/

Amatorism provincial la vârful statului: Bode se plânge, pe surse, că Austria nu a dat nici un semnal, înainte de 18 noiembrie, că s-ar opune aderării României la Schengen, ba dimpotrivă

Austria a susținut România în Schengen
Austria a susținut România în Schengen (sursa: Facebook/Lucian Bode)

Austria a susținut România în Schengen. Cel puțin până de curând. Partea austriacă nu a semnalat, înainte de 18 noiembrie, că s-ar opune aderării României la Schengen, au declarat, pentru Agerpres, surse guvernamentale.

Austria a susținut România în Schengen

Sursele au precizat că, dimpotrivă, între iulie 2021 şi noiembrie 2022, au existat aproape 30 de contacte în care partea austriacă fie a arătat că susţine aderarea Romaniei la Schengen, fie a apreciat colaborarea poliţienească şi la nivel de frontiere dintre cele doua state. Ultima declaraţie de susţinere a fost pe 16 noiembrie, la Forumul Salzburg, eveniment organizat de Ministerul Afacerilor Interne la Bucureşti.

Inclusiv ministrul de Interne austriac, Gerhard Karner (foto), reafirma pe 24 ianuarie 2022, cu ocazia unei întâlniri de lucru pe care a avut-o la Viena cu omologul său român, Lucian Bode, sprijinul pentru aderarea României la spaţiul de liberă circulaţie şi aprecia buna colaborare operativă pe linie de combatere a migraţiei ilegale.

Citește și: Antena 3 contrazice poziția României și susține varianta Austriei: 20.000 de migranți ilegali ar fi traversat România mergând spre Vest

Conform surselor, anterior datei de 18 noiembrie 2022, atunci când ministrul Gerhard Karner a anunţat că Austria nu susţine aderarea României la Schengen, contactele bilaterale indicau o cooperare poliţienească extrem de strânsă şi cu rezultate pozitive, inclusiv în materie de migraţie, nefiind transmis niciun semnal privind existenţa unui flux migratoriu ilegal prin ţara noastră către Austria. De asemenea, partea austriacă nu a transmis pe niciun canal, între 6 iulie 2021 şi 18 noiembrie 2022, că ar fi probleme legate de aderarea României la spaţiul european de liberă circulaţie.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

12:36Guvernul continuă să facă sute de angajări, deși a promis că va îngheța cheltuielile de personal
11:37BREAKING În timp ce ANAF jupuia contribuabilii, Fiscul proteja afacerile familiei Vicol – DIICOT. Președintele ANAF s-a văzut cu un șef al Nordis
11:07Cum explică Ciolacu succesul lui Călin Georgescu: „Dacă Georgescu violează o găină, va zice toată lumea că găina trebuia violată”
10:42Becali spune că l-a blocat pe whatsapp pe Călin Georgescu fiindcă i-a trimis o melodie antisemită
10:12Mesaj-șoc al lui Trump: SUA vor prelua Fâșia Gaza, palestinienii trebuie relocați, totul trebuie reconstruit sub control american
10:05Atacul armat de la școala din Suedia s-a soldat cu 11 morți. Printre ei, și ucigașul, care s-a sinucis cu propria armă
09:54Organizatorii grand slam-urilor, reacții emoționante la retragerea Simonei Halep. Roland Garros și Wimbledon au pomenit victoriile sportivei
09:46Trump crede că merită un Premiu Nobel pentru Pace, dar că nu-l va primi
09:39Un tribunal special al UE va judeca „delictul de agresiune” al Rusiei împotriva Ucrainei. Procesul, pas necesar pentru cercetarea crimelor de război
09:31Plata pensiei poate înceta în anumite condiții. Care sunt acestea, potrivit noii legi a pensiilor
09:25Eternele țepe românești cu mașini la mâna a doua: a cumpărat un Volvo care avea doar caroseria mărcii
09:19Creditorii Nordis solicită peste 910 milioane de lei de la companie. Cel mai probabil, nimeni nu va primi nimic
22:03Soții Ciorbă-Vicol, două apartamente închiriate la Monaco pe banii clienților Nordis. Deputata PSD plătea sute de mii de euro la Gucci, Chanel, Loro Piana, Rolex, Louis Vuitton
21:52Disperare în Santorini: peste 11.000 de persoane au părăsit insula din cauza cutremurelor
21:46Ucraina transferă 50.000 de soldați din alte structuri ale armatei către infanterie pe fondul deficitului de trupe