duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 20 mai 2023

Stamule (PNL), fost consilier al premierului Orban, denunță șantajul Beijingului: "China s-a purtat foarte urât în pandemie - «Dacă vreți măști, trebuie să regândiți strategia 5G»"

China s-a purtat foarte urât în pandemie Foto: Gov.ro
China s-a purtat foarte urât în pandemie Foto: Gov.ro

Tănase Stamule (PNL), fost consilier al premierului Orban și decan la facultatea de business cu predare în limbi străine din cadrul ASE, a relatat, la o dezbatere organizată de Uniunea Paneuropeană și Fundația Adenauer, că „China s-a purtat foarte urât în pandemie” cu România.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

China s-a purtat foarte urât în pandemie

„«Dacă vreți măști, trebuie să regândiți strategia 5G»”, a relatat Stamule poziția Chinei. Beijingul dorea să impună, astfel, României abandonarea unui memorandum încheiat de România cu SUA, în 2019, prin care, practic, tehnologia Huawei era exclusă din viitoarele rețele 5G, întrucât prezenta riscuri majore de securitate. În memorandum era prevăzut că guvernele celor două țări susțin nevoia respectării unor criterii de evaluare a furnizorilor de tehnologie 5G pentru a proteja rețelele în fața accesului neautorizat sau posibile interferențe. Un memorandum asemănător a încheiat și Polonia, cu SUA.

„E foarte greu să faci comerț liber cu China”, a spus Tănase Stamule, explicând faptul că producătorii din această țară au prețuri competitive fiindcă beneficază de sprijin guvernamental și nu respectă deloc normele de mediu.

„Să nu înlocuim dependența de Rusia cu cea de China”, a spus și europarlamentarul Cristian Bușoi. El a arătat că industria farmaceutică este dependentă de materiile prime din această țară, o situație asemănătoare fiind în ceea ce privește panourile solare.

„Ar fi imposibil să facem față agresiunii rusești fără sprijinul SUA. Ne va fi greu să facem față competiției din China fără SUA”, a mai spus Bușoi, vorbind despre conceptul de „autonomie strategică”.

Citește și: EXCLUSIV Cu război la graniță, România încă nu a reușit să pună pe picioare o fabrică de pulberi pentru muniție. Ministrul Spătaru de la Economie se încurcă în cifre și minte la TV

Uniunea Paneuropeană, care a organizat dezbaterea, este cea mai veche mișcare de unificare europeană și a psu bazele teoretice ale Uniunii Europene.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră