miercuri 01 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro

Categorie: Eveniment

9516 articole
Eveniment

Profesorii folosi prima la un număr limitat de magazine

Contracte cu dedicație: profesorii pot folosi prima de carieră didactică la un număr limitat de magazine. Aceste carduri sunt încărcate cu suma de 1.500 de lei și din ea nu ar putea fi cumpărate telefoane sau televizoare. Totuși, potrivit EduPedu, lista este provizorie, a fost transmisă cadrelor didactice de către sindicate, iar ministerul Educației lucrează la un ghid care să explice cum pot fi cheltuiți acești bani. Profesorii pot folosi prima la un număr limitat de magazine Constanța de Azi arată că, pe lista magazinelor unde se pot folosi aceste carduri și care oferă produse electronice, se află doar Flanco. Altex sau eMag, care au cote de piață mult mai mari, lipseau. Potrivit acestei publicații, sunt 240.000 de cadre didactice care au primit suma de 1.500 de lei. După ce profesorii din mai multe județe au protestat, sindicatele au susținut că lista va fi extinsă și la Altex. Foto: EduPedu „Mulți se întreabă cum va reuși Flanco să asigure produse pentru 240.000 de cadre didactice, în condițiile în care așteptările sunt ca o proporție covârșitoare din cei 1.500 de lei să meargă spre achiziții de componente IT (tablete, laptopuri, imprimante, monitoare etc). De ce a ales Ministerul Educației să direcționeze sute de milioane de lei spre cel mai mic retailer de produse IT și electronice este o întrebare pe care inclusiv procurorii ar trebui să și-o pună”, scrie Constanța de Azi. „În altă ordine de idei, profesorii din județul Constanța își mai pot cumpăra produse folosind prima de carieră didactică de la Pictus, Rik, Diverta și carmangeria Safari”, mai arată această publicație locală. Potrivit listelor complete, la nivel național, a magazinelor unde se pot folosi cardurile cu prima de carieră didactică, publicate de EduPedu acum trei zile, situația este similară în București. Aici, ministerul Educației mai oferă posibilitatea achizițiilor de la EvoMag. Pe listă apar librăriile Diverta, Cărturești și Compania de Librării București. Foto: EduPedu Edupedu arată că această listă a fost transmisă profesorilor de sindicate, iar ministerul Educației ar urma să elaboreze un ghid oficial privind modul de cheltuire a acestei prime.

Profesorii pot folosi prima la un număr limitat de magazine Foto: Facebook MIPR
Drum județean din Tulcea, de 17 milioane de euro, ciuruit la un an de la deschidere Foto: Facebook Horia Teodorescu
Eveniment

Drum județean din Tulcea, ciuruit un an de la deschidere

Un drum județean din Tulcea, reparat cu suma imensă de 17 milioane de euro, este ciuruit la un an de la deschidere, arată o anchetă G4Media. Este vorba de DJ 229, pe tronsonul care leagă localitatea Niculițel de comuna Nicolae Bălcescu. În schimb, președintele Consiliului Județean (CJ) Tulcea și prefectul județului fac averi din contractele cu comunitățile locale. Citește și: EXCLUSIV Prefectul PSD de Tulcea oferă asistență juridică localităților pe care ar trebui să le supravegheze că respectă legea. Plus: suspiciuni de incompatibilitate, sesizare îngropată de ANI Drum județean din Tulcea, ciuruit la un an de la deschidere Nu este singurul eșec major al investițiilor Consiliului Județean Tulcea, conduse pesedistul Horia Teodorescu: acum circa trei săptămâni, presa locală scria că o treime din școlile care ar fi trebuit să fie renovate cu banii europeni din programul denumit ITI Delta Dunării sunt ruine. Citește și: Opera baronului PSD de Tulcea, Horia Teodorescu: o treime din școlile care ar fi trebuit să fie renovate cu banii europeni din programul ITI Delta Dunării sunt ruine DeFapt.ro a arătat că președintele Consiliului Județean, Horia Teodorescu, prefectul Alexandru Dan Munteanu (PSD) și deputata PSD Mirela Furtună (PSD), pe care Teodorescu o definește drept „mama copilului său”, sunt abonați la contracte cu statul, respectiv cu autoritățile locale din Tulcea. Președintele Consiliului Județean face zeci de milioane de la primăriile pe care le controlează: una din firmele sale a avut, doar din 2018 în 2021, contracte de circa 33 de milioane de lei cu primării din acest județ. Prefectul oferă asistență juridică localităților din județ pe care ar trebui să le supravegheze că respectă legea. Eșecul istoric al unui program european de un miliard de euro G4Media arată, azi, că drumul județean 229, pe tronsonul care leagă Niculițel de Nicolae Bălcescu, „este deja peticit în mai multe locuri și are gropi și «valuri» de asfalt pe un tronson de 20 de kilometri”. Tronsonul este important fiindcă reprezintă cea mai scurtă legătură pentru TIR-urile ucrainene care vin de la Isaccea și se îndreaptă spre Portul Constanța. Foto: G4Media Foto: G4Media Citește și: Baronul PSD de Tulcea face zeci de milioane de la primăriile pe care le controlează. Conflict de interese evident, ANI nu-l deranjează pe baron Consiliul Județean Tulcea a transmis G4Media că drumul este în garanție și a transmis firmelor care l-au asfaltat solicitarea de a-l repara. „Județul Tulcea va avea cea mai bună infrastructură rutieră. Și lucrăm pe toate «fronturile» pentru asta”, declara, în 2020, Horia Teodorescu. Programul UE Investiții Teritoriale Integrate Delta Dunării (ITI DD), cu o valoare de circa un miliard de euro, este un eșec răsunător: sub 15% din proiecte au ajuns aici.

Taylor Swift a intrat în clubul miliardarilor Foto: Twitter Taylor Swift
Eveniment

Taylor Swift a intrat în clubul miliardarilor

Cântăreața Taylor Swift a intrat în clubul miliardarilor, după ultimul turneu, având o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari, scrie Bloomberg. Concertele ei au crescut PIB-ul regiunii Los Angeles cu 320 de milioane de dolari, aducând mai multe noi slujbe decât o finală de fotbal american, NFL Superbowl. Foto: Twitter Taylor Swift Citește și: Medicul șpăgar reținut, azi, la Sibiu are trei vile și două Mercedesuri. Lua șpagă 2-500 de lei și mâncare ca să-și facă datoria de psihiatru Taylor Swift a intrat în clubul miliardarilor „După un turneu record în care a străbătut Statele Unite - inclusiv un concert în Seattle, unde forța cu care dansa publicul a provocat o activitate seismică echivalentă cu un cutremur cu magnitudinea 2,3 - cântărețul, în vârstă de 33 de ani, a acumulat o avere de 1,1 miliarde de dolari (907,7 milioane de lire sterline), potrivit unei analize Bloomberg News. Bloomberg arată că Swift este unul dintre rarii artiști de divertisment care a atins această bornă bazându-se exclusiv pe muzica și performanțele sale artistice, spre deosebire de alți miliardari pop, precum Rihanna, Jay Z și Beyoncé, care au o varietate de afaceri în afara industriei muzicale”, arată The Times. "Compozițiile prolifice, negocierile cu companiile de streaming și decizia inteligentă de a-și reînregistra primele șase albume i-au adus un succes financiar masiv într-o perioadă în care muzicienii și-au pierdut influența în industrie", se explică în știrea Bloomberg. Citește și: DNA a găsit teancuri de bani și lingouri de aur în locuința unui director de la Fonduri Europene. El vămuia o treime din salariul a două angajate, pe care le ajutase să se angajeze Turneul ei a ridicat PIB-ul SUA cu 4,3 miliarde USD Vânzările de bilete și suveniruri i-au adus 370 de milioane de dolari, veniturile din Spotify și YouTube reprezintă 120 de milioane de dolari, iar alte 80 de milioane de dolari sunt generate de redevențele din vânzările de muzică. Cele cinci locuințe ale cântăreței sunt evaluate împreună la 110 milioane de dolari. Estimările țin cont de impozitul pe venit, de costurile de producție și de deplasare în turnee și de comisioanele plătite managerilor și agenților. Este posibil ca Swift să aibă și alte surse de avere care nu sunt publice. Estimările Bloomberg Economics sugerează că cele 53 de concerte susținute de vedetă în 2023 au adăugat 4,3 miliarde de dolari la PIB-ul SUA. ✨? My name is Taylor and I was born in 1989 ?✨https://t.co/klomIqGx38 pic.twitter.com/sWofWRjpvN— Taylor Swift (@taylorswift13) October 27, 2023 Informația despre statutul de miliardară a lui Swift vine în momentul în care aceasta lansează versiunea restilizată a albumului ei 1989, din 2014, - care a obținut 10 nominalizări la premiile Grammy, câștigând premiul pentru albumul anului și cel mai bun album vocal pop. Se așteaptă deja ca 1989 (Taylor's Version) să fie unul dintre cele mai bine vândute albume ale anului.

Decesul gravidei crește asigurările de malpraxis (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Decesul gravidei crește asigurările de malpraxis

Decesul gravidei crește asigurările de malpraxis. Managerii spitalelor din Iaşi se pregătesc pentru un val de scumpiri şi de probleme în a-şi găsi asiguratori pentru a acoperi poliţa de malpraxis. Decesul gravidei crește asigurările de malpraxis Poliţa este reînnoită anual şi este obligatorie pentru a putea intra în contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Citește și: Medicul șpăgar reținut, azi, la Sibiu are trei vile și două Mercedesuri. Lua șpagă 2-500 de lei și mâncare ca să-și facă datoria de psihiatru Până în trecut a fost, de principiu, o formalitate, cu excepţia unităţilor medicale ce au pierdut procese pentru malpraxis sau pe alte speţe şi erau considerate de risc extrem. Acum, preţurile sunt şi de cinci ori mai mari. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Vameş, într-o reţea de maşini furate (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Vameş, într-o reţea de maşini "furate"

Vameş, într-o reţea de maşini "furate". Vameş de profesie, Corneliu B. fusese implicat în perioada 2002-2003 într-un dosar vizând traficul de maşini furate din Italia şi Germania. Vameş, într-o reţea de maşini "furate" Cel mai adesea, maşinile erau "furate" cu acordul proprietarului, care încasa asigurarea. Apoi, autovehiculele erau aduse în România, unde erau vândute. Citește și: Medicul șpăgar reținut, azi, la Sibiu are trei vile și două Mercedesuri. Lua șpagă 2-500 de lei și mâncare ca să-și facă datoria de psihiatru Procurorii DIICOT Harghita calculaseră la data respectivă un prejudiciu de 800.000 lei. În 2004, în sarcina vameşului s-au stabilit despăgubiri datorate Direcţiei Vamale în valoare de 23.500 lei. Sentinţa a rămas definitivă în 2005. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Mafia pesedistă la morga spitalului din Vaslui Foto: Facebook
Eveniment

Mafia pesedistă la morga spitalului din Vaslui

Mafia pesedistă la morga spitalului din Vaslui: familiile celor decedați, dirijate spre firma de pompe funebre a autopsierului de la acest spital, pe care Dumitru Buzatu îl definea „băiatu ăla al nostru”, arată o publicație locală, Stiri Est. Citește și: Un site apropiat Antenei 3 începe spălarea lui Iorgulescu Jr: victima, acuzată că făcea parte dintr-un clan al vrăjitoarelor. Președintele CSM a dat recent un interviu acestui site Potrivit acestei publicații, familiile celor decedați la acest spital riscă să nu poată recupera zile întregi trupul celui decedat, pentru a-l îngropa, dacă nu declară că vor face contract cu firma acestuia. La spital există plângeri împotriva acestui autopsier, Ionuț Sârbu, care ar fi protejat pentru că este membru PSD. Spitalul este controlat de Consiliul Județean Vaslui, condus, oficial, și acum, de Dumitru Buzatu (PSD), aflat în arest. Mafia pesedistă la morga spitalului din Vaslui „Au fost nenumărate cazurile când vasluienii s-au plâns că sunt batjocoriți de angajatul de la morgă și condiționați să cumpere servicii funerare de la firma sa, dar nimeni nu a luat vreo măsură. Se pare că Ionuț Sârbu, angajat cu state vechi la morga Spitalului de Urgență, are o situație particulară în această poveste cel puțin curioasă. Soția sa lucrează și ea în cadrul aceleiași instituții, fiind angajată din vremea pandemiei. Familia Sârbu deține una dintre cele mai prospere firme de pompe funebre din județul Vaslui. Surse susțin că Ionuț Sârbu a ales să se înscrie în Partidul Social Democrat (PSD) pentru a-și asigura protecția politică. Prin această afiliere, el a devenit un cotizant de bază și un protejat al lui Dumitru Buzatu și, în consecință, al conducerii unității medicale. Această relație politică ar putea explica de ce nimeni nu are curajul să-l pună sub semnul întrebării pe acest individ și să-i stopeze activitățile suspecte. Nu cu mult timp în urmă, un alt agent economic care deține o firmă de pompe funebre și care are interzis la morgă, a mers să se plângă la Dumitru Buzatu, șeful Consiliului Județean. Când respectivul agent econimic a pronunțat numele lui Ionuț Sârbu, Dumitru Buzatu a afirmat: «Cine? Băiatul ăla al nostru?» Discuția dintre Buzatu și reprezentantul firmei de pompe funebre a fost înregistrată și atașată unei reclamații care a fost trimisă spre soluționare organelor competente”, scrie Știri Est. Foto: Stiri Est Nu plătești, nu primești mortul În 2021, același site a publicat plângerile celor care s-au confruntat cu acest autopsier: „În timp ce mătușa plângea în hohote pe hol, eu mă târguiam cu el să-mi dea decedatul cu condiția să iau sicriu și cruce de la el, de la Moara Grecilor. La final când să luăm decedatul, am adus hainele și a cerut bani să-l îmbrăcăm, i-am dat 400 RON, el a replicat că sunt 3 persoane și suma e mică, când am încercat să îi explic de bani, a fluierat în camera alăturată, ca să nu îl mai îmbrace că îl luam gol” „Am pățit și eu același lucru, m-am calmat, am scos bănuțul că altfel nu se poate, rușine să le fie! Am văzut o persoană care s-a luat la harță cu autopsierul și în ziua respectivă nu a scos decedatul de la morgă” Citește și: DNA a găsit teancuri de bani și lingouri de aur în locuința unui director de la Fonduri Europene. El vămuia o treime din salariul a două angajate, pe care le ajutase să se angajeze Potrivit acestei publicații, familia autopsierului ar câștiga 10.000 de lei pe zi din această afacere.

Costurile pentru spitalele regionale au explodat cu peste 30%
Eveniment

Costurile spitalele regionale au explodat cu peste 30

Costurile pentru spitalele regionale au explodat, peste noapte, cu peste 30%, a anunțat, azi, Guvernul, afirmând că a „actualizat” valoarea proiectelor, deși aceste investiții bat pasul pe loc de foarte mulți ani. Pentru spitalele din Iași și Cluj a fost finalizată anul acesta proiectarea. În plus, la Iași au fost lansate și primele licitații de supraveghere de șantier. Citește și: DNA a găsit teancuri de bani și lingouri de aur în locuința unui director de la Fonduri Europene. El vămuia o treime din salariul a două angajate, pe care le ajutase să se angajeze La Craiova, încă nu e gata faza de proiectare. Costurile pentru spitalele regionale au explodat cu peste 30% Potrivit deciziei de azi a Executivului, costurile pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă (SRU) Iaşi au crescut cu peste 800 de milioane de lei, de la 2,4 miliarde de lei la 3,27 miliarde de lei. În cazul Spitalului Regional de Urgență Cluj, valoarea proiectului a crescut de la 2,6 miliarde de lei, cât a fost estimată în 2019, la 3,4 miliarde de lei, adică cu 34,5%. Realizarea Institutului Regional de Oncologie Timişoara este acum estimată la un cost de 1,153 miliarde de lei, comparativ cu valoarea de 511 milioane lei, aprobată iniţial. Prețul a crescut cu mai mult de 100%. „Valoarea proiectului de construire a spitalului regional de urgenţă Iaşi se estimează acum la 3,27 miliarde de lei, iar cea a spitalului regional de urgenţă Cluj, la 3,4 miliarde de lei. Pentru Institutul Regional de Oncologie Timişoara s-a luat o decizie similară. Se reaprobă indicatorii tehnico-economici, iar valoarea investiţiei este estimată să crească la 1,15 miliarde lei", a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria. El a spus că decizia a fost luată ca urmare a creşterii preţului materiilor prime, materialelor de construcţie, echipamentelor, utilajelor, energiei, precum şi adaptării soluţiilor tehnice. Cele două spitale regionale se realizează de către Ministerul Sănătăţii prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, cu finanţare din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat. Citește și: Un site apropiat Antenei 3 începe spălarea lui Iorgulescu Jr: victima, acuzată că făcea parte dintr-un clan al vrăjitoarelor. Președintele CSM a dat recent un interviu acestui site Ele ar urma să fie gata în 2028, dar lucrările nu au început încă.

Medicul șpăgar are trei vile și două Mercedesuri Foto: Facebook Carmen Zaharia
Eveniment

Medicul șpăgar are trei vile și două Mercedesuri

Medicul șpăgar reținut, azi, la Sibiu are trei vile și două Mercedesuri, arată declarația de avere a acestuia. Este vorba de medicul Zaharia Carmen, șefă de secție la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu, scrie Turnul Sfatului. Citește și: DNA a găsit teancuri de bani și lingouri de aur în locuința unui director de la Fonduri Europene. El vămuia o treime din salariul a două angajate, pe care le ajutase să se angajeze Medicul șpăgar are trei vile și două Mercedesuri Ea a fost reținută, azi, sub acuzația că lua șpagă de la pacienți pentru „îndeplinirea unor îndatoriri ce intrau în atribuţiile sale de serviciu, respectiv acte medical în domeniul psihiatriei”. Direcția Generală Anticorupție - SJA Sibiu că medicul a primit mită de nouă ori în perioada februarie-iulie 2023. Șpaga ar fi fost între 200 şi 500 lei, plus „produse alimentare şi nealimentare”. Declarația de avere din iunie 2023 arată că Zaharia a avut, în 2022, un salariu mediu lunar de circa 19.500 lei, net, pe lună. În declarația ei de avere apar trei vile, două în Vrancea și una în Sibiu, plus un apartament, tot în Vrancea, moștenit, de 105 mp. Medicul deține un Mercedes din 2007 și unul din 2018. Diferite plasamente financiare și conturi în bancă în diferite monezi însumau circa 360.000 de lei. Citește și: Un site apropiat Antenei 3 începe spălarea lui Iorgulescu Jr: victima, acuzată că făcea parte dintr-un clan al vrăjitoarelor. Președintele CSM a dat recent un interviu acestui site Medicul s-a născut în Focșani și a absolvit Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie Iași

„Azil al groazei” administrat de un polițist
Eveniment

„Azil al groazei” administrat de un polițist

Ultimul „azil al groazei” închis azi, în Voluntari, de DNA, era administrat de un polițist, agent-șef la poliția din acest oraș, Roberto-Iulian Damian. La azil, denumit Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice Royal Medica, bătrânii erau ținuți în parcări, când veneau controale. În plus, stenograme publicate, azi, de presă, arată cum erau aceștia ținuți fără mâncare suficientă și fără tratament medical. Citește și: Voluntari, paradisul centrelor ilegale de îngrijire a bătrânilor: un medic, reținut de DNA. Bătrânii erau plimbați prin parcări, ca să evite controalele Informaţia referitoare la agentul de poliție apare în referatul procurorilor anticorupţie prin care se cere arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. „Azil al groazei” administrat de un polițist Potrivit documentului DNA, Roberto-Iulian Damian, unul dintre administratorii Centrului rezidenţial pentru persoane vârstnice "Royal Medical Clinic", îndeplineşte funcţia de agent şef în cadrul Inspectoratului de poliţie judeţean Ilfov - Poliţia Oraşului Voluntari, iar celălalt administrator, Ana Maria Yasmin Dalbuzi, ar fi medic rezident, specializarea chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, dar s-ar prezenta persoanelor interesate de serviciile centrului ca fiind medic în cadrul Spitalului Municipal. Damian a depus declarații de avere din 2010, când era agent de poliție la Găneasa, iar ulterior, din 2011, ajutor de șef de post la Afumați. Toate declarațiile sale de avere sunt aproape goale: nu are casă, mașină, conturi în bancă peste 5.000 de euro și nu precizează ce salariu are. Ultima sa declarație de avere este din 2021, unde se poate observa că și soția sa este polițistă. Citește și: DNA a găsit teancuri de bani și lingouri de aur în locuința unui director de la Fonduri Europene. El vămuia o treime din salariul a două angajate, pe care le ajutase să se angajeze Potrivit informațiilor furnizate de DNA, serviciile medicale de la acest azil ar fi fost inexistente, mâncarea oferită beneficiarilor (insuficientă, necorespunzătoare din punct de vedere nutritiv, neadaptată afecțiunilor acestora) ar fi fost achiziționată gata preparată din magazin (mici cu cartofi prăjiți, pui cu cartofi prăjiți etc.) sau ar fi fost „încropită” de angajații centrului din ce aveau la dispoziție, iar tratamentul medical, ce nu se administra cu regularitate, ar fi fost administrat beneficiarilor de persoane care nu ar fi avut pregătire medicală.

Citește și: Un site apropiat Antenei 3 începe spălarea lui Iorgulescu Jr: victima, acuzată că făcea parte dintr-un clan al vrăjitoarelor. Președintele CSM a dat recent un interviu acestui site Foto: Casa Harmonia
Eveniment

Voluntari, paradisul centrelor ilegale îngrijire a bătrânilor

Voluntari, paradisul centrelor ilegale de îngrijire a bătrânilor: un medic care administra Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice Royal Medica a fost reținut, azi, de DNA. Centrul se afla în orașul Voluntari, unde a apărut și scandalul „azilurilor groazei”. Citește și: DNA a găsit teancuri de bani și lingouri de aur în locuința unui director de la Fonduri Europene. El vămuia o treime din salariul a două angajate, pe care le ajutase să se angajeze Voluntari, paradisul centrelor ilegale de îngrijire a bătrânilor Potrivit informațiilor furnizate de DNA, serviciile medicale ar fi fost inexistente, mâncarea oferită beneficiarilor (insuficientă, necorespunzătoare din punct de vedere nutritiv, neadaptată afecțiunilor acestora) ar fi fost achiziționată gata preparată din magazin (mici cu cartofi prăjiți, pui cu cartofi prăjiți etc.) sau ar fi fost „încropită” de angajații centrului din ce aveau la dispoziție, iar tratamentul medical, ce nu se administra cu regularitate, ar fi fost administrat beneficiarilor de persoane care nu ar fi avut pregătire medicală. Pe perioada vizitei inspectorilor sociali, unii beneficiari care nu ar fi îndeplinit condițiile de admisibilitate în centru, aspect supus controlului, ar fi fost scoși din centru, fiind cazați pentru o noapte într-un hotel, ulterior fiind „plimbați” cu un autovehicul sau ținuți în parcarea unui hipermarket până la finalizarea evaluării. După ce, la data de 11 octombrie 2023, inspectorii sociali ar fi suspendat activitatea centrului ca urmare a deficiențelor constatate, inculpații ar fi mutat beneficiarii într-o altă locație în care și-ar fi continuat activitatea deși pentru acest serviciu nu ar fi existat licență, raportând autorităților că beneficiarii ar fi fost preluați de familii. Citește și: Un site apropiat Antenei 3 începe spălarea lui Iorgulescu Jr: victima, acuzată că făcea parte dintr-un clan al vrăjitoarelor. Președintele CSM a dat recent un interviu acestui site Potrivit unor surse judiciare, cei reținuți de DNA sunt medicul Ana Maria Yasmin Dalbuzi și administratorul Roberto Iulian Damian.

Lingouri de aur în locuința unui director de la Fonduri Europene Foto: Facebook MIPE
Eveniment

Lingouri aur locuința director de la Fonduri Europene

DNA a găsit teancuri de bani și lingouri de aur la percheziții în locuința unui director de la Fonduri Europene. Acesta este acuzat că vămuia o treime din salariul a două angajate, pe care le ajutase să se angajeze. Citește și: Un site apropiat Antenei 3 începe spălarea lui Iorgulescu Jr: victima, acuzată că făcea parte dintr-un clan al vrăjitoarelor. Președintele CSM a dat recent un interviu acestui site El ar fi reținut pur și simplu cardurile de salariu ale celor două, timp de doi ani. Potrivit unor surse, ar fi vorba de Dragoș Iorga, director executiv în Ministerul Proiectelor și Investițiilor Europene. Acesta s-a născut în 1968 și a terminat facultatea abia la 37 de ani, în 1995, la Politehnica București. În martie 2021, era doctorand la Universitatea de Apărare Carol I. Dragos Iorga Foto: Linkedin Lingouri de aur în locuința unui director de la Fonduri Europene Azi, DNA a găsit la perchezițiile din locuința sa 174.000 lei, 10.000 dolari şi 11.000 euro, dar şi mici lingouri de aur. El este acuzat că în urmă cu doi ani ar fi furnizat către două angajate subiectele de concurs pentru ca acestea să acceadă în post. În schimb, ele îi donau o treime din salariul lor. Potrivit datelor din martie 2023, un director în MIPE câștiga, net, circa 11.000 de lei, iar un consilier circa 7-8.000 de lei. În ultima declarație de avere, Dragoș Iorga declară că deține o vilă de 150 mp în Călărași, trei apartamente în București și un spațiu de producție. El avea două salarii, unul de la MIPE și altul de la organismul intermediar pentru programe europene regiunea București-Ilfov, care totalizau, în anul fiscal 2022, 144.000 de lei. Citește și: Antena 3 și Mihai Gâdea trebuie să-i plătească lui Gabriel Liiceanu despăgubiri de 20.000 de euro, după ce jurnalistul lui Dan Voiculescu a afirmat că filosoful își bătea soția gravidă Iorga a ajun să slucreze cu fonduri europene din 2012. Pe site-ul MIPE el figurează și cu funcția de director general la Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate (Direcția Generală Program Operațional Sănătate).

Juriștii Operei au falsat la Tribunal (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Juriștii Operei au falsat la Tribunal

Juriștii Operei au falsat la Tribunal. O ieşeancă a obţinut din partea judecătorilor angajarea pe perioadă nedeterminată. Juriștii Operei au falsat la Tribunal Timp de peste doi ani, ea fusese angajată pe perioadă determinată, contractul fiindu-i prelungit succesiv. Citește și: Un site apropiat Antenei 3 începe spălarea lui Iorgulescu Jr: victima, acuzată că făcea parte dintr-un clan al vrăjitoarelor. Președintele CSM a dat recent un interviu acestui site Argumentul decisiv în faţa magistraţilor a fost că, atunci când postul a fost în cele din urmă scos la concurs, nu ar fi avut nicio şansă: sora unei contracandidate făcea parte din comisie. În cererea adresată magistraţilor Tribunalului, Oana Todică a arătat că fusese angajată în septembrie 2019 în cadrul orchestrei Operei ieşene, ca instrumentist - violă. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Ploșnițele, invazie de toamnă în România (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Ploșnițele, invazie de toamnă în România

Ploșnițele, invazie de toamnă în România. De câteva săptămâni, tot mai mulţi ieşeni au sesizat prezenţa ploşniţelor atât în apartamente, cât şi în aer liber. Ploșnițele, invazie de toamnă în România Majoritatea s-au ales cu ele când şi-au întins rufele la uscat: insectele, cu un miros înţepător, s-au cuibărit în hainele curate. Citește și: Un site apropiat Antenei 3 începe spălarea lui Iorgulescu Jr: victima, acuzată că făcea parte dintr-un clan al vrăjitoarelor. Președintele CSM a dat recent un interviu acestui site După ce au postat imagini pe Internet, s-au întrebat dacă riscă sau nu să-şi umple casele de gângănii urât mirositoare, respectiv dacă există sau nu o invazie a acestora în Iaşi. Mai mult, unii dintre ei, speriaţi fiind, le-au asociat chiar şi cu ploşniţele de pat, care au invadat deja majoritatea ţărilor europene. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Britanicii se mobilizează pentru a salva un adevărat Robinson Crusoe Foto: Jill Turner
Eveniment

Britanicii mobilizează salva adevărat Robinson Crusoe

Britanicii se mobilizează pentru a salva un adevărat Robinson Crusoe, izolat de ani pe o coastă inaccesibilă: dronele cercetează terenul pentru o posibilă debarcare cu caiace. Personajul care trebuie salvat este o oaie, aflată în Highland-ul Scoției, în zona localităților Balintore și Nigg. Citește și: Antena 3 și Mihai Gâdea trebuie să-i plătească lui Gabriel Liiceanu despăgubiri de 20.000 de euro, după ce jurnalistul lui Dan Voiculescu a afirmat că filosoful își bătea soția gravidă Britanicii se mobilizează pentru a salva un adevărat Crusoe Îngrijorarea este cu atât mai mare cu cât, acum câteva zile, furtuna Babet a făcut ravagii în nord-estul Scoției, adică exact unde se află izolat animalul. Societatea Scoțiană pentru Prevenirea Cruzimii Împotriva Animalelor a refuzat să intervină, apreciind că animalul nu este în primejdie, iar echipa de voluntari din Cairngdorm specializată în salvare montană a spus că nu poate interveni decât la cererea poliției sau pompierilor. Oaia a fost observată acum câțiva ani de o persoană care parcurgea cu un caiac ruta Balinore-Nigg. Dar, același caiacist a constatat, după doi ani, că oaia se afla tot acolo, iar părul îi crescuse până la pământ. „În prezent, este planificată o operațiune de salvare, iar dronele vor fi trimise pentru a verifica bunăstarea animalului, după ce organizațiile caritabile au fost alertate de situația lui”, arată The Times. „Avem nevoie de o barcă semirigidă gonflabilă (...) care să poată intra în apă și de cel puțin unul dintre prietenii mei fermieri, care să meargă cu un câine și să o captureze. Am avut și eu oi, așa că eu cred că e posibil și așa cred și ei. Am văzut niște băieți într-o astfel de barcă în primul an (...) probabil din Cromarty, așa că poate un pescar ar putea ajuta. Merită să fie salvată și să i se ofere câțiva ani buni alături de alte oi. Așa că sperăm că se va întoarce curând la o turmă”, a spus, pentru The Times, Jillian Turner, cea care a observat că oaia este izolată de doi ani. Turner a povestit că, la prima tentativă de a se apropia de oaie, de pe mare, aceasta a fugit, plină de speranță, de-a lungul coastei, sperând ca salvatorii să ajungă la ea. Presa locală a distribuit adresa de email a lui Turner pentru ca cei care doresc să ajute la salvarea oii să o contacteze.

Bulevardul Primăverii va fi redenumit Monica Lovinescu Foto: Radio România Cultural
Eveniment

Bulevardul Primăverii va fi redenumit Monica Lovinescu

Bulevardul Primăverii, simbol al luxului în care trăia nomenklatura PCR, va fi redenumit Monica Lovinescu, propune un grup de consilieri PNL și USR din Consiliul General al Municipiului București (CGMB). Ei mai doresc ca Șoseaua Herăstrău să primească numele lui Virgil Ieruna. Monica Lovinescu ar fi împlinit 100 de ani, la 23 noiembrie 2023. Pe Bulevardul Primăverii au locuit atât Gheorghe Gheorghiu Dej, cât și Nicolae Ceaușescu. Întreaga zonă era păzită cu transportoare blindate și complet închisă circulației cetățenilor obișnuiți. Până în 1962, Bulevardul Primăverii a purtat numele Andrei Alexandrovici Jdanov, un ideolog al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Bulevardul Primăverii va fi redenumit Monica Lovinescu „Monica Lovinescu și Virgil leruncă sunt două dintre cele mai cunoscute nume ale exilului românesc anticomunist. Ambii au fast nevoiți să-și părăsească țara după instaurarea regimului comunist și au trăit împreună o viafă întreagă cu gândul la România, visând mereu la momentul întoarcerii acasă. Vocile lor, devenite familiare pentru milioane de români aflați de o parte sau alta a Cortinei de fier, au transmis speranța poporului român în anii cumpliți ai dictaturii comuniste. Prin miile de ore de emisiuni realizate pentru Radio Europa Liberă, Monica Lovinescu și Virgil leruncă și-au dedicat o mare parte din activitate nu doar promovării culturii românești, ci mai ales luptei împotriva comunismului. De la microfonul Europei Libere sau din stradă, prin organizarea de proteste, în fața ambasadei României la Paris, Monica Lovinescu și Virgil leruncă nu au ezitat să îi apere pe românii persecutați de regimul comunist, fie ei oameni de cultură sau simpli cetățeni”, se arată în expunerea de motive a acestui proiect de hotărâre a CGMB. Proiectul de hotărâre va fi discutat la ședința de marți, 31 octombrie, a Consiliului General al Municipiului București.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră