luni 30 martie
Login Contact
DeFapt.ro

Categorie: Eveniment

9498 articole
Eveniment

Gândaci în spital, la pediatrie (Botoșani)

Gândaci în spital, la pediatrie (Botoșani). O mamă a părăsit, sâmbătă seară, Secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" din Botoşani după ce a observat gândaci pe un perete al salonului în care era internată alături de copilul său, dar și pe pat, a anunţat, duminică, managerul SJU, medicul Monica Adăscăliţei. Gândaci în spital, la pediatrie (Botoșani) Potrivit acesteia, situaţia apărută la Pediatrie este una regretabilă. Adăscăliţei a precizat că în salon se făcuse dezinsecţie în urmă cu o săptămână. Citește și: Mercurialul șpăgilor pentru angajare la spitalul județean Botoșani, unde o gravidă a fost lăsată să moară în chinuri. Spitalul, controlat de PSD, prin consiliul județean "Clădirile de la pediatrie sunt vechi şi de asta se fac demersuri pentru noul spital de pediatrie. Mama care a scris aseară pe Facebook (VIDEO) a fost mutată în alt salon şi ulterior a venit soţul, care a avut un comportament neadecvat faţă de medicul de gardă, solicitându-se ajutorul agenţilor de poliţie. Mama a plecat acasă cu copilul pe semnătură", a afirmat Adăscăliţei. Managerul SJU a informat că, în cursul dimineţii de duminică, s-a efectuat o nouă dezinsecţie a acelui corp de clădire.

Gândaci în spital, la pediatrie (Botoșani) (sursa: Monitorul de Botoșani)
Cumnatul lui Geoană, ascuns în Turcia (sursa: Facebook/Mircea Geoană)
Eveniment

Cumnatul lui Geoană, ascuns în Turcia

Cumnatul lui Geoană, ascuns în Turcia. Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă că demersurile pentru extrădarea lui Ionuţ Mircea Costea din Turcia vor începe imediat după primirea documentelor de la instanţă. Cumnatul lui Geoană, ascuns în Turcia "De îndată ce ne va fi comunicată nouă, la Ministerul Justiţiei, încheierea tribunalului, Ministerul Justiţiei va formula cererea de extrădare pentru acesta. Ca atare, vă asigur de celeritate, de rapiditatea acestei proceduri, indiferent de numele persoanei condamnate. Citește și: 15 ani de la victoria României în procesul de la Haga pentru delimitarea platoului maritim: OMV anunță că gazele vor fi livrate din 2027 Din partea ministerului, Direcţia de drept internaţional şi cooperare judiciară se ocupă de transmiterea acestei cereri de extrădare autorităţii străine competente. (...) Imediat ce vom primi încheierea definitivă de la tribunal, vom purcede şi la acest demers", a declarat Alina Gorghiu sâmbătă la Piteşti. Ministrul Justiţiei a reamintit că Tribunalul Bucureşti a stabilit, recent, că sunt întrunite condiţiile pentru a se solicita extrădarea lui Costea din Turcia. "Fac precizarea (...) că pentru mine, ca ministrul al Justiţiei, nu există, atunci când vine vorba de fugari, nume sonore sau nume mai puţin sonore, ci există fugari, persoane condamnate care aleg să sfideze statul român. Este vorba de această dată de cazul domnului Ionuţ Mircea Costea. În cazul domniei sale este vorba despre o procedură de extrădare, pentru că a fost găsit într-un stat terţ, nemembru al Uniunii Europene, vorbim de Turcia", a explicat Alina Gorghiu. Șase ani pentru șpagă Mircea Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost dat în urmărire de Poliţia Română în mai 2023, după ce nu a fost găsit la domiciliu pentru a fi dus în penitenciar, unde trebuie să execute o condamnare de şase ani închisoare pentru corupţie. Potrivit site-ului Poliţiei Române, la rubrica de persoane urmărite, Mircea Ionuţ Costea, în vârstă de 63 de ani, are domiciliul în Sectorul 1 al Capitalei, iar pe numele lui a fost emis un mandat de executare a pedepsei de şase ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în forma complicităţii. Acuzaţiile în dosarul în care au fost condamnaţi Ionuţ Costea şi fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu se referă la atribuirea unui contract de reabilitare a tronsonului de cale ferată Bucureşti - Constanţa către un consorţiu de firme austriece Swietelsky - Wiebe - Takenaka. În schimbul atribuirii contractului, oficialii români implicaţi în acest caz au cerut mită 20 milioane de euro.

15 ani de la victoria pentru delimitarea platoului maritim Foto: Twitter
Eveniment

15 ani de la victoria pentru delimitarea platoului maritim

Se împlinesc, azi, 15 ani de la victoria României în procesul de la Haga pentru delimitarea platoului maritim. Citește și: Cum au ajutat Ponta și Șova Roșia Montană Gold Corporation să dea în judecată statul român. Explicațiile lui Predoiu, în 2013: „Ponta şi Şova acţionează ca nişte avocaţi ai RMGC” 15 ani de la victoria pentru delimitarea platoului maritim „România a devenit mai mare: echipa pe care am condus-o ca agent a obținut de la Curtea Internațională de Justiție unica extindere de jurisdicție suverană și drepturi suverane ale României după Marea Unire/1918: 9700 km pătrați platou continental și zonă economic exclusivă”, a scris Bogdan Aurescu, pe Twitter. Azi se împlinesc 15 ani de când România?? a devenit mai mare: Echipa pe care am condus-o ca Agent a obținut de la #CurteaInternaționalădeJustiție unica extindere de jurisdicție suverană &drepturi suverane ale RO după Marea Unire/1918: 9700km2 platou continental&zonă ec exclusivă. pic.twitter.com/uxjWPuFEdm— Bogdan Aurescu (@BogdanAurescu) February 3, 2024 Fost ministru de Externe și șeful echipei de avocați care a reprezentat România la Haga, Aurescu urmează să-și preia oficial poziția de judecător al Curții de la Haga, obținută în premieră de România la cea mai importantă instanță internațională. „Hotărârea a fost (…) adoptată cu unanimitate, fără opinii separate, ceea ce reprezintă până în momentul de față unica astfel de decizie din istoria Curții”, a spus Aurescu la Digi 24. Acum, OMV anunță că exploatarea efectivă a gazelor din perimetrul Neptun Deep - cel mai bogat perimetru, deocamdată - va începe în 2027. „În iunie a fost luat decizia finală de investiție, ni se vor adăuga actori principali pentru a sprijini implementarea proiectului Neptun Deep, pentru a putea livra gaze începând cu 2027”, a spus Cristina Verchere, CEO OMV Petrom.â După ce a primit aprobarea autorităților de reglementare în luna august, dezvoltarea proiectului de gaze Neptun Deep a demarat în baza unui contract de 1,6 miliarde de euro cu compania multinațională italiană de servicii petroliere Saipem și unitatea sa din România. Saipem urmează să asigure dezvoltarea principalelor instalații offshore, executând lucrări de inginerie, achiziții și construcții. Împreună cu producătorul de gaze naturale Romgaz, OMV Petrom a alocat 4 miliarde de euro pentru etapa de dezvoltare a Neptun Deep, care se estimează că va genera 100 de miliarde de cm de gaze naturale.

Ucrainenii, aflați în inferioritate numerică, vor să-i bată pe ruși folosind roboți și drone Foto: Twitter
Eveniment

Ucrainenii vor să-i bată pe ruși folosind roboți și drone

Ucrainenii, aflați în inferioritate numerică, vor să-i bată pe ruși folosind roboți și drone, spune ministrul industriilor strategice, Alexandr Kamyshin, fost șef al celebrelor căi ferate ucrainene. Citește și: Cum au ajutat Ponta și Șova Roșia Montană Gold Corporation să dea în judecată statul român. Explicațiile lui Predoiu, în 2013: „Ponta şi Şova acţionează ca nişte avocaţi ai RMGC” Alexandr Kamyshin Ucrainenii vor să-i bată pe ruși folosind roboți și drone „Ambiția noastră este să trecem de la «al doilea război mondial cu drone» la un război al sistemelor fără echipaj uman. În acest moment avem peste două sute de companii care produc lucruri care zboară, atacă deasupra apei, merg la sol - totul, de la cele mai ieftine drone în valoare de 350 de dolari până la acele lucruri care zboară până la Sankt Petersburg”, a spus Kamyshin pentru The Times. Ucraina susține că va produce anul acesta un milion de drone „sinucigașe", dar aceste arme pot fi bruiate și sunt limitate în ceea ce privește raza de acțiune și încărcăturile de până la 3 kg. Vehicule terestre fără pilot la bord, precum Ratel, care poate plasa 35 kg de explozibil pe sub un tanc sau într-un buncăr, sau Ironclad, o turelă blindată pe roți controlată de la distanță, sunt deja construite și testate pe câmpul de luptă, dar nu la scară largă. Este doar o chestiune de timp până când acestea vor fi instalate cu un software care să le permită să ia decizii atunci când se află în afara razei de acoperire radio a operatorilor lor sau când frecvența de control este bruiată. La Avdiika, un robot și o mitralieră au ținut pe loc armata lui Putin „Este deja posibil să creăm drone complet autonome care să decoleze și să meargă într-un anumit sector al câmpului de luptă, să identifice țintele, să aleagă ținta cu cea mai mare prioritate și să o execute", a spus Yaroslav Azhnyuk, directorul executiv al Fourth Law AI, o companie ucraineană de tehnologie de apărare. În interviul pentru The Times, Kamyshin a arătat că în industria de apărare se aplică guvernanța corporativă, nu au mai fost scandaluri de corupție, iar unele companii au consilii de administrație cu cetățeni americani sau din UE. „Timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți, rușii au încercat să captureze buncărul de lângă Avdiivka, dar de fiecare dată au fost întâmpinați de o ploaie de focuri de mitralieră de o precizie nebănuită. Ucrainenii, se pare, nu au tresărit sau nu s-au ferit să se adăpostească, chiar și atunci când un maelstrom de mortiere și focuri de armă de calibru mic le-a ieșit în cale. Atunci când, datorită numărului mare de soldați, trupele președintelui Putin au depășit în cele din urmă poziția, au descoperit de ce. Singurul lor inamic zăcea înfrânt, o încurcătură de metal și sârmă. «Era doar o turelă de mitralieră cu o cameră și un dispozitiv de vedere pe timp de noapte, nu și unul singur dintre soldații noștri», a relatat Kamyshin”, mai relatează The Times.

Proces scump pentru 55 de bani (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Proces scump pentru 55 de bani

Proces scump pentru 55 de bani. Pe rolul instanţelor ieşene a ajuns un proces cu o miză de-a dreptul ridicolă. Proces scump pentru 55 de bani ApaVital şi Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad, ambele fiind societăţi ieşene de stat, se înfruntă pentru doar 55 de bani. Citește și: Cum au ajutat Ponta și Șova Roșia Montană Gold Corporation să dea în judecată statul român. Explicațiile lui Predoiu, în 2013: „Ponta şi Şova acţionează ca nişte avocaţi ai RMGC” Suma reprezintă penalităţile aferente unei deversări de ape insuficient tratate, pe care ApaVital nu o recunoaşte. Doar taxa de timbru pe care a trebuit să o achite furnizorul de servicii de apă-canal este de 100 de ori mai mare. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Românii se înghesuie să doneze sânge (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Românii se înghesuie să doneze sânge

Românii se înghesuie să doneze sânge. 2024 a adus o situaţie unică până acum în peisajul medical din România: s-a suspendat criza perpetuă de sânge. Românii se înghesuie să doneze sânge O criză din cauza căreia erau amânate operaţiile non-vitale şi din cauza căreia medicii făceau mereu apel la oameni să doneze. Citește și: Cum au ajutat Ponta și Șova Roșia Montană Gold Corporation să dea în judecată statul român. Explicațiile lui Predoiu, în 2013: „Ponta şi Şova acţionează ca nişte avocaţi ai RMGC” Nu doar că s-a suspendat, dar la Centrul de Transfuzii Sanguine din Iaşi angajaţii nu au mai putut să facă faţă numărului foarte mare de doritori. Explicația: de la 1 ianuarie 2024, în loc de bonuri de masă de 67 de lei, un donator primeşte 280 de lei, adică cu 320% mai mult, pe lângă beneficiile existente - liber o zi de la muncă şi o serie de analize medicale realizate în mod gratuit. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Românii merg la schi în Ucraina (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Românii merg la schi în Ucraina

Românii merg la schi în Ucraina. În sud-estul Ucrainei războiul continuă, dar o staţiune de schi din vestul ţării, situata la doar 350 km de Iaşi şi nici 200 km de Siret, devine din ce în ce mai populară. Românii merg la schi în Ucraina Cel puțin printre turiştii din România şi din Republica Moldova, atrași de preţurile mici la cazare şi din restaurante, condiţii de şedere pentru toate buzunarele, pârtiile foarte bine amenajate şi cu suficiente facilităţi. Citește și: Fabuloasele vacanțe și cumpărături ale baronului PNL de Prahova, Iulian Dumitrescu, în Dubai, Maldive sau Courchevel: doar la Chanel a făcut shopping de peste 7.000 de euro Pe paginile de Facebook dedicate staţiunii Bukovel, românii care au fost deja în vacanţă la schi dau asigurări că zona e liniştită. Iar cei care nu au fost îşi caută de zor tovarăşi de călătorie. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Baronul PNL Dumitrescu, chirie de nabab (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Eveniment

Baronul PNL Dumitrescu, chirie de nabab

Baronul PNL Dumitrescu, chirie de nabab. Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova și unul dintre cei mai influenți liberali la nivel central, are probleme cu legea în pragul campaniei electorale. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au efectuat 19 percheziții domiciliare într-un dosar de corupție și fals, inclusiv la sediul CJ Prahova și Hidro Prahova. Printre cei vizați de ancheta procurorilor s-ar afla și sora liberalului Iulian Dumitrescu, Angelica Marilena Lambrea. Citește și: ANALIZĂ Explicația pentru care PSD și PNL vor să comaseze localele cu alt set de alegeri: cine pierde, cine câștigă Liberalul Iulian Dumitrescu a anunțat că va colabora cu anchetatorii și nu se va ascunde în spatele vreunei funcții politice sau administrative. În timp ce președintele Klaus Iohannis a anunțat de la Bruxelles că "procurorii au tot dreptul să verifice și persoane politice". DeFapt.ro a dezvăluit o serie de afaceri controversate girate de liberalul Iulian Dumitrescu, de la plăți pe lucrări fictive la afacerile cu deșeuri și contracte cu dedicație. Baronul PNL Dumitrescu, chirie de nabab Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat că a făcut 19 percheziții în dimineața zilei de 1 februarie 2024 într-un dosar ce "vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și fals, săvârșite în perioada 2020 - prezent, de către funcționari publici în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu". Au fost percheziționate inclusiv locuințele deținute de liberalul Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova, cel care conduce județul din reședința sa de lux din Complexul Ștejarii. Acolo deține un apartament fastuos pentru care plătește o chirie lunară de 6.000 de euro lunar. Adică 72.000 de euro anual. O sumă colosală, în contextul în care salariul său anual primit de la Consiliul Județean Prahova este de aproape 33.000 de euro, iar cel al soției sale, Alexandra Paula Dumitrescu, de aproximativ 11.000 de euro. Pe lângă banii din salariu, Alexandra Paula Dumitrescu, a mai încasat în anul 2022 dividende de 115.000 euro. Practic, aproape jumătate din veniturile oficiale anuale ale familiei Dumitrescu se duc pe plata chiriei. Liberalul susține că nu are "nimic de ascuns" Pe lângă imobilele familiei Dumitrescu, au mai fost percheziții la sediul Consiliului Județean Prahova și la Hidro Prahova, compania de apă și canal la care CJ Prahova este acționar majoritar. Liberalul Iulian Dumitrescu a anunțat pe contul său de Facebook că pune la dispoziţia procurorilor toate informaţiile şi datele de care au nevoie. "Colaborez cu instituţiile statului pentru a lămuri cât mai repede această situaţie. Nu mă voi ascunde în spatele vreunei funcţii politice sau administrative. În momentul în care se va finaliza această fază a anchetei, voi comunica transparent opiniei publice despre cele întâmplate. Nu am nimic de ascuns", a spus Dumitrescu. Problema ar fi la centura Mizilului Ancheta procurorilor DNA vizează în mod special contractul de peste 85 de milioane lei atribuit de Consilul Județean Prahova pentru construcția șoselei de centură a orașului Mizil. Contractul a fost semnat în vara anului trecut cu un consorțiu format din firmele Vallys Deco, Drum Concept, Rosocons Construct și Dineng Dev. Consiliul Județean Prahova a finanțat acest proiect cu aproximativ 44,2 milioane lei, iar restul banilor au fost alocați prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny". Societatea Drum Concept este una dintre cele 11 firme investigate de Consiliul Concurenței în anul 2012 pentru trucarea licitațiilor la Primăria Municipiului București. Datele de Registrul Comerțului arată că, în prezent, societatea este deținută de Alexandra Ulmamei (49,09%), Florin Diaconu (40,91%) și Cristian Marinel Mihai (10%). Alexandra Ulmamei (34 de ani) a mai fost asociată cu Mihaela Pirpiliu în firma Ram Cons Assets. De administrarea societății se ocupa Ionel Pirpiliu, fratele fostului deputat PDL Ștefan Pirpiliu. Ionel Pirpiliu este unul dintre foștii asociați ai firmei Delta Antrepriză de Construcții și Montaj 93, cumpărată de Primăria Sectorului, acolo unde este primar Robert Negoiță. Onea, de la Cosma la Dumitrescu Consiliul Județean Prahova, condus de liberalul Iulian Dumitrescu, a făcut o serie de achiziții controversate din 2020 până în prezent. Citește și: EXCLUSIV Liberalul Iulian Dumitrescu, șeful CJ Prahova, a plătit din bani publici să „ningă” în județ: 25.000 de euro s-au dus pe zăpadă fictivă curățată la fel de imaginar Conform unui raport din 2022 al Camerei de Conturi Prahova, CJ Prahova a plătit ilegal suma de aproape 25.000 de euro pentru decontarea "unor servicii de deszăpezire neefectuate potrivit datelor prezentate în foile de parcurs în extrasele foilor aparatelor tahograf sau în buletinele meteo". DeFapt.ro a mai dezvăluit că, în vara anului 2022, CJ Prahova a atribuit un contract de 12 milioane euro, în urma unei licitații cu un singur ofertant, asocierii dintre firmele Coni și Hydrostoy, din Bulgaria. Citește și: Prim-vicele PNL Iulian Dumitrescu conduce o instituție care dă contracte de zeci de milioane de euro unei firme judecate pentru evaziune fiscală, ex-sponsor al baronului PSD Cosma Firma Coni, controlată de Nicolae Onea prin intermediul membrilor familiei sale Cornelia Onea și Nicolae Giunior Onea, a fost acuzată în 2014 de către DNA că a contribuit la bunăstarea familiei baronului PSD Mircea Cosma. Nicolae Onea l-a denunțat atunci pe Mircea Cosma, căruia îi plătea indirect 10% din valoarea contractelor publice. Banii erau încasați în numele lui Cosma de controversatul Răzvan Alexe.

Directorul școlii, sex cu eleva minoră (sursa: Monitorul de Suceava)
Eveniment

Directorul școlii, sex cu eleva minoră

Directorul școlii, sex cu eleva minoră. Caz șocant la Zamostea, unde un profesor de educație fizică de la școala din comună a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, victimă fiind o elevă în vârstă de 15 ani, scrie Monitorul de Suceava. Directorul școlii, sex cu eleva minoră La vremea comiterii faptelor de care este acuzat, Nicolae Adrian Achihăiei era și directorul Școlii Zamostea. Bărbatul de 41 de ani a ajuns director și pentru că era și este consilier local, ales de cetățenii din Zamostea pe listele PSD. Citește și: BRD, a treia mare bancă din România, deținută de Societe General, a fost scoasă la vânzare Profesorul a fost deja judecat de prima instanță – Judecătoria Rădăuți, care l-a găsit vinovat pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor și l-a condamnat la pedeapsa de doi ani de închisoare. Profesorul a înaintat apel, iar ultima fază a procesului are loc la Curtea de Apel Suceava. Monitorul de Suceava arată că profesorul avea, practic, o relație amoroasă cu eleva de 15 ani (detaliile cazului, aici).

Învățătoare și fostă jurnalistă, în conducerea unei fabrici de armament Foto: Radio România Brașov
Eveniment

Învățătoare și fostă jurnalistă, în conducerea fabrici de armament

O fostă învățătoare din Caracal, Luminița Popescu, și o fostă jurnalistă RTV, Mirabela Isac au fost plasate de statul român în conducerea unei importante fabrici de armament, prima în fruntea consiliului de administrație, iar a doua în poziția de „administrator special”. Citește și: Cine conduce uzina de armament Plopeni: directorul – teolog, ex-director la circ; directorul comercial – anchetat de DNA; șefa CA-ului – absolventa unei facultăți private, la 29 de ani Într-un interviu publicat azi de Europa Liberă șeful militar al Armatei arată că România nu produce muniție la standarde NATO. „La nivelul actual de cerințe, ne-ar trebui 30 de ani pentru ca industria națională de apărare să ne poată produce muniția de care avem nevoie”, a arătat generalul Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Armatei. Potrivit datelor de pe site, Carfil oferă „Servicii de reparatii, up-grade si de modernizare armament și servicii de reparatii, up-grade si de modernizare munitie”. Fabrica aparține de Romarm, companie care, la rândul ei, este controlată de ministerul Economiei, condus de PSD. Învățătoare și fostă jurnalistă, în conducerea unei fabrici de armament Potrivit CV-ului depus pe site-ul Carfil, administratorul special Mirabela Isac a făcut o facultate de limbi străine la Galați și a fost jurnalist pentru mai multe posturi de televiziune. Ultimul dintre ele a fost RTV, după care a ajuns consiliera personală ministrului Mediului, în 2017, când postul era ocupat de Daniel Constantin. Ea a rămas în sistemul bugetar, iar acum este șef de serviciu în ministerul Economiei. Șefa consiliului de administrație de la Carfil, Luminița Popescu, a fost învățătoare din 1998 în 2007, iar în 2005 a absolvit facultatea de litere, la Craiova. În aprilie 2020 a ajuns președinte al Agenției pentru Egalitatea de Șanse între Bărbați și Femei. „Angajați bine plătiți care stau degeaba, nepăsare, incompetență, sinecuri. Este situația din multe instituții importante, o rețetă care ține statul pe loc și pentru care plătim și suferim cu toții”, se arăta într-un reportaj Pro TV, din aprilie 2022, despre această agenție. Citește și: Parlamentul blochează legislația care ar permite României să se pregătească de o ofensivă a Rusiei, nu producem muniție la standarde NATO, iar bocancii „noi” vor veni în circa un an Directorul Carfil este Mircea Tanțău, un fizician care lucrează în industria de apărare din 1988, când a absolvit facultatea. El conduce Carfil din 2018.

Interlopul Fane Căpățână, deghizat în polițist (sursa: cancan.ro)
Eveniment

Interlopul Fane Căpățână, deghizat în polițist

Interlopul Fane Căpățână, deghizat în polițist. Un bărbat în vârstă de 55 de ani din Bucureşti a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat de furt calificat şi uzurpare de calităţi oficiale, după ce ar fi oprit în trafic un autoturism în care se aflau mai mulţi ucraineni cărora le-ar fi sustras din portofelele suma de 3.800 de euro. Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre Ştefan Dinu, cunoscut şi sub numele Fane Căpăţână. A oprit în trafic o mașină cu ucraineni Fapta s-ar fi petrecut în noaptea de 21 spre 22 ianuarie când, potrivit unor surse judiciare, o maşină în care se aflau cetăţeni din Ucraina a fost oprită în trafic de un poliţist care s-a prezentat ca făcând parte din serviciul Antidrog. Citește și: Grădiniță în totală ilegalitate, în Oradea: nu putea fi verificată fiindcă nu exista. Un copil a murit, fiindcă personalul grădiniței nu știa să acorde primul ajutor "Ieri, 31 ianuarie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat cercetat pentru furt calificat şi uzurpare de calităţi oficiale. În fapt, în noaptea de 21 spre 22 ianuarie, în jurul orei 01,00, poliţiştii din Buzău au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un cetăţean străin cu privire la faptul că, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 1B - E577, din direcţia Buzău către Ploieşti, la ieşire din municipiul Buzău, a fost oprit în trafic de către un bărbat. Acesta, folosindu-se de calităţi oficiale, i-ar fi solicitat documentele pentru control, atât lui, cât şi pasagerilor. În acest context, bărbatul ar fi sustras din portofelele ocupanţilor maşinii 3.800 de euro", a transmis IPJ Buzău. Interlopul Fane Căpățână, deghizat în polițist Potrivit surselor, bărbatul cercetat pentru furt calificat şi uzurparea de calităţi oficiale ar fi Ştefan Dinu, cunoscut şi sub numele de Fane Căpăţână. "Imediat după primirea sesizării, cercetările au fost preluate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, iar datele oferite de apelant referitoare la persoana care l-ar fi abordat şi la autovehiculul ce ar fi fost utilizat de către aceasta au fost prelucrate cu operativitate întregului dispozitiv de ordine publică. În urma investigaţiilor derulate, poliţiştii au stabilit că bănuit de săvârşirea faptei este un bărbat, de 55 de ani, din Bucureşti. Acesta a fost depistat pe raza localităţii de domiciliu şi a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri, în vederea continuării cercetărilor şi documentării întregii activităţi infracţionale. În urma materialului probator administrat, acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, iar astăzi urmează a fi prezentat parchetului, cu propuneri legale", informează IPJ Buzău. În anul 2022, Ştefan Dinu a mai fost reţinut de oamenii legii pentru că s-ar fi dat drept poliţist şi i-ar fi luat unui cetăţean străin suma de 2.500 de lei.

Repartizată să-l judece pe prietenul primar (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Repartizată să-l judece pe prietenul primar

Repartizată să-l judece pe prietenul primar. Relaţiile stabilite de-a lungul timpului de primarul Mihai Chirica cu membrii elitei Iaşiului au făcut dificilă găsirea unui magistrat care să-l judece. Repartizată să-l judece pe prietenul primar Ultima judecătoare retrasă din dosarul "Flux" a invocat tocmai legăturile cu primarul pentru a refuza cazul. În cele din urmă, un magistrat a fost găsit, iar procesul va începe chiar pe 1 februarie. Citește și: Grădiniță în totală ilegalitate, în Oradea: nu putea fi verificată fiindcă nu exista. Un copil a murit, fiindcă personalul grădiniței nu știa să acorde primul ajutor Ieşit din camera preliminară, dosarul "Flux" a fost repartizat aleatoriu judecătoarei Oana Bodoga. Aceasta a depus imediat o cerere de abţinere. Aceasta a invocat existenţa unei "suspiciuni rezonabile că imparţialitatea judecătorului este afectată", unul dintre motivele prevăzute de Codul de Procedură Penală. Continuarea, în Ziarul de Iași.

România ar putea plăti miliarde de dolari dacă pierde procesul cu Roșia Montana Foto: Economica.net
Eveniment

România putea plăti miliarde dolari pierde procesul Roșia Montana

Panică la ministerul de Finanțe: România ar putea plăti între unu și șase miliarde de dolari dacă pierde procesul cu Gabriel Resources, care deține Roșia Montana Gold Corporation (RMGC). Procesul a fost deschis acum nouă ani la Tribunalul de Arbitraj din cadrul Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții al Băncii Mondiale (ICSID). Citește și: Sondaj catastrofal pentru liderii coaliției guvernamentale: Geoană este la aproape 10 procente în fața lui Ciolacu, iar Ciucă este sub Șoșoacă. Drulă, inexistent Potrivit unor surse politice, oficialii statului au început să lucreze deja la scenarii pentru plata acestor despăgubiri, ceea ce ar da o lovitură dură bugetului de stat. Gabriel Resources a depus în 2015 o cerere de arbitraj internaţional şi a solicitat României daune în valoare de câteva miliarde de dolari, deoarece Guvernul de la Bucureşti a decis să nu aprobe exploatarea minei de aur Roşia Montană în urma protestelor de stradă. Foto: Scena9 Termenul limită al sentinței: 13 martie Procedurile din cadrul procesului au fost încheiate la 13 septembrie 2023, deci sentința ar putea fi anunțată aproape oricând, cel târziu până la începutul primăverii. „Gabriel Resources anunță că tribunalul de arbitraj din cadrul Băncii Mondiale (ICSID) a declarat procedura închisă în conformitate cu regula 38(1) din Regulile de arbitraj ICSID la 14 septembrie 2023. Compania a inițiat arbitrajul în fața ICSID în iulie 2015, în temeiul tratatelor bilaterale de investiții Canada-România și Regatul Unit-România, ca urmare a refuzului ilegal al României de a autoriza proiectul minier de la Roșia Montană din România. În conformitate cu articolul 46 din Regulamentul de arbitraj ICSID, tribunalul trebuie să emită o decizie finală către părți în termen de 120 de zile de la închiderea procedurii. Cu toate acestea, tribunalului i se permite să ia un termen suplimentar de 60 de zile dacă nu poate redacta hotărârea în acest interval de timp”, se arată într-un comunicat al Gabriel Resources din 14 septembrie. România ar putea plăti miliarde de dolari dacă pierde procesul cu Roșia Montana Potrivit unor surse oficiale, suma minimă de plată ar fi de un miliard de dolari, dar s-ar putea ajunge la șase miliarde USD, cu penalități și dobânzi. Pentru comparație, bugetul ministerului Sănătății este de circa 4,2 miliarde USD. Gabriel Resources, care deține licența pentru a exploata aurul de la Roșia Montană, cere despăgubiri de 4,8 miliarde de dolari. Aceste surse susțin că principaul argument susținut de avocații RMGC a fost că Ministerul Culturii a trimis pe 4 ianuarie 2017 la UNESCO dosarul „Peisajul Cultural Minier Roșia Montană”, ceea ce ar fi constituit o probă a rea-credinței statului român. „Depunerea dosarului pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial a fost făcută cu asumarea Ministrului Culturii Corina Șuteu, după informarea și consultarea Prim-Ministrului Dacian Cioloș și cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe”, se arată pe site-ul ministerului Culturii. În 2018, Comitetul Patrimoniului Mondial a decis amânarea înscrierii Roşiei Montane în Patrimoniul UNESCO, la solicitarea Guvernului Dăncilă, care a invocat arbitrajul internaţional în curs. În iulie 2021, Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a confirmat recomandarea Consiliului Internațional al Monumentelor și Siturilor ca Roșia Montană să fie înscrisă în Patrimoniul cultural imaterial al umanității și în Patrimoniul mondial în pericol. Gabriel Resources a obţinut în anul 1999 o licenţă de explorare pentru proiectul minei de aur Roşia Montan. Durata licenței era până în 2019, potrivit unor declarații făcute de Victor Ponta pe vremea când era premier. „Ca deputat voi vota împotriva proiectului Roşia Montană, dar ca prim-ministru trebuie să atrag investiţii”, spune Ponta, în iunie 2013. Ponta: România trebuie să se prezinte la instanțe internaționale „Licenţa de exploatare emisă de către Guvernul României, în 1999 şi transferată în 2000 către Roşia Montană Gold Corporation, sub semnătura miniştrilor aflaţi atunci în cadrul Guvernului, are gradul de secretizare confidenţial şi, în baza deciziilor instanţelor de judecată, s-a respins în mod irevocabil cererea de furnizare a licenţelor miniere, însă eu consider, şi îmi asum acest lucru, consider că anumite aspecte de interes public pot să le fac publice, fără a încălca caracterul confidenţial şi decizia instanţelor judecătoreşti, şi anume, conform Articolului 4.1, durata licenţei este de 20 de ani, din 1999 până în 2019. Conform Articolului 10, titularul plăteşte către bugetul statului o redevenţă de 2% din valoarea producţiei miniere la momentul renegocierii, şi a ajuns la 6% - o redevenţă de 6% se poate face doar prin lege. Şi atunci v-am răspuns la întrebarea tehnică de ce trebuie proiect de lege. În al treilea rând, conform Articolului 18, litigiile rezultate din prezenta licenţă vor fi soluţionate de către Centrul Internaţional de Arbitraj al Camerei Economice Federale a Austriei din Viena, potrivit regulamentului de arbitraj al acesteia. În mod clar, România a aderat la toate acordurile de protejare a investiţiilor şi, în măsura în care este chemată în baza acestei licenţe, la Camera Economică Federală a Austriei din Viena, sau la alte instanţe internaţionale, trebuie să se prezinte. Şi, în al patrulea rând, Articolul 20, dacă nu există alte specificaţii în prezenta licenţă, informaţiile vor fi menţinute confidenţiale şi nu vor fi divulgate fără consimţământul scris prealabil al celeilalte părţi”, explica Ponta, în septembrie 2013.

Conducerea MNAR acoperă falsurile lui Năstase (sursa: Facebook/Muzeul Național de Artă al României)
Eveniment

Conducerea MNAR acoperă falsurile lui Năstase

Conducerea MNAR acoperă falsurile lui Năstase. Criticul și istoricul de artă Adrian Buga a atras atenția încă de la 1 decembrie 2023 despre problemele expoziției Victor Brauner de la Muzeul Național de Artă al României. "Privesc toate lucrările și primesc un șoc" Într-o lungă postare pe Facebook, Buga a detaliat scurta istorie rușinoasă a expoziției Brauner. "VICTOR BRAUNER - PROTEST La început au fost amenințări „prietenești”, „sfaturi și îndemnuri” care au culminat spre final, în public, cu apelativul NESIMȚIT! Citește și: Sondaj catastrofal pentru liderii coaliției guvernamentale: Geoană este la aproape 10 procente în fața lui Ciolacu, iar Ciucă este sub Șoșoacă. Drulă, inexistent Vreau să postez, sper că ultima dată, împotriva acestei probleme, care m-a epuizat, și doresc să punctez fiecare etapă a acestui scandal care trebuia să fie închis cu atenție și cu diplomație. De Ziua națională a României, 1 Decembrie 2023, sunt invitat în calitate de Membru al Asociației Prietenii MNAR la deschiderea oficială a expoziției: Victor Brauner „Între ocult și oniric”. Privesc toate lucrările și primesc un șoc când văd ce lucrări au fost expuse printre cele fără probleme! Năstase s-a făcut că nu aude criticile Chiar atunci, pe loc, vorbesc public și atrag atenția unor specialiști implicați în proiect! Și ei sunt consternați! Strig, de două ori, chiar la vernisaj, că lucrările din colecția incriminată au probleme grave de autenticitate. Sunt auzit și de „colecționar” care trece impasibil și „surd” pe lângă mine! Plec extrem de trist că văd așa ceva în Muzeul NAȚIONAL. Detaliez unui prieten artist parizian situația. Tace și acum! Îl înțeleg! Imediat încep să fac demersurile discrete. Plec la Paris să cercetez și mai mult opera lui Brauner. Anunț muzeul Georges Pompidou printr-o scrisoare. Revin în țară, mă opresc de Sărbători și de Anul Nou. "Am ajuns la 4-5 lucrări" false Reiau activitatea pe 10 ianuarie. Văd expoziția de nenumărate ori! Fotografiez toate lucrările cu probleme. Am ajuns la 4-5 lucrări. Pe date de 17.01.2024 informez Asociația Prietenii MNAR oficial! Mi se răspunde prompt. Îmi dau demisia imediat. Conducerea MNAR acoperă falsurile lui Năstase Anunț oficial muzeul: registratura MNAR pune data de 18 ianuarie pe Înștiințarea mea. Încă mai speram să scoatem lucrările din expoziție fără scandal, cu diplomație și cu mare atenție să nu afectăm imaginea muzeului. Nu primesc niciun răspuns! Deși domnul Director mă cunoștea, având o colaborare bună, a preferat să nu mă contacteze și să nu mă asculte. Scandalul se propagă în public. Nevoit, fără să primesc niciun răspuns oficial sau neoficial, prezint și eu public toate convingerile mele. Din păcate, domnul Director al MNAR, după vizita comisiei Georges Pompidou, în loc să scoată lucrările din expoziție și să le țină în depozitul MNAR pe durata expoziției și pe durata anchetei, alege să dea lucrările înapoi colecționarului! Specialiștii din MNAR, ignorați Îmi doresc ca, după declararea tablourilor FALSE de către comisia de experți, fiecare persoană care a cumpărat un bilet la MNAR (expoziția Brauner) să fie despăgubită, în procent de 4-6 % din prețul biletului! Experții români! Am spus și o repet: există mari specialiști în muzeu. Șeful secției de restaurare este un profesionist pe care-l respect foarte mult, din păcate nu a fost ascultat. Angajații MNAR merită toată atenția și ajutorul opiniei publice, iar muzeul, mai mult ca oricând, merită susținerea Ministerului Culturii și al Asociației Prietenii MNAR. Apel către Turcan: "Situația este foarte gravă" Stimată doamnă Ministru! Cultura noastră îndreaptă spre Ministerul Culturii un „strigăt de disperare”! Pentru: - Patrimoniul construit (imobil) și Patrimoniul cultural naţional mobil (PCNM) care suferă în tăcere fără să fie restaurate; - experții români, cercetătorii avizați, critici de artă, chimiști, conservatori și restauratori de artă care trebuie susținuți în demersurile lor științifice și ajutați să-și publice cărțile de specialitate, nu certați sau blamați; Ministerului Culturii trebuie să se ocupe cu celeritate de patrimoniul instituțiilor statului care se pierde prin celebrele „drepturile litigioase” (exemplu colecția de artă Dona). Despre colecțiile retrocedate, NU există un raport oficial cu o analiză la nivelul muzeelor din ţară pentru a studia câte lucrări au fost restituite din colecţiile statului. Situația este foarte gravă. Propun ca statul român să fie reprezentat de un procuror, care, prin echipa lui, să strângă toate probele alături de experți și specialiști. Ministerului Culturii trebuie să înțeleagă că suntem în Europa, iar idei din celebru Decretul-Lege din 1974 al lui Nicolae Ceaușescu, nu au ce căuta în Nou Cod al Patrimoniului Cultural. "Prefer să nu citez din Deng Xiaoping" FINAL! Prefer să nu citez din Deng Xiaoping (cum făcuse Adrian Năstase într-un post pe propriul blog, vezi mai jos - n.r.), ci să-mi îndrept gândul spre afirmațiile lui Theodor Pallady, care spunea: „Există tablouri false, dar există și falși colecționari”! Aviz amatorilor! Dedic această muncă de cercetare tuturor specialiștilor, prietenilor, familiei și profesorilor care mi-au fost alături. În amintirea expertului israelian Noam Zvi, aprind o lumină pentru drumul lui lin. Este cel care, acum 27 de ani, a avut încredere în mine și mi-a pavat drumul cunoașterii!", a scris criticul de artă. Într-o postare pe propriul blog, Adrian Năstase își apără lucrările și se declară dezamăgit de "atacurile" la care a fost supus.

Declarațiile lui Târziu, analizate de un prestigios think-tank american Foto: Facebook
Eveniment

Declarațiile lui Târziu, analizate prestigios think-tank american

Declarațiile lui Claudiu Târziu, președinte al Consiliului Național de Coordonare al AUR, au fost analizate de un prestigios think-tank american, Institute for the Study of War (ISW): „Rusia pare să alimenteze și să profite de sentimentele neoimperialiste și naționaliste din Europa pentru a crea o prăpastie între Ucraina și vecinii săi occidentali”, arată acest institut. Claudiu Târziu a anunțat în urmă cu două zile la Iași că este pregătit să sacrifice statutul României de membru NATO, ca să anexeze 4 bucăți din Ucraina.În mijlocul avertismentelor, care zboară din toate direcțiile spunând că Rusia se pregătește să își refacă prin forță… pic.twitter.com/BBWjuXAmmg— Costin Andries (@CostinAndriess) January 26, 2024 De la începutul conflictului din Ucraina, ISW furnizează ample buletine zilnice și hărți privind evoluția situației, fiind, probabil,principala sursă deschisă de informații. Citește și: Sondaj catastrofal pentru liderii coaliției guvernamentale: Geoană este la aproape 10 procente în fața lui Ciolacu, iar Ciucă este sub Șoșoacă. Drulă, inexistent Această analiză a apărut în buletinul de la 29 ianuarie. Declarațiile lui Târziu, analizate de un prestigios think-tank american „Rusia pare să alimenteze și să profite de sentimentele neoimperialiste și naționaliste din Europa pentru a crea o prăpastie între Ucraina și vecinii săi occidentali. Politicianul maghiar de dreapta și liderul partidului Mișcarea Patria Noastră, Laszlo Toroczkai, a declarat la 27 ianuarie că Ungaria ar trebui să revendice regiunea ucraineană Zakarpattia în cazul unei înfrângeri ucrainene în război. Politicianul român de dreapta și liderul partidului Alianța pentru Unirea Românilor, Claudiu Târziu, a subliniat pe 29 ianuarie că România trebuie să "reintegreze" zonele din Ucraina învecinate cu România în care locuiau populații românești pentru a-și menține suveranitatea. Sursele rusești au amplificat declarațiile lui Toroczkai și Târziu și au subliniat aceste revendicări ultranaționaliste românești și maghiare asupra teritoriului ucrainean. Rusia a propus anterior ideea unei "Ucraine împărțite" între Rusia și Occident înainte de invazia pe scară largă. Președintele rus Vladimir Putin și alți înalți oficiali ruși au reaprins această narațiune în decembrie 2023, susținând că Ucraina are «dispute teritoriale» istorice cu Polonia, România și Ungaria, dar că și-ar putea menține «suveranitatea» dacă întreaga țară ar fi compusă din granițele regiunii Lviv. Cadrul ultranaționalist rusesc al conceptului Lumea rusă (Russkiy Mir) pare să fi căpătat tracțiune în rândul facțiunilor naționaliste europene, aplicat la propriile ideologii naționaliste și actorii ruși din spațiul informațional încearcă probabil să profite de această înclinație ideologică pentru a crea o prăpastie între Ucraina și vecinii săi europeni”, arată ISW.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră