vineri 21 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Opinii 21 noiembrie 2024

Cine va intra în turul II? O analiză incompletă și subiectivă a următoarelor 84 de ore

Mircea Marian

„Cine va intra în turul II?” este întrebarea cu care am fost bombardat în aceste zile. Răspunsul este: nu știu. Și, deși par lozinci, chiar vor conta a) mobilizarea fiecărui partid și b) efortul de a contabiliza fiecare vot.

Citește și: Cotele la pariuri politice: vezi cine crede în șansele lui Ciucă și Lasconi, și cine în Simion

Nu am avut niciodată o bătălie așa de strânsă pentru turul II. Rezultatele se vor ști luni dimineața, deci peste aproximativ 84 de ore și încerc să prezint, punctual, evenimentele care vor influența scorul alegerilor:

Vineri, 22 noiembrie:

  • În funcție de impactul scandalului Nordis asupra lui Ciolacu, PSD va ști în ce măsură va putea să-i dea voturi lui George Simion. Cel mai probabil, adevăratul impact se va simți abia în turul II.
  • Vom vedea dacă rețelele sociale limitează mesajele candidatului independent Călin Georgescu și electoratul „suveranist” se mută spre George Simion
  • Un scandal de ultim moment? Totuși, sociologii știu că o „dezvăluire” care are cu 48 de ore înainte de alegeri are impact foarte limitat.

Duminică, 24 noiembrie:

  • PSD controlează toate cele trei institute care fac exit poll-uri - CURS (Buble), CIRA și Avangarde (ambele - Pieleanu) - și va ști în timp real cum evoluează votul. Aceasta îi va permite să știe unde trebuie să mobilizeze electoratul și unde își poate permite să-i dea voturi lui Simion. PSD are cel mai bine organizat aparat de partid, va ști cum evoluează votul și privind la prezență, pe secție de votare.
  • Este foarte posibil ca exit poll-urile care vor fi prezentate la ora 21.00 să fie aranjate, în marja de eroare, pentru a pregăti posibile fraude de peste noapte.
  • Va conta capacitatea PNL, USR și AUR de a-și mobiliza alegătorii. O au? În 2009 și 2014, votul din Diaspora a generat emoție. Puțin probabil să se întâmple așa ceva acum.

Duminică, 24 noiembrie/luni 25 noiembrie:

  • Începe numărătoarea voturilor, iar în mediul rural primarii controlează secțiile de votare. PSD are 1.677 de primari, PNL - 1.132, USR - 28, iar AUR - 30. USR va avea serioase probleme în mediul rural.
  • Diaspora: o uriașă necunoscută, după surpriza de la europarlamentare, când a votat AUR și Șoșoacă.

Dacă aș fi obligat să pariez, aș spune că în turul doi vor intra Ciolacu (evident) și candidatul cu partid mai bine organizat/mobilizat și mai mulți primari. Deci, aș paria un leu pe Ciucă - repet, dacă aș fi obligat să joc. Dar nu mai mult.

PS: Cu cine voi vota eu? Habar nu am. Habar nu am, dar știu că orice aș face voi regreta.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Opinii

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră