Daea, despre cormorani: Prietenul meu trebuie să părăsească arealul, ne privează de cel puţin 30.000 sau 40.000 de tone pe an

Prietenul meu trebuie să părăsească arealul, ne privează de cel puţin 30.000 sau 40.000 de tone pe an, a spus ministrul Agriculturii, Petre Daea, vorbind despre cormorani, dușmanul său declarat de pe vremea când era ministru în guvernarea PSD controlată de Liviu Dragnea.
Ministrul a mai spus că în Parlament este un act normativ prin care aceştia pot fi împuşcaţi tot anul şi a arătat că populaţia de cormorani, care acum ajunge la o sută de mii, trebuie să rămână la 9.000 de exemplare.
Daea, despre cormorani
„Prietenul meu trebuie să părăsească arealul, pentru că, din cauza prietenului meu, nu e prietenul meu, e prietenul altora, acest prieten ne privează de cel puţin 30 sau 40.000 de tone pe an. Cormoranii mănâncă mai mult peşte decât românii şi lucrul acesta au trebuit ani să se înţeleagă”, a spus ministrul, citat de news.ro.
Întrebat la cât ar trebui să ajungă populaţia de cormorani, care acum ar fi ajuns la 100.000 de păsări, el a afirmat: ”Păi, la cum zic cei care protejează cormoranul, ar fi 9.000 şi ceva. Îi oprim pe ăia, restul...La număr, îi numără ei. Vânătorii ştiu cum să facă”.
Petre Daea a arătat că în Parlament este ”un proiect de act normativ trecut de primele verificări să se împuşte tot anul cormoranul”.
”În câţiva ani de zile trebuie să ajungem aici, să echilibrăm ecosistemul”, a mai afirmat Daea.