/

Bulgarii spun că nu au vândut gaze ieftine României

Oficialii de la Sofia neagă că ar fi vândut gaze ieftine României
Oficialii de la Sofia neagă că ar fi vândut gaze ieftine României (sursă: Pexels.com)

Oficialii de la Sofia neagă că ar fi vândut gaze ieftine României. Ministrul bulgar al Energiei, Alexander Nikolov, a dezminţit duminică acuzaţiile potrivit cărora noua echipă managerială de la furnizorul de gaze Bulgargaz a vândut României o cantitate de 60.000 de MWh de gaze naturale în conformitate cu o serie de tranzacţii convenite anterior, transmite BTA, citată de ziare.com.

Potrivit lui Alexander Nikolov, nu a fost vorba de o singură tranzacţie ci de 18 tranzacţii iar cantitatea totală de gaze vândută a fost de 37.600 de MWh şi nu de 60.000 de MWh. În plus, tranzacţiile nu s-au finalizat „în câteva secunde”, ceea ce ar sugera că ar fi vorba de tranzacţii care au fost convenite anterior, ci pe parcursul unei zile iar toţi cei care au fost interesaţi în cantităţile suplimentare de gaze ale Bulgargaz au fost satisfăcuţi, a spus Nikolov.

Citește și: Firea a găsit ceva de făcut la Ministerul Familiei: exploatează drama familiei de români din Danemarca – părinții, arestați; bebelușul, în spital

„În acest moment concret şi în contextul unei situaţii internaţionale complexe, la reuniunea noastră de la Baku şi chiar înainte de debutul negocierii cu Gazprom Export pentru renegocierea termenilor contractelor pe termen lung, consider că astfel de acuzaţii venite din partea unor foşti miniştri ai Energiei, vicepremieri şi alte persoane politice, nu sunt nimic altceva decât un atac coordonat împotriva intereselor naţionale ale Bulgariei”, a spus Nikolov.

Oficialii de la Sofia neagă că ar fi vândut gaze ieftine României

Atacurile împotriva noii echipe manageriale de la Bulgargaz au venit din partea fostului ministru al Energiei, Rumen Ovcharov, care a atras vineri atenţia opiniei publice asupra tranzacţiilor încheiate de Bulgargaz şi a subliniat că noii manageri ai companiei de stat au acţionat la fel ca şi foştii directori, care au fost înlocuiţi pentru că au urmat interesele companiei în detrimentul interesului public.

Citește și: Înregistrări din ședința conducerii USR: Cioloș a amenințat cu demisia

Alexander Nikolov a răspuns că Bulgargaz are obligaţia de a menţine o situaţie echilibrată în aprovizionarea cu gaze iar vânzările de gaze pe piaţa liberă nu ar trebuit să fie ceva surprinzător. În plus, tranzacţiile încheiate vineri au fost făcute la „cel mai bun preţ” iar Bulgargaz a făcut un profit de peste 1,5 milioane leva, a adăugat Nikolov.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:

  • Patreon
  • cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor
16:33Ciolacu II pune capăt subvenționării prețului la energie: se vor acorda ajutoare doar pentru cei cu venituri mici
15:28Medicul Cîrstoiu lasă să se înțeleagă că ar putea candida la prezidențiale dacă vor fi „aliniate astrele pentru astfel de lucruri”: „Sunt ferm convins că a venit vremea unui independent”
12:16Nou delir al lui Georgescu: în România se află metale rare care nu sunt în tabelul lui Mendeleev. Reacția lui Ion Cristoiu: „Interesant”
11:34Datoria guvernării Ciolacu a crescut cu peste 150 de miliarde de lei în 11 luni din 2024. Datoria guvernamentală a ajuns la 54,3% din PIB
11:28Vârsta nu garantează înțelepciunea: un șofer de 71 de ani a fugit de la locul accidentului după ce a acroșat un pieton
11:17Trenul metropolitan de la Iași, tras pe linie moartă înainte să facă vreo cursă: proiectul nu are nici măcar studiu de fezabilitate
11:09Daniel David, ministrul Educației, cere indicatori de performanță pentru profesori, dar și salarii atractive
10:30Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR
21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra
20:34Polițiștii de la Rutieră vor opri în continuare șoferii depistați în trafic sub influența substanțelor psihoactive, recenta decizie a Înaltei Curți nu schimbă procedurile
20:20Nici unul din cei trei arestați în cazul furtului tezaurului dacic nu este român, potrivit secretarul de stat MAI Despescu
20:13Trump anulează vizele studenților străini care au participat la proteste pro-palestiniene, potrivit Casei Albe