vineri 07 august
Login Contact
DeFapt.ro

Politică

5038 articole
Politică

Ambasadorul SUA termină visele lui Georgescu: „Trump l-a felicitat pe președintele Dan la învestire”

Ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg, termină visele lui Călin Georgescu de a fi recunocut ca președinte ales al României: „Trump l-a felicitat pe președintele Dan la investire”, a spus diplomatul american într-un interviu pentru Agerpres.  Citește și: EXCLUSIV Ce a făcut Arafat pentru medicii care ar fi fost angajați fictiv la DSU. Cine sunt medicii Ambasadorul SUA termină visele lui Georgescu: „Trump l-a felicitat pe președintele Dan la investire” „Anularea alegerilor (n.red.- alegerile prezidenţiale) nu a fost dreptate, a fost frica uriaşă de a nu ieşi la iveală jaful comis în 36 de ani şi furtul minţilor, şi va ieşi la iveală. Vedeţi, acum 6 luni, la o emisiune cu Tucă şi Cristoiu, am spus că SUA se vor întoarce la doctrina Monroe şi azi se confirmă asta prin documentul emis de Casa Albă şi prin ceea ce s-a întâmplat în Venezuela zilele trecute, pentru că Trump - nu s-a ştiut asta - este un om de acţiune şi care nu admite furtul de alegeri şi ca o ţară să fie confiscată de mafie şi de reţeaua globalistă”, susținea Călin Georgescu la 5 ianuarie 2026.  Însă noul ambasador SUA la București a arătat clar că Nicușor Dan are recunoașterea SUA. „Am fost încântați să îl vedem pe președintele Dan la sesiunea inaugurală a Consiliului pentru Pace, când a petrecut timp cu președintele Trump și, separat, cu secretarul Rubio. Înțeleg că i s-a transmis președintelui Trump deschiderea României de a ajuta. Prima doamnă (Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui român - n.r.) a fost săptămâna trecută prezentă la evenimentul inițiat de Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a avut o intervenție care a fost foarte bine primită. Aceasta în contextul discuțiilor dintre președintele Trump și președintele Dan, inclusiv faptul că președintele Trump l-a felicitat pe președintele Dan la învestirea în funcție”, a afirmat acum diplomatul american.

Ambasadorul SUA termină visele lui Georgescu: „Trump l-a felicitat pe președintele Dan la învestire”
Bolojan insinuează că Grindeanu poate să nu ajungă premier: Teoretic, îl va propune PSD, dacă va mai fi președintele partidului
Politică

Bolojan insinuează că Grindeanu poate să nu ajungă premier: Teoretic, îl va propune PSD, dacă va mai fi președintele partidului

Premierul Ilie Bolojan a lansat luni critici dure la adresa Partidului Social Democrat, afirmând că miniștrii PSD sunt adesea forțați să comunice măsuri fără acoperire bugetară, ceea ce îi pune în situații dificile. Bolojan i-a replicat și lui Sorin Grindeanu, în privința programului SAFE, afirmând că programul a fost aprobat la nivel guvernamental și se află în plină desfășurare. „Miniștrii PSD sunt împinși să anunțe lucruri fără acoperire” Într-un interviu pentru Digi24, premierul a subliniat că problema nu este neapărat la nivel individual, ci ține de presiunea politică exercitată asupra miniștrilor social-democrați: Citește și: EXCLUSIV Ce a făcut Arafat pentru medicii care ar fi fost angajați fictiv la DSU. Cine sunt medicii "De foarte multe ori, miniştrii PSD sunt puşi într-o situaţie uneori jenantă, pentru că sunt împinşi de partid să acţioneze într-o formă de asta de comunicare care nu respectă nici regulile guvernamentale ale bunei-cuviinţe şi se hazardează să anunţe tot felul de lucruri care nu au acoperire bugetară sau nu sunt dublate de un acord pe care trebuie să-l primească de la ceilalţi co-responsabili într-o problemă sau alta." Rotativă guvernamentală în 2025: PSD va propune premierul Ilie Bolojan a confirmat că, potrivit protocolului coaliției, anul viitor ar urma să aibă loc o rotativă guvernamentală, iar PSD va desemna viitorul prim-ministru. "Aceasta face parte din protocolul acestei coaliţii ca de anul viitor, în condiţiile în care sigur toate datele din coaliţie rămân conform înţelegerii, să existe o rotativă. Şi Partidul Social Democrat vă propune premierul, (...) pe cine va propune Partidul Social Democrat. Teoretic, pe domnul Grindeanu cât timp este preşedintele partidului, dar nu mă apuc, v-am spus, acum să fac analize de etapă". Premierul a evitat însă să comenteze direct dacă Sorin Grindeanu ar fi potrivit pentru funcția de prim-ministru. "Nu mă apuc să dau note şi nici să fac estimări legate de calităţile unora sau altora la modul deschis, dar, discutând că se poate de cinstit: atunci când a fost o situaţie dificilă în vara anului trecut, ştiind ce trebuie făcut, lucruri care nu sună bine, mi-am asumat această răspundere. Fiecare om politic răspunde pentru funcţia pe care o ocupă şi pentru ceea ce face, dar nu mă apuc să fac caracterizări, nu doar despre domnul Grindeanu, dacă ar fi bun într-o funcţie sau alta şi nici despre alţi lideri politici legat de acest aspect". Relația din coaliție: colaborare bună, dar tensiuni politice În ciuda criticilor, premierul a declarat că, la nivel guvernamental, colaborarea cu partenerii de coaliție a fost una funcțională: "Cu toate partidele în Guvern am avut o colaborare bună în această perioadă. Problemele pe care trebuie să le rezolvăm nu sunt uşor de rezolvat, necesită colaborări între ministere, necesită implicare a miniştrilor şi în această perioadă am căutat să lucrez corect cu miniştrii." Totuși, acesta a sugerat că energia politică este uneori risipită pe conflicte inutile: "Dacă ne-am consuma energiile pe care le avem limitate să rezolvăm probleme, cu siguranţă am fi rezolvat mai multe probleme, dar unii se confruntă cu problemele, alţii îşi găsesc teme politice." Replica la criticile lui Sorin Grindeanu Premierul a răspuns și criticilor venite din partea liderului PSD, Sorin Grindeanu, pe teme precum programul SAFE, criza carburanților sau întârzierea unor măsuri economice. "Gândiţi-vă că programul SAFE este un program care a fost discutat în interiorul Guvernului cu miniştrii care au responsabilităţi, a fost aprobat în CSAT (...) şi este în curse derulare de către ministerele ai căror titulari sunt responsabili pentru punerea în practică a acestui program. Deci, nu văd niciun fel de problemă pe această temă". Deciziile privind carburanții, luate în grup transpolitic Referitor la prețul carburanților, Ilie Bolojan a explicat că deciziile nu sunt politice, ci tehnice și sunt luate într-un grup de lucru format din miniștri și experți. "Avem un grup de lucru care este format din miniştrii responsabili - energie, economie, finanţe (...). Aceste decizii sunt luate de un grup de lucru transpolitic (...) aici nu este vorba de decizii de comunicare publică, de dat veşti bune, ci pur şi simplu e vorba de a analiza nişte date". Premierul a atras atenția că reducerea prețurilor la combustibili nu poate fi făcută fără un impact major asupra bugetului. "Toţi am vrea să reducem preţul la combustibili la nivel anterior, dar pentru asta trebuie să vezi de unde pui diferenţa de bani care pe 2 -3 luni de zile poate să fie distrugătoare şi îţi dau bugetul peste cap şi nu ne putem permite asta".

PSD Neamț, încă o filială care cere ca partidul să rămână la guvernare, dar fără Bolojan premier
Politică

PSD Neamț, încă o filială care cere ca partidul să rămână la guvernare, dar fără Bolojan premier

Conducerea filialei PSD Neamț susține menținerea partidului la guvernare, însă respinge actuala formulă de conducere, cerând schimbarea prim-ministrului. Liderii organizației județene afirmă clar că nu își mai doresc ca Ilie Bolojan să ocupe funcția de premier. PSD Neamț contestă funcționarea coaliției Președintele PSD Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a declarat că punctul de vedere al filialei a fost transmis în cadrul întâlnirii regionale desfășurate la Bacău, la care au participat liderii partidului din zona Moldovei. Citește și: EXCLUSIV Ce a făcut Arafat pentru medicii care ar fi fost angajați fictiv la DSU. Cine sunt medicii "Din punctul nostru de vedere, lucrurile sunt clare. Toţi înţelegem problemele prin care trecem. Suntem un partid pro-european şi rămânem pe această direcţie, dar nu în modul în care funcţionează acum această coaliţie. La început, am crezut că această coaliţie va funcţiona. Eu, personal, am pornit de la ideea că un prim-ministru care a fost şi primar, şi preşedinte de consiliu judeţean înţelege problemele reale ale aleşilor locali, ale celor de la firul ierbii. Aceasta era aşteptarea noastră, a tuturor, dar iată că ne-am înşelat", a transmis liderul PSD Neamţ. Consultări cu primarii și liderii locali din județ Potrivit lui Daniel Vasilică Harpa, poziția exprimată nu este una individuală, ci rezultatul consultărilor cu primarii social-democrați și cu președinții organizațiilor locale din județ. "Poziţia noastră este una clară: putem continua la guvernare, pentru că am câştigat alegerile şi avem această responsabilitate, dar nu în actuala formulă şi nu cu această conducere, nu cu domnul Ilie Bolojan ca prim-ministru. Am transmis acest lucru în cadrul întâlnirii de la Bacău", a subliniat preşedintele PSD Neamţ. Întâlnirea de la Bacău a avut loc luni și a reunit conducerea PSD împreună cu liderii filialelor din regiunea de nord-est, în contextul unor discuții mai ample privind funcționarea actualei coaliții de guvernare.

Bolojan arată că Savonea habar nu are legea: bugetul de stat este adoptat de Parlament
Politică

Bolojan arată că Savonea habar nu are legea: bugetul de stat este adoptat de Parlament

Premierul Ilie Bolojan arată că Lia Savonea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), habar nu are legea: bugetul de stat este adoptat de Parlament, aceasta fiind instituția care a modificat propunerea Guvernului și a decis ca banii destinați salariilor restante ale judecătorilor să fie distribuiți către proiecte de asistență socială. „Cred că o atenție mai mare ar fi fost binevenită când declanșezi această acțiune”, a spus Bolojan. Citește și: Cu ce amenzi sadice îl amenință Savonea pe Bolojan dacă nu achită salariile câștigate de magistrați în instanță. Procesul, judecat la instanța „A sunat Lia” Bolojan arată că Savonea habar nu are legea: bugetul de stat este adoptat de Parlament Reacția sa, la Digi 24, vine după ce, azi, ÎCCJ a dat Guvernul și ministerul de Finanțe în judecată, cerând plata integrală a salariilor restante care, potrivit unor decizii judecătorești, trebuie plătite până la final de 2026. ÎCCJ cere „obligarea pârâților la punerea la dispoziția reclamantei a tuturor fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale restante ale magistraților, prevăzute în titluri executorii, scadente în anul 2026”. Dar legea bugetului de stat este adoptată de Parlament.  „Guvernul a promovat un buget. Acest buget a fost amendat în Parlament și, indiferent de sentița care va fi dată, ea practic nu poate fi pusă în aplicare, că nu guvernul a definitivat proiectul de buget, ci Parlamentul. Cred că o atenție mai mare ar fi fost binevenită când declanșezi această acțiune. Guvernul a propus un buget care a fost modificat în Parlament. Nu guvernul este responsbil pentru această situație. E o problemă de suportabilitate ca, atunci când nu ai bani suficienți și trebuie achitate sume care vin istoric din spate, personal, din punct de vedere moral, ai dreptul să te gândești la eșalonări”, a explicat Ilie Bolojan, potrivit unei transcrieri G4Media. 

Valul scumpirilor forțează Guvernului să ia decizii: reducerea accizei la carburanți, în analiză
Politică

Valul scumpirilor forțează Guvernului să ia decizii: reducerea accizei la carburanți, în analiză

Coaliția de guvernare a analizat, în ședința de luni, impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei, discutând un nou set de măsuri menite să limiteze efectele acestei presiuni economice. Potrivit unui comunicat oficial, autoritățile iau în calcul intervenții directe, inclusiv reducerea accizei la carburanți și prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază. Reducerea accizei la carburanți, principala măsură analizată În contextul scumpirilor accelerate din ultima perioadă, liderii Coaliției discută reducerea accizei la carburanți, ca soluție pentru temperarea prețurilor la pompă. Citește și: Zelensky îl desființează pe atotputernicul șef al Rheinmetall, după ce acesta a ironizat Ucraina Măsura ar putea avea un impact direct atât asupra costurilor suportate de populație, cât și asupra lanțurilor economice dependente de transport. Plafonarea adaosului comercial la alimente, prelungită Pe lângă intervenția în zona carburanților, Coaliția a decis și prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază cu încă trei luni. Decizia vine în contextul menținerii presiunii inflaționiste și urmărește protejarea puterii de cumpărare a populației. Grup de lucru pentru noile măsuri economice Pentru elaborarea și implementarea pachetului de măsuri, Coaliția a mandatat un grup de lucru format din: Marian Neacşu Tánczos Barna Alexandru Nazare Bogdan Ivan Irineu Darău Aceștia urmează să vină, în perioada imediat următoare, cu propuneri concrete pentru stabilizarea pieței și reducerea impactului economic asupra cetățenilor. Măsuri în pregătire pentru echilibrul economic Potrivit comunicatului, obiectivul principal al Coaliției este menținerea echilibrelor economice și protejarea populației în fața creșterii costurilor. Noile măsuri ar putea fi adoptate într-un termen scurt, în funcție de concluziile grupului de lucru.

Delir vitriolat al angajatului lui Sebastian Ghiță, Ciutacu, împotriva lui Bolojan: „Răutate bolnăvicioasă”. CNA, fără reacție până acum
Politică

Delir vitriolat al angajatului lui Sebastian Ghiță, Ciutacu, împotriva lui Bolojan: „Răutate bolnăvicioasă”. CNA, fără reacție până acum

Delir vitriolat al angajatului lui Sebastian Ghiță, Victor Ciutacu, împotriva lui Ilie Bolojan: „Are o răutate bolnăvicioasă în ochi, o lipsă de compasiune patologică și o satisfacție nebună să facă rău”, a perorat moderatorul RTV în deschiderea unei emisiuni. Până acum, CNA nu pare să fi avut vreo reacție. Citește și: ANALIZĂ Ce speră Grindeanu că se va întâmpla după ce îl lasă pe Bolojan fără funcția de premier Delir vitriolat al angajatului lui Ghiță, Ciutacu, împotriva lui Bolojan: „Răutate bolnăvicioasă” „Părea că se năruiește republica dacă nu acceptă el, rugat frumos, o dregătorie mare, premier, președinte, orice. Așa a ajuns, în timp record, să ocupe consecutiv funcțiile de șef al Senatului, președinte interimar și prim-ministru. Unde a arătat ce poate. Să pustiască locul. Altceva nu e în stare. Complexat și vindicativ, nu știe decât să taxeze, să taie venituri și să dea oameni afară. Are o răutate bolnăvicioasă în ochi, o lipsă de compasiune patologică și o satisfacție nebună să facă rău. Imobil în decizii ca un șifonier, fixist în gândire, blocat în ideile sale fixe, e un dezastru ca premier. România arată ca un teren pârjolit după mai puțin de un de guvernare a satrapului. Toate măsurile economice pe care le-a luat de când s-a instalat la Palatul Victoria, cu justificarea că vor stabiliza situația financiară, au îngropat și mai mult România. O țară care, până să se procopsească cu veșnic încruntatul, chiar începuse să arate, vorba obsesivului cântec devenit slogan, ca afară. Chiar și secătuită de obligativitatea impusă de ajuta Ucraina și Moldova de peste Prut, România mergea înainte. Cu autostrăzi și alte mari lucrări de infrastructură care să ne aducă în secolul în care trăim, cu oameni plătiți atât de decent cât putea să ofere o economie care creștea, cu o stabilitate de invidiat a vieții de zi cu zi. Și, mare atenție, aproape fără șomaj. Era o tara de trait. Azi e de fugit. Totul e invers decât ieri. Iar greaua moștenire, vânturată de o propagandă plătită regește tot din banii românilor, nu ține nici de foame, nici de sete, nu achită nici curentul, nici gazele, nici benzina la pompă”, a perorat Ciutacu, potrivit unei transcrieri de pe site-ul ecopolitic. Angajatul RTV nu a ținut astfel de discursuri când premier era Marcel Ciolacu. 

Crin Antonescu explică de ce PSD nu va ajunge să dea jos guvernul Bolojan
Politică

Crin Antonescu explică de ce PSD nu va ajunge să dea jos guvernul Bolojan

Crin Antonescu explică de ce PSD nu va ajunge să dea jos guvernul Bolojan: „A început să le placă, să le convină”, a spus fostul candidat la prezidențiale, la Antena 3. El a desființat și posibilitatea declanșării anticipatelor, cu cu care Sorin Grindeanu a amenințat de mai multe ori. Citește și: ANALIZĂ Ce speră Grindeanu că se va întâmpla după ce îl lasă pe Bolojan fără funcția de premier Crin Antonescu explică de ce PSD nu va ajunge să dea jos guvernul Bolojan „Cei din PSD, poate ar trebui să se gândească un pic retrospectiv de ce au acceptat prezența USR într-un guvern în care, aritmetic, nu era absolut necesar. Și pe mai departe, eu cred că guvernul va rămâne. Da, și cu USR, și cu Bolojan, și cu PSD, pentru că am impresia, vorba unor glume, că a început să le placă, să le convină. Domnul Bolojan își consolidează statutul de luptător, tenor principal în lupta împotriva PSD-ului, domnul Nicușor dovedind ceva șovăială în fața suporterilor săi anti-pesediști. PSD-ul are un cap al răutăților, anume Bolojan, pe care îl poate indica și împotriva căruia luptă eroic, dar fiind în același guvern și cred că lucrurile acestea se pot prelungi, adică putem fi condamnați la reformă nu chiar pe viață, dar pe durată lungă. Reformă cu ghilimele”, a teoretizat Antonescu. În ceea ce privește anticipatele, fostul lider PNL a susținut că nici AUR nu și le dorește.  „Mai mai puțin, mai puțin probabil, având în vedere sistemul nostru și faptul că orice formulă pentru alegeri anticipate trebuie să treacă prin votul parlamentarilor în exercițiu. Și sincer, așa cum se știe de multă vreme, nu prea îi văd nici pe cei din AUR, în primul rând, poate pe cei din AUR, așa în opoziție cum sunt.  Așa, da, teoretic, sigur. Noi vorbim practic, deci nu prea văd. Sigur, nu pot să exclud așa ceva. Dar, repet, e păcat că într-un context în care am ajuns să mă îngrijoreze mai mult ce spune și ce nu spune Donald Trump mai mult decât ceea ce spune domnul Bolojan sau domnul Grindeanu. Totuși, câțiva oameni, pentru că inclusiv acest guvern are câțiva oameni, în opinia mea, care au anvergura, orizontul, capacitatea necesară să guverneze o țară în timp de criză. N-aș vrea să dau nume, dar există nume și de la PNL și de la PSD. Nu reușesc ei să se concentreze pe chestiunea asta. Nu cred că vor fi alegeri anticipate, nu cred într-o schimbare apropiată de guvern, cred că o vor ține așa, nu știu cât. Sper să rezistăm, să putem vedea”, a mai afirmat Antonescu. 

CURS, deținut de soțul deputatei PSD Tușa, creditează AUR cu 33% și PSD, cu 24%
Politică

CURS, deținut de soțul deputatei PSD Tușa, creditează AUR cu 33% și PSD, cu 24%

Un sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională - CURS indică o schimbare semnificativă în preferințele electorale ale românilor. Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica viitoare, AUR ar obține 33% din voturi, fiind urmat de PSD cu 24% și PNL cu 16%. Clasamentul partidelor: USR, UDMR și alte formațiuni În continuarea clasamentului privind intenția de vot, USR este cotat cu 9%, în timp ce UDMR ar obține 5% din voturi. Citește și: ANALIZĂ Ce speră Grindeanu că se va întâmpla după ce îl lasă pe Bolojan fără funcția de premier SOS România este estimat la 4%, iar Partidul Oamenilor Tineri ar întruni 3% din opțiuni. Restul formațiunilor politice însumează, potrivit sondajului, un total de 6% din intențiile de vot. 80% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită Datele sondajului relevă și o percepție generală negativă asupra direcției în care se îndreaptă România. Potrivit cercetării, 80% dintre respondenți consideră că lucrurile merg într-o direcție greșită, în timp ce doar 17% apreciază că direcția actuală este una bună. Metodologia sondajului CURS Cercetarea a fost realizată în perioada 23–27 martie, pe un eșantion de 1.517 persoane adulte, reprezentativ la nivel național. Datele au fost colectate prin metoda CATI (interviuri telefonice), iar marja de eroare este de ±2,5%, la un nivel de încredere de 95%. Rezultatele au fost ponderate în funcție de regiune și mediul de rezidență.

Grindeanu nu exclude alegerile anticipate, dar spune că sunt greu de pus în practică
Politică

Grindeanu nu exclude alegerile anticipate, dar spune că sunt greu de pus în practică

Președintele PSD Sorin Grindeanu a declarat duminică, la Brăila, că varianta alegerilor anticipate există în mod constant în contextul unor schimbări de guvern, însă șansele ca acest scenariu să devină realitate sunt reduse din cauza cadrului constituțional. Alegerile anticipate, scenariu improbabil, susține Grindeanu Sorin Grindeanu s-a aflat duminică la Brăila, unde a participat la cea de-a treia întâlnire regională a Partidului Social Democrat, dedicată regiunii Sud-Est. Citește și: ANALIZĂ Ce speră Grindeanu că se va întâmpla după ce îl lasă pe Bolojan fără funcția de premier Discuțiile au vizat continuarea participării PSD la guvernare și identificarea unor soluții pentru problemele economice actuale. Grindeanu a susținut că alegerile anticipate rămân un scenariu posibil, dar greu de realizat în România. "Tot timpul e acest scenariu în momentul în care ai schimbări de guvern. E mai greu realizabil în România, datorită sau din cauza, nici nu ştiu care e formula corectă, prevederilor constituţionale, mai greu se aplică sau ajungi la alegeri anticipate. Dar, evident, tot timpul e acolo un scenariu care poate să ajungă, sigur, cu şanse foarte mici de a se întâmpla, dar este şi acest scenariu", a afirmat Grindeanu. PSD exclude continuarea actualei formule de guvernare Liderul social-democrat a precizat că, în cadrul întâlnirii regionale desfășurate la Brăila, participanții au exclus în mod clar menținerea actualei coaliții guvernamentale. "Ceea ce s-a exclus în cadrul întâlnirii de astăzi, de la fiecare vorbitor în parte, este să rămânem în aceeaşi formulă la guvernare", a spus acesta. Economia, principala preocupare Potrivit lui Sorin Grindeanu, discuțiile din cadrul reuniunii nu s-au concentrat exclusiv pe calcule politice, ci mai ales pe situația economică actuală, pe care a descris-o drept îngrijorătoare. "Cel mai important la dezbaterea de astăzi a fost faptul că lumea e extrem de preocupată de blocajele care există în acest moment în România, de faptul că economia merge în jos, de faptul că, de exemplu, în ultimele 10 luni s-au pierdut 55.000 de locuri de muncă în sectorul privat din România, că producţia industrială, de exemplu, a scăzut cu 16% de la o lună la alta, că inflaţia e la 10%, deci din start trăieşti cu 10% mai prost decât înainte. Ăsta a fost principalul subiect de discuţie astăzi şi căutarea de politici publice prin care noi să găsim soluţii şi viaţa românilor să fie mai bună", a spus el.

Fizicianul Cristian Presură a rugat AI-ul să-i scrie trei fraze despre fizică în stilul Călin Georgescu
Politică

Fizicianul Cristian Presură a rugat AI-ul să-i scrie trei fraze despre fizică în stilul Călin Georgescu

Fizicianul Cristian Presură scrie pe Facebook a rugat AI-ul să-i scrie trei fraze despre fizică în stilul Călin Georgescu și, la finalul acestui experiment, a apreciat că „AI-ul i-a recunoscut stilul!”. Presură și-a luat doctoratul în fizică la Universitatea Groningen, Olanda, și a publicat mai multe cărți la Editura Humanitas, printre care Fizica povestită (Humanitas, 2014), O călătorie prin univers (Humanitas, 2019), Care e diferența dintre un copil și un laptop? (Humanitas, 2020). Citește și: Neînfricata Șoșoacă se teme de medicul psihiatru: refuză „expertiza medico-legală psihiatrică” cerută de procurori Cristian Presură a rugat AI-ul să-i scrie trei fraze despre fizică în stilul Călin Georgescu Presură nu a precizat ce AI a folosit.  „I-am zis lui AI: "fa-mi 3 fraze despre fizica in stilul lui calin georgescu". Si mi-a dat asta : - Energia care mișcă stelele este aceeași care ne cheamă pe noi să ne regăsim locul în acest întreg viu. - Fizica nu este doar o știință a particulelor, ci o chemare la înțelegerea armoniei universului în care trăim.. - Atunci când descifrăm natura, nu cucerim lumea, ci ne apropiem de sensul ei adevărat.   AI-ul i-a recunoscut stilul!”, a scris Presură pe Facebook.  Însă un comentator, Pan Bonobo, susține că AI-ul Google, Gemini, i-a oferit alte variante: „«Gravitația nu e o forță, e o rugăciune a pământului» ​«Entropia este doar oboseala sufletului neamului» «Atomul e o sferă de tăcere dacică» «Viteza luminii e doar pasul mătăsos al străbunului» ​«Magnetismul e dorul pământului de sine însuși» ​«Gaura neagră e gura de rai a universului»”.   

Neînfricata Șoșoacă se teme de medicul psihiatru: refuză „expertiza medico-legală psihiatrică” cerută de procurori
Politică

Neînfricata Șoșoacă se teme de medicul psihiatru: refuză „expertiza medico-legală psihiatrică” cerută de procurori

Neînfricata Diana Șoșoacă, președintele SOS România, se teme de medicul psihiatru: refuză „expertiza medico-legală psihiatrică” solicitată de Parchetul General. Ea este acuzată de nu mai puțin de 11 infracțiuni, printre care propagandă legionară, cultul persoanelor vinovate de genocid, lipsire de libertate sau ultraj.  Citește și: PSD a înființat grupul de whatsapp „Jos Guvernul”. Grindeanu se jenează să spună dacă e activ Parlamentul European urmează să voteze dacă i se ridică sau nu imunitatea.  Neînfricata Șoșoacă se teme de medicul psihiatru: refuză „expertiza medico-legală psihiatrică” Șoșoacă a fost invitată luni, la ora 10 dimineața, la Parchetul General, inclusiv pentru a preciza dacă este sau nu de acord cu această expertiză psihiatrică. „Potrivit actelor comunicate, sunt invocate fapte abracadabrante legate de afirmații făcute în spațiul public inclusiv pe teme istorice, politice și de interes național, iar în același timp mi se solicită exprimarea acordului pentru efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, cu privire la declarațiile și opiniile politice, procedură pe care o consider extrem de gravă și profund abuzivă, bolșevică și fascistă. Această citație vine după demersurile făcute de Parchetul General pentru ridicarea imunității mele europarlamentare și după audierea din 24 martie, desfășurată într-un climat pe care îl consider ostil și abuziv.”, a transmis președintele SOS România într-un comunicat. Ea a mai afirmat că „astfel de metode amintesc de practici pe care credeam că România le-a abandonat, metode bazate pe intimidare, pe presiune psihică și pe încercarea de a testa rezistența psihică a celui care refuză să se supună ordinelor unui regim dictatorial,până la epuizarea acestuia, exact ca în anii ’50”. 

PSD a înființat grupul de whatsapp „Jos Guvernul”. Grindeanu se jenează să spună dacă e activ
Politică

PSD a înființat grupul de whatsapp „Jos Guvernul”. Grindeanu se jenează să spună dacă e activ

PSD a înființat grupul intern de whatsapp „Jos Guvernul”, dar președintele partidului, Sorin Grindeanu, se jenează să spună dacă e activ pe această platformă. Întrebat despre existenţa grupului intern de whatsapp al PSD "Jos Guvernul", el a răspuns că este interesat de „grupul mare, al românilor". Citește și: Locuința, un lux pentru tineri: de ce este greu pentru generația Z să își cumpere o casă în România PSD a înființat grupul de whatsapp „Jos Guvernul” „Eu fac parte din multe grupuri, în general grupurile cu români şi despre români. E un grup care mă interesează pe mine, e un grup mare al românilor. Nu ăstea de dialog intern", a răspuns Grindeanu, într-o conferinţă de presă.  PSD Dâmboviţa a votat, sâmbătă, împotriva continuării participării la guvernare "în actuala coaliţie, cu actualul premier".Propunerea a fost făcută de liderul PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, la Conferinţa Judeţeană a Ligii Aleşilor Locali PSD, la care au fost prezenţi preşedintele partidului, Sorin Grindeanu, şi mai mulţi miniştri social-democraţi. „Eu aş vrea astăzi, aici, la Târgovişte, să supun la vot colegilor mei din PSD Dâmboviţa dacă sunt de acord sau nu să continuăm în această coaliţie, cu actualul prim-ministru, cu partide toxice şi, bineînţeles, aşa cum suntem astăzi. Stimaţi colegi, sunteţi de acord să mergem mai departe în actuala coaliţie? Cine este pentru? Nimeni. Împotrivă? Deci toată lumea a votat pentru a schimba regula în coaliţie", a spus preşedintele PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.  Preşedintele Ligii Aleşilor Locali PSD Dâmboviţa, primarul comunei Şotânga, Constantin Stroe, a declarat, sâmbătă, că guvernarea este acum ca o horă mare, "doi paşi înainte, doi înapoi", dar "vine USR şi fură mireasa". „Vizavi de mândra noastră guvernare, domnule preşedinte, suntem ca la nuntă. În sensul că e un fel de horă mare, doi paşi în spate, doi paşi în faţă, doi în spate. Când e bine, e o periniţă, ne pupăm cu toată lumea. Dar, conform tradiţiei, vine USR şi fură mireasa. Acum problema se pune de maniera următoare: ce facem cu pocânzeii, cu mesenii? Mai luăm darul sau nu îl mai luăm? Şi aici - ori ginerele se supără ca măgarul pe sat şi ne vedem de treaba noastră, ori o înghiţim şi pe asta, aducem mireasa înapoi, negociem", a spus primarul PSD Constantin Stroe. 

Cum fentează penelistul Boc reorganizarea cerută de premierul liberal Bolojan
Politică

Cum fentează penelistul Boc reorganizarea cerută de premierul liberal Bolojan

Cum fentează penelistul Boc reorganizarea cerută de premierul liberal Bolojan: mută angajații într-o nou entitate, Centrul de Cultură Urbană, arată Actual de Cluj. Această publicație locală explică faptul că direcțiile culturale nu pot fi restructurate. Citește și: Locuința, un lux pentru tineri: de ce este greu pentru generația Z să își cumpere o casă în România Cum fentează penelistul Boc reorganizarea cerută de premierul liberal Bolojan „Noua entitate ar urma să aibă 55 de posturi și să preia activitatea actualei Direcții de Cultură Urbană, dar și atribuții din alte servicii ale primăriei cum ar fi cel de administare a Bazelor Sportive, compartimente care au în prezent 27 de posturi (2 vacante și 3 tremporar vacante), repectiv 11 posturi (toate ocupate), dacă se iau în calcul datele publice de pe site-ul instituției (...) Schimbarea vine în contextul în care Primăria trebuie să se încadreze în noile limite de personal impuse de legislația națională. Pentru anul 2025, numărul maxim de posturi în aparatul propriu este de 720, iar după reducerea de 30% ar trebui să ajungă la 504. Pentru a respecta aceste praguri, instituția ar trebui să desființeze 62 de posturi vacante și 126 de posturi ocupate, dacă se iau în calcul simulările făcute de Prefectura Cluj (...) În acest context, înființarea Centrului de Cultură Urbană apare ca o soluție de reorganizare și redistribuire a personalului pentur a nu da oameni afară din Primărie, mai ales că stucturile culturale nu sunt afectate de reforma administrației locale din ordonanța 7/2006 inițiată de premierul Ilie Bolojan”, arată Actual de Cluj.  În februarie, Bihoreanul arăta cum fentează primarii din Bihor concedierile cerute de Bolojan: își transferă angajații la Asociația Comunelor din România (ACoR), un ONG, și apoi încheie contracte de prestare servicii cu această organizație.

Grindeanu accelerează ieșirea de la guvernare printr-un turneu prin filiale județene PSD
Politică

Grindeanu accelerează ieșirea de la guvernare printr-un turneu prin filiale județene PSD

Liderul Sorin Grindeanu a transmis un mesaj ferm din teritoriu, sugerând o posibilă schimbare de direcție pentru Partidul Social Democrat. Aflat la Târgoviște, în cadrul unei reuniuni importante a aleșilor locali, acesta a vorbit deschis despre nemulțumirile din interiorul coaliției de guvernare și despre presiunea venită din partea electoratului. PSD, între compromis politic și nemulțumiri interne În discursul său, liderul Partidul Social Democrat a evidențiat poziția delicată a formațiunii în actuala coaliție, subliniind că ponderea partidului nu se reflectă în influența reală asupra deciziilor guvernamentale. Citește și: Locuința, un lux pentru tineri: de ce este greu pentru generația Z să își cumpere o casă în România "Nu pot să nu spun că cele 45% cât reprezintă PSD în interiorul acestei coaliţii (de guvernare - n.r.) nu ne pun pe poziţia de prim partid în această coaliţie. Da, a fost acea negociere anul trecut în care USR împreună cu PNL au venit şi au spus că ei împreună au această propunere de prim-ministru şi atunci am făcut acest protocol ca, începând de la anul, PSD să vină să preia funcţia de prim-ministru. Dar, vă spun încă o dată, nici eu, nici colegii din conducerea partidului n-am anticipat că lucrurile vor merge în această formă şi, vă repet, noi am venit cu bună-credinţă, încercând să guvernăm pentru oameni, cu proiecte la Anghel Saligny, cu proiecte pentru pensionari, pentru persoanele vulnerabile", a afirmat Grindeanu. Presiunea din partea electoratului: „voi îl țineți” Grindeanu a subliniat că percepția publică asupra guvernării devine tot mai apăsătoare pentru PSD, în condițiile în care cetățenii consideră că partidul susține actualul executiv, chiar dacă nu controlează deciziile majore. "Ştiu, îmi spune mama, îmi spun oamenii cu care mă întâlnesc: am înţeles, ştim că majoritatea deciziilor le ia primul ministru, dar voi îl ţineţi. Eu vă propun să facem schimbări. Aşa că vă mulţumesc. În 20 aprilie ne vedem la vot", le-a transmis Grindeanu aleşilor PSD din Dâmboviţa. Posibilă ieșire de la guvernare: PSD nu mai acceptă compromisuri Mesajul liderului social-democrat sugerează clar că partidul ar putea reconsidera participarea la guvernare, dacă aceasta nu aduce beneficii concrete pentru cetățeni. "O coaliţie cu Partidul Social Democrat în parte îşi are rostul atâta timp cât aduce bunăstare românilor, cât românii trăiesc mai bine. Altfel, n-avem de ce să mai facem parte dintr-o coaliţie care guvernează în acest mod. Şi vă spun răspicat acest lucru, fără niciun fel de, să spunem, de nuanţă", a mai spus Sorin Grindeanu.

ANALIZĂ Eternul Raed Arafat: de când conduce DSU, de ce scandaluri a scăpat și care sunt noile acuzații. Deși respinge orice suspiciune, procurorii i-au luat telefonul
Politică

ANALIZĂ Eternul Raed Arafat: de când conduce DSU, de ce scandaluri a scăpat și care sunt noile acuzații. Deși respinge orice suspiciune, procurorii i-au luat telefonul

Eternul Raed Arafat conduce Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) din 2014, din guvernarea Ponta, și în decurs de 13 ani a scăpat de nenumărate scandaluri, de la modul în care s-a intervenit la Colectiv la achizițiile din perioada pandemiei, a căror ilegalitate a fost constatată chiar de Curtea de Conturi.  Citește și: EXCLUSIV Reprezentanții Ministerului Mediului în conducerea RetuRO SGR iau câte 90.000 de lei anual ca să închidă ochii Acum, DSU este suspectat că salariza medici angajați și la spitale de stat - Floreasca și Gerota, din București - care nu dădeau pe la serviciu. Situația ar data din octombrie 2021. Deși șeful DSU respinge orice suspiciune, procurorii i-au luat telefonul lui Arafat. Antena 1 susține că cei care erau salarizați fără să facă nimic sunt „medici de top”. Mai sunt vizate de anchetă două spitale din ţară, în Mureş şi Bihor, suspiciunile fiind aceleași. Ieri, procurorii militari au ridicat de la Spitalul Floreasca contractele individuale de muncă ale celor doi medici, fişe de post, pontaje care să facă dovadă că aceştia au fost la locul muncă, arată Antena 1. Eternul Arafat: de când conduce DSU, de ce scandaluri a scăpat  Raed Arafat, născut la 24 mai 1964, la Damasc, în Siria, este de origine palestiniană. S-a stabilit în România în 1981, a studiat medicina la Cluj, în 1991 a creat ONG-ul SMURD, iar în 1998 a primit cetățenia română.  Din 2007, când a fost numit subsecretar de stat în ministerul Sănătății, conduce de facto sistemul intervențiilor de urgență. În ianuarie 2014, premierul Ponta a creat, special pentru Arafat, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul ministerului de Interne, în cadrul căruia sunt coordonate toate serviciile de urgență, inclusiv pompierii și salvarea, protecția civilă, răspunsul medical de urgență prespitalicesc, salvarea aeriană și departamentele de urgență. De ce scandaluri majore a scăpat Arafat: Dosarul Colectiv, unde există un document oficial, respectiv raportul Corpului de Control, care aduce acuzații serioase. Raportul a concluzionat că intervenția de urgență de la Colectiv a fost în mare parte o acțiune necoordonată, cu elemente de improvizație, cauzată în principal de lipsa de exerciții în caz de urgențe majore, neconcordanțe în legislație și bază materială deficitară. Modul de acțiune al instituțiilor implicate a fost apreciat ca fiind unul sub medie. În 2019, Libertatea a prezentat un film cu imagini cu Arafat vorbind la telefon printre victimele incendiului de la Colectiv, care aveau nevoie de ajutor, cu echipe dezorganizate și neglijente în noaptea tragediei. Filmul nu fusese predat procurorilor fiindcă aceștia nu l-ar fi cerut.  Raed Arafat și Nicolae Bănicioiu au fost acuzați că au întârziat transferul răniților din Colectiv în afara țării și au susținut că „avem de toate" pentru a-i trata, chiar dacă România nu avea condiții pentru a îngriji astfel de pacienți. Multora dintre ei, întârzierea transferului în afara țării le-a fost fatală. După șase zile de la tragedie, autoritățile au admis în cele din urmă că au nevoie de ajutor din afară și au început să transfere pacienți. Numărul de paturi pentru mari arși s-a dovedit insuficient. În plus, medicii din străinătate au arătat că răniții au ajuns în spitalele lor cu bacterii periculoase. În raportul special privind gestionarea resurselor publice în timpul stării de urgență, Curtea de Conturi a României a identificat nereguli financiare semnificative, evaluate la aproape 700 de milioane de lei. Deși raportul vizează multiple instituții, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) au fost în centrul unor acuzații legate de modul în care au fost realizate achizițiile de echipamente medicale. Curtea a identificat cazuri în care IGSU (aflat sub coordonarea DSU) a efectuat plăți către furnizori care nu au respectat termenele de livrare sau nu au livrat deloc produsele contractate, fără a aplica penalități sau a recupera sumele - una din numeroasele acuzații. Din cauza gravității neregulilor (inclusiv suspiciuni de abuz în serviciu și fals), Curtea de Conturi a sesizat oficial DNA în 2021 pentru achizițiile derulate prin IGSU în perioada stării de urgență. Presa a scris și despre alte achiziții dubioase derulate de DSU, dar Arafat a respins acuzațiile, iar procurorii nu au deschis anchete.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră