Frig pătrunzător în sălile de clasă. Părinţii unor elevi de la Colegiul „Mihai Eminescu” din Iaşi au trimis o petiţie către Primăria Municipiului Iaşi în legătură cu încălzirea necorespunzătoare în sălile de curs.
Frig pătrunzător în sălile de clasă
Din cauza unei defecţiuni tehnice a magistralei de termoficare din apropierea unităţii de învăţământ, temperatura din sălile de clasă nu depăşeşte 14 grade Celsius.
Adică mult sub limitele impuse de normele de igienă. Au fost probleme şi la alte şcoli din zona centrală a Iaşiului.
Părinţii elevilor de la “Eminescu” spun că problema persistă de peste o săptămână, „disconfortul termic în sala de cursuri este foarte mare, resimţindu-se, la nivelul corpului (mai ales, al extremităţilor acestuia), un frig pătrunzător atât pentru adulţi, cât, mai ales, pentru copiii care sunt elevi ai Colegiului Naţional «Mihai Eminescu» Iaşi”.
Continuarea, în Ziarul de Iași.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.