Social-democratul Mihai Tudose, fost premier în regimul Dragnea și recent ales președinte al Consiliului Național al PSD, a fost fotografiat la volanul unui Mercedes care costă cel puțin 123.000 de euro.
Recent, colegul lui Tudose, Sorin Grindeanu, a fost filmat în timp ce ascundea în buzunar un ceas, înainte de conferința de presă.
Mihai Tudose, fotografiat la volanul unui Mercedes
Tudose conducea prin București un Mercedes de teren, clasa G, a cărui preț de pornire este – pe site-ul Mecedes Germania – de 122.808 euro. Însă acesta este prețul de bază, diverse opțiuni costă peste zece mii de euro. Modelul sport, AMG, al Mercedes G are ca preț de pornire 189.329 de euro.
Tudose a devenit celebru când a spus că nu are cont în bancă fiindcă nu vreaă să îmbogățească băncile. „Aveţi impresia că este un salariu chiar atât de mare ca prim-ministru să umbli cu două sacoşe după tine? Am o veste proastă: încape într-un plic subţire (…) Mai e ceva. Sunt şi căsătorit, dispare repede”, a spus Tudose în septembrie 2017. El era, la acel moment, premier.
Nici trei ani mai târziu el și-a luat – potrivit declarației de avere din iunie 2024 – nu un Mercedes, ci două, din care unul de peste 123.000 de euro.
Fotografia cu Tudose conducând un Mercedes clasa G a fost publicată pe Facebook de Florin Melciu, un consilier PNL în Consiliul General al Municipiului Bucureștri.
„In trafic m-am intersectat cu dl Tudose, asa da social democratie cei care dau tare cu asistentii sociali ,pensionari ,fosti lucratori la CAP etc ”, a scris Melciu.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
Poate să aibă și Luna de pe cer tot moldovean rămâne,nu a scăpat de accent nici după atâția ani;dacă-l întâlniți comunicați-i că noi boschetarii din Ferentari facem π-π pe el și pe mașina lui.
Romanul oricum doreste sa conduca toti Logan din 2004 ca si el. Stii in Romania daca Viorel o duce prost, o duc toti. Ce vreti sa conduca? Are liber la banii nostrii, din taxele noastre. Vreti sa aiba Toyota din 2009 toamna?
Incepatorii traiesc modest toata viata, omul isi traieste viata in bogatie. Si de ce nu? Toti am face la fel