VIDEO Primarul Robert Negoiță, pozitiv la testul pentru cocaină, pe care singur și l-a făcut la solicitarea activistului Marian Ceaușescu
Primarul Robert Negoiță a ieșit pozitiv la testul pentru cocaină, pe care singur și l-a făcut la solicitarea activistului Marian Ceaușescu, arată o filmare distribuită în această dimineață pe Facebook. Potrivit acestei filmări, Ceaușescu l-a interceptat pe Negoiță pe holul unei instanțe judecătorești, iar primarul și-a făcut, la solicitarea sa, testul pentru cocaină.
Citește și: Primărița PSD care i-a spus lui Bolojan „Ne îngropați pe toți” are salariu mai mare decât premierul
Robert Negoiță, pozitiv la testul pentru cocaină, pe care singur și l-a făcut
În momentul în care a fost evident că testul va fi pozitiv, Negoiță a părăsit discuția și i-a lăsat pe avocații săi să-l atace pe Marian Ceaușescu și să conteste rezultatul.
Întrebat dacă au fost demnitari care au acceptat să facă acest test și a reieșit că nu consumaseră cocaină, Marian Ceaușescu a spus că, de exemplu, ministrul Apărării, Radu Miruță a avut un rezultat negativ.
Filmarea, care durează peste șapte minute, începe cu Marian Ceaușescu spunând: „Deci acceptați să faceți acest test?”. Robert Negoiță, vizibil jenat, nu răspunde, dar desface cutia în care se afla kit-ul de testare. Un avocat încearcă să intervină, să-l oprească pe primarul PSD al Sectorului 3, dar negoiță afirmă: „Nu am nici o problemă”. La minutul 5.01, Marian Ceaușescu anunță: „A ieșit pozitiv”.
„Neconcludentă! Du-te bă de aici”, spune un avocat care ia kitul de testare, în protestele lui Ceaușescu.
„Eu nu știu cu ce aparate umblați”, se apără primarul.
Marian Ceaușescu i-a propus să meargă la un test de urină, la un spital, dar Negoiță nu răspunde.
„Un om care face teste în public înseamnă că nu se droghează, pentru că domnul primar nu este idiot să facă teste dacă era drogat!”, perorează un avocat.