveşte premiile, ca pe nişte medaliate olimpice. Pentru că asta sunteţi pentru noi toţi!", a transmis şeful Guvernului.

Kamala Harris a câștigat cursa la care a alergat singură pentru a fi candidata democraților pentru Casa Albă
Internațional

Kamala Harris a câștigat cursa la care a alergat singură pentru a fi candidata democraților pentru Casa Albă

Kamala Harris este oficial candidata democraților. Vicepreşedinta americană Kamala Harris şi-a asigurat oficial majoritatea necesară a voturilor delegaţilor pentru a fi candidata Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale, a anunţat luni formaţiunea politică. Harris a primit 99% din cele aproximativ 4.500 de voturi ale delegaţilor exprimate, a anunţat Partidul Democrat. Kamala Harris este oficial candidata democraților Kamala Harris a obţinut majoritatea la scurt timp după deschiderea votului vineri, dar votarea a continuat până luni seara. Citește și: Sorin Grindeanu, incapabil să răspundă la o întrebare de logică simplă Anunţul nu a fost neaşteptat, deoarece niciun alt candidat nu s-a înscris în cursa democrată. Harris, a cărei nominalizare trebuie încă să fie certificată oficial la convenţia partidului programată să înceapă pe 19 august, urmează acum să se confrunte cu fostul preşedinte american Donald Trump, candidatul Partidului Republican. "Vicepreşedinta Harris are un impuls istoric în spate, în timp ce ne angajăm în ultimii paşi în certificarea oficială a ei drept candidată a partidului nostru", au declarat preşedinta Comitetului Convenţiei Naţionale Democrate, Minyon Moore, şi preşedintele Comitetului Naţional Democrat, Jaime Harrison, într-un comunicat comun. Ar fi prima femeie președinte al SUA "În curând, va fi timpul să ne reunim la Chicago, unde vom sărbători împreună şi vom transmite clar poporului american că Partidul Democrat este partidul libertăţii, al democraţiei, al drepturilor şi al poporului", au adăugat ei. Preşedintele american Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, şi-a exprimat susţinerea pentru Harris după ce a anunţat în iulie că se va retrage din cursă după săptămâni de acoperire mediatică dură cu privire la vârsta sa şi întrebări în legătură cu capacitatea sa de a continua să-şi facă treaba. Harris, fiica unei mame indiene şi a unui tată jamaican, ar fi prima femeie preşedinte al SUA dacă va fi aleasă.

Pricopie se laudă că i-a desfăcut contractul lui Bulai de la SNSPA, dar nu suflă nici un cuvânt despre Pieleanu
Eveniment

Pricopie se laudă că i-a desfăcut contractul lui Bulai de la SNSPA, dar nu suflă nici un cuvânt despre Pieleanu

Bulai – dat afară, Pieleanu – protejat total. Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a semnat dispoziţia de desfacere a contractului individual de muncă al lui Alfred Bulai, cu efect imediat, după ce Comisia de Etică a adoptat o hotărâre în acest sens. Decizia lui Pricopie Remus Pricopie a declarat, într-un comunicat de presă, că a primit hotărârea Comisiei de Etică a SNSPA privind reclamaţiile de hărţuire sexuală aduse profesorului Alfred Bulai. Citește și: Sociologul Pieleanu nu dădea pe la cursurile SNSPA, dar ponta și era plătit, cu complicitatea decanilor de la Facultatea de Științe Politice a Școlii „Am informat decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu, preşedintele Senatului SNSPA, prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, şi Consiliul de Administraţie că, în calitate de rector SNSPA şi în conformitate cu Art. 172 din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, pun în aplicare această hotărâre, cu efect imediat. Prin urmare, am semnat dispoziţia de desfacere a contractului individual de muncă al lui Alfred Bulai, începând de azi, 6 august 2024", se menționează în comunicat. Pricopie și-a manifestat speranţa ca acţiunea "fermă" a SNSPA împotriva celor care nu respectă normele etice şi demnitatea fiecărui membru al comunităţii academice să fie un exemplu şi pentru alte universităţi sau instituţii publice din România. Bulai – dat afară, Pieleanu – protejat total Potrivit lui Pricopie, în timp ce se discută despre „cazul Bulai”, există, din păcate, şi "alte" cazuri de hărţuire sexuală în universităţi, instituţii de cultură, presă, partide politice, autorităţi locale, poliţie, sport care nu sunt semnalate sau care "sunt tolerate prin inacţiune. În opinia rectorului SNSPA, este nevoie de o revizuire a întregii legislaţii din domeniu - nu numai cea specifică universităţilor -, atât în materie de drept administrativ, dar şi de drept penal. Însă Remus Pricopie nu a menționat acuzele aduse lui Pieleanu. "Din perspectiva universităţii pe care o conduc, subiectul declanşat de cazul Bulai nu se închide aici. SNSPA va continua analiza situaţiei create, pe mai multe planuri, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Pe de o parte, Comisia de Etică va evalua în ce măsură există argumente legale pentru a extinde cercetările. De asemenea, toate datele adunate la SNSPA vor fi trimise cu celeritate către organele de anchetă penală, pentru a contribui la derularea investigaţiilor deja demarate. Pe de altă parte, suntem conştienţi de gravitatea 'cazului Bulai', iar identificarea vulnerabilităţilor interne care au permis acest lucru este fundamentală pentru noi", a susţinut Pricopie. Acesta a precizat că a demarat procedurile pentru a realiza un audit intern, care va începe de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Departamentul de Sociologie, şi care va trebui să dea nu doar răspunsuri cu privire la ceea ce s-a întâmplat, ci şi să propună măsuri pentru viitor. Remus Pricopie a subliniat că afirmaţia potrivit căreia "toţi ştiau" este mincinoasă şi calomnioasă şi nu există niciun element care să o susţină.

În sfârșit, se repară aerul condiționat pe Otopeni. Dar lucrările vor dura doi ani și jumătate. Se fac și lucrări de modernizare pe aeroport
Economie

În sfârșit, se repară aerul condiționat pe Otopeni. Dar lucrările vor dura doi ani și jumătate. Se fac și lucrări de modernizare pe aeroport

Lucrări de modernizare pe aeroportul Otopeni. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a semnat contractul de proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie lucrări pentru modernizarea terminalelor Plecări internaţionale, Finger şi Sosiri la Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni) Bucureşti. Lucrări de modernizare pe aeroportul Otopeni Conform unui comunicat al CNAB, contractul are o valoare totală de aproape 112,422 milioane lei, iar sursa de finanţare este asigurată din fonduri proprii ale companiei. Citește și: VIDEO Cele 22 secunde în care gimnasta Ana Maria Bărbosu a aflat că a rămas fără medalia de bronz Investiţia are patru obiective fundamentale pentru modernizarea aeroportului şi pentru creşterea confortului oferit pasagerilor aeroportului. Unul dintre obiective vizează schimbarea şi modernizarea sistemului centralizat de ventilaţie-climatizare. Proiectul prevede înlocuirea echipamentelor de ventilare şi climatizare, înlocuirea serverului de gestionare a echipamentelor şi realizarea unui sistem modern de comandă, control automat şi achiziţii de date. Mai multe prize pentru călători Investiţia are ca obiectiv şi reamenajarea interioară (finisaje, pardoseli, tavane, mobilier, signalistica), pentru a îmbunătăţi calitatea imagistică a celui mai important aeroport al României. Un alt obiectiv al contractului este instalarea unui nou sistem de detecţie-semnalizare pentru incendiu. De asemenea, vor fi modernizate instalaţiile electrice aferente spaţiilor menţionate. Proiectul prevede modernizarea iluminatului terminalelor şi corpurilor de clădire, urmând a fi instalate corpuri de iluminat LED. Totodată, va fi suplimentat numărul de prize de alimentare pentru dispozitivele pasagerilor. "Investiţia se va derula pe o perioadă de 30 de luni, iar execuţia lucrărilor se va realiza etapizat, astfel încât fluxurile de pasageri să fie operaţionale, disconfortul pasagerilor fiind minim", subliniază reprezentanţii CNAB.

Avertizare meteo: vijelii, grindină și averse torențiale. Mai multe județe și Bucureștiul, afectate
Mediu

Avertizare meteo: vijelii, grindină și averse torențiale. Mai multe județe și Bucureștiul, afectate

Avertizare meteo: vijelii, grindină, averse torențiale. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată pentru patru judeţe şi o atenţionare Cod galben pentru nouă judeţe şi municipiul Bucureşti, valabile până la ora 20:00. Avertizare meteo: vijelii, grindină, averse torențiale Potrivit meteorologilor, marţi, de la ora 13:00, până la 20:00, în judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea vor fi intensificări ale vântului, vijelii, cu viteze la rafală de 70-80 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină şi averse torenţiale. Cantităţile de apă vor fi de 25-40 l/mp şi izolat de peste 50-60 l/mp. Citește și: Sociologul Pieleanu nu dădea pe la cursurile SNSPA, dar ponta și era plătit, cu complicitatea decanilor de la Facultatea de Științe Politice a Școlii De asemenea, marţi, de la ora 10:00, până la ora 20:00, în cea mai mare parte a Munteniei, sudul şi centrul Moldovei şi în Dobrogea, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, cu rafale de 50 - 60 km/h şi pe arii restrânse grindină. Cantităţile de apă vor fi de 15 - 25 l/mp şi izolat de peste 30-40 l/mp. Se vor afla sub Cod galben judeţele Vaslui, Galaţi, Brăila, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti.

Continuă coșmarul de pe podul suspendat de la Brăila: circulația, pe o singură bandă, pentru lucrări de asfaltare
Eveniment

Continuă coșmarul de pe podul suspendat de la Brăila: circulația, pe o singură bandă, pentru lucrări de asfaltare

Circulația gâtuită pe podul suspendat (Brăila). Circulaţia pe Podul suspendat peste Dunăre a fost deviată marţi, începând cu ora 9,00, pe banda 1 derulare pentru ambele sensuri, în vederea efectuării lucrărilor de reasfaltare, informează Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Buzău. Primele probleme, după inaugurare Podul peste Dunăre de la Brăila este cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România și al treilea ca dimensiune din Europa. Citește și: Scandalul Pieleanu – SNSPA i-a fost prezentat încă din 2001 ministrului PSD Ecaterina Andronescu, dar a fost îngropat cu complicitatea socialistului Claudiu Crăciun A fost inaugurat pe 6 iulie 2023, iar la scurt timp după inaugurare au apărut primele probleme legate de asfalt, care s-a "vălurit". Deşi circulaţia pe pod a fost deschisă pe 6 iulie 2023, lucrarea nu a fost recepţionată de autorităţile române şi, potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, nici nu va fi recepţionată, până când constructorul nu va repara toate problemele. Podul peste Dunăre a intrat din nou în reparaţii, de data aceasta pe banda 2 de circulaţie, după ce, luna trecută, banda 1 de circulaţie a fost decopertată şi a fost turnat un nou strat de asfalt. Între timp, au apărut probleme şi pe banda 2, unde asfaltul are valuri. Circulația gâtuită pe podul suspendat (Brăila) În martie 2024, rampa de acces spre viaductul care duce spre Podul peste Dunăre prezenta din nou tasări pe malul din Brăila. În septembrie 2023, CNAIR a mai semnalat o astfel de problemă, iar constructorul WeBuild a luat în calcul pentru stoparea tasării forarea a 40 de stâlpi. Potrivit lui Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR anul trecut, prin septembrie, a apărut această tasare. "La momentul respectiv, le-am transmis o notificare celor de la WeBuild, prin care le-am solicitat să remedieze tasarea. Ei au făcut o lucrare punctuală, ca să nu spun de mântuială, adică au încărcat cu asfalt zona tasată, încercând să o aducă la cotă. Tasarea a continuat şi iată că, anul acesta, s-au adăugat încă 10-15 centimetri faţă de tasarea astupată de ei anul trecut. Ca atare, le-am mai făcut o notificare, în care le-am zis că trebuie să intervină cu o soluţie permanentă de stopare a tasării, iar în acest moment soluţia identificată de ei este forarea unor stâlpi pe lângă această rampă a viaductului. Deocamdată sunt în faza de experimentare a soluţiei, după care vor trece la faza de aplicare a soluţiei definitive. Cred că sunt 40 de piloţi, pe care îi vor fora pentru a stopa această tasare. Au termen 3-4 luni pentru a remedia această problemă, iar totul se va face pe banii şi pe timpul lor, intră în contract, nu este o lucrare aparte, nu pot avea scuze că întârzie anumite lucrări din contract. Ei trebuie să meargă în paralel şi cu finalizarea obiectivelor din contract şi cu această neconformitate pe care trebuie să o rezolve". Reprezentantul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a precizat că tasarea apărută la rampa de acces pe Podul peste Dunăre nu afectează stabilitatea podului, dar creează deservicii în ceea ce priveşte circulaţia pe pod, din cauza denivelării apărute, şi poate duce la costuri suplimentare în perioada de întreţinere a podului. WeBuild depășește termenele Potrivit lui Alin Şerbănescu, constructorul WeBuild a depăşit toate termenele în ceea ce priveşte realizarea obiectivului Pod Suspendat peste Dunăre. "Ca termene, WeBuild a depăşit tot ce se putea depăşi. Iniţial, contractul semnat în 2018 avea dată de finalizare decembrie 2021, care a fost depăşită. Au venit cu o extensie de timp câştigată în instanţă, până în iulie 2022, care a fost şi ea depăşită. Suntem în martie 2024, când nu am finalizat drumul de legătură până la Jijila, nu am demontate macaralele, nu am rezolvată problema neconformităţilor, nu am recepţionat până la acest moment pasajul peste calea ferată de pe malul Brăila - deşi, din punctul nostru de vedere este finalizat, WeBuild nu cere recepţia acolo. Plus că ne-au rămas datori cu o soluţie permanentă pentru asfaltul de pe pod, pentru că tot ceea ce au făcut ei acolo, după deformaţiile acelea ale asfaltului, considerăm că este o soluţie provizorie, nu avem o soluţie prezentată pentru asfaltul de pe pod. În ansamblu, ei au ajuns cu contractul undeva la 98%, dar aici vorbim de mobilizare şi de ritmul de lucru, care sunt neconforme din punctul nostru de vedere. Drumul spre Jijila este finalizat în procent de 94%, mai au şanţuri de făcut, asfalt de pus şi nişte racorduri de făcut, dar pe şantier mobilizarea este foarte scăzută, iar în ritmul acesta, nu ştiu când vor termina, ultimul termen asumat de ei este octombrie 2024", a mai spus Şerbănescu. Reprezentantul CNAIR a mai declarat că toate problemele pe care constructorul WeBuild le are în ceea ce priveşte realizarea Podului peste Dunăre de la Brăila i-ar putea aduce deservicii în ceea ce priveşte credibilitatea la nivel internaţional. Valoarea iniţială a proiectului Podului peste Dunăre, a fost de 1,996 miliarde de lei, fără TVA, fonduri externe nerambursabile, iar constructorul Asocierea Astaldi S.P.A. - IHI Infrastructure System Co. Ltd.,

Rusia pregătește Iranul pentru un război cu Israelul: Moscova trimite Teheranului sisteme avansate de apărare antiaeriană
Internațional

Rusia pregătește Iranul pentru un război cu Israelul: Moscova trimite Teheranului sisteme avansate de apărare antiaeriană

Rusia trimite Iranului sisteme antiaeriene avansate. Rusia ar fi început să livreze echipamente de apărare aeriană şi radare avansate Iranului, ca răspuns la o solicitare a autorităţilor de la Teheran, informează marţi publicaţia americană New York Times, citând surse iraniene, inclusiv un membru al Corpului Gardienilor Revoluţiei (IRGC). Rusia trimite Iranului sisteme antiaeriene avansate Informația a apărut în contextul vizitei la Teheran a fostului ministru al apărării rus Serghei Şoigu, pe fondul tensiunilor în creştere în Orientul Mijlociu, după ce Iranul a ameninţat cu o ripostă împotriva Israelului pentru asasinarea liderului politic al grupării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh. Citește și: Scandalul Pieleanu – SNSPA i-a fost prezentat încă din 2001 ministrului PSD Ecaterina Andronescu, dar a fost îngropat cu complicitatea socialistului Claudiu Crăciun Cu ocazia întâlnirii avute luni cu Serghei Şoigu, în prezent secretar al Consiliului Securităţii Rusiei, noul preşedinte iranian Masoud Pezeshkian a exprimat dorinţa ţării sale de a consolida relaţia cu Rusia, pe care a calificat-o drept "partener strategic". "Rusia face parte dintre ţările care a susţinut naţiunea iraniană în momente dificile", a afirmat el, conform unor media de stat de la Teheran. Moscova susține gruparea Hamas La rândul său, Serghei Şoigu l-a asigurat că Rusia este pregătită "să coopereze pe deplin cu Iranul în diferite domenii". Preşedintele iranian a profitat de această ocazie pentru a critica acţiunile Israelului în Fâşia Gaza şi eliminarea liderului politic al grupării palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, miercurea trecută la Teheran, calificându-le drept "încălcări flagrante ale legilor şi reglementărilor internaţionale". El a subliniat de asemenea că poziţiile comune ale Iranului şi Rusiei în favoarea unei lumi multipolare "vor conduce, cu siguranţă, la o mai mare securitate şi pace mondială". Iranul atribuie Israelului moartea lui Haniyeh, ucis miercurea trecută după ceremonia de învestire a preşedintelui Masoud Pezeshkian la Teheran, deşi guvernul de la Tel Aviv nu şi-a asumat acest atentat, spre deosebire de eliminarea cu o zi înainte a lui Fuad Shukr, comandant de rang înalt al grupării şiite pro-Iran din Liban, Hezbollah, într-un atac asupra unei clădiri de la o periferie a Beirutului. Moscova, obligată să colaboreze cu Teheran "Rusia are probleme financiare şi, deşi menţine legături economice şi culturale cu Israelul, Moscova nu poate să-şi permită să respingă cererea de ajutor din partea Iranului, căci se bazează în mare măsură pe dronele iraniene în războiul său în Ucraina", a declarat un responsabil din cadrul unei companii israeliene de consultanţă pe probleme de securitate şi serviciile de informaţii, citat de Ynet. Moscova, care a sprijinit pe larg gruparea palestiniană Hamas şi pe aliaţii săi după masacrul comis de aceasta în comunităţi din sudul Israelului la 7 octombrie, a condamnat eliminarea lui Haniyeh şi a cerut tuturor părţilor să evite acţiunile care ar putea duce la un război regional mai extins în Orientul Mijlociu, amintesc media israeliene citate. Responsabili din serviciile de informaţii occidentale afirmă că legăturile între Moscova şi Teheran reprezintă o cooperare strategică aprofundată, motivată de ofensiva rusă avansată în Ucraina şi dependenţa Rusiei de armele iraniene.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră