duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 14 martie 2024

Ministrul PSD al Agriculturii îl laudă pe „președintele nostru, domnul Nicolae Ceaușescu”

Ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu, zis „Busi” îl laudă pe Ceaușescu Foto: Facebook
Ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu, zis „Busi” îl laudă pe Ceaușescu Foto: Facebook

Ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu, supranumit „Busi” îl laudă pe „președintele nostru, domnul Nicolae Ceaușescu”: „Nu vreau sa exagerez, președintele nostru, domnul Nicolae Ceaușescu, nu spunea degeaba că stuful e aurul verde al României", a spus el la Euronews.

Citește și: Viitorul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, zis „Busi”, habar nu are cât e salariul minim în domeniul păstorit. „Busi” a fost lansat în politică de fugarul Darius Vâlcov

Florin Barbu a fost omul de încredere al lui Darius Vâlcov, iar acum este în gruparea Paul Stănescu. Barbu are studii de economie la Craiova și zero pregătire profesională în materie de agricultură.

Discuția a avut loc în contextul în care presa a scris despre subvențiile dubioase dirijate de ministerul Agriculturii către firmele familiei secretarului general al PSD, Paul Stănescu. Parchetul European investighează aceste subvenții.

Ministrul PSD al Agriculturii îl laudă pe Ceaușescu

Întrebat de ce a adus un argument al lui Nicolae Ceaușescu, Florin Barbu a răspuns: "Da, domnul…președintele nostru a spus foarte clar, e aurul verde al României. Nu cred că a spus acest lucru dacă nu era adevărat. Și eu consider că e adevărat și sunt de acord cu el."

Procurorul șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a confirmat, la 3 martie, deschiderea unei anchete EPPO în privința subvențiilor din bani europeni solicitați pentru recoltarea de stuf în Delta Dunării.

„Avem o anchetă în curs, colegii au ridicat documente de la APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură). Este o investigație care a început de curând și în momentul în care o să finalizăm vom face publice mai multe informații”, a declarat Laura Codruța Kovesi într-un interviu pentru Spotmedia.

„Pană în acest moment, din câte știu, nu este nicio persoană pusă sub acuzare”, a precizat Laura Codruta Kovesi.

ProTV a dezvăluit că zeci de mii de hectare de teren cu mlaştini sau bălţi din Delta Dunării au fost asimilate pășunilor printr-o modificare legislativă inițiată în 2023 de actualul ministru al Agriculturii, pe când era președintele comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților.

Citește și: EXCLUSIV Gabriel Resources a plătit sute de mii de dolari unor profesori de drept români pentru a emite opinii împotriva României la ICSID. Printre aceștia, Corneliu Bîrsan, ex-CEDO

Această încadrare a permis ca două firme apropiate secretarului general al PSD, Paul Stănescu, să ceară plăți de 5 milioane de euro pentru recoltarea stufului.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră