/

Începe pregătirea vaccinului împotriva variantei Omicron

Pfizer pregătește vaccinul împotriva Omicron
Pfizer pregătește vaccinul împotriva Omicron. (sursă: Pexels.com)

Pfizer pregătește vaccinul împotriva Omicron și vrea să începe testele clinice. Alianţa Pfizer-BioNTech a început recrutarea de voluntari pentru un studiu clinic care vizează testarea, pe adulţi cu vârsta sub 55 de ani, a siguranţei şi răspunsului imunitar în cazul unei versiuni a vaccinului său anti-COVID-19 care vizează în mod specific varianta Omicron, au anunţat marţi cele două companii, relatează AFP și CNN.

Directorul general al Pfizer, Albert Bourla, a declarat la începutul lunii ianuarie că gigantul farmaceutic ar putea fi pregătit să solicite autorizaţii pentru noul vaccin, care vizează această variantă de COVID-19, începând din luna martie.

Citește și: EXCLUSIV Avionul donat de Țiriac pentru SMURD, folosit de Gabriel Oprea pentru „zboruri speciale”

În timp ce datele actuale indică faptul că dozele de rapel ale vaccinului iniţial protejează împotriva formelor grave de Omicron, compania preferă să acţioneze cu precauţie, a declarat Kathrin Jansen, şefa de cercetare pentru vaccinuri din cadrul grupului, în comunicat.

Pfizer pregătește vaccinul împotriva Omicron

„Recunoaştem importanţa de a fi pregătiţi în cazul în care această protecţie scade în timp, şi de face faţă Omicron şi a altor variante în viitor”, a mai spus ea.

CEO-ul companiei germane BioNTech, Ugur Sahin, a declarat că protecţia vaccinului iniţial împotriva formelor uşoare sau moderate de COVID-19 pare să dispară mai rapid în cazul variantei Omicron.

„Acest studiu se desfăşoară în cadrul abordării noastre ştiinţifice care urmăreşte să dezvolte vaccinuri ţintite împotriva variantelor (de coronavirus) care reuşesc să dezvolte niveluri similare de protecţie împotriva Omicron, ca şi în cazul variantelor apărute mai înainte, dar cu o durată mai lungă de protecţie”, a explicat el.

Citește și: Care sunt afacerile Chinei în România

La studiul clinic vor participa 1.420 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani.

Studiul clinic nu include persoane cu vârsta peste 55 de ani, deoarece scopul acestuia este de a măsura răspunsul imunitar al participanţilor, nu de a estima eficacitatea vaccinului, a declarat un purtător de cuvânt al Pfizer pentru AFP.

Vaccinul iniţial anti-COVID dezvoltat de Pfizer şi BioNTech a fost primul vaccin autorizat în regim de urgenţă în ţările occidentale, în decembrie 2020.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

17:42Anularea alegerilor de către CCR ar trebui reglementată mai clar, cere Comisia de la Veneția
17:26Consumul de substanțe psihoactive la volan este infracțiune doar dacă este afectată capacitate de a conduce autovehiculul, a decis Înalta Curte
17:17Nicușor Dan nu renunță la candidatura la prezidențiale în favoarea Elenei Lasconi. Ghinea îl critică: Nu e fair-play
17:08Ministra Culturii se gândește să interzică scoaterea din țară a „obiectelor inestimabile” după furtul pieselor tezaurului dacic
16:57Salariu mediu uriaș, de 9.000 de euro lunar, la ANRE, atrage atenția APCE. Banii provin din facturile de electricitate
14:58Tezaurul încaieră coaliția: Raluca Turcan, atac dur la premierul Ciolacu și la prietenul său, Lucian Romașcanu
14:47Dizolvările sau radierile de companii au crescut cu 17%, în România, în 2024
12:11Moguli penali, securiști și vechi abonați la banii statului: rețeaua care-l susține fățiș pe Călin Georgescu
11:18Hidroelectrica a plătit 16 milioane de lei pentru sponsorizări, arată Burduja. Pe ce a cheltuit banii compania de stat: „Proiectul Sfântul Paisie”
10:08Cel mai cunoscut expert olandez în furturi de artă explică de ce nu sunt paznici de noapte la muzeele din nordul Europei
09:58Mercenari români, blocați în RD Congo, la Goma, de rebelii care avansează. Românii, duși în Africa de Horațiu Potra, aliatul lui Călin Georgescu
09:46Columbia a cedat amenințărilor lui Trump: Bogota acceptă să-și primească înapoi cetățenii care au ajuns ilegal în SUA
09:37„Școala altfel” și „Săptămâna verde” ajută elevii sau mai degrabă în încurcă? Depinde pe cine întrebi
09:31Încălzirea centralizată, rețeta pentru faliment: la Iași, costul gigacaloriei crește 130%
09:24Tragicomedie cu 112: victimă a unei agresiuni, un bărbat a murit pentru că echipajul de pe ambulanță nu a reușit să-l găsească