sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Internațional 22 septembrie 2024

Pagerele membrilor Hezbollah au explodat țintit, vizând ținte precise. Mossad a creat o fabrică specială pentru a produce dispozitivele, arată surse israeliene

Pagerele explodate au vizat ținte precise (sursa: Facebook/Benjamin Netanyahu)
Pagerele explodate au vizat ținte precise (sursa: Facebook/Benjamin Netanyahu)

Pagerele explodate au vizat ținte precise. Explozia pagerelor şi walkie-talkie-urilor aparţinând membrilor grupării teroriste Hezbollah - operaţiune care a avut loc în Liban marţi şi miercuri şi soldată cu zeci de morţi şi mii de răniţi - a fost declanşată astfel încât să nu lovească decât pe posesorul aparatului de comunicare, a relatat canalul de televiziune israelian N12.

Pagerele explodate au vizat ținte precise

Această operaţiune, atribuită pe scară largă Israelului, chiar dacă nu a fost revendicată oficial, a provocat cel puţin 30 de morţi şi mii de răniţi printre membrii grupării teroriste.

Citește și: VIDEO Prima apariție din ultimii ani a lui Ciolacu alături de soție: cei doi au păstrat distanța la ceremonia de absolvire a facultății a fiului lor

"Fiecare pager avea propriul program", a declarat o sursă de securitate canalului de televiziune citat, sub rezerva anonimatului.

În acest fel a fost posibil de controlat cine a fost lovit şi cine nu, a spus interlocutorul N12.

Această atenţie acordată detaliilor a permis evitarea victimelor civile, precum "vânzătorul de legume dintr-un supermarket" aflat în apropierea exploziilor, conform sursei menţionate.

Amploarea operaţiunii a fost considerabilă: zeci de mii de aparate au fost fabricate special astfel încât să nu ridice probleme în timpul controalelor Hezbollah.

Jurnalistul de investigaţii al New York Times şi Yedioth Ahronoth, Ronen Bergman, a dezvăluit că această strategie ar fi fost concepută de o tânără sub 30 de ani care lucrează în serviciile de informaţii în Orientul Mijlociu, transmite postul de televiziune i24News.

Fabrica specială pentru dispozitive

Această tânără, potrivit N12, a luat decizia de a crea o uzină pentru fabricarea aparatelor de la zero - "deci nu va fi un dispozitiv pe care trebuie să-l manipulăm, ci un dispozitiv pe care îl vom produce". Informaţie care a fost confirmată de New York Times într-un articol publicat joi.

Aparatele trebuiau să funcţioneze în mod satisfăcător şi nimic nu trebuia să indice posibila prezenţă a materialului exploziv, completează Ronen Bergman.

Aspectul şi greutatea pagerelor şi walkie-talki-urilor trebuiau aşadar să rămână neschimbate, iar aparatele trebuiau să poată trece de controalele cu câini special antrenaţi.

Aprovizionarea cu pagere şi walkie-talkie a fost facilitată de faptul că gruparea teroristă nu este capabilă să-şi facă achiziţiile nestingherită de pe piaţă, furnizorii temându-se de sancţiuni din partea SUA. Drept urmare, Hezbollah lucrează în mod regulat cu furnizori intermediari.

Operaţiunea ar fi început sub precedentul guvern condus de premierul Benjamin Netanyahu, fiind supervizată de fostul şef al serviciului de informaţii externe israelian Mossad, Yossi Cohen.

Şeful Statului Major israelian, general-locotenentul Herzi Halevi, a avertizat că ţara sa dispune de "mult mai multe capacităţi" neutilizate încă împotriva grupării şiite libaneze.

Afirmaţia a fost coroborată de Eyal Hulata, fost consilier pentru securitate naţională, care a spus: "Există mai multe proiecte ca acesta", conform media citate

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră