/

Nicolae Ciucă: Suntem pregătiți să facem față oricăror provocări de securitate

România e pregătită să facă față provocărilor de securitate
România e pregătită să facă față provocărilor de securitate (sursă: Facebook/Nicolae Ciucă)

România e pregătită să facă față provocărilor de securitate. Măsurile diplomatice şi cele de asigurare a apărării şi descurajării în interiorul NATO dau siguranţa că, indiferent de ceea ce se întâmplă, suntem pregătiţi să facem faţă oricăror provocări de securitate, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă, referindu-se la situaţia creată între Ucraina şi Federaţia Rusă.

El a fost întrebat într-un interviu acordat Antena 3 cum vede situaţia de securitate pe Flancul de est al NATO şi dacă la graniţa românească ar putea ajunge forţe ale Federaţiei Ruse care au invadat Ucraina.

„Putem să vedem cât se poate de clar că există o creştere a dispozitivului militar al Federaţiei Ruse, atât la graniţa de est a Ucrainei, cât şi în peninsula Crimeea şi în Belarus. Este, de asemenea, foarte clar că toate aceste dispozitive nu fac parte din scenariile normale ale exerciţiilor militare. Şi, de altfel, discuţiile care au fost publice până în momentul de faţă, solicitările care au fost publice, ne lasă să înţelegem că dispozitivul militar este pregătit pentru ceva anume. Totuşi, consider că diplomaţia şi soluţia diplomatică în continuare trebuie să prevaleze unei soluţii militare. Am văzut că s-au făcut eforturi internaţionale deosebite şi se caută soluţii astfel încât această acţiune militară să nu se producă. În ceea ce priveşte situaţia în care ne găsim, cred că este foarte important să subliniem faptul că atât timp cât suntem o ţară membră a Alianţei Nord-Atlantice, garanţiile de securitate, umbrela de securitate, cum am văzut că se foloseşte foarte des în prezentarea situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre, constituie, într-adevăr, un element de siguranţă pentru ceea ce înseamnă apărarea noastră ca ţară şi apărarea noastră în interiorul Alianţei Nord-Atlantice”, a răspuns Nicolae Ciucă.

El a subliniat şi rolul României ca ţară membru al Uniunii Europene.

Citește și: Simion, Puric, Călin Georgescu: extremiștii și conspiraționiștii intens mediatizați la Antena 3

„Nu aş exclude de aici rolul nostru ca ţară membră a Uniunii Europene, pentru că, în ansamblul acesta al eforturilor diplomatice, am putut să observăm implicarea liderilor europeni. Nu mai târziu de luni am putut să vedem vizita şi demersul preşedintelui Macron la Moscova, demers care se constituie într-un efort de a continua găsirea unei soluţii diplomatice”, a adăugat premierul Ciucă.

România e pregătită să facă față provocărilor de securitate

Întrebat dacă este îngrijorat de situaţia din regiune, acesta a spus că există o îngrijorare la nivel internaţional.

Citește și: GALERIE FOTO Americanii au intrat în țară miercuri seara. Primul convoi, cu tehnică militară

„Îngrijorările nu sunt doar la nivel personal, putem să observăm că toată lumea este îngrijorată şi se caută soluţii, astfel încât, pe de-o parte, să nu existe acel moment în care acţiunea militară se declanşează. Pe de altă parte, am putut să observăm soluţiile de garantare a securităţii, am putut să vedem şi am salutat şi salutăm încă o dată decizia Statelor Unite de a trimite un detaşament de 1.000 de militari pe flancul estic, pe teritoriul României. Este o măsură de asigurare suplimentară, atât în baza parteneriatului strategic pe care noi îl avem cu Statele Unite, cât şi în interiorul Alianţei Nord-Atlantice. De asemenea, este foarte binevenită oferta Franţei de a asigura o structură militară pentru naţiunea cadru, a unei capabilităţi militare NATO care, de asemenea, să fie desfăşurată în România. Ca atare, putem să vorbim, pe de o parte, de măsurile diplomatice şi pe de altă parte, de măsurile de asigurare a apărării şi descurajării în interiorul Alianţei Nord-Atlantice, ceea ce, pentru mine, ca fost militar – şi vreau să transmit acest mesaj şi populaţiei – reprezintă măsuri de securitate care, sigur, nu trebuie să ne liniştească întrutotul. Există, în schimb, măsuri care vin şi dau siguranţa că indiferent de ceea ce se întâmplă, suntem pregătiţi să facem faţă oricăror provocări de securitate”, a mai declarat premierul Nicolae Ciucă.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

  • Patreon
  • cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

18:51Guvernul taie un miliard din banii Capitalei. „Cer scuze bucureştenilor că le-am transmis că partidele la guvernare vor înţelege ceva” – Nicușor Dan
17:37Marele scandal al avocaților care își spală rufele în public, faza pe reclamanți și pârâți în instanță
14:42Halucinant: fostul director Romsilva, care la pensionare a primit un bonus de 100.000 de euro, s-a reangajat în aceeași regie și are un salariu astronomic
12:28Subvenția pentru partide în 2025, prevăzută la uriașa sumă de 284 milioane de lei, mai puțin ca în 2024, dar mai mult ca în 2023
11:52Surse Antena 3: Iohannis nu va demisiona și va rămâne la Cotroceni până la instalarea noului președinte
11:50EXCLUSIV Creierul operațiunilor psihosociale derulate de Călin Georgescu este un absolvent al Academiei SRI și fost consilier în CSAT
10:49În fieful lui Bolojan, la Senat, și la Camera Deputaților, nu se taie nici un ban de la salarii, dimpotrivă, cresc ușor cheltuielile în 2025, arată bugetul de stat
10:10„Călin Georgescu prezintă planul de pace al Rusiei. Este un pericol real”, acuză un profesor universitar
22:40SRI și SIE, acuzate că îl protejează pe Călin Georgescu: dosarul acestuia NU a fost transmis CNSAS, arată un cercetător, fostul disident Gabriel Andreescu
19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor
16:33Ciolacu II pune capăt subvenționării prețului la energie: se vor acorda ajutoare doar pentru cei cu venituri mici
15:28Medicul Cîrstoiu lasă să se înțeleagă că ar putea candida la prezidențiale dacă vor fi „aliniate astrele pentru astfel de lucruri”: „Sunt ferm convins că a venit vremea unui independent”
12:16Nou delir al lui Georgescu: în România se află metale rare care nu sunt în tabelul lui Mendeleev. Reacția lui Ion Cristoiu: „Interesant”
11:34Datoria guvernării Ciolacu a crescut cu peste 150 de miliarde de lei în 11 luni din 2024. Datoria guvernamentală a ajuns la 54,3% din PIB