/

România, campioană în UE la numărul de zile libere. Plus zilele „punte” pentru bugetari, care declară însă că le „recuperează”

România, campioană în UE la numărul de zile libere Foto: Facebook Marcel Boloș

România este campioană în UE la numărul de zile libere,acordate cu ocazia diferitelor sărbători. În acest moment, oficial sunt legiferate 15 zile libere. În Uniunea Europeană, doar Lituania și Slovenia mai au 15 zile libere. Alte șase state, printre care Malta, Austria sau Slovenia au 14 zile libere. Ungaria are doar 12 zile libere, Franța – 11, iar în Germania sunt între 10 și 13, depinde de landul federal.

Citește și: Tânăr ofițer DGA acuză conducerea Poliției că a făcut presiuni asupra sa după o ceartă cu un judecător controversat de la ÎCCJ, cel care i-a achitat pe securiștii din dosarul Gheorghe Ursu

Pe ultimele locuri, cu doar zece zile libere, se află Irlanda, Estonia și Belgia. În anul 2023 sunt 12 sărbători legale în timpul săptămânii, celelalte trei – în weekend, cum ar fi Paștele, Rusaliile sau Anul Nou.

Însă, în 2023, au fost și trei zile libere „punte”, de care se bucură, de fapt, sectorul bugetar. Nu există nici un studiu de impact al acestor zile libere sau al zilelor „punte”, care le însoțesc.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

În SUA, sunt 11 sărbători federale recunoscute de guvernul Statelor Unite (5 U.S.C. 6103). În aceste zile, toți angajații guvernamentali neesențiali sunt liberi de la serviciu, iar majoritatea birourilor guvernamentale (inclusiv oficiile poștale) sunt închise.

În Marea Britanie sunt opt zile libere.

România, campioană în UE la numărul de zile libere

Zile libere în 2023:

– 1 – 2 ianuarie: Anul Nou (duminică, luni)

– 23 – 24 ianuarie: Ziua Unirii Principatelor Române (luni, marţi)

– 14 aprilie: Vinerea Mare (vineri)

– 16 – 17 aprilie: Paște ortodox (duminică, luni)

– 1 mai: Ziua Muncii (luni)

– 1 iunie, 2 iunie: Ziua Copilului (joi, vineri)

– 4 iunie: Rusalii (duminică)

– 5 iunie: A doua zi de Rusalii (luni)

– 14 – 15 august: Adormirea Maicii Domnului (luni, marţi)

– 30 noiembrie: Sfântul Andrei (joi)

– 1 decembrie: Ziua Națională a României (vineri)

– 25 – 26 decembrie – Crăciunul (luni, marţi)

În total, anul 2023 va avea 17 zile libere.

Țările cu cele mai multe zile libere sunt Nepal – 35, Birmania – 32 și Iran, cu 26 de sărbători legale când nu se muncește.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

09:47Inginer la Apele Române, dealer de cannabis de anvergură mică, dar penală
09:40Unde se duc foștii parlamentari când se duc din Legislativ? Unii dispar ca norii
09:33Fără discursuri ale politicienilor pe 24 ianuarie la Iași, la manifestările dedicate Unirii Principatelor. Dar vor avea loc două proteste
21:42Președintele Trump vrea pace în Ucraina, este un obiectiv oficial al Casei Albe, a spus noul secretar de stat al SUA, Marco Rubio
21:26Premierul britanic susține crearea unui stat palestinian, idee pe care i-a transmis-o și premierului israelian Netanyahu
21:18Ursula von der Leyen scapă de justiția belgiană în dosarul vaccinurilor anti-COVID, dar nu și de dosarul EPPO deschis de Kovesi
21:11Tudorache „Diamant”, fostul primar de la Sectorul 1, a scăpat de închisoare: Înalta Curte i-a redus pedeapsa și l-a condamnat cu suspendare
20:42EXCLUSIV Cum a „omis” Emil Hurezeanu să-și declare asocierea în afaceri cu Michael Schmidt, omul care a încasat 283 de milioane de euro de la statul român
19:08Protest al angajaților Senatului față de reorganizarea propusă de Bolojan: nu este benefică pentru funcționari și „familiile lor”
18:09BREAKING Bolojan se pregătește să dea afară aproape 200 de angajați ai Senatului și să reducă consumul de carburanți ai instituției
17:40Wizz Air renunță, în sfârșit, la taxa telefonică de lux de un euro pe minut: pasagerii români pot vorbi la tarife locale cu operatorii companiei
17:32Călin Georgescu, înfrângere de etapă la CEDO, care a respins cererea instituirii de măsuri provizorii în cazul alegerilor
17:24VIDEO Tragedie la schi: 66 de morți și 51 de răniți după un incendiu care a cuprins un hotel de 12 etaje în stațiunea Kartalkaya din Turcia
17:16Scădere semnificativă a exporturilor de țiței rusesc după cele mai recente sancțiuni SUA, pe care Trump le-ar putea relaxa
17:05Litoralul Mării Negre ar putea fi afectat de păcura scursă din cele două petroliere rusești naufragiate în strâmtoarea Kerci, Apele Române fac teste