"Majoritatea bărbaților vor să se căsătorească cu virgine", "Bărbații necăsătoriți nu sunt normali", "Te identifici ca băiat sau fată?" - întrebări la teste în clasa a VIII-a într-o școală din Constanța

Teste cu tentă sexuală în școală. Un nou scandal mocnește în Educație. Este vorba despre testele TIMMS, o evaluare care măsoară nivelul elevilor claselor a IV-a și a VIII-a la Matematică și Știință.
Teste cu tentă sexuală în școală
Însă un părinte din Constanța reclamă faptul că, pe lângă testul propriu-zis, băiatului său de clasa a VIII-a, dar și colegilor lui de la Școala 38, li s-au dat și un chestionar cu întrebări destul de intruzive, referitoare la viața privată, pentru care părinții nu și-au dat acordul.
Mai mult decât atât, potrivit declarațiilor părintelui, acest chestionar a fost obligatoriu, minorii nefiind lăsați să părăsească sala până nu l-au completat.
Printre întrebările deranjante se află: "Care dintre acești termeni te definesc: Fată, Băiat sau altele; Aveți mașină; Ai smartphone". Mai mult decât atât, un alt test dat la clasă avea o întrebare unde copiii trebuiau să bifeze dacă "Majoritatea bărbaților vor să se căsătorească cu virgine".
Contactat de către reporterii Replica de Constanța, inspectorul general, Sorin Mihai, a declarat că IȘJ nu are nici o legătură cu aceste teste, neavând acces la ele.