vineri 11 aprilie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Politică 07 aprilie 2025

Ciolacu l-a trimis pe Sprînceană la Mar-a-Lago ca să-i salveze scaunul de premier, nu imaginea României (Lăzăroiu)

Emisarii lui Marcel Ciolacu la Mar-a-Lago (sursa: Facebook/Dragos Sprinceana)
Emisarii lui Marcel Ciolacu la Mar-a-Lago (sursa: Facebook/Dragos Sprinceana)

Emisarii lui Marcel Ciolacu la Mar-a-Lago. Sociologul Sebastian Lăzăroiu ridică numeroase semne de întrebare legate de așa-numita „misiune diplomatică” trimisă de premierul Marcel Ciolacu în SUA, la reședința lui Donald Trump. Potrivit acestuia, gestul nu ar fi avut nimic de-a face cu politica externă a României, ci mai degrabă cu salvarea propriei imagini politice, în prag de pierdere a puterii.

Emisarii lui Marcel Ciolacu la Mar-a-Lago

Sociologul Sebastian Lăzăroiu a afirmat, într-un mesaj pe Facebook:

Citește și: Avertisment dur pentru Trump de la generalul american Cavoli: Securitatea Europei este securitatea SUA, Moscova provoacă Washingtonul

„Să vă zic ce cred că s-a întâmplat cu «misiunea diplomatică» trimisă de Ciolacu la Mar-a-Lago. Plus multe întrebări pe care presa le ignoră.

Ciolacu a zis de la inceput că e vorba de doi emisari speciali, nu unul singur.

Mai târziu s-a aflat că unul e acel Sprânceană, un om de afaceri român din anturajul anturajului lui Trump, iar celălalt, Romașcanu, omul de casă al lui Ciolacu, miluit recent cu o sinecură bănoasă la Bruxelles.

Cine este, de fapt, Sprânceană?

Pe Sprânceană îl știa toată lumea, căci el defilase pe la toate televiziunile poporului după anularea alegerilor.

Omul - cinstit, nu vreo lumină- rumega în direct sloganurile MAGA, auzite de el pe culoarele pe unde se învârtea cu paharul în mână.

Probabil că n-a ajuns niciodată să vorbească cu Trump, dar, din ce îmi amintesc eu din poveștile lui, era prieten sau fost angajat al lui Don Jr.

Deci nici măcar Ciolacu nu poate pretinde că nu știa în ce ape se scaldă Sprânceană.

Rolurile din delegație: cine deschide uși și cine „face vorbele”

Așadar, Ciolacu trimite doi oameni, nu unul, din care primul e deschizător de uși, probabil nu mai departe de biroul lui Don Jr. (totuși fiul lui Trump, nu oricine), iar celălalt, adevăratul emisar special, omul lui de casă, adică cel care trebuia să "facă vorbele" (presupun că vorbitor de engleză cu limba, nu cu mâinile, ca Marcel).

Prima întrebare: dacă Ciolacu voia să trimită un emisar special al guvernului, de ce un om de casă și nu un om experimentat (unul care să știe limbajul și mersul lucrurilor), adică cineva din diplomație sau la limita diplomației (SIE)?

Răspunsul nu e greu de intuit. Pentru că mesajul pe care voia să-l transmită Ciolacu îl privea pe el personal.

El, Ciolacu, nu guvernul, nu România, are o ofertă pentru familia Trump.

Un asemenea mesaj nu poate fi trimis printr-un curier semioficial, unul calificat.

De ce a făcut asta Ciolacu?

Pentru că i se zguduie scaunul și vrea să și-l salveze. Nu imaginea României voia el să o îmbunătățească, ci propria lui imagine de premier pe picior de plecare.

Sprânceană și titlul de „emisar special”

Ce treabă avea Sprânceană și de ce s-a autotintitulat emisar special, mai ales că nu el făcea vorbele, ci doar introducerea?

Foarte probabil pentru că așa l-a lingușit Ciolacu, atunci când l-a contactat.

Ăluia i s-a părut mare chestie că devine "emisar special" al unei țări, fie ea și cea de origine.

Asta ne-ar putea arăta că Ciolacu n-a vrut să foloseasca vreun stimulent financiar, din cine știe ce motive, deși poate și aici ar trebui puse întrebări.

Dar Sprânceană a fost sincer, nu mă indoiesc, atunci când a relatat aranjamentul lui cu Ciolacu.

Știindu-i aplecarea către MAGA, premierul i-a recitat refrenul favorit cu Macron rău, Ucraina rea, Europea rea și America bună.

Pesemne chiar Sprânceană l-a lăsat să înțeleagă că asta e singura parolă cu care se deschide ușa la "doni", pentru Romașcanu, iar Ciolacu s-a conformat, n-are nimic împotrivă să zică orice e nevoie.

Implicarea lui Bolojan: neștiință sau complicitate?

Cea mai îngrijorătoare mi se pare partea poveștii în care Ciolacu ne spune că totul s-a făcut cu știrea lui Bolojan.

A mințit Ciolacu sau Ciolacu i-a spus doar în mare că are el niște emisari speciali (dar era obligația lui Bolojan să știe cine sunt și care-i mesajul) sau Bolojan chiar a știut toate detaliile și-atunci, ce să zic, e foarte bine că n-a candidat la președinția țării.”

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
Ultima oră