luni 18 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Autor: Alex Preda

2062 articole
Alex Preda

Internațional

Rusia - război, nu diplomație în Ucraina

Rusia - război, nu diplomație în Ucraina. Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat vineri că intensificarea ciocnirilor în derulare în estul Ucrainei reprezintă "un scenariu de provocări" conceput de Rusia pentru a justifica un atac asupra Ucrainei, relatează AFP. Rusia - război, nu diplomație în Ucraina Evenimentele din ultimele 24-48 de ore "fac parte dintr-un scenariu deja în derulare, care constă în crearea de provocări false, apoi în a răspunde la aceste provocări şi, în cele din urmă, în a comite o nouă agresiune împotriva Ucrainei", a acuzat Blinken într-un discurs la Conferinţa de Securitate de la Munchen. Citește și: Putin a dat semnalul începerii operațiunii „Ucraina”: tiruri de artilerie în regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk "Deşi facem tot ce ne stă în putere pentru a transmite clar că există o cale diplomatică" la această criză gravă între Occident şi Rusia, "suntem profund îngrijoraţi de faptul că nu aceasta este calea în care s-a angajat Rusia", a spus şeful diplomaţiei americane. Blinken a formulat acuzaţii similare joi în Consiliul de Securitate al ONU. Germania: Rusia exercită "o ameninţare absolut inacceptabilă" Tot vineri, în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen, şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a declarat la rând său că Rusia exercită "o ameninţare absolut inacceptabilă" asupra securităţii europene. Anunţurile recente ale Rusiei privind o retragere parţială a trupelor "au fost un licăr de speranţă", a spus ea, adăugând însă că îşi doreşte să vadă acţiuni, "deoarece ameninţarea rusă este în continuare reală". "Această criză nu este o criză ucraineană. Este o criză rusă", a declarat şefa diplomaţiei germane. În timp ce Rusia a transmis joi SUA cererile sale strategice privind securitatea în Europa, pentru a dezamorsa criza privind Ucraina, Annalena Baerbock spune că propunerile Moscovei "nu sunt încurajatoare până acum". "Vrem să discutăm în orice moment" despre aceste subiecte cu Rusia, dar "nu cu propuneri care pun la îndoială arhitectura de securitate pe care am construit-o împreună" în Europa, a afirmat ea.

SUA, îngrijorată de anunțul Turciei (sursa: Facebook/US Department of State)
Putin începe războiul în Donețk, Lugansk (sursa: Agerpres)
Internațional

Putin începe războiul în Donețk, Lugansk

Putin începe războiul în Donețk, Lugansk. Separatiştii proruşi care controlează republicile separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei au anunţat vineri evacuarea civililor către Rusia. Mișcarea, în urma intensificării bombardamentelor de artilerie pentru care armata ucraineană şi separatiştii se acuză reciproc, relatează Reuters şi AFP. Putin începe războiul în Donețk, Lugansk Într-un mesaj video transmis pe contul său de Telegram, liderul republicii Doneţk, Denis Puşilin, a acuzat Ucraina că se pregăteşte să invadeze cele două provincii separatiste proruse. "Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va da curând ordinul de a trece la ofensivă şi de a pune în aplicare planul de invazie a republicilor Doneţk şi Lugansk", a susţinut liderul separatist prorus. Citește și: România, răspuns pentru Rusia: Ne dorim ca grupul de luptă NATO să fie poziționat în țara noastră Prin urmare, "astăzi, o plecare masivă şi centralizată a populaţiei este organizată către Federaţia Rusă. Trebuie evacuaţi în primul rând femeile, copiii şi persoanele vârstnice", a anunţat Puşilin. El a precizat că Rusia a acceptat să găzduiască în regiunea Rostov persoanele ce vor fi evacuate şi "au fost create toate condiţiile pentru un tranzit rapid în punctele de control". Între timp, provincia Lugansk a anunţat la rândul ei că va începe evacuarea civililor către Rusia. În cele două provincii trăiesc milioane de persoane, majoritatea rusofone şi care au primit de asemenea cetăţenia rusă. Ucraina neagă o ofensivă în Donbas Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a declarat în aceeaşi zi în faţa parlamentului de la Kiev că nu are în vedere nicio ofensivă asupra celor două provincii separatiste din Donbas. De-a lungul liniei de contact stabilite între armata ucraineană şi separatişti în urma armistiţiului convenit în 2015 s-au înregistrat în ultimele ore, şi în special în cursul zilei de joi, multiple încălcări ale încetării focului. Ministrul Reznikov a spus în intervenţia sa din parlament că numai joi separatiştii au efectuat 60 de atacuri asupra poziţiilor ucrainene, dintre care 43 cu arme interzise prin acordurile de pace de la Minsk, soldate cu rănirea a doi soldaţi şi a doi civili. La rândul lor, separatiştii din Doneţk au vorbit despre 30 de atacuri efectuate vineri asupra lor de armata ucraineană, potrivit Agerpres. Putin face pe pacificatorul Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că observă o deteriorare a situaţiei în estul Ucrainei, îndemnând Kievul să se aşeze la masa tratativelor cu separatiştii din Doneţk şi Lugansk, şi a lansat un apel la punerea în practică a Acordurilor de la Minsk, destinate să pună capăt conflictului din estul Ucrainei, potrivit AFP şi Reuters. În cadrul unei conferinţe de presă la Moscova, Putin a mai spus că Rusia este pregătită să meargă pe calea negocierilor cu NATO cu privire la cererile sale de securitate, dar că Alianţa condusă de SUA şi Washingtonul nu sunt încă dispuse să se angajeze asupra preocupărilor-cheie ale Moscovei. Ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, a respins ceea ce a numit "dezinformările" Moscovei. We categorically refute Russian disinformation reports on Ukraine’s alleged offensive operations or acts of sabotage in chemical production facilities. Ukraine does not conduct or plan any such actions in the Donbas. We are fully committed to diplomatic conflict resolution only.— Dmytro Kuleba (@DmytroKuleba) February 18, 2022

Baciuna, de la Formenerg, la Cultură (sursa: culturaladuba.ro)
Eveniment

Baciuna, de la Formenerg, la Cultură

Baciuna, de la Formenerg, la Cultură. Premierul Ciucă a numit-o joi, 17 februarie a.c., pe Diana-Ștafana Baciuna în poziția de secretar de stat la Ministerul Culturii. Baciuna nu deține nici un soi de legătură cu domeniul cultural. Diana Baciuna are 32 de ani, este de profesie jurist și va prelua, cel mai probabil, portofoliul eliberat de Liviu Brătescu, adică se va ocupa de patrimoniul din România. Ea este o apropiată a deputatului liberal Pavel Popescu. Soțul său, Mihai Baciuna, este șef la Telecomunicații CFR, potrivit Cultura la dubă. Baciuna, de la Formenerg, la Cultură CV-ul Dianei-Ștefana Baciuna arată o carieră cel puțin eclectică: de la jurist la firmulițe din Roman, la cabinetul Renatei Weber (Parlamentul European), apoi la o asociație și, din 2020 încoace, consilier local la Sectorul 4. Ce nu precizează Baciuna în CV este că deține(a) și un loc în Consiliul de Administrație al Formenerg, companie care se ocupă cu formarea energeticienilor. Ca avocat, Baciuna este la fel de calificată pentru Formenerg cum este și pentru Ministerul Culturii. Site-ul Formenerg precizează că Baciuna a primit un loc în CA acum doi ani, în februarie 2020. Citește și: Mara Mareș formează viitorii energeticieni. O sinecură pentru șefa Tineretului Liberal Tot în CV, noul secretar de stat la Cultură precizează că a fost șefă de promoție la finalizarea școlii gimnaziale, dar și că a participat la olimpiade școlare. Colegă cu Mădălin Voicu și o profesoară de chimie Baciuna va fi colegă la Ministerul Culturii cu secretarul de stat Mădălin Voicu (PSD) și subsecretarul de stat Cristina Mirela Nedelcu (PSD), consilier local la Primăria Focșani și profesoară de chimie. Cu toții au fost numiți în timpul guvernului Ciucă, sub conducerea ministrului Culturii Lucian Romașcanu. În funcție a rămas și secretarul de stat de la UDMR, numit în martie anul trecut. Este vorba de Andras Demeter, fost șef al Societății Române de Radiodifuziune, condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru conflict de interese. Liviu Brătescu, de profesie istoric, și-a anunțat plecarea printr-o postare publică, lăsând să se înțeleagă că nu a fost sprijinit: "Pentru toate acele corecții, neajunsuri și proiecte care nu au fost demarcate sau îndeplinite, răspunderea îmi aparține. Fără a mă justifica, schimbarea unui sistem, a unei viziuni, trebuie să fie agreată și îndeplinită în echipă, nu se poate face individual."

Costel Alexe, nou dosar penal DNA (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Costel Alexe, nou dosar penal DNA

Costel Alexe, nou dosar penal DNA. Deja inculpat într-un dosar penal pentru primire de foloase necuvenite în produse din tablă, printre altele, Costel Alexe s-a mai ales cu un dosar. Costel Alexe, nou dosar penal DNA Potrivit unui comunicat de presă al DNA, "La data de 11.11.2020, suspectul Alexe Costel, în calitate de președinte al Consiliului Județean Iași și beneficiind de ajutorul suspectului Baba Vlad-Corneliu, ar fi dispus detașarea suspectului Baba Vlad-Corneliu de pe funcția de consilier IA în cadrul Compartimentului Cabinetului Președintelui Consiliului Județean Iași, pe funcția de manager (director) interimar al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași, în condițiile în care ar fi avut cunoștință de faptul că numirea ultimului menționat la conducerea școlii nu îndeplinea condițiile legale de ocupare a acestei funcții de conducere. Citește și: Cum se apără primarul Chirica: nu ar fi ale lui semnăturile pe actele fraudei imobiliare Ulterior, la datele de 10.03.2021 și 07.07.2021, suspectul Alexe Costel, în calitatea menționată anterior, ar fi dispus prelungirea detașării suspectului Baba Vlad-Corneliu în aceeași funcție de conducere. Alexe, ajutat de șeful de Resurse umane În baza aceleiași rezoluții infracționale, suspectul Alexe Costel ar fi fost ajutat la săvârșirea faptei de către suspectul Apetrei Radu-Gabriel care, în calitate de șef Serviciu resurse umane și salarizare din cadrul Consiliului Județean Iași, ar fi întocmit documentațiile aferente emiterii dispozițiilor de detașare. Mai mult, din datele cauzei ar fi rezultat că suspectul Baba Vlad-Corneliu ar fi fost angajat pe perioadă determinată, fără concurs, pe funcția de consilier IA în cadrul Compartimentului Cabinetului Președintelui Consiliului Județean Iași în data de 11.11.2020 și tot la aceeași dată ar fi fost detașat pe funcția de manager (director) interimar al Școlii Populare de Arte Iași. Faptele descrise ar fi produs un prejudiciu bugetelor Consiliului Județean Iași și Școlii Populare de Arte Iași în sumă totală de 86.153 lei, reprezentând suma remunerațiilor încasate de către suspectul Baba Vlad-Corneliu în baza contractului de management interimar, dar și vătămarea intereselor legitime ale celor două instituții urmare a numirii interimare la conducerea școlii a unui manager care nu îndeplinea condițiile legale de ocupare a acestei funcții de conducere a unei instituții publice de cultură." De la tablă, la artă "Am primit astăzi informarea făcută de DNA Iaşi privind atribuirea calităţii de suspect în dosarul referitor la angajările de la Şcoala Populară de Arte Iaşi. Vă mărturisesc sincer că sunt surprins de această calitate, având în vedere că, de la începutul anchetei şi până acum, nu mi-au fost solicitate depoziţii şi nu există vreo implicare oneroasă a mea în acest dosar", a comunicat Alexa în replică. În 2021, DNA a comunicat că "În perioada martie-aprilie 2020, suspectul Alexe Costel, în calitate de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, suspect în cauză, mai multe produse din tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme (haldă de zgură)".

Ex-ministrul penal Fenechiu, afaceri grele (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Ex-ministrul penal Fenechiu, afaceri grele

Ex-ministrul penal Fenechiu, afaceri grele. Municipalitatea ieșeană a publicat PUZ-ul aferent unei investiţii mari într-un supermarket. Ex-ministrul penal Fenechiu, afaceri grele Beneficiar al documentului este firma de construcţii a fostului ministru liberal al Transporturilor, Relu Fenechiu. Aceasta a semnat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru terenul din zona Fortus. În zonă va fi creat un sens giratoriu. Citește și: EXCLUSIV DNA investighează detașările României la Agenția Europeană de Siguranță a Aviației. Suspiciuni de mită și abuz în serviciu În prezent, lanţul de retail are mai multe proiecte în derulare la Iaşi. În primul rând, săptămâna viitoare, pe 24 februarie, va fi deschis noul magazin din Tătăraşi, zona Doi Băieţi. Un alt magazin pe care Kaufland intenţionează să-l construiască este în Galata, pe un teren din vecinătatea intersecţiei şos. Voineşti - str. Camil Ressu. Zona este în plină dezvoltare din punct de vedere imobiliar până spre „graniţa” administrativă cu comuna Miroslava. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Primarul Chirica își contestă propria semnătură (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Primarul Chirica își contestă propria semnătură

Primarul Chirica își contestă propria semnătură. Situaţie nouă în recentul dosar penal instrumentat de DNA la adresa primarului. Mihai Chirica pune la îndoială semnăturile sale pe actele urbanistice emise pentru intabularea blocului ilegal construit de firma "Flux" în Tătăraşi. Primarul Chirica își contestă propria semnătură În declaraţia dată la DNA, Chirica a spus că semnăturile sunt executate "prea pictografic", şi nu poate confirma cu certitudine că i-ar aparţine. În situaţia în care el le-ar fi semnat, Chirica s-a prevalat de un context legal care l-ar exonera de răspundere asupra conţinutului unui act urbanistic. Citește și: EXCLUSIV DNA investighează detașările României la Agenția Europeană de Siguranță a Aviației. Suspiciuni de mită și abuz în serviciu De asemenea, primarul l-a luat în colimator pe principalul martor din dosar. Iată declaraţiile făcute de către primar la DNA la momentul în care era suspect în dosarul "Flux", ulterior fiind inculpat. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Românul de la Sheriff Tiraspol, din Transnistria (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Românul de la Sheriff Tiraspol, din Transnistria

Românul de la Sheriff Tiraspol, din Transnistria, care de-a face cu Real Madrid, Inter Milano, Dinamo Zagreb, Steaua Roşie Belgrad şi, acum, Sporting Braga. Acestea sunt echipele pe care un ieşean le-a întâmpinat în ultimele luni la Tiraspol. Românul de la Sheriff Tiraspol, din Transnistria Adică în capitala aşa zisei regiuni transnistrene, zona din Republica Moldova care ruşii nu şi-au retras trupele, iar profesorii de limbă română sunt marginalizaţi în şcoli. Citește și: România, răspuns pentru Rusia: Ne dorim ca grupul de luptă NATO să fie poziționat în țara noastră Alin Pătru, consilier de turism sportiv este omul care, alături de partenerul său de afacere, are grijă ca vedete precum Benzema sau Eden Hazard să poată juca în faţa fanilor moldoveni în cea mai bună formă. Şi asta chiar într-o perioadă în care războiul cu Rusia părea iminent, iar să mergi într-un teritoriu controlat de armata rusă pare mai degrabă un gest necugetat. Continuarea, în Ziarul de Iași.

George Simion, Dan și Cristi Diaconescu - în discuții (sursa: Facebook/George Simion)
Politică

George Simion, Dan și Cristi Diaconescu

George Simion, Dan și Cristi Diaconescu. Co-președintele AUR este într-o ofensivă de imagine în ultimele săptămâni. În nici două zile, Simion a bifat doi Diaconești notorii ai României. Primul este Dan Diaconescu, senzaționalul fost jurnalist. Al doilea, încă șeful PMP, Cristian Diaconescu. George Simion, Dan și Cristi Diaconescu - în discuții Marți, 15 februarie, Dan Diaconescu a postat pe contul său de Facebook o imagine care-l înfățișează alături de George Simion. Mesajul alăturat era acesta: "Dan Diaconescu în aceeași mașină cu George Simion DD conduce, George Simion copilot Se nasc 3 întrebări1. Când credeți că e făcută fotografia?2. De când credeți că se cunosc cei doi?3. Credeți că Dan Diaconescu se află în spatele mișcării AUR?" O zi mai târziu, Simion a postat o fotografie în care purta o cravată mov. Poza era însoțită de următoarea frază: "E oficial: am adoptat movul ca și culoare pentru Partidul Poporului - AUR ". Tot marți, 15 februarie, și Cristian Diaconescu a confirmat că a avut discuții cu George Simion. "AUR a inițiat discuții despre formarea unui , invitând mai multe partide să se alăture demersului. Președintele PMP, Cristian Diaconescu, a declarat la Interviurile Digi24.ro că a avut discuții cu George Simion în acest sens, însă a precizat că , dând exemplul apartenenței la valorile Uniunii Europene.", a arătat Digi24. Tensiuni la vârful AUR În mai multe rânduri, în presă s-a vorbit recent de o scindare la nivelul conducerii AUR. Citește și: Claudiu Târziu, atac la foștii tovarăși de drum Șoșoacă și Călin Georgescu. Despre Simion: nici el nu ne poate da afară, nici noi pe el „El este cu organizarea în teritoriu, cu organizarea de manifestaţii, cu drapelul în mână, cu portavocea în mână, eu mă ocup de doctrină, de formarea cadrelor, de formarea viitorilor membri ai Guvernului şi ai structurilor descentralizate ale Guvernului (…). Nici George nu poate să ne dea afară, nici noi nu putem să-l dăm afară pe George, nu se pune problema aşa, nici n-a fost vreo discuţie în acest sens, a fost o intoxicare de presă. (…) Noi suntem fraţi în primul rând, suntem fraţi de crez politic şi cred eu că suntem fraţi şi prin ceea ce simţim unul faţă de celălalt, aşa încât noi nu o să vorbim niciodată în termenii pe care îi relatează anumite organe de presă. Am dezminţit asta imediat ce a apărut, dar nu am putut opri avalanşa de minciuni”, a afirmat Claudiu Târziu în legătură cu acest subiect.

Cioloș despre Ciolacu: Citește puțin, vorbește mult (sursa: Facebook/Dacian Cioloș)
Eveniment

Cioloș despre Ciolacu: Citește puțin, vorbește

Cioloș despre Ciolacu: Citește puțin, vorbește mult. "Ca orice om care vorbește mult și citește puțin, Marcel Ciolacu a făcut greșeala fatală de a încerca să citească documentele din PNRR. Probabil că a fost ispitit de Ziua Națională a Lecturii, care abia a fost sărbătorită și pe care e posibil ca liderii PSD să și-o fi trecut în statut ca singura zi în care au voie să pună mâna pe o altă carte decât cartea de credit.", a scris Cioloș joi seara pe Facebook despre șeful PSD. Cioloș despre Ciolacu: Citește puțin, vorbește mult "Salut dorința de a citi, dar e clar că e nevoie de ajutor la primele lecturi - simplul act de a citi nu presupune și înțelegerea a ceea ce citești. Ar fi fost mai potrivit ca Alexandru Rafila să îi ofere această mână de ajutor domnului Ciolacu, dar ministrul Sănătății a fost interesat de priceperea PNRR de către președintele PSD în aceeași măsură în care e interesat de construirea de spitale în România, adică deloc. Citește și: România, răspuns pentru Rusia: Ne dorim ca grupul de luptă NATO să fie poziționat în țara noastră Dacă tot nu ne iese nimic, mai bine să nu le facem - pare să fie filosofia PSD. Am mai putea râde de incapacitatea pesediștilor de a înțelege ce scrie într-un proiect european, dar, din păcate, lucrurile devin extrem de serioase și cetățenii români riscă din nou să aștepte degeaba spitale, cu toate că bani există.", a continuat Cioloș. "Acești domni de la PSD se gândesc automat la " "Problema cu acești domni de la PSD e că ei, atunci când văd programe europene în care există capitolul , se gândesc automat la , , și alte forme de a băga bani în buzunarul propriu. De data asta, și-au dat seama că nu pot fura și văd că la Alexandru Rafila și Marcel Ciolacu asta produce o iritare personală și o nervozitate la adresa foștilor miniștri USR. Când ai fost obișnuit 30 de ani să bagi mâna în banii publici, nu ai cum să înțelegi de ce, brusc, nu mai ai voie să o faci. Le e greu la guvernare când trebuie să numere o groază de bani din care să nu poată trage un comision pentru ceasuri, mașini scumpe sau niște campanii la partid. Cu astfel de oameni pierdem noi timpul în România și atunci când vă întrebați de ce nu aveți de niciunele să știți că răspunsul e pentru că nu avem bani. Nu că nu au fost sau nu există. Ci pentru că Ciolacu, Rafila și toți ceilalți pesediști care ajung pe la guvernare ori îi fură, ori nu au chef să muncească dacă nu e nimic de furat.", a încheiat liderul demisionar al USR. Ghinea: "Directorimea din Ministerul Sănătăţii este isterizată" Postarea lui Cioloș pare să aibă legătură cu una a lui Cristian Ghinea: "V-am spus (...) povestea ANDIS - agenţia pentru investiţii în sănătate. Ar trebui să înlocuiască două direcţii din minister care au ratat construcţia de spitale. Are fonduri din PNRR să funcţioneze, să ia oameni să facă treaba - ce numeşte PSD 'consultanţă', că ei nu ştiu cu munca. (...) ANDIS a fost soluţia la întrebarea Comisiei: bine, vă dăm 1,7 miliarde să faceţi spitale, dar cine le face? Evident, directorimea din Ministerul Sănătăţii este isterizată. Se face ANDIS, se face un concurs de selecţie pentru manageri (da, e şi asta în PNRR). Suferă directorii că rămân fără fotoliu. Soluţia lor? Rafila a informat Comisia Europeană că nu vrea ANDIS la Ministerul Sănătăţii, ci vrea să fie mutat la Secretariatul General al Guvernului."

România răspunde Rusiei: Vrem NATO aici (sursa: presidency.ro)
Internațional

România răspunde Rusiei: Vrem NATO aici

România răspunde Rusiei: Vrem NATO aici. România este pregătită să găzduiască grupul de luptă al NATO, fiind cunoscut locul unde va fi poziţionat, a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis. Citește și: Stoltenberg at Mihail Kogălniceanu: I welcome France’s offer to lead a NATO battlegroup here in Romania Acesta a precizat că detaliile vor fi făcute publice în momentul în care va fi aprobat formal la nivelul Alianţei Nord-Atlantice. România răspunde Rusiei: Vrem NATO aici "Am discutat cu preşedintele Macron în marja întâlnirii de aseară şi această chestiune. Rămânem implicaţi, Franţa îşi doreşte în continuare să fie naţiune cadru, noi ne dorim în continuare ca acest grup de luptă - , cum se numeşte în NATO - să fie poziţionat în România. Citește și: Romania joins NATO’s most successful munition cooperation framework Şi da, pot să vă spun că noi suntem pregătiţi, ştim unde va fi poziţionat acest , însă acest grup de luptă încă nu este aprobat formal la nivel NATO. Însă suntem optimişti că aliaţii vor agrea acest format. Citește și: Biden anunță un atac al Rusiei în Ucraina „în următoarele zile” Discuţiile se vor purta în această primăvară şi, în final, când totul va fi rezolvat şi clarificat, vom putea să facem şi declaraţii publice despre cine participă, unde vor fi poziţionaţi şi alte detalii interesante pentru publicul din România, dar chiar acum încă nu", a explicat şeful statului. Citește și: Rusia: Cererea noastră de retragere a trupelor NATO se referă la România Rusia a cerut, în ultimele săptămâni, ca NATO să-și retragă trupele din România. Reuniune informală a Consiliului European Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri, la Paris, la reuniunea informală organizată de preşedintele francez, Emmanuel Macron, privind situaţia de securitate din Sahel. Joi, şeful statului a luat parte, la Bruxelles, la reuniunea informală a Consiliului European pe tema ultimelor evoluţii privind situaţia de securitate de la graniţele Ucrainei şi la cel de-al VI-lea Summit Uniunea Europeană - Uniunea Africană, care va continua şi vineri. Tot vineri, şeful statului va avea, în marja participării la Summitul UE - Uniunea Africană, o întrevedere cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, potrivit Agerpres.

Un copil din flori, proces absurd (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Un copil din flori, proces absurd

Un copil din flori, proces absurd. Un copil de 6 ani a ajuns să fie plimbat de la Ana la Caiafa, de la mamă la tată şi invers. Un copil din flori, proces absurd Născută din presupusa relaţie extraconjugală a unui om de afaceri ieşean, fetiţa a fost preluată de tată, acesta asumându-şi inclusiv discuţiile cu soţia legitimă, un medic ieșean. După câţiva ani însă, mama naturală s-a răzgândit şi îşi cere fetiţa înapoi. În instanţă, a spus că nu mai ştie exact cu cine a făcut copilul, dar sigur nu cu tatăl declarat iniţial. Citește și: Cresc sinecurile și explodează salariile la compania care construiește biserici și stadioane cu banii statului Cererea a provocat acum o adevărată epopee în instanţă. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Hoții seifului cu bani, condamnați (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Hoții seifului cu bani, condamnați

Hoții seifului cu bani, condamnați. Justiţia ieşeană a pronunţat ultima sentinţă în cazul tâlharilor care au furat seiful Primăriei Ţibana în urmă cu trei ani. Dintre cei patru, doi au fost condamnaţi la închisoare în regim de detenţie, iar ceilalţi au primit sentinţe cu suspendare. Hoții seifului cu bani, condamnați Doar o treime din banii aflaţi în seif au putut fi recuperaţi până acum. În dimineaţa zilei de 11 ianuarie 2019, cei patru tâlhari s-au întâlnit la Iaşi, apoi făcuseră o "recunoaştere" la Primăria Ţibana. Citește și: Cresc sinecurile și explodează salariile la compania care construiește biserici și stadioane cu banii statului Era ziua de salarii, hoţii fiind siguri că vor găsi bani. În timpul zilei, au fost plătite salarii în valoare de aproximativ 20.000 lei. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Primarul Chirica nu mai poate fura documente, spun judecătorii (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Primarul Chirica nu mai poate fura

Primarul Chirica nu mai poate fura. Avocaţii lui Mihai Chirica şi procurorii DNA s-au duelat la şedinţa de vineri a Tribunalului, care a analizat cererea primarului de ridicare a controlului judiciar dispus împotriva sa. Primarul Chirica nu mai poate fura Apărarea primarului, reprezentată de av. Marius Striblea, decan de onoare al Baroului Iaşi, fost decan, dar şi vicepreşedinte al UNBR, a insistat asupra drepturilor primarului, care i-ar fi fost încălcate de procurori, şi asupra faptului că măsura controlului judiciar nu este necesară. La rândul lor, procurorii au susţinut că există riscul ca primarul să ascundă posibile dovezi incriminatoare. Decizia finală, de ridicare a controlului judiciar, a fost luată în baza a două raţionamente simple, potrivit motivării deciziei, făcută publică miercuri. Citește și: Cresc sinecurile și explodează salariile la compania care construiește biserici și stadioane cu banii statului Întâi, procurorii au la dispoziţie toate actele disponibile. Pentru ştergerea urmelor, a existat deja tot timpul necesar. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Firea minte: Ciucă m-a pus șefă peste un comitet interministerial (sursa: Facebook/Gabriela Firea)
Eveniment

Firea minte: Ciucă m-a pus șefă

Firea minte: Ciucă m-a pus șefă. "Guvernul României, prin Ministerul de Finanțe, a reușit să obțină încă un an pentru atragerea avansului. De săptămâna trecută, s-a decis constituirea unui comitet interministerial care să deblocheze proiectul Cartierul Justiției. Premierul Nicolae Ciucă m-a desemnat să coordonez acest comitet, în calitate de fost primar general al Capitalei.", a scris Gabriela Firea pe Facebook. Firea minte: Ciucă m-a pus șefă "Nicușor Dan a reușit să blocheze și ! Toate eforturile depuse în ultimii ani de specialiștii din Ministerul Justiției, Primăria Capitalei și Consiliul General al Municipiului București sunt la un pas de a fi fost în zadar. 250 de milioane de dolari se vor pierde și în loc să avem un complex modern în centrul Bucureștiul rămânem tot cu o groapă insalubră.", a adăugat Firea. Citește și: Guvernul mai înființează 60 de sinecuri care se vor transforma în pensii speciale: se suplimentează personalul MAE În realitatea, constituirea comitetului interministerial de care vorbește Gabriela Firea fie nu a avut loc, fie nu a fost publicată în "Monitorul oficial". Nepublicarea în "Monitorul oficial" înseamnă un singur lucru: acel comitet nu există. De la "Cântarea României" la "Cartierul Justiției" Cartierul Justiţiei ar urma să se ridice pe două din cele 11 hectare de teren abandonat din vecinătatea Bibliotecii Naţionale din Bucureşti şi ar costa 300 de milioane de euro. De la Biblioteca Naţională spre Piaţa Alba Iulia, între bulevardele Unirii şi Nerva Traian, aproape 11 hectare de pământ betonat îşi aşteaptă utilitatea. De peste 30 de ani. Regimul Nicolae Ceauşescu a vrut să construiască un fel de mall cultural intitulat "Cântarea României". Anul 1990 a prins proiectul la stadiul de fundaţie. Lucrările s-au oprit. Statul a pierdut milioane de dolari iar "Cântarea României" a devenit un loc straniu, plin de mizerie şi cu multe seringi având urme de drog, potrivit Digi24.

Putin minte: nu scade, crește trupele la granița cu Ucraina (sursa: eng.mil.ru)
Internațional

Putin minte: nu scade, crește trupele

Putin minte: nu scade, crește trupele. Rusia şi-a crescut prezenţa militară la graniţa cu Ucraina, potrivit atât SUA, cât și Marii Britanii. Noile efective sunt mai mari cu până la "7.000 de soldaţi", dintre care unii au sosit miercuri. Asta chiar dacă Moscova a anunţat o retragere parţială a forţelor sale, a asigurat un înalt oficial al Casei Albe, transmite joi AFP. Putin minte: nu scade, crește trupele "Ieri ruşii au anunţat că îşi retrag trupele de la graniţa cu Ucraina (...). Acum ştim că este fals. De fapt, avem acum confirmat că în ultimele zile Rusia şi-a mărit prezenţa de-a lungul graniţei sale cu Ucraina cu până la 7.000 de soldaţi, dintre care unii au sosit astăzi (miercuri - n.r.)", a declarat presei un înalt oficial al Casei Albe, sub protecţia anonimatului. "Rusia spune că vrea să găsească o soluţie diplomatică, dar acţiunile sale indică contrariul. Sperăm că va schimba direcţia înainte de a lansa un război catastrofal şi distructiv", a mai spus oficialul american. Citește și: Guvernul mai înființează 60 de sinecuri care se vor transforma în pensii speciale: se suplimentează personalul MAE El a asigurat că Rusia ar putea să lanseze "oricând" o operaţiune care să servească drept pretext pentru a invada Ucraina. Înaltul oficial a considerat că această operaţiune pretext ar putea lua diferite forme, de la o provocare în regiunea Donbas până la o falsă incursiune pe teritoriul Rusiei. Indicând că se aşteaptă la "mai multe ştiri false din partea presei de stat ruse în zilele următoare", acesta şi-a exprimat speranţa că "lumea este pregătită". Și britanicii subliniază ipocrizia rusească "Nu am văzut dovezi că Rusia şi-a retras forţele de la graniţele Ucrainei", a declarat Jim Hockenhull, şeful serviciului de informaţii al apărării din Marea Britanie, într-o declaraţie publică rară. "Contrar afirmaţiilor sale, Rusia continuă să îşi consolideze capacităţi militare în apropierea Ucrainei", a spus el. "Aceasta include observarea de vehicule blindate şi elicoptere suplimentare, precum şi un spital de campanie care se îndreaptă spre graniţele Ucrainei. Rusia are masa militară pentru a conduce o invazie a Ucrainei", a adăugat Hockenhull. Tot miercuri, premierul britanic Boris Johnson a subliniat că există puţine dovezi ale retragerii trupelor ruse de la graniţa cu Ucraina în cadrul unei convorbiri cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, potrivit AFP. Cei doi lideri au convenit că o invazie rusă a Ucrainei ar avea consecinţe "catastrofale" şi au decis să continue să colaboreze pentru găsirea unei "soluţii diplomatice urgente" şi pentru "evitarea unei escaladări militare dezastruoase şi a unei crize umanitare", conform unui comunicat dat publicităţii de un purtător de cuvânt din Downing Street. Scenariu: atac militar rusesc limitat Şeful serviciului de informaţii externe estonian a declarat miercuri că Rusia continuă dislocarea de trupe la graniţa cu Ucraina şi că va lansa probabil un atac militar limitat, informează Reuters. Atacul ar include bombardarea cu rachete şi ocuparea unor porţiuni de teren cheie în Ucraina, a declarat Mikk Marran, director general al serviciului de informaţii externe al Estoniei. "În acest moment, evaluarea noastră este că ar evita oraşele cu populaţie mare deoarece ar fi necesare multe trupe pentru a controla acele zone. Dar nu există o înţelegere clară a căii pe care o vor aborda trupele ruse", a spus el într-o conferinţă de presă organizată pentru a prezenta raportul anual al serviciului. O altă posibilitate ar putea fi intensificarea luptei în cele două regiuni separatiste din estul Ucrainei susţinute de ruşi. O astfel de escaladare este "foarte probabilă" şi în acest fel "Rusia poate avea o capacitate plauzibilă de negaţie şi poate evita sancţiunile", a spus Marran. După Ucraina, urmează țările baltice "Dacă Rusia are succes în Ucraina, aceasta ar încuraja-o să crească presiunea asupra ţărilor baltice în următorii ani", a spus el, adăugând: "Ameninţarea cu războiul a devenit principalul instrument politic pentru Putin". Serviciile de informaţii ale Estoniei sunt la curent cu aproximativ zece grupuri de luptă ale trupelor ruse care se deplasează spre graniţa cu Ucraina, unde 100 de grupuri de luptă militare ruse, adică aproximativ 170.000 soldaţi, sunt deja dislocaţi, a mai spus Mikk Marran. Aceste cifre includ soldaţi dislocaţi în regiunile din jurul Ucrainei dar şi trupe trimise în Belarus pentru a participa la un exerciţiu militar în apropierea graniţei cu Ucraina. Unii dintre soldaţi vor rămâne probabil în Belarus după încheierea exerciţiului de pe 20 februarie, o îngrijorare semnificativă pentru NATO, alianţa militară din care fac parte ţările baltice, a spus Marran."Aceasta ar reduce timpul de pregătire pentru un atac împotriva ţărilor baltice", a mai declarat oficialul eston.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră