joi 13 martie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 26 iunie 2023

Marea Britanie trebuie să se pregătească pentru un colaps brusc al Rusiei - avertizează guvernul de la Londra, după puciul lui Prigojin

Marea Britanie trebuie să se pregătească pentru un colaps brusc al Rusiei Foto: Kremlin.ru
Marea Britanie trebuie să se pregătească pentru un colaps brusc al Rusiei Foto: Kremlin.ru

Marea Britanie trebuie să se pregătească pentru un colaps brusc al Rusiei, avertizează guvernul de la Londra, după puciul lui Prigojin.

Potrivit The Times, oficialii britanici au bănuit că războiul din Ucraina ar putea duce la tulburări politice în Rusia, dar viteza cu care au evoluat evenimentele din weekend i-a făcut pe diplomați să se pregătească în grabă pentru „rezultate diferite”.

Un colaps brusc al Rusiei

„«Încă de la începutul invaziei, unul dintre cele mai evidente scenarii a fost că războiul ar putea duce la tulburări politice în Rusia», a declarat o sursă guvernamentală de rang înalt. Întrebată dacă acest lucru ar putea declanșa o prăbușire a regimului de la Kremlin, a spus că Marea Britanie «trebuie să se pregătească pentru o întreagă gamă de scenarii diferite». Ea a adăugat: «Trebuie să așteptăm, să privim și să vedem ce va urma. Acesta ar putea fi primul capitol a ceva nou»”, scrie The Times.

„John Foreman, fostul atașat britanic de apărare la Moscova, a declarat că perspectiva răsturnării lui Putin de către Prigozhin este «cel mai rău scenariu», adăugând: «Trebuie să ai grijă ce-ți dorești. Prigozhin nu este un fel de democrat liberal, iubitor de pace. El este un fascist»”, mai arată publicația britanică.

Un fost ambasador al SUA în Rusia, Michael McFaul a scris, pe Twitter:

„În loc să dubleze forțele pentru a zdrobi revolta, Putin a acceptat umilința. El a fost șobolanul prins în colț de care atât de mulți putinologi ne-au spus să ne temem. Dar el nu a făcut crize și nu a înnebunit. El a negociat & cu un trădător.

Lecția pentru războiul din Ucraina este clară. Este mai probabil ca Putin să negocieze și să pună capăt războiului său dacă pierde pe câmpul de luptă. Cei care au susținut că Ucraina nu trebuie să atace Crimeea de teama de a declanșa o escaladare trebuie să reevalueze acum această ipoteză.

Cu cât Putin se teme mai repede că pierde războiul, cu atât mai repede va negocia”.

Citește și: EXCLUSIV Avionul donat de Țiriac SMURD-ului, reparații umflate cu milioane EUR. Aeronava, folosită de Gabriel Oprea la „zboruri speciale”. Investigația DNA, după o dezvăluire Defapt.ro

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră