/

Oligarhul rus Vitali Machitski, făcut cetățean de onoare al Slatinei de către Darius Vâlcov

Machitski, cetățean de onoare al Slatinei
Machitski, cetățean de onoare al Slatinei (sursa: ALRO)

Oligarhul rus Vitali Machitski, cetățean de onoare al Slatinei. Acesta controlează producătorul de aluminiu ALRO și nu a fost inclus pe lista de sancțiuni adoptate la nivel internațional împotriva apropiaților președintelui Vladmir Putin. Fără legătură cu acest fapt, Machitski este cetățean de onoare al orașului Slatina din 2010. Prin grija lui Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei și ex-ministru de Finanțe.

În urmă cu 20 de ani, compania rusească Gazprom a decis să vândă o parte din gazele de pe piața românească printr-o firmă controlată de Vitali Machitski. Totul, ca recompensă pentru că acesta deblocase negocierile cu Turcia pentru finalizarea contrucției gazoductului Blue Stream. 

Mandatat de Gazprom să negocieze cu Turcia

Vitali Machitski, unul dintre primii oligarhi de la Moscova, și-a extins afacerile în România la finalul anilor 1990. Guvernul de la București a vândut prin Bursa de Valori un pachet de 49% din acțiunile producătorului de aluminiu ALRO. Se întâmpla în 1997. 41,85% din aceste acțiuni a fost cumpărat de rușii de la Marco Grup, care aveau să devină acționari majoritari în anul 2002. În toată această perioadă, rușii lui Machitski au vândut aluminiu în Turcia, afacere de pe urma căreia și-a câștigat influența la Ankara.  

Citește și: Principalele companii rusești care acționează în România: Lukoil, Alro Slatina, Gazprom și TMK

Tot în acea perioadă, compania rusească Gazprom construise 30% din gazoductul Blue Stream prin care Rusia urma să furnizeze gaze naturale Turciei. Dar construcția gazoductului a fost blocată de turci. Conducerea Gazprom a decis atunci ca oligarhul Vitali Machitski să facă parte din echipa de negociatori. El susținea într-un interviu pentru Interfax că și-a folosit conexiunile din Turcia făcute în urma exportului de aluminiu din România pentru a debloca afacerea Blue Stream.

„Ulterior am început să vindem noi înșine gaz, în baza unui contract cu Gazprom. Am făcut comerț în Turcia și suntem încă unul dintre cei doi furnizori principali ai României. Avem un acord cu Gazprom pentru a furniza României un total de 60 de miliarde de metri cubi de gaz în perioada 2002-2030”, spunea Vitali Machitski.

Machitski, cetățean de onoare al Slatinei

În iulie 2010, orașul Slatina era condus de primarul Darius Vâlcov, ales pe listele Partidului Democrat Liberal, partid controlat pe atunci de președintele Traian Băsescu. Pe 13 iulie 2010, primarul Darius Vâlcov a decis să-I acorde lui Vitali Machitski titlul de Cetățean de Onoare al Slatinei. 

„Sunt onorat să primesc această distincţie ca o subliniere a rezultatelor obținute de Alro şi aş vrea să le mulţumesc autorităţilor locale din Slatina pentru recunoaşterea realizărilor Companiei, precum şi tuturor angajaţilor pentru efortul depus şi pentru dedicaţie”, declara Machitski, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Vimetco, acționarul majoritar al Alro, potrivit unui comunicat postat pe site-ul companiei la acea dată.

„Compania a evoluat de la un producător de lingouri, la un producător integrat de aluminiu, ca parte unui Grup internaţional. Dorim să continuăm programul implementat pentru a consolida poziţia Alro pe piaţa internaţională de aluminiu, păstrându-ne, în acelaşi timp, poziţia de Companie responsabilă social, pentru Slatina”, se mai menționa în comunicatul citat.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:07SUA s-au instalat deja pe vecie în Groenlanda: deșeuri nucleare americane din Războiul Rece, aflate sub gheață, pot fi scoase la suprafață de schimbările climatice
20:42Primarul Londrei cheamă la luptă împotriva lui Trump, pus pe aceeași listă cu „populiștii reacționari” din Europa
20:26Trump vrea ca Washingtonul să dețină 50% din TikTok după ce va semna un ordin executiv care să permită aplicației să funcționeze în SUA
20:16Ambasadorul german în SUA îl distruge pe Trump: va încerca să se răzbune, va destructura statul, va folosi instituțiile în favoarea sa, va submina democrația
20:06AUR neagă că George Simion ar fi plătit pentru a participa la ceremoniile de învestire a lui Trump, susține că a fost invitat în calitate de vicepreședinte al ECR
18:52ANALIZĂ Redistribuie propaganda Moscovei, vor naționalizări și alungarea investitorilor străini, dar se declară fanii lui Trump: Georgescu, Simion, Ponta
16:56Telegram nu-și mai protejează utilizatorii în fața autorităților după punerea sub acuzare a lui Pavel Durov: numărul identităților divulgate a crescut de 170 de ori
16:35Milionarii părăsesc Marea Britanie în număr alarmant de mare, mai ales după venirea la putere a laburiștilor: aproape 11.000, doar în 2024
16:21Tânără de origine română, printre primii ostatici israelieni eliberați de Hamas după acordul de încetare a focului
16:07Trump, cel mai mare fan al TikTok, declarație publică de sprijin pentru rețeaua chineză
14:17Dacia Duster, cea mai vândută mașină din Islanda, în 2024. Mașina fabricată la Mioveni depășește Kia Sportage și Tesla Y
13:48Crin Antonescu, dispărut din spațiul public de o săptămână. Surse din coaliție: șansele să fie schimbat, tot mai mari
12:57După ce Călin Georgescu a umplut emisiunea sa cu aberații, Turcescu îl laudă extaziat: „Va fi președintele României”
10:55TikTok se victimizează înainte să fie „salvată” de Trump: le-a restricționat accesul utilizatorilor din SUA
10:43Încetarea focului nu a fost pusă în practică în Gaza, Israel acuză Hamas că nu a furnizat lista ostaticilor, cum fusese convenit