duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 10 noiembrie 2022

VIDEO Umor sovietic la televiziunea rusă: un moderator arată că fie laudă, fie critică, retragerea din Herson, va ajunge la pușcărie. Așa că a decis să nu spună nimic!

Umor sovietic la televiziunea rusă Foto: Kremlin.ru
Umor sovietic la televiziunea rusă Foto: Kremlin.ru

Umor negru sovietic la televiziunea rusă: Andrei Norkin, un moderator al televiziunii ruse de stat, arată că fie că laudă, fie că critică, retragerea din Herson, va ajunge la pușcărie. În consecință, Norkin a anunțat că nu va comenta decizia ministerului rus al Apărării de a se retrage din importantul oraș ucrainean.

Umor sovietic la televiziunea rusă

„Dacă așteptați acum să explic ce cred despre asta, nu am să vă spun nimic. Și am să vă spun de ce.

Dacă sprijin decizia și spun că ministerul Apărării a acționat corect părăsind Herson, atunci în mod public chem la violarea integrității teritoriale a Rusiei. În codul nostru penal, acesta este articolul 280, partea întâi, am verificat în această dimineață. Mai mulți ani de pușcărie...

Dacă nu sprijin decizia și spun că ministerul Apărării a făcut un lucru greșit, atunci discreditez în mod public forțele noastre armate, tot articolul 280 din Codul Penal, dar partea a treia, cu aproximativ aceeași perioadă de închisoare.

Nu vreau să merg la închisoare”, a spus Norkin.

La finalul expozeului său, pe fundal se aud râsetele unui invitat și un „Da, da” ironic.

Norkin este unul din cei mai duri moderatori ai televiziunii ruse, un susținător puternic al invadării Ucrainei. În 2018, într-o dispută cu unul dintre invitați, s-a ajuns la contacte fizice și la evacuarea oaspetelui.

O atmosferă de înmormântare domnea ieri la Rossia-1 după retragerea trupelor rusești din Herson: plasat în centrul platoului, cu privirea în jos, în gol, propagandistul Vladimir Soloviov s-a străduit să arate cât de înțeleaptă a fost decizia lui Putin de a asculta sfatul generalilor săi. Soloviov a prezentat măsura retragerii drept un act de un „curaj extraordinar”.

Citește și: VIDEO Atmosferă de înmormântare la Rossia-1 după retragerea din Herson. Fuga din fața ucrainenilor, „un act de un curaj extraordinar”

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră