/

Schizofrenie strategică totală la Belgrad: Serbia vrea în UE, dar a semnat un document de colaborare pe politică externă cu Rusia

Serbia vrea UE, colaborează cu Rusia
Serbia vrea UE, colaborează cu Rusia (sursa: kremlin.ru)

Serbia vrea UE, colaborează cu Rusia. Uniunea Europeană a denunţat, luni, o decizie luată de Serbia de a purta cu Rusia consultări privind politica externă, afirmând că acest lucru naşte semne de întrebare într-o perioadă când Bruxellesul le-a transmis ţărilor care doresc să adere la blocul comunitar să nu continue, în circumstanţele actuale, starea de normalitate cu Moscova, notează Reuters.

Serbia vrea UE, colaborează cu Rusia

Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov şi omologul său sârb Nikola Selakovic au semnat vineri un document intitulat „plan de consultări”.

Selakovic a afirmat că planul respectiv are în vedere consultări privind activităţi bilaterale şi multilaterale, deşi nu conţine nimic privind politica de securitate. Partidele de opoziţie sârbe au criticat documentul.

Serbia, care a fost bombardată de NATO în urmă cu două decenii şi doreşte să adere la Uniunea Europeană, încearcă de mult timp să asigure un echilibru între relaţiile strânse tradiţionale cu Rusia şi aspiraţiile sale de integrare politică şi economică cu Occidentul.

CE: „Semne de întrebare serioase”

Peter Stano, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat presei că noul document privind consultările ruso-sârbe a fost semnat la câteva zile după ce Moscova a anunţat o mobilizare parţială pentru războiul din Ucraina.

Acordul ruso-sârb este „un semn foarte clar despre intenţia celor două ţări de a-şi strânge relaţiile. Şi acest lucru ridică semne de întrebare serioase”, a spus Stano.

Serbia a făcut o prioritate strategică din aderarea sa la UE, ceea ce implică „alinierea cu politicile europene, inclusiv în chestiuni de politică externă”, a subliniat purtătorul de cuvânt al CE.

Serbia nu recunoaște referendumurile din Ucraina

Într-un comunicat, ministrul de Interne sârb Aleksandar Vulin a descris memorandumul semnat de Serbia şi Rusia drept un „document tehnic” şi a spus că oficialităţile UE „nu vor să îi permită preşedintelui Serbiei, Aleksandar Vučić, să aibă politici independente”.

Citește și: Orbán Viktor amenință să ia bani de la „alți parteneri internaționali” (probabil Rusia și China) dacă UE blochează fondurile PNRR pentru Ungaria

Deşi Serbia a condamnat, la Naţiunile Unite, invazia rusă în Ucraina, ea a refuzat să se alăture sancţiunilor împotriva Moscovei.

Duminică, ministrul Nikola Selakovic a afirmat că Belgradul nu va recunoaşte rezultatele „referendumurilor” organizate în regiunile ucrainene ocupate de forţele ruse. „Ar fi împotriva intereselor noastre naţionale”, a spus Selakovic, citat de postul de televiziune N1.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

12:36Guvernul continuă să facă sute de angajări, deși a promis că va îngheța cheltuielile de personal
11:37BREAKING În timp ce ANAF jupuia contribuabilii, Fiscul proteja afacerile familiei Vicol – DIICOT. Președintele ANAF s-a văzut cu un șef al Nordis
11:07Cum explică Ciolacu succesul lui Călin Georgescu: „Dacă Georgescu violează o găină, va zice toată lumea că găina trebuia violată”
10:42Becali spune că l-a blocat pe whatsapp pe Călin Georgescu fiindcă i-a trimis o melodie antisemită
10:12Mesaj-șoc al lui Trump: SUA vor prelua Fâșia Gaza, palestinienii trebuie relocați, totul trebuie reconstruit sub control american
10:05Atacul armat de la școala din Suedia s-a soldat cu 11 morți. Printre ei, și ucigașul, care s-a sinucis cu propria armă
09:54Organizatorii grand slam-urilor, reacții emoționante la retragerea Simonei Halep. Roland Garros și Wimbledon au pomenit victoriile sportivei
09:46Trump crede că merită un Premiu Nobel pentru Pace, dar că nu-l va primi
09:39Un tribunal special al UE va judeca „delictul de agresiune” al Rusiei împotriva Ucrainei. Procesul, pas necesar pentru cercetarea crimelor de război
09:31Plata pensiei poate înceta în anumite condiții. Care sunt acestea, potrivit noii legi a pensiilor
09:25Eternele țepe românești cu mașini la mâna a doua: a cumpărat un Volvo care avea doar caroseria mărcii
09:19Creditorii Nordis solicită peste 910 milioane de lei de la companie. Cel mai probabil, nimeni nu va primi nimic
22:03Soții Ciorbă-Vicol, două apartamente închiriate la Monaco pe banii clienților Nordis. Deputata PSD plătea sute de mii de euro la Gucci, Chanel, Loro Piana, Rolex, Louis Vuitton
21:52Disperare în Santorini: peste 11.000 de persoane au părăsit insula din cauza cutremurelor
21:46Ucraina transferă 50.000 de soldați din alte structuri ale armatei către infanterie pe fondul deficitului de trupe