/

Șapte din zece americani nu-l vor nici pe Biden, dar nici pe Trump la alegerile din 2024

SUA, 2024: nici Biden, nici Trump
SUA, 2024: nici Biden, nici Trump (sursa: Facebook/The White House)

SUA, 2024: nici Biden, nici Trump. Şapte din zece americani nu vor ca preşedintele SUA, Joe Biden, să candideze pentru un al doilea mandat, potrivit unui sondaj dat publicităţii vineri, conform căruia o treime dintre respondenţi consideră că liderul american este mult prea în vârstă, transmite EFE.

SUA, 2024: nici Biden, nici Trump

Sondajul, realizat în comun de Centrul de Studii Politice al Universităţii Harvard şi de The Harris Poll, arată că Biden este văzut drept un lider prost de către 45% dintre cei care nu vor ca el să continue la Casa Albă după alegerile prezidenţiale din 2024.

Potrivit sondajului, Biden, în vârstă de 79 de ani, ar primi sprijinul a doar 30% dintre democraţi în alegerile primare din propriul partid politic.

Nici predecesorul său, republicanul Donald Trump, în vârstă de 76 de ani, nu stă mai bine: 61% dintre respondenţi nu vor să-l vadă încă o dată în fruntea ţării, după mandatul pe care l-a avut între anii 2017-2021.

Dacă vor participa, o relativă egalitate

Circa 33% dintre cei care nu-l susţin cred că, dacă ar ajunge din nou la Casa Albă, Trump ar diviza ţara şi îl consideră vinovat de instigarea la asaltul asupra Capitoliului SUA, din 6 ianuarie 2021, când o mulţime de susţinători de-ai săi a luat cu asalt sediul legislativului american în momentul în care acolo avea loc o sesiune comună a celor două camere – Senatul şi Camera Reprezentanţilor – pentru a ratifica victoria lui Biden la scrutinul prezidenţial din noiembrie 2020.

Citește și: Frustrare uriașă la Kremlin după ce forțele ucrainene i-au forțat pe ruși să părăsească Insula Șerpilor: Moscova a ripostat cu bombe cu fosfor și cu atacuri asupra civililor din Odesa

Acest sondaj a fost publicat în aceeaşi zi în care o altă cercetare similară a relevat că, în cazul în care ambii politicieni se vor prezenta din nou la scrutinul din 2024, ar rezulta practic o egalitate la urne.

Potrivit acestui al doilea sondaj, realizat de universitatea privată Emerson College, din Boston, Biden ar obţine 44% din voturi, iar Trump, circa 39%, în pofida faptului că doar 40% dintre cei chestionaţi consideră că actualul preşedinte face o treabă bună.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:35Premierul Italiei, Giorgia Meloni, anchetată pentru decizia de repatriere a unui controversat oficial libian
21:25Directorul demis al Muzeului Național de Istorie a României: Nu mi s-a indicat nicio încălcare a legii sau a normelor aplicabile
21:17Ministrul Mediului: Este imposibil să explici cuiva care muncește în România că bonusul de pensionare la Romsilva este 100.000 de euro
21:09Premierul slovac Fico, pro-rus, preia întocmai ideile lui Trump despre genuri și vrea modificarea Constituției
20:58Șoarece creat în laborator din doi părinți masculi – inginerie genetică made in China
20:47Ministra Culturii l-a demis pe directorul Muzeului Național de Istorie al României, pe care l-a acuzat de comunicare defectuoasă
18:21Tatăl europarlamentarului PSD Victor Negrescu lucra la Ambasada României din Paris, în 1988 – arată Cristian Preda
17:44Salariul uriaș al unui politician obscur, fost inginer la o stație de tractoare, acum vicepreședinte al Agenției de Reglementare în Energie (ANRE)
16:45Fondurile operative ale serviciilor secrete românești, „vămuite” ilegal de ofițeri și șefi de structuri de informații. Pedepsele date de judecătorii militari, doar cu suspendare
15:45Aproape zece milioane de ambalaje de băuturi pe zi se strâng în România prin RetuRO SGR. Este de așteptat ca numărul să crească
15:36Trump face aluzii la un posibil al treilea mandat, deși Constituția americană prevede clar doar două mandate
15:29Se clatină puterea de la Belgrad: premierul Miloš Vučević și-a anunțat demisia ca efect al protestelor care durează de luni de zile
15:21Nicușor Dan va semna un aviz necesar pentru lucrările la planșeul de la Piața Unirii, dar spune că Băluță trebuie să mai aducă acte pentru a fi semnată și autorizația de construcție
15:12Ciolacu și Greblă se răzbună pe alegătorii din diaspora scurtând programul de vot, spune USR, care a depus amendamente la legea de aprobare a OUG pentru organizarea prezidențialelor
15:02Premierul slovac pro-Kremlin Fico a pierdut majoritatea parlamentară. Probabilitatea alegerilor anticipate, incertă