sâmbătă 25 iulie
Login Contact
DeFapt.ro
Publicat: 25 iulie 2026, 11:45 Actualizat la: 25 iulie 2026, 11:59

Organizatorii pro-Fidesz ai Universității de la Băile Tușnad l-au invitat pe Viktor Orban, nu pe Peter Magyar, actualul premier

Google News
Urmărește-ne pe Google News
Google
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Nici un lider al partidului de guvernământ de la Budapesta, Tisza, nu va participa la ediția din acest an a Universității de Vară de la Băile Tușnad, Tusványos. Aceștia au refuzat invitația, după ce organizatorii nu au vrut să-l invite pe actualul premier, Peter Magyar.

Citește și: Gheorghiță, directorul spitalului SRI: „Sistemul medical din România trebuie regândit. Salariile mai bune nu vor soluționa toate neajunsurile”

„Orban trebuie să se reinventeze”

În schimb, la dezbaterile organizate de universitate de vară va veni fostul premier Viktor Orban. „Orbán trebuie acum să inventeze ceva dacă vrea cu adevărat să pară un tigru, iar discursul său de sâmbătă de la Tușnad ar putea fi o ocazie excelentă pentru a face acest lucru.

Totuși, pentru a face acest lucru, va trebui să se pună din nou într-o poziție de luptă, lucru pe care nu l-a reușit anul trecut, chiar dacă Partidul Tisza și Péter Magyar îi respirau deja în ceafă”, a comentat publicatia hvg.hu

„Nu fiți lași, invitați-l pe premierul Ungariei!”, a cerut însă premierul în funcție, Peter Magyar, declarându-se pregătit să vină în România și să participe la o dezbatere publică cu Viktor Orbán.

Premierul Magyar a mai arătat că Tusványos costă contribuabilii maghiari sute de milioane de forinti pe an, dar el nu este invitat. 

Reuniunea este organizată de Fundația Pro Minoritate din Budapesta și Consiliul Tineretului Maghiar din România (MIT). Fundația Pro Minoritate (Kisebbségekért – Pro Minoritate Alapítvány) din Budapesta o are ca președinte al consiliului de administrație (kuratórium) pe Tárnok Mária, dar fondator și figură cheie în activitățile acestei fundații (inclusiv la Tusványos) este Németh Zsolt, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului Ungariei, membru al Fidesz. 

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră