/

Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 a lăsat în urmă peste 130 de morți și peste 250 de răniți în Afganistan și Pakistan

Masacru în Afganistan și Pakistan produs de un cutremur
Masacru în Afganistan și Pakistan produs de un cutremur (sursa: Pixabay)

Masacru în Afganistan și Pakistan produs de un cutremur. Un cutremur cu magnitudinea 6,1 a zguduit miercuri mai multe zone dens populate din Afganistan şi Pakistan, conform Institutului American de Geofizică (USGS), informează Reuters. Autoritatea pentru gestionarea dezastrelor din Afganistan a anunţat că seismul a provocat moartea a cel puţin 130 de persoane în estul ţării.

Majoritatea deceselor confirmate au fost înregistrate în provincia Paktika, unde o sută de persoane au murit, iar 250 au fost rănite, a declarat directorul Autorităţii pentru gestionarea dezastrelor din cadrul administraţiei talibane, Mohammad Nassim Haqqani.

Masacru în Afganistan și Pakistan produs de un cutremur

Alte decese au fost raportate în provinciile estice Nangarhar şi Khost, a precizat oficialul adăugând că autorităţile continuă să evalueze pagubele.

Cutremurul s-a produs la o distanţă de aproximativ 44 kilometri de oraşul Khost, în sud-estul Afganistanului, la o adâncime de 51 de kilometri, potrivit USGS.

Citește și: Lupte feroce pentru Insula Șerpilor: Ucraina încearcă să recucerească minuscula stâncă din Marea Neagră care are o importanță strategică uriașă

Nu au fost raportate pagube sau decese în Pakistan imediat după producerea seismului.

Cutremurul a fost resimţit pe o rază de aproximativ 500 de kilometri de aproximativ 119 milioane de locuitori din Pakistan, Afganistan şi India, a indicat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) într-un mesaj pe Twitter.

Seismul a fost resimţit în capitala Afganistanului, Kabul, precum şi în capitala Pakistanului, Islamabad, conform relatărilor martorilor postate pe site-ul EMSC şi pe Twitter, potrivit Agerpres.

„Şocuri puternice şi lungi”, a scris pe site-ul EMSC un martor de la Kabul.

„A fost puternic”, a scris un alt martor din Peshawar, în nord-vestul Pakistanului. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

10:49În fieful lui Bolojan, la Senat, și la Camera Deputaților, nu se taie nici un ban de la salarii, dimpotrivă, cresc ușor cheltuielile în 2025, arată bugetul de stat
10:10„Călin Georgescu prezintă planul de pace al Rusiei. Este un pericol real”, acuză un profesor universitar
22:40SRI și SIE, acuzate că îl protejează pe Călin Georgescu: dosarul acestuia NU a fost transmis CNSAS, arată un cercetător, fostul disident Gabriel Andreescu
19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor
16:33Ciolacu II pune capăt subvenționării prețului la energie: se vor acorda ajutoare doar pentru cei cu venituri mici
15:28Medicul Cîrstoiu lasă să se înțeleagă că ar putea candida la prezidențiale dacă vor fi „aliniate astrele pentru astfel de lucruri”: „Sunt ferm convins că a venit vremea unui independent”
12:16Nou delir al lui Georgescu: în România se află metale rare care nu sunt în tabelul lui Mendeleev. Reacția lui Ion Cristoiu: „Interesant”
11:34Datoria guvernării Ciolacu a crescut cu peste 150 de miliarde de lei în 11 luni din 2024. Datoria guvernamentală a ajuns la 54,3% din PIB
11:28Vârsta nu garantează înțelepciunea: un șofer de 71 de ani a fugit de la locul accidentului după ce a acroșat un pieton
11:17Trenul metropolitan de la Iași, tras pe linie moartă înainte să facă vreo cursă: proiectul nu are nici măcar studiu de fezabilitate
11:09Daniel David, ministrul Educației, cere indicatori de performanță pentru profesori, dar și salarii atractive
10:30Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR
21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra