/

EXCLUSIV Secretarul de stat MAI responsabil de integrarea în Schengen, un tânăr politruc PNL fără nici o calificare: ex-agent de vânzări de medicamente, numit politic în CA-uri în energie

Responsabilul cu Schengen, tânăr politruc necalificat
Responsabilul cu Schengen, tânăr politruc necalificat (sursa: mai.gov.ro)

Responsabilul cu Schengen, tânăr politruc necalificat. Liberalul Alexandru Marcoci, protejatul ministrului Virgil Popescu, a fost uns secretar de stat la Ministerul de Interne, acolo unde răspunde de relațiile internaționale, inclusiv de aderarea României la spațiul Schengen, deși nu are experiență în domeniu.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Fost vânzător de medicamente, printre altele, Alexandru Marcoci a fost plasat de ministrul Virgil Popescu în Consiliul de Administrație al Engie România și președinte al Consiliului de Supraveghere (CS) al Complexului Energetic Oltenia. Pentru o perioadă de câteva luni a fost în conflict de interese pentru că a deținut simultan două funcții de conducere la două societăți concurente.

Mai mult, a fost timp de doi ani în incompatibilitate pentru că a deținut simultan funcțiile de membru și președinte al Consiliului de Supraveghere al CEO și cea de consilier județean.

În câmpul muncii din 2008: topografie și medicamente

Alexandru Marcoci a intrat în câmpul muncii în februarie 2008 ca administrator și manager al unei firme de topografie din Drobeta Turnu Severin. Nu a stat prea mult la primul loc de muncă pentru că s-a reorientat către industria de medicamente. A început în decembrie 2009 ca reprezentat de vânzări pentru Pharmasud, apoi s-a transferat la Glenmark. De acolo, a ajuns la Terapia Ranbaxy SA până în iunie 2016. În acel an, îl regăsim în funcția de președintele al organizației de tineret a liberalilor de la Mehedinți, organizație controlată politic de Virgil Popescu, actualul ministru al Energiei. Tot în anul 2016 a candidat la funcția de consilier județean din partea PNL Mehedinți.

Pe atunci nu avea casă, bunuri, active financiare, nici măcar conturi bancare. Însă, avea o mașină KIA fabricată în 2001, plus două credite, de 11.000 de euro. A mai menționat salariul anual de aproape 90.000 de lei încasat de la Terapia, plus salariul soției sale, Andra Marcoci. Ea lucra în aprilie 2016 ca asistent registrator la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mehedinți.

Trăia cu 200 de euro pe lună, dar și-a cumpărat Audi A4

Din 2016, atunci când a ajuns consilier județean la Mehedinți, Alexandru Marcoci a trăit doar din indemnizația primită de la Consiliul Județean Mehedinți. Adică, în jur de 10.000 lei anual, echivalentul a 200 de euro pe lună. Bugetul familiei era întregit de salariul de registrator al soției sale, de peste 42.000 lei, plus alocația copilului.

Citește și: EXCLUSIV Cum a ajuns Romarm să joace electoral pentru ministrul Virgil Popescu: investiție de zece milioane de lei într-o comună. Fiica primarului, consiliera ministrului

Totul a durat până în noiembrie 2019, atunci când s-a angajat pe funcția de consilier tehnic la SECOM SA, operatorul regional de apă și canal din județul Mehedinți, conform CV-ului postat pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne. Marcoci a menționat în declarația de avere că și-a cumpărat și un Audi A4, chiar dacă el trăia oficial doar din indemnizația de la CJ Mehedinți.

La patru ani după ce s-a pus în slujba cetățenilor, Alexandru Marcoci menționează în declarația de avere existența unui apartament cumpărat de soția lui, Andra Marcoci, în anul 2004, nemenționat anterior.

Ministrul Popescu l-a plasat pe Marcoci la ANCPI și Engie România

Virgil Popescu, șeful PNL Mehedinți, a ajuns ministru al Economiei în Guvernul Ludovic Orban în noiembrie 2019. Ulterior, a început să își pună oamenii de partid în funcțiile cheie ale administrației centrale. Pe Alexandru Marcoci l-a plasat în martie 2020 în Consiliul de Administrație al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în timp ce soția lui era registrator la OCPI Mehedinți. Practic, soția i-a devenit subalternă indirect. Tot atunci, Alexadru Marcoci a renunțat la funcția de consilier tehnic pe „canal și apă” de la SECOM. 

În iulie 2020, ministrul Virgil Popescu l-a plasat într-un nou Consilul de Administrație, de data aceasta la Engie România, unul dintre cei mai mari furnizori de gaze pentru populație, la care Ministerul Economiei deține o cotă de aproape 37%. Însă Alexandru Marcoci a omis să menționeze în CV-ul făcut public că a făcut parte din CA al Engie România.

Conflict de interese și încălcarea Codului de Etică

Ministrul Virgil Popescu l-a plasat pe Alexandru Marcoci și în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia. Acolo unde, din decembrie 2020, ocupă funcția de președinte al Consiliului de Supraveghere al companiei de stat. O dată cu această numire, Alexandru Marcoci a intrat în conflict de interese pentru că făcea parte și din Consiliul de Administrație al Engie România. Adică reprezenta simultan două societăți concurente pe piața energiei.

Citește și: EXCLUSIV Directorul Apelor Minerale, liberalul Udriște, cară sute de mii de euro cu sacoșa: a încasat aproape 400.000 de euro, împreună cu nevasta, nici unul nu are cont bancar

Cu toate acestea, Alexandru Marcoci a renunțat la mandatul de membru în Consiliul de Administrație al Engie România de abia în aprilie 2021, adică la patru luni după ce preluase funcția de președinte al Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia.

Totodată, Alexandru Marcoci a încălcat și Codul de Etică al Complexului Energetic Oltenia, care interzice cu desăvârșire ca șefii companiei să dețină funcții de conducere, calitatea de membru într-un consiliu de supraveghere sau în altă grupare într-o companie sau organizaţie non profit.

Incompatibilul de la CEO  

Alexandru Marcoci a fost într-o stare de incompatibilitate de la sfârșitul anului 2020 până la finalul anului 2022 pentru că a deținut simultan funcția de consilier județean și funcțiile de membru sau președinte al Consiliului de Supraveghere al CEO. Motiv pentru care și-a dat demisia din funcția de consilier județean la finalul anului trecut.

Legea 161 din 2003 prevede la articolul 88, lit. d, că „funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități: funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la regiile autonome și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de interes județean ori înființate sau aflate sub autoritatea consiliului județean sau la regiile autonome și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de interes național care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă.”.

De ce a fost incompatbili? Pentru că, deși Complexul Energetic Oltenia este o companie de interes național reglementată de Legea nr. 31/1990 cu sediul social în județul Gorj, CEO are un sediu declarat la Registrul Comerțului în satul Valea Copcii, comuna Șimian, județul Mehedinți. Acolo își are sediul Cariera Husnicioara din anul 2013 pe o durată nelimitată.

Venituri de 23 de ori mai mari în 2022 față de 2018

Pentru a nu se afla despre conflictul de interese evident, Alexandru Marcoci nu a menționat banii încasați pentru funcția de membru în Consiliul de Administrație al Engie România în primele declarațiile de avere depuse la Complexul Energetic Oltenia. Însă le-a menționat în declarațiile de avere depuse la Consiliul Județean Mehedinți. De exemplu, în declarația de avere depusă în iunie 2021 a menționat că a primit o indemnizație de 14.215 lei. Tot atunci a mai scris că soția lui ar fi cumpărat apartamentul în anul 2011 și nu în 2004, așa cum arătase în declarația de avere din 2019.

Conform ultimei declarații de avere, depusă în ianuarie 2023, Alexandru Marcoci a declarat la capitolul „venituri” indemnizația de la CJ Mehedinți în cuantum de 12.757 lei, 123.180 lei de la Complexul Energetic Oltenia, 87.507 lei de la firma Gencad Geotehnics, plus 7.282 lei de la Ministerul Afacerilor Interne. Astfel veniturile cumulate ale lui Alexandru Marcoci au ajuns la peste 230.000 de lei în anul 2022, echivalentul a 47.000 de euro. De 23 de ori mai mult față de cât a câștigat în anul 2018.

Responsabilul cu Schengen, tânăr politruc necalificat

Alexandru Marcoci nu s-a mulțumit doar cu atât. Pe 15 decembrie 2022, premierul Nicolae Ciucă a decis să-l numească pe omul lui Virgil Popescu în funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne. Se întâmpla la o săptămână după ce România primise un vot negativ cu privire la aderarea la spațiul Schengen.

Culmea, după un asemenea eșec, ministrul Luican Bode a decis ca secretarul de stat Alexandru Marcoci, fără experiență în domeniul relațiilor externe, să gestioneze activitățile legate Afaceri Europene, Schengen și Relații Internaționale. Am încercat să aflăm de la Alexandru Marcoci ce calități îl recomandă pentru această funcție, dar mai ales ce demersuri internaționale a întreprins pentru a facilita aderarea României la spațiul Schengen.

La auzul acestor întrebări, răspunsul lui a venit sec: „Acum urc în lift la Ministerul de Interne. Vă sun eu în cinci minute după ce cobor din lift”. Timpul a trecut și secretarul de stat Marcoci nu a mai sunat. Și nici la telefon nu a mai răspuns.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

9 Comments

  1. De 33 de ani ne conduc numai incompetenți din acest motiv am ajuns unde suntem astăzi și HOTULde Virgil Popescu omul lui Putin!!!

  2. Popescu e un nemernic, hot și mincinos. Vânzător de țară și profitor nenorocit, falsificator și delapidator.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:52Curtea Supremă a SUA va decide dacă legea prin care rețeaua TikTok este obligată să nu mai aibă proprietar chinez încalcă sau nu Constituția americană
20:45Mario Iorgulescu, pedeapsă mai mică după rejudecare: opt ani și opt luni de închisoare pentru accidentul mortal pe care l-a provocat
20:37Americanii, nu serviciile românești, au furnizat datele despre influența Rusiei în alegerile prezidențiale din România, spune Iohannis
20:21Iohannis, despre prelungirea șederii la Cotroceni: „Cum să plec dacă Constituţia îmi spune trebuie să stau? Nu este o alegere”
20:13Casa Națională de Pensii va avea 1.000 de angajați în plus, a decis Guvernul, actuala organigramă este insuficientă pentru recalcularea pensiilor
20:06Rutte (NATO) insistă că 2% din bugetele naționale pentru Alianță este prea puțin în condițiile actuale
19:53Nevasta lui George Simion și-a lansat o carte, iar liderii AUR s-au grăbit să o tămâieze: „Cartea ne emoționează și ne apropie de esența familiei și a iubirii”
16:11Eșec major al proiectului PSD-Tudose, preluarea de stat a Șantierului Mangalia: aproape 300 de angajați vor fi dați afară. Șantierul, îngropat în datorii
15:49De frica Rusiei, Finlanda vrea să se aprovizioneze din nou cu mine antipersonal, deși a renunțat la acestea în 2012
15:40Andrew Tate a pierdut un proces de fraudă fiscală în Marea Britanie, i se vor confisca două milioane de lire sterline
15:30Ciocolata va fi din ce în ce mai scumpă, prețurile la cacao s-au majorat deja cu aproape 50% în ultimii ani
15:03Ozempic, medicamentul minune pentru slăbit, poate duce la orbire, arată două noi studii. Agenția Europeană a Medicamentului analizează dovezile
14:39Afacerile consultantului Andrei Caramitru, catastrofale: pierderi de milioane, datorii de milioane, firme suspendate, SRL-uri fără activitate
13:20Fost ministru al Energiei explică de ce vrea compania lui Orban să cumpere E.ON România: ca să vândă gazele Gazprom, fiindcă afacerea cu China nu merge
12:28Călin Georgescu habar nu are că E.On România nu extrage gaze în România: „Gazele noastre vor veni din Ungaria. Sunt gazele noastre”