/

Torţionarii disidentului Gheorghe Ursu – achitaţi definitiv de Instanţa supremă

Torţionarii disidentului Gheorghe Ursu - achitaţi definitiv Foto: Facebook Andrei Ursu, fiul disidentului ucis

Torţionarii disidentului Gheorghe Ursu, foștii ofițeri de securitate Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, au fost achitaţi definitiv de Instanţa supremă.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Torţionarii disidentului Gheorghe Ursu – achitaţi definitiv

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus joi achitarea definitivă a foştilor ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, acuzaţi că l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu, pentru săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase.

Instanţa supremă a respins, ca nefondate, apelurile depuse de procurori şi Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu, fiind menţinută decizia de achitare aplicată în octombrie 2019 de Curtea de Apel Bucureşti.

Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş au fost trimişi în judecată de procurori pentru crime împotriva umanităţii, însă judecătoarea Mihaela Niţă de la Curtea de Apel Bucureşti a schimbat încadrarea faptelor în infracţiunea de tratamente neomenoase, pe motiv că legea mai favorabilă este Codul penal din 1968.

În acelaşi dosar, Tudor Postelnicu (decedat), fost şef al Departamentului Securităţii Statului, a fost achitat pentru complicitate la tratamente neomenoase.

Gheorghe Ursu, inginer de construcţii, poet şi scriitor, a fost cercetat de Securitate în anii ’80, după ce a trimis scrisori către „Europa Liberă” şi pentru că ţinea un jurnal în care nota ororile conducerii comuniste.

Procurorii susţin că, în perioada ianuarie – noiembrie 1985, inginerul disident Gheorghe Ursu a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist, fiind arestat la 21 septembrie 1985. A murit pe 17 noiembrie 1985.

Ursu, aparent deținut de drept comun

Procurorii militari au stabilit că Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş au exercitat acţiuni represive şi sistematice (filaj, urmărire informativă, percheziţii, audieri sistematice, acte de violenţă fizică şi psihică) asupra lui Gheorghe Ursu, acţiuni care „au avut ca urmare producerea de suferinţe fizice sau psihice grave şi au fost de natură să îi aducă o atingere gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în principal a dreptului la viaţă”.

Fiul disidentului, Andrei Ursu, susţine că Mihai Pîrvulescu a fost cel care l-a anchetat mai întâi în stare de libertate pe Gheorghe Ursu. Pentru că acesta din urmă a refuzat să îşi denunţe prietenii, printre care cunoscuţii scriitori Nina Cassian, Geo Bogza, Radu Cosaşu, Securitatea a hotărât „continuarea cercetărilor sub stare de arest”, „urmând ca în cercetări să se clarifice şi natura relaţiilor” cu aceştia.

Pentru a încerca să evite un caz de persecuţie politică ce ar fi fost neprielnic pe plan internaţional regimului Ceauşescu, Securitatea i-a înscenat lui Gheorghe Ursu un caz de drept comun pentru posesia a 17 dolari, pentru care l-a arestat pe 21 septembrie 1985. A fost închis într-o celulă cu doi deţinuţi de drept comun, Marian Clită şi Gheorghe Radu, care au primit ordin de la securişti să exercite acte de violenţă asupra lui.

Ursu, ucis în bătaie de securiști și de deținuții instigați de aceștia

Inginerul Gheorghe Ursu a murit în urma bătăilor primite de la Marin Pîrvulescu şi de la alţi ofiţeri de securitate, dar şi în urma agresiunilor din partea unor deţinuţi de drept comun.

Citește și: Directorul numit de Firea la Obregia, care a încercat să mușamalizeze starea bătrânilor din azilele groazei, are vilă în Voluntari și patru mașini de lux: Porsche, Lexus, două BMW

Până acum, trei persoane au fost condamnate în acest caz: col. (r) Tudor Stănică, pe atunci şeful Miliţiei din Capitală, col. (r) Mihai Creangă, adjunctul său, şi Marin Clită, colegul de celulă al disidentului.

Tudor Stănică nu a făcut nicio zi de închisoare invocând motive medicale, Mihai Creangă a scăpat după zece ani, iar deţinutul de drept comun Marin Clită a ieşit din puşcărie după nouă ani pentru bună purtare. În prezent, Clită este din nou în penitenciar, unde execută o condamnare de 14 ani primită în Danemarca, fiind acuzat că a omorât o stewardesă într-o cameră de hotel din Copenhaga. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

17:41VIDEO+FOTO Călin Georgescu și soția, păziți de o mică armată de bodiguarzi. Georgescu a jucat Hora Unirii cu gărzile de corp și soția sa
14:32Relatare ceaușistă la Realitatea TV a vizitei de lucru a lui Călin Georgescu și a mult iubitei sale soții în Parcul Tineretului din București
11:25Tarom vinde bilete ieftine, între 24 și 26 ianuarie, către șapte destinații externe
10:59Premierul Marcel Ciolacu, în vacanță neoficială de circa o săptămână: nu a avut nici o activitate la Guvern, nu a fost văzut în public
10:11Delfinii, ca la pușcărie, sub PNL: un fost șef de penitenciar a fost pus de liberalul care conduce CJ Constanța la conducerea Delfinariului
09:58Fără discursuri ale politicienilor, dar cu mii de plăcinte la evenimentele de la Iași dedicate Unirii Principatelor Române
09:46Fostele cinematografe de stat, într-un film prost: abandonate, în ruină, în așteptarea investitorilor salvatori
09:21Avocatul și-a dat clientul în judecată, a pierdut, acum trebuie să plătească și onorariul noului avocat al fostului său client
20:21Publicația „Bihoreanul” și un ex-vicepreședinte al CJ Bihor demolează minciunile lui Grindeanu: din 105 angajați concediați, doar doi au câștigat procesele
19:10A mințit Bolojan când s-a lăudat cu restructurarea CJ Bihor? Din 200 de posturi reduse, 195 au câștigat procesul – susține Grindeanu
17:36PSD reîncepe parodia din 2023 a restructurării: desființează posturi neocupate, nu este clar dacă cineva va fi concediat
14:54Cum poți transforma crizele în oportunități? Sfaturi de la experții IQ DIGITAL (P)
14:10Media primei de pensionare la Romsilva, uriașă, echivalentul a peste 30 de pensii medii pe economie. Au beneficiat de ea 1.267 de angajați în ultimii doi ani
12:43Becali, insultat de proprii colegi și de propaganda AUR fiindcă l-a atacat pe Georgescu: „Are potențialul să devină o a doua Șoșoacă”
11:50Fostul socru a lui Ponta, Ilie Sârbu, are două pensii speciale uriașe, cât primesc 13 pensionari obișnuiți la un loc