/

Ana Birchall, angajată la Nuclearelectrica pentru „proiecte strategice”

Ana Birchall, angajată la Nuclearelectrica Foto: Facebook Ana Birchall

Ana Birchall, angajată la Nuclearelectrica: fostul demnitar PSD va fi „reprezentant pentru Proiecte Strategice şi Relaţii Internaţionale”.

Poziția ei în cadrul Nuclearelectrica va fi de „special envoy for Strategic and International affairs”, conform unui raport al companiei remis Bursei de Valori Bucureşti. Statul român deține 82,49% din acțiunile Nuclearelectrica.

Ana Birchall, angajată la Nuclearelectrica

„Rolul doamnei Birchall va fi de a contribui la eforturile Nuclearelectrica de a promova proiectele strategice pe care compania le are în desfăşurare, în special în cadrul parteneriatului nord-american în domeniul energiei şi securităţii energetice, precum şi în cadrul altor parteneriate strategice”, se menţionează în raport.

Citește și: Ungaria refuză să sprijine Ucraina în conflictul cu Rusia

Birchall este licenţiată în drept la Universitatea Bucureşti, şi deţine masterat şi doctorat în drept la Yale Law School. înainte de a reveni acasă, Ana Birchall a lucrat pe Wall Street, în calitate de avocat în cadrul uneia dintre cele mai mari firme de avocatură din lume. Din 2003, ea s-a alăturat echipei Ministerului Afacerilor Externe, promovând interesele Romaniei de integrare în NATO şi aderare la UE.

Experiență politică în PSD

Ulterior, Ana Birchall a decis să se implice în viaţa politică, deţinând funcţia de vicepremier pentru Parteneriatele Strategice ale României, ministru al Justiţiei, ministru delegat pentru Afaceri Europene, înalt reprezentant al Guvernului pentru relaţia cu SUA şi Afaceri Europene, deputat în Parlamentul României, preşedinte al Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaţilor, preşedinte al Comisiei Speciale pentru Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene, preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la OSCE, arată Agerpres.

„Sunt onorată să mă alătur echipei Nuclearelectrica, contribuind astfel la implementarea proiectelor pe care le-am promovat în domeniul energiei în calitate de vicepremier, în special în cadrul parteneriatului strategic nord-american. Dezvoltarea Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, precum şi oportunitatea implementării reactoarelor modulare mici în România în parteneriat cu SUA, folosind astfel cei peste 25 de ani de experienţă ai Nuclearelectrica în industria nucleară, sunt proiecte majore atât pentru asigurarea independenţei energetice a României, cât şi pentru punerea în valoare a potenţialului strategic pe care România îl are în acest domeniu. România are toate premisele pentru a deveni un hub şi lider regional pentru dezvoltarea şi implementarea reactoarelor modulare mici, dar şi exportator de energie curată, cu zero emisii de CO2, contribuind esenţial la securitatea energetică a regiunii noastre”, a declarat Ana Birchall.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

22:48Cum a croit Georgescu un basm apocaliptic în jurul unei minciuni: șefa Trezoriei SUA, Yellen, ar fi spus că nu știe dacă mai are bani de la 21 ianuarie
21:07SUA s-au instalat deja pe vecie în Groenlanda: deșeuri nucleare americane din Războiul Rece, aflate sub gheață, pot fi scoase la suprafață de schimbările climatice
20:42Primarul Londrei cheamă la luptă împotriva lui Trump, pus pe aceeași listă cu „populiștii reacționari” din Europa
20:26Trump vrea ca Washingtonul să dețină 50% din TikTok după ce va semna un ordin executiv care să permită aplicației să funcționeze în SUA
20:16Ambasadorul german în SUA îl distruge pe Trump: va încerca să se răzbune, va destructura statul, va folosi instituțiile în favoarea sa, va submina democrația
20:06AUR neagă că George Simion ar fi plătit pentru a participa la ceremoniile de învestire a lui Trump, susține că a fost invitat în calitate de vicepreședinte al ECR
18:52ANALIZĂ Redistribuie propaganda Moscovei, vor naționalizări și alungarea investitorilor străini, dar se declară fanii lui Trump: Georgescu, Simion, Ponta
16:56Telegram nu-și mai protejează utilizatorii în fața autorităților după punerea sub acuzare a lui Pavel Durov: numărul identităților divulgate a crescut de 170 de ori
16:35Milionarii părăsesc Marea Britanie în număr alarmant de mare, mai ales după venirea la putere a laburiștilor: aproape 11.000, doar în 2024
16:21Tânără de origine română, printre primii ostatici israelieni eliberați de Hamas după acordul de încetare a focului
16:07Trump, cel mai mare fan al TikTok, declarație publică de sprijin pentru rețeaua chineză
14:17Dacia Duster, cea mai vândută mașină din Islanda, în 2024. Mașina fabricată la Mioveni depășește Kia Sportage și Tesla Y
13:48Crin Antonescu, dispărut din spațiul public de o săptămână. Surse din coaliție: șansele să fie schimbat, tot mai mari
12:57După ce Călin Georgescu a umplut emisiunea sa cu aberații, Turcescu îl laudă extaziat: „Va fi președintele României”
10:55TikTok se victimizează înainte să fie „salvată” de Trump: le-a restricționat accesul utilizatorilor din SUA