Consilierii PSD-PNL din Sectorul 1 au deturnat zece milioane de lei din bugetul local către Catedrala Neamului. Premierul Ciolacu s-a întâlnit joi cu patriarhul Daniel

Consilierii PSD-PNL din Sectorul 1 au deturnat zece milioane de lei din bugetul local către Catedrala Neamului, a anunțat primarul sectorului, Clotilde Armand, pe Facebook. Amendamentul a fost depus în ședința de consiliu și aprobat cu o majoritate zdrobitoare.

Premierul Marcel Ciolacu a avut, joi, o întâlnire cu PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

PSD-PNL, zece milioane de lei către Catedrala Neamului
„Coaliția PNL-PSD a tăiat bani de la spitale și i-a dat la catedrală.
De când am devenit primar, una dintre prioritățile mele a reprezentat-o Sănătatea. De aceea, de la an la an am crescut sumele alocate din bugetul local atât pentru investiții în spitalele pe care le administrăm, cât și pentru funcționarea acestora: în anul 2023 am alocat 147,3 milioane lei, iar în anul 2024 am crescut la 163 de milioane lei.
În timp ce noi avem ca prioritate Sănătatea și Educația, consilierii PNL-PSD preferă să direcționeze 10 milioane lei direct către Catedrala Mântuirii Neamului, din Sectorul 5 al Capitalei”, a scris Armand.
Ea a mai arătat că, urmare a deciziilor luate de consilierii PSD-PNL, a fost tăiat bugetul de funcționare ale sediilor administrației publice locale din Banu Manta nr. 9 și Str. Mureș nr. 18-24, așa că săptămâna viitoare vor fi oprite serviciile de internet și funcționarea aplicațiilor informatice.
„În Sectorul 1, stânga comasată PNL-PSD este în cădere. Sunt disperați, iar din acest motiv sabotează tot ce construiește aici”, a apreciat primarul Sectorului 1.