miercuri 12 martie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 14 februarie 2022

Polonia se așteaptă la un aflux de refugiați din Ucraina

Polonia se pregăteşte pentru un aflux de refugiaţi ucraineni (sursă: Twitter/Mariusz Kaminski)
Polonia se pregăteşte pentru un aflux de refugiaţi ucraineni (sursă: Twitter/Mariusz Kaminski)

Polonia se pregăteşte pentru un aflux de refugiaţi ucraineni, pe fondul sporirii temerilor privind o invazie rusă în Ucraina, a anunţat ministrul de interne polonez Mariusz Kaminski, transmite luni thenews.pl.

Kaminski a făcut declaraţia duminică pe Twitter, potrivit agenţiei de presă PAP.

Citește și: Claudiu Târziu, atac la foștii tovarăși de drum Șoșoacă și Călin Georgescu. Despre Simion: nici el nu ne poate da afară, nici noi pe el

Rusia a concentrat trupe şi echipament militar în apropierea frontierei sale cu Ucraina, ceea ce alimentează îngrijorarea în rândul liderilor occidentali cu privire la iminenţa unei invazii ruse.

Polonia se pregăteşte pentru un aflux de refugiaţi ucraineni

Moscova neagă că ar avea o asemenea intenţie, dar cere garanţii de securitate din partea SUA şi a NATO.

''Dată fiind situaţia din Ucraina, ne pregătim evident pentru diverse scenarii. Unul dintre ele presupune ca guvernatorii de provincii să ia măsuri legate de un potenţial aflux de refugiaţi dinspre Ucraina care ar putea căuta să se adăpostească în ţara noastră, din cauza conflictului potenţial'', a explicat ministrul polonez.

Citește și: Bode: „Granițele noastre sunt sigure”. În 2021, avioane cu țigări de contrabandă au aterizat în România fără să fie oprite

În contextul creşterii tensiunilor în regiune, mai multe ţări le-au recomandat cetăţenilor lor să evite călătoriile în Ucraina, iar celor deja aflaţi în această ţară să părăsească teritoriul ei. Printre aceste state se află Italia, Ţările de Jos, Belgia, Suedia şi Spania. Anterior, recomandări similare au fost făcute de SUA, Regatul Unit, Letonia, Norvegia, Japonia, Canada şi Israel.

Duminică premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a avertizat că Europa se află ''aproape de un război'' şi a făcut apel la ''unitate europeană''.

În 2014, Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea şi ulterior a provocat un conflict separatist în regiunea Donbas din estul Ucrainei, ceea ce a condus la un val de sancţiuni din partea Uniunii Europene şi a SUA împotriva unor oficialităţi şi entităţi ruse.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră