/

Managerul unui spital privat face praf planurile lui Rafila de a înființa încă o instituție de stat: „O structură de control care să primească salarii grase și să nu facă nimic”

Managerul unui spital privat face praf planurile lui Rafila Foto: Facebook

Managerul unui spital privat, Alina Ion, face praf planurile lui Rafila de a înființa încă o instituție de stat, care să verifice cum sunt tratați pacienții: „O structură de control care să primească salarii grase și să nu facă nimic”, a scris ea, pe Facebook.

Citește și: Cum sunt jefuiți pensionarii de statul român: un om care contribuie la pensie cu 652.000 de lei în 35 de ani de muncă primește înapoi doar jumătate din acești bani – date Ziarul Financiar

Ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat, duminică, de ce ar dori înființarea unei instituții noi care să verifice cum sunt tratați pacienții.

„Această autoritate, din punctul meu de vedere, trebuie să cuprindă reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii. Pârghiile legale pe care eu le-am găsit şi pe care le cunoaşteţi la Ministerul Sănătăţii, în ceea ce priveşte activitatea medicală, se rezumă la Inspecţia Sanitară de Stat, care verifică respectarea condiţiilor igienico-sanitare din spitale ori aici discutăm despre cu totul şi cu totul altceva. Şi atunci trebuie să găsim mecanismul legislativ care să permită acţiunea Ministerului Sănătăţii, care este perceput public şi este corectă până la urmă să fie aşa ca responsabil pentru modul în care se acordă asistenţa medicală”, a susșinut Rafila.

Managerul unui spital privat face praf planurile lui Rafila

Însă managerul Alina Ion a explicat de ce Rafila minte prin omisiune.

„Ministerul Sănătății n-are nevoie de un DNA propriu, deoarece:

1. Are corpuri de control în Casele de Sănătate Județene

2. Are corp de control și departament antifraudă în Casa Națională de Sănătate

3. Are propriul corp de control, în Ministerul Sănătății.

Și tot degeaba! Spitalele tot n-au bani, deci pacienții sunt prost tratați, în timp ce «băieții deștepți» din Sănătate prosperă.

Avem prea multe departamente de control care, fie nu știu să controleze, și atunci trebuie desființate, fie se fac că nu văd neregulile și corupția din sistem, și atunci trebuie chemat DNA-ul adevărat, nu simulacrul pe care vrea Ministerul să-l înființeze”, a scris ea.

„A verificat Ministerul Sănătății cheltuielile fictive din azilele de bătrâni?”

Alina Ion a explicat și cât de ușor pot fi verificate fraudele din Sănătate.

Citește și: EXCLUSIV Statul român deține 1.310 companii, cu CA-uri cu peste șapte persoane, directori ce câștigă în medie 25.000 lei/lună și au câte doi consilieri. Cu cât se vor reduce aceste cheltuieli

„Prin Sistemul Informatic Unic Integrat al Asigurărilor Sociale de Sănătate din România (S.I.U.I.), portalul Casei Naționale de Sănătate, cel cu cardurile de sănătate, care a costat românii zeci de milioane de euro și este în continuare un sac fără fund, s-ar putea rezolva simplu toate problemele de «risipire a banilor publici», cum spune actualul ministru, dar cum au spus-o și toți ceilalți miniștri dinaintea lui.

Iată cum:

1. Pe baza codului de parafă al unui medic, sunt verificate câte concedii medicale, bilete de internare și rețete gratuite sau compensate a eliberat acesta.

2. Pe baza CNP-ului unui pacient dintre cei care figurează cu multe internări, cu multe rețete compensate sau gratuite și cu multe concedii medicale, se verifică câte sunt fictive.

E simplu! Asemenea controale se pot face din birou, în fața unui calculator. Nu e nevoie de un DNA al Sănătății!

Ministerul Sănătății nu trebuie să mai înființaeze încă o structură nefuncțională, ci trebuie să se preocupe ca spitalele să aibă echipamente inovative, pe care medicii să-și poată exercita profesia de secol XXl. Trebuie să finanțeze aducerea medicamentelor inovative, care,da, e adevărat, sunt scumpe, dar sunt și eficiente, iar nu să încurajeze tratamentele cu apă de ploaie, după care să afirme că medicii sunt corupți sau rău-voitori!

‼️ Apropo, cu azilele de bătrâni ce se mai aude? A verificat Ministerul Sănătății cheltuielile fictive pe care le-a decontat? Dacă da, de ce nu a comunicat rezultatul? Dacă nu, de ce nu?”, a mai explicat managerul spitalului privat Sf. Sava, din Pantelimon.

Alina Ion Foto: Facebook
Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

15:34Statuie antică descoperită printre gunoaie, în Salonic. Poliția elenă a deschis o anchetă
15:23AUR îl susține în continuare pe Călin Georgescu la președinția României, George Simion spune că el nu mai candidează
15:15Tabloidul Sun a acceptat să plătească o sumă uriașă ca să stingă litigiul cu prințul Harry. Publicația și-a cerut scuze public, un gest foarte rar
15:08Multe din locuințele care au ars la Los Angeles nu erau asigurate: companiile de asigurări au refuzat să le asigure, invocând tocmai riscul de incendii
14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și pe mașinile de protocol ale angajaților Executivului
10:28Ponta și-a mai luat un apartament în străinătate, pe lângă cel din Istanbul. Daciana Sârbu, cu care s-a căsătorit la Beijing, expulzată din declarația de avere
10:08Eternul primar din Sinaia, Vlad Oprea, la DNA pentru fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu emiterea unor autorizaţii de construcţie
10:00Nici măcar un botez pe an în unele sate din România, se plâng preoții. Explicația: depopularea masivă
09:54Trump anunță o investiție uriașă în tehnologie AI, de 500 de miliarde de dolari din fonduri private, sub numele „Stargate”
09:47Inginer la Apele Române, dealer de cannabis de anvergură mică, dar penală
09:40Unde se duc foștii parlamentari când se duc din Legislativ? Unii dispar ca norii
09:33Fără discursuri ale politicienilor pe 24 ianuarie la Iași, la manifestările dedicate Unirii Principatelor. Dar vor avea loc două proteste