vineri 30 ianuarie
Login Contact
DeFapt.ro

Autor: Alex Preda

2034 articole
Alex Preda

Investigații

Profesorul Bîrsan, opinii anti-România, avere uriașă

Profesorul Bîrsan, opinii anti-România, avere uriașă. Ajuns judecător la CEDO din partea României, profesorul Corneliu Bîrsan a dat declarații împotriva României în arbitrajul de la Washington în cazul Roșia Montană. Sute de mii de dolari de la Gabriel Resources Potrivit unui document depus la ICSID (Tribunalul Arbitral al Băncii Mondiale de la Washington) de către Gabriel Resources, profesorii de drept Corneliu Bîrsan, Lucian Mihai, Ovidiu Podaru și Ioan Schiau și alții au beneficiat de onorarii de aproape 374.000 de dolari pentru opinii juridice. Citește și: EXCLUSIV Gabriel Resources a plătit sute de mii de dolari unor profesori de drept români pentru a emite opinii împotriva României la ICSID. Printre aceștia, Corneliu Bîrsan, ex-CEDO Banii au fost plătiți de Gabriel Resources. Cererea de arbitraj a fost depusă de Gabriel Resources în 2015. Așadar, profesorul Bîrsan a dat aceste declarații în următorii ani, până cel târziu în 2022. În acea perioadă, însă, fostul judecător CEDO avea o avere considerabilă. Profesorul Bîrsan, opinii anti-România, avere uriașă Potrivit ultimei declarații de avere depuse de soția lui Corneliu Bîrsan, fosta judecătoare de la Înalta Curte Gabrela Bîrsan, conturile pe care familia Bîrsan le avea în 2019 erau fabuloase. Astfel, au fost declarate conturi de 715.000 de lei (640.000+75.000) și aproape 800.000 de euro (254.000+210.000+5.600+300.000+30.000). Conturile soților Bîrsan în 2019 (sursa: integritate.eu) Pe lângă banii din bănci, soții Bîrsan au mai declarat două vile: una în Voluntari (160 mp) și alta, în Ghermănești, Snagov (340 mp).

Profesorul Bîrsan, opinii anti-România, avere uriașă (sursa: Antena 3)
Fraţii Tate au fost reţinuţi iar (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Eveniment

Fraţii Tate au fost reţinuţi iar

Fraţii Tate au fost reţinuţi iar, pentru 24 de ore, în noaptea de luni spre marţi, după ce poliţiştii români au pus în aplicare două mandate europene de arestare emise de către autorităţile judiciare din Marea Britanie, potrivit unor surse judiciare. Fraţii Tate au fost reţinuţi iar "La data de 11 martie, în jurul orei 23,15, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi poliţişti din Voluntari au pus în aplicare două mandate europene de arestare, emise de către autorităţile judiciare din Marea Britanie, pentru comiterea de infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane pe teritoriul Marii Britanii. Citește și: O judecătoare cu salariu uriaș, mașină de lux și sute de mii de lei în conturi a dat statul în judecată ca să-i deconteze ochelarii. Ea este purtătoare de cuvânt la CSM Cei doi bărbaţi au fost prezentaţi procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, faţă de cei în cauză", informează un comunicat al IPJ Ilfov. Cei doi bărbaţi au fost încarceraţi în arestul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB). Cooperarea s-a realizat prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, iar suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale. Trimiși în judecată de DIICOT Andrew şi Tristan Tate, cu dublă cetăţenie, britanică şi americană, şi două tinere complice (Alexandra-Luana Radu şi Georgiana Manuela Naghel) au fost trimişi în judecată de DIICOT pe data de 20 iunie, fiind acuzaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contra cost pe site-uri de profil. Din aceste activităţi, inculpaţii ar fi obţinut importante sume de bani. Infracţiunile reţinute în sarcina lor sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată, viol în formă continuată (două acte materiale), acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, lovire sau alte violenţe şi instigare la această infracţiune. Conform DIICOT, infracţiunea de trafic de persoane ar fi fost comisă atât pe teritoriul României, dar şi în Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie. Loverboy & owned by Tate Anchetatorii susţin că fraţii Tate racolau tinere sub pretextul începerii unei relaţii de iubire, după care le duceau într-o casă din judeţul Ilfov, unde erau obligate să producă clipuri video, ce erau postate pe site-uri pentru adulţi. Cei doi fraţi le induceau în eroare pe tinere că ar dori o relaţie de căsătorie/concubinaj şi că ar avea faţă de ele sentimente reale de iubire (metoda "loverboy"). Femeile ar fi fost ulterior transportate şi adăpostite într-un imobil din judeţul Ilfov, unde, prin acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), ar fi fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării, prin intermediul unor platforme de socializare, de material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori. Victimele le-au povestit anchetatorilor că în vila din judeţul Ilfov era amenajat un studio de videochat, fiind întâmpinate la venire de paznici înarmaţi. Totodată, ele ar fi fost obligate să îşi facă tatuaje cu mesajul "owned by Tate". Trei femei s-au constituit părți civile Anchetatorii au identificat şapte victime în acest caz, însă doar trei s-au constituit părţi civile în dosar. Cu privire la infracţiunea de viol, anchetatorii spun că, în luna martie 2022, una dintre fete ar fi fost constrânsă de unul dintre fraţii Tate, prin exercitarea de violenţe fizice şi presiuni psihice, să întreţină în mod repetat relaţii sexuale cu el. De asemenea, referitor la infracţiunile de instigare la lovire sau alte violenţe, respectiv lovire sau alte violenţe, anchetatorii spun că, în luna octombrie a anului 2021, în scopul "pedepsirii" uneia dintre fete care a refuzat să continue realizarea de materiale cu caracter pornografic şi a solicitat să i se permită plecarea din imobilul aflat în judeţul Ilfov, la instigarea unuia dintre fraţii Tate, una dintre complice ar fi exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate. În timpul anchetei, procurorii DIICOT au pus sechestru pe mai multe bunuri deţinute de fraţii Tate în România: 15 terenuri şi clădiri situate pe raza judeţelor Ilfov, Prahova şi Braşov; 15 autoturisme de lux; 14 ceasuri de lux; două lingouri şi o medalie, acţiuni la patru firme; sume de bani şi criptomonede.

Gabriel Resources a pierdut toți banii (sursa: Inquam Photos/Ovidiu Dumitru Matiu)
Economie

Gabriel Resources a pierdut toți banii

Gabriel Resources a pierdut toți banii. Capitalizarea bursieră a companiei a ajuns la zero, după ce prețul acțiunilor s-a prăbușit. Doar două milioane de dolari în companie Gabriel Resources a anunţat că, în prezent, compania dispune de fonduri disponibile de aproximativ 2,7 milioane de dolari canadieni (două milioane de dolari americani) şi se aşteaptă ca acest sold să fie epuizat în cursul normal al activităţii până în mai 2024, potrivit Ziarului Financiar. Citește și: CEO-ul Gabriel Resources, afaceri personale de zeci de milioane cu statul român. În ultimii ani, a încheiat peste 500 de contracte cu instituții și companii publice Gabriel intenţionează să efectueze o analiză imediată a obligaţiilor sale financiare actuale şi viitoare şi a capacităţii de a obţine fonduri pentru a achita sumele de plătit. După ce firma a pierdut la ICSID procesul prin care cerea despăgubiri de 6,7 miliarde de dolari de la Guvernului României, tribunalul a obligat Gabriel Resources să plătească României aproximativ zece milioane de dolari în taxe şi cheltuieli de judecată. Gabriel Resources a pierdut toți banii Potrivit aceluiaşi comunicat al Gabriel Resources, compania continuă să analizeze hotărârea împreună cu consilierii săi juridici pentru a-şi evalua opţiunile, inclusiv pentru a contesta decizia prin intermediul procesului de anulare prevăzut de Convenţia ICSID. În pofida acestei revizuiri, Gabriel va avea nevoie de finanţare suplimentară în al doilea trimestru al anului 2024 pentru a continua activităţile pe termen mai lung (care pot include, după caz, costurile oricărei proceduri potenţiale de anulare) şi pentru scopuri generale de capital de lucru. "Există un risc semnificativ ca o finanţare suplimentară suficientă să nu fie disponibilă pentru Societate în condiţii acceptabile sau deloc. Imposibilitatea de a strânge fonduri în funcţie de necesităţi ar avea un impact negativ asupra situaţiei financiare a Societăţii şi asupra capacităţii acesteia de a-şi continua activitatea.", arată comunicatul citat de ZF. Prăbuşire totală a acţiunilor Gabriel Resources pe Bursa de la Toronto după pierderea procesului cu România: acţiunile nu mai valorează nimic, fiind cotate la 0,05 dolari. Investitorii şi-au pierdut toţi banii, de vineri până acum dispărând 850 de milioane de dolari din valoarea companiei.

Efectul Ciolacu asupra acțiunilor Gabriel Resources (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
Eveniment

Efectul Ciolacu asupra acțiunilor Gabriel Resources

Efectul Ciolacu asupra acțiunilor Gabriel Resources. Declarațiile lui Marcel Ciolacu nu doar au dublat prețul acțiunilor Gabriel Resources de la Bursa din Toronto, dar au făcut să explodeze și volumul tranzacțiilor. Efectul Ciolacu asupra acțiunilor Gabriel Resources Astfel, potrivit datelor referitoare la volumul tranzacțiilor cu acțiuni ale Gabriel Resources în ultimul an (martie 2023 - martie 2024), operațiunile au explodat începând din februarie 2024. Citește și: Marea escrocherie bursieră Roșia Montană: prețul acțiunilor Gabriel Resources s-a dublat între momentul anunțului lui Ciolacu că România pierde arbitrajul și ziua verdictului Pe 1 februarie, premierul Ciolacu a declarat că încearcă să găsească o cale prin care România să plătească către Gabriel Resources miliardele de dolari pierdute la ICSID (deși, la acea dată, nu exista un verdict). Ca urmare a acestei declarații (dar și a altora, ulterioare), în februarie s-au tranzacționat 7,4 milioane de acțiuni ale Gabriel Resources. Citește și: EXCLUSIV Acțiunile Gabriel Resources, acționarul majoritar de la Roșia Montană, suspendate temporar de la tranzacționare pe Bursa din Toronto Spre comparație, cu o lună înainte, ianuarie 2024, se tranzacționaseră numai 1,6 milioane de acțiuni, cam de cinci ori mai puțin. Iar în septembrie 2023, acțiunile Gabriel Resources tranzacționate fuseseră de puțin peste jumătate de milion, adică de 15 ori mai puțin decât în februarie 2024. În numai cinci zile din martie 2024, acțiunile tranzacționate au fost de 1,7 milioane, adică o medie de 350.000 de acțiuni pe zi, aceeași cu media lunii februarie. Volumul tranzacțiilor cu acțiuni Gabriel Resources la Toronto Stock Exchange în ultimele 12 luni (sursa: ca.finance.yahoo.com)

Șefa de la Psihiatrie Pitești, șpăgi zilnice între 50 și 600 de lei
Eveniment

Șefa de la Psihiatrie, șpăgi zilnice

Șefa de la Psihiatrie, șpăgi zilnice. Şefa Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti, suspectată că a luat mită de peste 140 de ori, a fost reţinută într-un dosar instrumentat de Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeş, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. Șefa de la Psihiatrie, șpăgi zilnice Potrivit unui comunicat transmis vineri de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), faţă de suspectă se efectuează urmărirea penală cu privire la săvârşirea în formă continuată a infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită. Citește și: EXCLUSIV Acțiunile Gabriel Resources, acționarul majoritar de la Roșia Montană, suspendate temporar de la tranzacționare pe Bursa din Toronto În dosar a mai fost dispusă măsura controlului judiciar faţă de un asistent medical şi un registrator medical din cadrul aceleiaşi unităţi medicale, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, respectiv tăinuire. "În perioada mai-august 2023, inculpata ar fi primit, în biroul de lucru al acesteia situat în incinta Secţiei de Psihiatrie din cadrul SJU Piteşti, în mai multe rânduri, de la pacienţi sau aparţinători ai acestora, diferite sume de bani, în bancnote în cupiuri de la 50 la 500 de lei, precum şi bunuri, în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, fiind vorba de cel puţin 147 de acte materiale, privind sume individuale cuprinse între 50 de lei şi 600 de lei. Uneori, sume de bani primite cu titlu de mită erau remise de inculpată şi altor cadre medicale din unitatea medicală unde îşi desfăşura activitatea", se precizează în comunicat. Percheziții și mandate de aducere În cursul zilei de joi au fost efectuate patru percheziţii domiciliare în municipiile Piteşti şi Curtea de Argeş - una la sediul SJU Piteşti, una la sediul Policlinicii Spitalului Municipal Curtea de Argeş unde îşi desfăşoară activitatea medicul psihiatru, una la domiciliul unei persoane fizice şi una la o societate comercială. După finalizarea descinderilor, au fost puse în executare cinci mandate de aducere a unor persoane care aveau calitatea de suspecţi. Şefa Secţiei de psihiatrie a SJU Piteşti urmează să fie prezentată vineri la Tribunalul Argeş, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Medicul Cătălin Cîrstoiu, 15% din voturi (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Politică

Medicul Cătălin Cîrstoiu, 15% din voturi

Medicul Cătălin Cîrstoiu, 15% din voturi. PSD și PNL mențin suspansul în legătură cu candidatul comun la Primăria București. Unul din posibilii candidați este medicul Cătălin Cîrstoiu. Medicul Cătălin Cîrstoiu, 15% din voturi Potrivit unui sondal al ARA Public Opinion, Cîrstoiu ar beneficia de un maximum de 15% intenție de vot în acest moment. Sondajul ARA a fost efectuat în perioada 28 februarie - 2 martie. Citește și: Ce vorbeau vameșii arestați: „S-a dat liber la furat, asta vă spun sigur! La toți, și la noi și la Antifraudă!”. Judecătorii îi țin închiși Scenariul în care Cătălin Cîrstoiu este cel mai avantajat e cel în care nu sunt luați în calcul nici Seastian Burduja, nici Gabriela Firea. În această situație, Cîrstoiu este creditat cu 15% din voturi, fiind devansat de cristian Popescu Piedone cu 23% din voturi și de Nicușor Dan, cu 35%. Posibil candidat PNL-PSD la București, medicul Cătălin Cîrstoiu se află acum pe locul al treilea (sursa: ARA Public Opinion) În situația în care în cursă ar intra și Burduja, acesta din urmă ar avea 12% din voturi iar Cîrstoiu, doar 10%. Casa de sondare a opiniei publice ARA Public Opinion SRL este deținută de o firmă americană (Lincoln Strategy Group SRL) și de Serin Hussin. Această din urmă persoană apare în documente oficiale ca donatoare și membră a PUSL, partidul controlat de Dan Voiculescu.

Acuzațiile împotriva Simonei Halep, manipulate grosolan (sursa: facebook/Simona Halep)
Eveniment

Acuzațiile împotriva Simonei Halep, manipulate grosolan

Acuzațiile împotriva Simonei Halep, manipulate grosolan. Acuzațiile ITIA bazate pe probele de sânge din pașaportul biologic al Simonei Halep au fost pur și simplu aruncate la coș de Tribunalul Sportiv de la Lausanne (TAS). TAS consideră că nu a fost doping În legătură cu acuzaţia de nereguli în paşaportul biologic (ABP) al Simonei Halep, ITIA a avut sarcina de a stabili că Halep a folosit substanţe sau metode interzise, iar acest lucru s-a bazat în principal de proba prelevată în data de 22 septembrie 2022, a cărei analiză ar fi demonstrat violarea articolului 2.2 din TADP. Citește și: Suspendarea Simonei Halep, redusă de TAS de la patru ani la nouă luni "Contrar raţionamentului primei instanţe, completul CAS a stabilit că este adecvat să ia în considerare rezultatele unei probe de sânge private oferite de Simona Halep pe 9 septembrie 2022 în contextul unei intervenţii chirurgicale care a avut loc la scurt timp după aceea. Aceste rezultate şi declaraţiile publice făcute de Simona Halep că nu a intenţionat să concureze pentru restul anului calendaristic 2022, a afectat plauzibilitatea scenariilor dopajului pe care s-a bazat tribunalul Independent al ITF. Citește și: Bizar: experții din cazul Halep au sugerat că sportiva se dopa inclusiv în decembrie 2022, deși era suspendată provizoriu de aproape două luni și nu participa la nici o competiție Având în vedere probele în ansamblu, completul CAS nu a considerat că s-a produs o încălcare a regulilor antidoping în temeiul articolului 2.2. din TADP. Astfel, a respins această acuzaţie", se arată în a doua decizie luată de TAS. Acuzațiile împotriva Simonei Halep, manipulate grosolan Una din probele de sânge analizate a fost datată 13 decembrie 2022, la aproape opt săptămâni de la data la care Halep a fost suspendată provizoriu. Era vorba de proba 50. Potrivit raportului ITIA, unul din experții ITIA, profesorul d’Onofrio, a considerat această probă 50 ca fiind "suspectă" din cauza unor valori care nu se încadrau în limitele considerate firești pentru un sportiv "curat". Citește și: Cazul Halep: Funeriu confirmă că raportul pe baza pașaportului biologic „este extrem de dubios”. DeFapt.ro a arătat că raportul sugera că Halep s-a dopat și suspendată fiind Mai mult, profesorul d’Onofrio a comparat proba 50 (din decembrie 2022) cu proba 46 din sângele Simonei Halep, datată aprilie 2022. Potrivit analizei profesorului d’Onofrio, proba 46 de sânge din aprilie 2022 ar fi indicat o posibilă folosire a unor steroizi anabolizanți (substanțe interzise). "Pașaportul sportivului: întreg modul în care este pus în practică este extrem de dubios, nu doar în cazul Halep", spunea în septembrie 2023 Daniel Funeriu.

Cioroianu ascunde sursa pentru 100.000 lei (sursa: Facebook/Adrian Cioroianu)
Eveniment

Cioroianu ascunde sursa pentru 100.000 lei

Cioroianu ascunde sursa pentru 100.000 lei. În primul an plin de director al Bibliotecii Naționale, 2022, Adrian Cioroianu a beneficiat din plin de statutul său. Cioroianu ascunde sursa pentru 100.000 lei Este vorba de beneficii financiare. Citește și: Într-un an la Biblioteca Națională, Cioroianu a avut venituri mai mari cu 170.000 de lei decât în anul anterior. Salariul de director, 8.000 de lei lunar. I se cere demisia după scandalul cu Emilia Șercan Potrivit declarației de avere depuse în 2023 pentru anul fiscal 2022, Cioroianu a câștigat, pe lângă salariul de la Bibliotecă și cel de la Universitatea București, 100.000 de lei din "edituri, mass media, conferințe". Suma este cu 85.000 de lei mai mare decât cea declarată în 2022 pentru anul fiscal 2021. Atunci, numai din "edituri", Cioroianu a câștigat 15.000 de lei. Ce nu spune actualul director al Bibliotecii Naționale a României, însă, este cine anume i-a plătit acești bani. A omis numele surselor de bani După cum se poate vedea și în imaginea de mai jos (un fragment din declarația de avere depusă în 2023), "sursa venitului" se identifică prin "numele, adresa". Ceea ce Cioroianu știe foarte bine și a respectat această condiție atunci când a fost vorba de veniturile de la BNaR și de cele de la Universitatea București. Când a fost vorba de venituri suplimentare, directorul Bibliotecii s-a ascuns după formula generică "edituri, mass media, conferințe". Așadar, fără nume și fără adrese. Relevanța omisiunii este cu atât mai mare cu cât Adrian Cioroianu pare să fie de partea unor puternici ai zilei atunci când se plasează violent în antiteză cu Emilia Șercan, cunoscută pentru dezvăluirile referitoare la plagiatele unor politicieni. Fragment din declarația de avere a lui Adrian Cioroianu depusă în 2023 (sursa: integritate.eu) 170.000 de lei într-un an În declarația de avere depusă în 2022 pentru anul fiscal 2021, istoricul declara un cont de 40.000 de euro și venituri suplimentare din „edituri” de 15.000 de lei. În declarația de avere depusă în 2023 pentru anul fiscal 2022 (primul an plin de directorat), apar două noi conturi: unul de 45.000 de lei și altul, de 40.000 de lei. De asemenea, veniturile suplimentare urcă la 100.000 de lei. Sursa: „edituri, mass media, conferințe”. Așadar, în numai un an, conturi noi, de 85.000 de lei, și venituri suplimentare tot cu 85.000 de lei mai mari decât în anul anterior (100.000 de lei față de numai 15.000 de lei). În total, 170.000 de lei. Așadar, poziția de la Biblioteca Națională a României a venit cu beneficii importante. Potrivit presei mondene, Daniela Nane a declarat recent că a divorțat de Adrian Cioroianu. Divorțul a survenit în 2023 sau la începutul lui 2024.

Pensionară din Ialomița, dealer de cocaină (sursa: DIICOT)
Eveniment

Pensionară din Ialomița, dealer de cocaină

Pensionară din Ialomița, dealer de cocaină. O femeie de 87 de ani este cercetată de DIICOT Ialomiţa într-un dosar de trafic de droguri de risc, aceasta fiind acuzată că a vândut cannabis şi cocaină cu suma de 1.700 lei la fiecare tranzacţie. Grup infracțional în familie Potrivit unui comunicat transmis vineri de DIICOT, anchetatorii au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară pe raza judeţului Ialomiţa într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de risc. Citește și: Teodosie, prea puternic pentru Patriarhul Daniel: a primit doar o „dojană” pentru desele scandaluri create, în timp ce Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a fost tras pe linie moartă "Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în cursul anului 2023, doi inculpaţi şi un suspect (membri ai aceleaşi familii), din care unul aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, au constituit un grup infracţional organizat având ca scop săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc, aceştia efectuând în perioada iunie 2023 - februarie 2024 activităţi de coordonare, colaborare şi sprijinire în cadrul grupului, precum şi activităţile de deţinere, transport şi vânzare de droguri de risc (canabis) şi mare risc (cocaină) pe raza judeţului Ialomiţa", arată sursa citată. Pensionară din Ialomița, dealer de cocaină Anchetatorii spun că, la indicaţiile şi sub coordonarea celorlalţi doi membri ai grupului, o inculpată a comercializat cantităţi de canabis şi cocaină, cu suma de 1.700 lei la fiecare tranzacţie. Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la locuinţa acesteia, au fost identificate şi ridicate 22 pungi din plastic transparent conţinând aproximativ 2,4 kilograme canabis, suma de 44.950 lei, înscrisuri cu valoare probatorie, precum şi alte mijloace de probă. "Cu privire la inculpată, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Ialomiţa au dispus măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, având în vedere vârsta înaintată a acesteia (87 de ani) şi starea de sănătate specifică etăţii", transmite DIICOT. A participat câinele specializat în droguri Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ialomiţa. Sprijinul de specialitate a fost asigurat de către Biroului Tehnic Criminalistic al DIICOT şi Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Acţiunea a beneficiat de sprijinul unui echipaj al grupei canine din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu un câine specializat în depistarea substanţelor stupefiante şi de sprijinul jandarmilor de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ialomiţa.

Andra - Măruță amenință DeFapt.ro cu procese (sursa: Facebook/Andra)
Eveniment

Andra - Măruță amenință DeFapt.ro cu procese

Andra - Măruță amenință DeFapt.ro cu procese. Firmele deținute de cuplul Andra - Cătălin Măruță au datorii de milioane de lei, potrivit Ministerului de Finanțe. Andra - Măruță amenință DeFapt.ro cu procese Datele sunt publice pe site-ul Ministerului de Finanțe și se referă la persoane juridice, nu fizice, prin urmare nu se supun legislației referitoare la datele personale (GDPR). Citește și: Averea de milioane de euro a cuplului Andra – Măruță, construită și din bani publici: primăriile de orașe și comune plătesc sume grele, mai mari decât privații, pentru concertele artistei Un articol pe această temă publicat de către DeFapt.ro a declanșat o reacție avocățească din partea personajelor menționate. Citește și: Firmele cuplului Andra – Măruță, datorii enorme, de 15,8 milioane de lei. În 2023, cei doi au lichidat o firmă și au deschis alta după o lună Potrivit unei notificări primite de la o casă de avocatură, firmele menționate în articol nu ar avea datorii la stat. O afirmație pe care DeFapt.ro nu a făcut-o niciodată: articolul pomenit în notificare nu vorbește de datorii către bugetul public. Mai jos, datele Ministerului de Finanțe referitor la aceste datorii. Datoriile Plan B Music SRL la finalul lui 2022, potrivit Ministerului de Finanțe (sursa: mfinante.ro) Datoriile Ocean Music SRL la finalul lui 2022, potrivit Ministerului de Finanțe (sursa: mfinante.ro) Datoriile Studio 78 SRL la finalul lui 2022, potrivit Ministerului de Finanțe (sursa: mfinante.ro) Datoriile Andra Records SRL la finalul lui 2022, potrivit Ministerului de Finanțe (sursa: mfinante.ro)

Femeile dau share location de frică, spune terapeuta Simona Tache (sursa: Facebook/Simona Tache)
Eveniment

Femeile dau share location de frică

Femeile dau share location de frică. Agresiunile sexuale împotriva femeilor sunt un comportament foarte răspândit și chiar acceptat social, arată terapeuta Simona Tache. Femeile dau share location de frică Aceasta își bazează observația nu doar pe propriile experiențe, ci și pe cele ale femeilor care vin la terapie. Citește și: VIDEO Erika Isac, artista care a scos „Macarena”: După ce am fost la X Factor, când aveam 15 ani, zeci de mii de bărbați au spus despre mine că sunt curvă pentru că aveam pantaloni scurți De cele mai multe ori, trauma agresiunii vine la pachet cu o alta, cea a singurătății: femeia abuzată nu este sprijinită, ci considerată vinovată pentru că a ajuns victimă. "Aşadar, de ce dăm noi, femeile, share location? Pentru că ne e frică. E o frică reală, nu suntem nici închipuite, nici răsfățate, nici manipulatoare, nici prea sensibile, nici nu ne-a lovit psihoza colectivă. Pe to do list-ul oricărei femei, pe lângă , și , figurează, pe viață, task-ul . Oriunde am merge și orice am face, acolo, în fundalul creierului nostru, rulează un program de vigilență pe care nu îl închidem niciodată. Mereu ne uităm cine e pe stradă, în spatele nostru, noaptea, mereu evaluăm dacă să ne urcăm sau nu în lift cu un bărbat necunoscut. Dăm share location. Ne sunăm iubitul, dacă taximetristul ni se pare un pic prea insistent, sau doar ne prefacem că îl sunăm, dacă nu avem un iubit. Ne învățăm fetele să aibă grijă să nu pățească ceva și le cerem să ne dea share location. "Realitatea tuturor femeilor" Sursa acestei frici? Realitatea. Realitatea bunicilor noastre, care le-au povestit mamelor noastre, care ne-au povestit nouă. Apoi, pe măsură ce creștem, realitatea noastră, a surorilor, a colegelor, a prietenelor noastre. Realitatea tuturor femeilor care, zilele astea, vorbesc despre momente îngrozitoare prin care au trecut, fetițe fiind, adolescente sau adulte. Realitatea tuturor femeilor care, zilele astea, tac despre momente la fel de îngrozitoare. Realitatea femeilor din cabinetele de terapie, care se tăvălesc pe jos de durere, povestind ce le-a făcut cândva un necunoscut. Un necunoscut, un coleg, un prieten, un profesor, vecinul, soțul sau - O, Doamne! - chiar tata, pe vremea când nu mergeau încă la școală. Poveștile despre hărțuire și violență sexuală nu sunt din filme și din cărți, ci țin de realitatea vieții de femeie. Cele mai norocoase am pățit și continuăm să pățim doar microagresiuni. Dar multe, foarte multe dintre noi, mult mai multe decât se vede cu ochiul liber, ascundem povești care ne-au marcat viața. Asta nu înseamnă că toți bărbații sunt niște agresori. Cei mai mulți nu sunt. Dar faptul că cei mai mulți nu sunt nu anulează realitatea noastră, a femeilor. Nu ne vindecă de frică. "Ce adâncește această frică? Singurătatea" Ce adâncește această frică? Singurătatea care vine la pachet cu ea. Singurătatea în care se afundă orice victimă căreia i se spune, încă dinainte de a deveni victimă, că, dacă pățește ceva, va fi vina ei. Nu există femeie care, atunci când externalizează o astfel de traumă, să nu se înece în vinovăție și rușine, indiferent de vârsta pe care o avea când a suferit-o. Am auzit femei care își spun că sunt greșite și curve, pentru că nu au știut să îl oprească pe tata din a le băga mâna în chiloței, când aveau 4 ani. O să ne vindecăm de frică, rușine și vinovăție, atunci când n-o să mai fim singure și nu o să mai fim singure atunci când nu o să ni se mai spună că, dacă ni s-a întâmplat, e pentru că am avut fusta prea scurtă, ne-am căutat-o, nu ne respectăm, suntem proaste, iresponsabile sau curve. Când violatorii de minore nu vor mai fi achitați pe motiv că victimele nu s-au opus convingător sau nu au spus părinților. Când fetițelor care sună la 112 nu o să li se mai spună că țin linia ocupată. Când polițiști, judecători sau procurori, nu vor mai zâmbi cu subînțelesuri, favorizând agresorii. Când bărbații care nu sunt agresori se vor opri din a se lupta tot cu victimele, în loc să se lupte, alături de ele, cu cei care sunt agresori. "Deocamdată, continuăm să dăm" Comediana Magda Mihăilă a postat, zilele trecute, pe Facebook, niște versuri ale lui Dan Spătaru: Scarry, nu? Îndreptățirea ancestrală a bărbatului de a face ce vrea cu corpul femeii răzbate chiar și dintr-un șlăgărel pe care încă îl fredonăm cu toții pe la petrecerile cu tematică retro, fără să ne sară în ochi violul. Pentru că - nu-i așa? - și asta ni s-a spus de mici, indiferent de sex. Că bărbatul poate să ia femeia pe sus, dacă își pierde controlul, iar, dacă și-l pierde, e pentru că tot femeia a făcut ceva greșit. A fost normalizat abuzul şi l-am internalizat atât de puternic cu toții, încât tocmai ce ne-am certat în 2024, pe internet, pe ceva ce ar trebui să fie common sense. Mă bucur însă că măcar s-a ajuns la faza în care ne certăm. E primul pas către un viitor în care femeile vor putea să meargă noaptea la pârâu sau unde vor ele, fără ca asta să pară o jucăușă invitație la viol și fără să mai dea share location. Deocamdată, continuăm să dăm.", a scris Tache pe Facebook.

Alpaca lui Godină gâfâie în afaceri (sursa: Facebook/Marian Godina)
Eveniment

Alpaca lui Godină gâfâie în afaceri

Alpaca lui Godină gâfâie în afaceri. Pablo The Alpaca SRL este o firmă din Brașov înființată în 2017 și deținută de soția lui Marian Godină. Polițistul Godină deține o alpaca tot din 2017 și o promovează intens pe rețelele de socializare. Alpaca lui Godină gâfâie în afaceri La înființare, firma se ocupa cu "activități ale centrelor de fitness". Citește și: Reacția lui Godină la „Macarena” arată de ce polițiștii nu intervin eficient la cazurile de violență împotriva femeilor, consideră o parte a celor care-l critică pe polițistul influencer În 2020, a schimbat obiectul de activitate în "comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comerț sau prin Internet". Ca urmare, a apărut un magazin online. Iar în a doua parte a lui 2023, Pablo The Alpaca SRL și-a adăugat la obiectele de activitate cazare și turism. Este vorba despre o pensiune în Brașov. Firma, totuși, nu pare să fi găsit succesul financiar, în ciuda schimbărilor. În 2022, veniturile au fost de 33.000 de lei și profitul, de aproape 10.000 de lei. Datoriile firmei la finalul lui 2022 erau de 69.000 de lei.

Artista "Macarena", abuzată online după X Factor (sursa: paginademedia.ro)
Eveniment

Artista "Macarena", abuzată online după X Factor

Artista "Macarena", abuzată online după X Factor. Erika Isac, care a compus și cântat "Macarena", a dat un prim interviu după ce piesa pe care a lansat-o a scindat România. Piesa nu e pentru marketing, susține Erika Isac Erika Isac i-a acordat un interviu extins lui Petrișor Obae la "Pagina de media" în care a vorbit despre cariera ei de până în prezent, dar mai ales despre senzația muzicală și socială a momentului, piesa "Macarena". Citește și: Profesoară de la un liceu de elită din București, reacție ironică după ce agentul Godină a scris: „Dragi fete, dragi femei, cu cine dracului vă întâlniți voi și mai ales unde” Artista a spus că piesa se bazează pe experiențe personale, dar și pe cele ale prietenelor și femeilor, în general. Erika Isac a adăugat că "Macarena" are un mesaj sincer și nu a fost gândită ca o lovitură de marketing. "Am scris piesa pentru tineri și adolescenți, dar am subestimat foarte mult publicul, piesa a ajuns până la oameni de peste 70 de ani", a declarat artista în interviu. Comentariile negative primite ca urmare a lansării piesei sunt ale unor "bărbați frustrați care au probleme nerezolvate", potrivit Erikăi Isac. Artista "Macarena", abuzată online după X Factor Aceasta a povestit și că, între 15 și 18 ani, a ieșit total din peisajul muzical, după apariția la X Factor. "După X Factor, zeci de mii de bărbați de peste 30 de ani au spus despre mine că sunt curvă doar pentru că apărusem la televizor în pantaloni scurți, eram machiată și păream mai matură. Un copil de 15 ani nu poate lupta cu așa ceva. Am adunat foarte multă furie", a explicat tânăra.

Halep, apărată de Roddick și Clijters (sursa: Facebook/Simona Halep)
Eveniment

Halep, apărată de Roddick și Clijters

Halep, apărată de Roddick și Clijters. Kim Clijsters (fostă numărul 1 WTA) și Andy Roddick (fost numărul 1 ATP) au discutat zeci de minute despre cazul de dopaj al Simonei Halep în podcastul "Served with Andy Roddick". Halep, apărată de Roddick și Clijters Cei doi au fost de acord fără rezerve că antrenorul Patrick Mouratoglou și echipa acestuia i-au distrus cariera sportivei și că ar trebui să plătească pentru asta. Citește și: VIDEO Mouratoglou admite, în premieră, că i-a distrus cariera Simonei Halep: Eu i-am dat suplimentul contaminat "Pentru mine, cel mai mare semnal de alarmă este echipa (Simonei - n.r.). Nu o cunosc foarte bine pe Simona, dar o ştiu suficient încât să cred că nu a luat ceva în mod intenţionat cu riscul să îşi pună cariera în situaţia în care este acum", a spus Clijsters. "Dar într-o astfel de situaţie, când ai antrenori care îţi preiau echipa... eu numesc asta manipulare, nu găsesc alt cuvânt pentru asta. Mi-e foarte greu să înţeleg că nu există nicio consecinţă pentru echipă, ca şi cum ar fi vorba doar de sportivă", a spus fosta număr 1 WTA, printre altele. Mouratoglou, maestru al PR-ului Roddick s-a referit și la autopromovarea agresivă a lui Mouratoglou. "Tipul ăsta este foarte bun la autopromovare. Site-ul lui (al lui Mouratoglou - n.r.)... am intrat pe el zilele trecute şi sunt cam 18 şedinţe foto diferite. Este ca o situaţie preambalată. Eu zic că e ca Puff Daddy, care obişnuia să apară în toate videoclipurile muzicale din anii '90. Acum, aşa este el cu lojele jucătorilor. (...) Dacă aş fi făcut asta, dacă aş fi dat ceva cuiva şi dacă ar fi avut încredere în mine, aş fi fost acolo încercând să încasez cât mai multe pentru acea persoană", a spus Roddick, referindu-se la faptul că Patrick Mouratoglou a admis doar într-un video înregistrat că i-a dat Simonei Halep un supliment contaminat cu Roxadustat. Mai jos, episodul din podcastul lui Andy Roddick în care apare discuția cu Kim Clijsters (după minutul 10 al orei a doua).

Portarea numărului într-o altă reţea, catastrofală (sursa: hostx.ro)
Economie

Portarea numărului într-o altă reţea, catastrofală

Portarea numărului într-o altă reţea, catastrofală. Decizia s-a dovedit a fi o afacere proastă pentru o firmă de consiliere juridică. Portarea numărului într-o altă reţea, catastrofală Atunci când a avut nevoie de roaming în Statele Unite, reprezentantul acesteia a avut surpriza să constate că nu poate suna şi nici primi apeluri. Citește și: Secretarul de stat Iulian Fota, care a negociat acordul de securitate cu Ucraina, demis. George Simion a anunțat demiterea, jubilând, cu o zi înainte La reclamaţia trimisă pe mail, i s-a recomandat să sune la call center. În septembrie 2022, SPCJ Eurolex SRL a chemat în judecată societatea RCS&RDS SA. A cerut daune în contul consilierii juridice pe care nu o mai putuse oferi clienţilor americani din cauza nefuncţionării roaming-ului. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră