/

Nicușor Dan, extrem de dur în ce privește abuzurile împotriva bătrânilor din centrele din Ilfov: Statul nu există, legea nu există, instituțiile nu există, instituțiile de control nu există

Nicușor despre azile Statul nu există
Nicușor despre azile: Statul nu există (sursa: Facebook/Nicușor Dan)

Nicușor despre azile: Statul nu există. Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că în România „în multe domenii, statul nu există, legea nu există, instituţiile de control nu există”, afirmaţia fiind făcută în contextul anchetei privind tratamentele inumane aplicate unor persoane vârstnice şi cu dizabilităţi în mai multe azile.

Nicușor despre azile: Statul nu există

„În multe domenii se mimează statul de drept, una este realitatea şi alta este realitatea din hârtiile cu care toată lumea se acoperă. O banalizare a ilegalităţii. O complicitate cu ilegalitatea pe care o vedem la politicieni care legalizează ilegalitatea, la părţi din presă care ignoră voit ilegalitatea, dar şi la oamenii simpli care-l aprobă pe cel care a furat dar a şi făcut”, spune Nicuşor Dan duminică, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

El apreciază că ceea ce s-a întâmplat în cele trei azile din Ilfov reprezintă „un atac la demnitatea umană” şi toţi cei vinovaţi ar trebui să fie pedepsiţi.

„Am fost toţi cutremuraţi de realitatea din cele trei azile din Ilfov. Un atac la demnitatea umană. Evident, toţi cei vinovaţi trebuie pedepsiţi. Mult mai important, cred eu, este ca noi toţi să conştientizăm, în urma acestei tragedii, imaginea de ansamblu”, a mai scris primarul Capitalei.

El spune că tragedia ar trebui să declanşeze în conştiinţa fiecăruia „o trezire din banalizarea ilegalităţii”.

Maltratare de lagăr

Marţi, aproape 100 de persoane în vârstă au fost salvate de poliţişti şi procurori ai DIICOT, în urma efectuării unor percheziţii la trei azile din Voluntari, unde bătrânii, mulţi cu dizabilităţi, erau bătuţi, înfometaţi şi puşi la muncă forţată.

Citește și: DOCUMENT Pandele a mințit: Direcția de Asistență Socială Voluntari a făcut anchetă socială la unul din azilele groazei. Direcția e în subordinea primarului, care știa de centre

Potrivit anchetatorilor, începând cu luna noiembrie 2020, în judeţul Ilfov, ar fi fost constituite două grupuri infracţionale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilităţi sau aflate în situaţii vulnerabile, exploatarea victimelor fiind realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate a acestora, prin constrângere şi exercitare de acte de violenţă fizică.

De asemenea, exploatarea ar fi fost realizată şi prin lipsirea de hrană suficientă şi adecvată nutriţional, prin lipsa sau neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii şi asigurării igienei beneficiarilor care nu aveau capacitatea fizică/psihică de autoîngrijire, concomitent cu ţinerea acestora în stare de aservire faţă de membrii grupurilor infracţionale organizate, în vederea obţinerii de către liderii grupărilor şi de către ceilalţi membri a unor foloase patrimoniale pe nedrept.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comment

  1. Logica lui Nicușor Dan cu statul inexistent este în concordanță cu cea a lui Iohannis, cel cu statul eșuat, doi corifei ai „progresismului” neo marxist. Atât de mult îl doare pe Nicușor de soarta bătrânilor din căminele groazei încât a tăiat o amărâtă de finanțare unei fundații care se ocupa de bătrânii aflați în nevoie la domiciliu. Un munte de ipocrizie.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:30BREAKING Boloș recunoaște că pensiile speciale au blocat PNRR-ul: „Avem jaloane care nu au fost îndeplinite, unul, cel legat de pensiile speciale”
21:11Candidatura lui Crin Antonescu va fi oficializată de alianța de guvernare iar candidatul „va trebui să se reconecteze cu electoratul”, spune Bolojan
20:59Biden și-a grațiat preventiv și doi frați și o soră în ultimele minute de mandat, invocând o posibilă răzbunare a lui Trump
20:45VIDEO Trump fost el însuși la ceremonia de învestire: se crede salvat de Dumnezeu, va aduce „epoca de aur” în SUA, țară în care vor fi recunoscute doar două genuri
20:31Mai multe sindicate îi cer lui Călin Georgescu să nu le paraziteze mitingul de vineri, care nu este politic, ci de protest la adresa „ordonanței trenuleț”
18:20Ponta, „paradit” de fostul procuror Negulescu, zis „Portocală”: trebuie să plătească daune morale de 25.000 de lei pentru că l-a făcut „interlop”
15:44Utilizatorii de TikTok nu prea consideră China dictatură, nu au o problemă cu invazia rusă în Ucraina și nu prea cred în vaccinuri, arată un studiu german
15:32Biden îi grațiază preventiv pe Fauci, generalul Milley, pe congresmanii și polițiștii implicați în anchetarea insurecției de la Capitoliu, pentru a-i proteja de eventuale anchete în noul mandat al lui Trump
15:18Germania și aliații săi nu ar face față acum unui atac al Rusiei, susține CEO-ul Rheinmettal
15:10Călin Georgescu, amenințări către OMV Petrom dacă nu scade prețul la benzină. Facts: cel mai mic preț în București era, azi, la o benzinărie Petrom
15:09Cum a ajuns Trump de la „sociopat” și „tiran cu perucă”, la un tip cu „o fineţe incredibilă” – evaluarea ministrului britanic de Externe
14:21Apel DeFapt.ro către Radu Popa, directorul Complexului Sportiv Național „Arcul de Triumf”: Nu ne mai trimiteți bani, îi vom refuza de fiecare dată
13:06Voiculescu, semne că-l susține pe Georgescu: „Cele mai mari șanse, acela care va încerca să unifice”. Georgescu: „Vă chem în Marea Horă a Unirii”
12:31DOCUMENT Bilanț catastrofal al absorbției fondurilor europene: Ciolacu I a atras 7,5% din cât își planificase din PNRR, 30% din fondurile de coeziune
11:43Simion, poză ridicolă în palton și cu fular, lângă președintele Camerei Reprezentanților SUA, care este la costum: „I just had a great conversation”