marți 16 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 16 decembrie 2025

Atac la un târg de Crăciun, dejucat. Autoritățile poloneze investighează legături cu Statul Islamic

Polonia, atac terorist dejucat (sursa: abw.gov.pl)
Polonia, atac terorist dejucat (sursa: abw.gov.pl)

Serviciile poloneze de securitate au reținut un student suspectat că pregătea „un atac în masă” la un târg de Crăciun, a anunțat marți Jacek Dobrzynski, purtător de cuvânt al serviciilor speciale din Polonia.

Suspectul ar fi plănuit un atac cu explozibili

Potrivit autorităților, suspectul este Mateusz W., student la o universitate catolică din Lublin.

Citește și: Ce prevede articolul încălcat de PSD, din Acordul Politic, când a votat moțiunea simplă împotriva Dianei Buzoianu

Acesta ar fi intenționat să comită un atac folosind explozibili și ar fi avut planuri de a se alătura unei organizații teroriste.

Legături cu Statul Islamic, investigate de autorități

„Scopul atacului criminal era intimidarea unui număr mare de persoane și sprijinirea Statului Islamic”, a declarat Jacek Dobrzynski într-un mesaj publicat pe platforma X.

În timpul investigației, ofițerii Agenției de Securitate Internă au confiscat dispozitive electronice și obiecte considerate relevante pentru anchetă, inclusiv materiale legate de islamism radical.

Acuzații oficiale: pregătirea unui atac terorist

Parchetul l-a pus sub acuzare pe student pentru „efectuarea de acțiuni pregătitoare în vederea comiterii unui atac terorist”, care ar fi putut provoca moartea sau rănirea gravă a unui număr mare de persoane.

Anchetatorii susțin că suspectul ar fi făcut demersuri concrete pentru a intra în contact cu o organizație teroristă, inclusiv pentru a obține sprijin logistic în organizarea atacului, conform comunicatului oficial al procurorilor.

Suspectul, arestat preventiv pentru trei luni

Autoritățile poloneze nu au oferit, deocamdată, detalii suplimentare despre profilul suspectului.

Acesta a fost plasat în detenție preventivă pentru o perioadă inițială de trei luni, în timp ce ancheta continuă.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră