luni 20 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: Tisza

7 articole
Eveniment

Anunț dur al lui Peter Magyar: va suspenda serviciile de știri ale presei de stat

Anunț dur al lui Peter Magyar, liderul Tisza și, probabil, viitorul premier al Ungariei: va suspenda serviciile de știri ale presei de stat. Tisza s-a plâns că timp de mai mulți ani a fost izolat de propaganda guvernului Viktor Orban.  Citește și: Liderii PSD din Prahova, șocați de întâlnirea cu președintele Nicușor Dan la mănăstirea Cornu: „Exagerat de normal” Anunț dur al lui Peter Magyar: va suspenda serviciile de știri ale presei de stat Péter Magyar, liderul partidului pro-european TISZA, a obținut o victorie istorică la alegerile parlamentare din Ungaria desfășurate duminică, 12 aprilie 2026. Partidul TISZA a obținut 53,62% din voturi, ceea ce corespunde unui număr de 138 de mandate (din totalul de 199).Alianța Fidesz-KDNP (Viktor Orbán) a colectat 37,79% din voturi, obținând 55 de mandate, iar Mi Hazánk (Patria Noastră): 5,89%, obținând 6 mandate.  „După un an și jumătate, m-am întors în studioul televiziunii «publice». Tocmai am asistat la ultimele zile ale unei mașinării de propagandă. După formarea guvernului TISZA, vom suspenda serviciile de știri ale mass-mediei „publice” până la restabilirea caracterului său de serviciu public”, a scris Magyar pe Twitter.  After a year and a half, I am back in the "public" television studio. We have just witnessed the last days of a propaganda machine.After the formation of the TISZA government, we will suspend the news services of the “public” media until its public service character is restored. pic.twitter.com/KW6UQsKzJP — Magyar Péter (Ne féljetek) (@magyarpeterMP) April 15, 2026 În Grecia, în plină criză economică, guvernul conservator condus de Antonis Samaras a decis închiderea ERT - televiziunea publică - pentru a reduce cheltuielile publice și a respecta condițiile planului de salvare internațional. Peste 2.500 de angajați au fost concediați instantaneu. Ecranele televizoarelor s-au înnegrit în timpul programului, un act descris de sindicate și de opoziție ca fiind nedemocratic.  Emisia a fost reluată pe 11 iunie 2015, exact la doi ani de la închidere.   

Anunț dur al lui Peter Magyar: va suspenda serviciile de știri ale presei de stat Foto: Facebook
Vicepremierul Tanczos Barna se consolează după dezastrul Fidesz și sugerează că acesta va reveni Foto: Facebook
Politică

Vicepremierul Tanczos Barna se consolează după dezastrul Fidesz și sugerează că acesta va reveni

Vicepremierul UDMR Tanczos Barna se consolează după dezastrul Fidesz și sugerează că acesta va reveni: „Timpul va arăta (?) dacă acest eşec va fi urmat de o revenire. După cum cunosc echipa, nu vor renunţa”. În plus, el nu uită să menționeze că Tisza este condus de „politicieni începători, în contrast cu cei cu experienţă de zeci de ani”. Citește și: Frustrare maximă la AUR după înfrângerea lui Viktor Orban: „Sataniștii demenți au câștigat” Tanczos Barna nu face nici o mențiune la modul în care UDMR va coopera cu noul guvern de la Budapesta, după ce a susținut necondiționat regimul Viktor Orban. Vicepremierul Tanczos Barna se consolează după dezastrul Fidesz și sugerează că acesta va reveni „S-a încheiat o eră, Ungaria sărbătoreşte. (...) Câteva gânduri scurte în liniştea dimineţii: Felicitări Partidului TISZA şi Peter Magyar. Asa cum mulţi oameni au prezis, soarele a răsărit şi astăzi. Am ajuns într-o nouă eră, care este opusul celei anterioare în aproape orice. Politicieni începători versus zeci de ani de experienţă, abordare opusă construcţiei relaţiilor cu UE, alte valori. Reproiectare", a scris vicepremierul UDMR pe Facebook. „FIDESZ se află din nou în opoziţie. A mai fost aşa ceva, iar atunci eşecul a fost urmat de revenire şi victorie, chiar dacă a fost nevoie de două mandate. Timpul va arăta (?) dacă acest eşec va fi urmat de o revenire. După cum cunosc echipa, nu vor renunţa”, crede Tanczos Barna.  „Încurajez toţi cunoscuţii şi prietenii mei care se simt dezamăgiţi şi deziluzionaţi, să se înveselească! 3,1 milioane de unguri au decis să schimbe direcţia, 2,5 milioane ar fi continuat cu guvernul anterior. Asta e democraţia. Soarele a răsărit din nou astăzi. Mâine vom avea o zi frumoasă de primăvară”, s-a consolat el. 

Orbán, distrus la vot, l-a felicitat telefonic pentru victorie pe Péter Magyar, liderul Tisza (sursa: Facebook/Péter Magyar)
Internațional

BREAKING Orbán, distrus la vot, l-a felicitat telefonic pentru victorie pe Péter Magyar (Tisza)

Péter Magyar, liderul TISZA, a anunțat că Orban Viktor l-a felicitat telefonic pentru victoria în alegerile parlamentare. Două treimi din mandate, ale TISZA Numărarea voturilor la alegerile parlamentare din Ungaria din 12 aprilie 2026 este în plină desfășurare, iar datele oficiale publicate pe platforma vtr.valasztas.hu/ogy2026 arată, la acest moment, un avans clar pentru TISZA în fața FIDESZ în ceea ce privește distribuția de mandate. Citește și: Efectele blocadei SUA asupra strâmtorii Ormuz: Iranul, fără bani, probleme pentru China, dar probabil prețul petrolului va crește După centralizarea a aproximativ 60% din voturi, TISZA conduce cu circa 66% din opțiuni și o proiecție de aproximativ 132 de mandate, în timp ce FIDESZ–KDNP se situează la aproximativ 29–30%, cu circa 59 de mandate. Restul mandatelor ar urma să fie împărțite între formațiuni mai mici. Se numără frenetic Aceste rezultate sunt provizorii și reflectă doar voturile numărate până în acest moment, însă conturează deja o tendință puternică. Datele oficiale indică faptul că milioane de voturi au fost deja procesate, iar ritmul de centralizare rămâne constant. Potrivit relatărilor din presa maghiară, inclusiv hvg.hu și 24.hu, diferența dintre TISZA și FIDESZ în ceea ce privește voturile și mandatele este una semnificativă și ar putea marca o schimbare majoră de putere. Participarea ridicată la vot este considerată un factor decisiv. Prezența mare la urne a contribuit la creșterea numărului total de voturi numărate într-un timp relativ scurt și, potrivit analiștilor, a favorizat opoziția.  Orbán e istorie La mijlocul procesului de numărare, ecartul dintre TISZA și FIDESZ în ceea ce privește voturile și mandatele continuă să fie unul consistent. Presa maghiară, inclusiv Telex.hu, subliniază că distribuția mandatelor ar putea rămâne în favoarea TISZA dacă tendința actuală se menține pe măsură ce sunt numărate noi voturi. Contextul politic amplifică importanța acestor date. După mai bine de un deceniu de guvernare FIDESZ, condusă de Viktor Orbán, aceste alegeri sunt văzute drept un moment de cotitură. Sistemul electoral mixt face ca fiecare vot numărat să influențeze direct numărul final de mandate, ceea ce explică atenția ridicată asupra actualizărilor în timp real. Cu milioane de voturi deja numărate, proiecțiile actuale arată aproximativ 132 de mandate pentru TISZA și circa 59 de mandate pentru FIDESZ–KDNP.

De ce victoria opoziției anti-Viktor Orban este decisivă: trece pragul de 2/3 din viitorul Parlament și va putea curăța aparatul de stat de clienții Fidesz (sursa: Facebook/Péter Magyar)
Internațional

De ce victoria opoziției anti-Viktor Orban este decisivă: trece pragul de 2/3 din viitorul Parlament

De ce victoria opoziției anti-Viktor Orban este decisivă: pare că va trece pragul de 2/3 din viitorul Parlament și va putea curăța aparatul de stat de clienții Fidesz. La ora redactării acestei știri, potrivit datelor autorității electorale din Ungaria, se număraseră 66,69% din voturi, iar Tisza, formațiunea condusă de Peter Magyar, ar putea avea 137 din 199 de parlamentari din legislativul de la Budapesta. Așa-numita super-majoritate este de doar 133 de parlamentari. Citește și: Efectele blocadei SUA asupra strâmtorii Ormuz: Iranul, fără bani, probleme pentru China, dar probabil prețul petrolului va crește Formațiunea lui Viktor Orban, Fidesz, ar controla doar 55 de parlamentari. Se pare că Peter Magyar a câștigat în Székesfehérvár, fieful lui Orbán, conduce detașat în Győr, un bastion al Fidesz, și a câștigat detașat și în Szentendre.  UPDATE: După numărarea a peste 72% din voturi, Tisza sărise la 138 de locuri in Parlament, Fidesz coborase la 54.  De ce victoria opoziției anti-Viktor Orban este decisivă: trece pragul de 2/3 din viitorul Parlament Va trece pragul electoral și Mi Hazánk Mozgalom, o formațiune de extremă dreapta care ar urma să aibă șapte parlamentari. De ce este important ca partidul Tisza să aibă peste două treimi din parlamentari:  poate modifica astfel Constituția și așa-numitele legi cardinale, precum legile electorale poate să curețe aparatul de stat de oamenii lui Viktor Orban: guvernatorul Băncii Naționale, procurorul general sau pe loialiștii din Curtea Constituțională și Curtea Supremă Partidul Tisza vizează deblocarea fondurilor UE, realinierea la standardele de la Bruxelles în materie de stat de drept și eliminarea clauzelor din era Orbán, precum „Crezul național” sau definirea familiei. Fără cele 133 de locuri din Parlament, Tisza se va confrunta cu sabotajul Fidesz.   

Viktor Orban oprește căderea în sondaje pe fondul pomenilor electorale, rețeta din 2022 Foto: Facebook
Internațional

Ungaria: Viktor Orban oprește căderea în sondaje pe fondul pomenilor electorale, rețeta din 2022

Premierul Ungariei, Viktor Orban, pare că oprește căderea partidului său, Fidesz, în sondaje pe fondul pomenilor electorale, rețeta din 2022, arată o ultimă cercetare sociologică publicată de Nepszava, realizată de Institutul Publicus. Potrivit sondajului, opoziția condusă de Peter Magyar, Tisza, strânge o intenție de vot de 35%, față de 30% pentru Fidesz.  Citește și: „Cloudul guvernamental”, de 550 milioane euro, eșec epic, risc să piardă 50 milioane euro din PNRR Alegerile parlamentare vor avea loc în Ungaria la 12 aprilie.  Viktor Orban oprește căderea în sondaje pe fondul pomenilor electorale, rețeta din 2022 „Comparativ cu măsurătorile efectuate de Publicus în ianuarie, numărul persoanelor nemulțumite de guvern a scăzut ușor, coborând sub 60% pentru prima dată în trei ani. În prezent, 57 din 100 de persoane consideră că lucrurile merg în direcția greșită în țară – o proporție similară a fost înregistrată și în sondajul Medián de săptămâna trecută. În acest sens, András Pulai, directorul Publicus, a remarcat că schimbarea nu este probabil fără legătură cu ajutoarele acordate de guvern, similare cu cele de acum patru ani – de exemplu, sutele de mii promise polițiștilor și profesorilor – când proporția persoanelor nemulțumite a scăzut sub 50%, datorită banilor distribuiți înainte de alegeri”, explică Nepszava.  Pe de altă parte, un sondaj realizat de Zavecz Research între 22 și 28 februarie arată că Tisza și-a mărit avantajul la 12 puncte în rândul alegătorilor hotărâți, față de 10 puncte în sondajul din ianuarie. Sondajul, publicat marți seara de site-ul de știri 24.hu, a arătat că 50% dintre alegătorii hotărâți susțin Tisza, față de 48% în ianuarie, în timp ce 38% susțin Fidesz, în scădere față de 39% în luna precedentă. În cazul unei victorii a lui Péter Magyar, un sfert dintre alegători ar dori un guvern exclusiv Tisza, iar chiar și printre simpatizanții partidului, doar o treime ar fi mulțumiți de un cabinet unipartid, aproape două treimi luând în considerare o coaliție. 

Viktor Orban se prăbușește în sondaje Foto: Inquam/Ghita Porumb
Internațional

Viktor Orban se prăbușește în sondaje: Tisza conduce Fidesz cu 11%

Viktor Orban se prăbușește în sondaje: Tisza conduce Fidesz cu 11%, arată un ultim sondaj, realizat de Median și prezentat azi de hvg.hu. „Partidul Tisza a continuat să se consolideze de la mijlocul lunii ianuarie: conduce Fidesz cu 11 puncte procentuale în rândul întregii populații cu vârstă de vot, iar avantajul său în rândul anumitor alegători care pot vota a ajuns deja la 20 de puncte procentuale - conform sondajului Median realizat între 18 și 23 februarie în numele HVG”, arată această publicație.  Citește și: Ex-șef al IPJ Gorj, pensionar special, pus de ministrul USR al Economiei la conducerea uzinei de armament Sadu. Viorel Salvador Caragea a absolvit Școala de Subofițeri de Poliție Viktor Orban se prăbușește în sondaje: Tisza conduce Fidesz cu 11% Astfel, potrivit sondajului, intenția de vot pentru Tisza este de peste 55%, iar pentru Fidesz de sub 35%.  În Ungaria vor avea loc la 12 aprilie alegeri parlamentare. Adversarul principal al Fidesz-ului condus de Viktor Orban este Tisza, o formațiune conservatoare, dar pro-europeană, condusă de Peter Magyar, care a făcut parte din Fidesz.  „Scandalul Göd a afectat partidul de guvernământ, utilizarea camerelor ascunse este controversată, iar pensiile suplimentare se pare că nu le-au adus un impuls familiei Orbán”, mai arată, azi, hvg.hu.  În timp ce aproape toți (97%) dintre simpatizanții Tisza spun că sunt siguri că vor participa la alegerile din aprilie, doar 85% dintre susținătorii Fidesz sunt siguri că vor participa. Comparativ cu sondajul Median anterior, Tisza a reușit să crească cu 2%, iar Fidesz a scăzut cu același procent.  Mișcarea Patria Noastră, considerat de extrema dreapta, are 6% și poate intra în Parlament. Alte formațiuni nu trec pragul electoral.  UDMR, 100% cu Orban „Îl susțin pe Orban. Din punctul meu de vedere, este varianta mai bună să meargă Orban mai departe, așa consider eu după tot ce am văzut în acești ani, pe de o parte, poziția lui Orban față de minoritățile maghiare, care trăiesc dincolo de granițele Ungariei, o politică națională coerentă și responsabilă”, a declarat, acum câteva zile, la RFI, prședintele UDMR, Kelemen Hunor.  Liderul UDMR a mai spus că „din partea Opoziției sau din partea lui Magyar, pentru că Opoziția nu este doar el, acolo mai sunt vreo două partide de Opoziție mai mici, este adevărat, încă nu a oferit, nu a propus nimic care să ne convingă că ar fi un lider mai bun. Deci da, opțiunea mea personală este pentru a-l susține pe Orban, dacă contează undeva”. Kelemen Hunor a apreciat că maghiarii din România vor vota cu Viktor Orban: ”Votul maghiarilor din toate sondajele pe care noi le-am făcut și pe care noi le cunoaștem, aproape 92%, cei care se vor exprima merg către Orban”.

Alegerile din Ungaria, Tisza, în fața Fidesz (sursa: Facebook/Péter Magyar)
Internațional

Orbán, pe cale să piardă puterea la Budapesta: partidul de opoziție Tisza, 8% în față

Partidul de opoziție de centru-dreapta Tisza își menține un avans de opt puncte procentuale în fața formațiunii aflate la guvernare, Fidesz, potrivit unui sondaj de opinie publicat la finalul lunii ianuarie. Datele apar cu mai puțin de trei luni înainte de alegerile parlamentare programate pentru 12 aprilie. Rezultatul confirmă o tendință observată încă din decembrie și sugerează cea mai serioasă provocare electorală pentru premierul Viktor Orbán de la venirea sa la putere, în 2010, chiar dacă deznodământul scrutinului rămâne incert. Cine este Tisza și ce promite partidul lui Peter Magyar Partidul Tisza este condus de Peter Magyar, fost apropiat al guvernului Orban, devenit între timp una dintre cele mai vizibile figuri ale opoziției. Citește și: Ploiești, 2025: cheltuieli de personal mult reduse, datoriile exigibile - plătite, investiții duble față de 2024 Acesta susține că formațiunea sa va avea ca priorități combaterea corupției, relansarea economiei și recâștigarea accesului la fondurile europene înghețate. Magyar promite că o eventuală guvernare Tisza va ancora ferm Ungaria în Uniunea Europeană și va restabili relațiile tensionate cu Bruxelles-ul. Alegerile din aprilie, miză majoră pentru Europa Scrutinul din Ungaria este urmărit cu atenție la nivel european, având implicații semnificative pentru echilibrul politic din UE și pentru ascensiunea forțelor de extremă dreapta pe continent. De-a lungul anilor, Viktor Orbán a intrat în repetate rânduri în conflict cu Uniunea Europeană, pe fondul acuzațiilor privind erodarea statului de drept și a valorilor democratice. Premierul ungar respinge aceste critici, susținând că sunt motivate politic. În paralel, Orban a menținut relații cordiale cu Rusia și a adoptat poziții critice față de Ucraina, fapt care a amplificat tensiunile cu partenerii occidentali. Rezultatele sondajului Publicus: Tisza – 48%, Fidesz – 40% Sondajul realizat de Institutul Publicus între 21 și 24 ianuarie, la comanda cotidianului Nepszava, arată că 48% dintre alegătorii hotărâți ar vota cu Tisza, în timp ce 40% ar susține partidul de guvernământ Fidesz. În afara celor două formațiuni majore, doar partidul naționalist Mi Hazank („Patria noastră”) ar reuși să depășească pragul electoral de 5% necesar pentru intrarea în Parlament. Nemulțumirea socială crește, inclusiv în rândul pensionarilor Potrivit aceluiași sondaj, 63% dintre respondenți consideră că Ungaria se îndreaptă într-o direcție greșită. Procentul crește la 71% în rândul pensionarilor, un segment electoral important, vizat recent de guvern prin majorări ale pensiilor. Nemulțumirile sunt alimentate de stagnarea economică și de inflația ridicată, Ungaria înregistrând cea mai mare creștere a prețurilor din Uniunea Europeană după invazia Rusiei în Ucraina. Sondaje divergente Deși majoritatea sondajelor independente arată un avantaj constant pentru Tisza, există și institute apropiate guvernului care prezintă o imagine diferită. Un exemplu este Institutul Nezopont, considerat proguvernamental, care îi atribuie lui Orban un sprijin de 46%, față de 35% pentru Peter Magyar.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră