sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 13 octombrie 2023

Strategia de apărare a șoferului drogat ucigaș de la 2 Mai: pietonii nu respectau legea, mergeau pe partea dreaptă a șoselei, nu pe stânga. Vlad Pascu, tăcere în fața procurorilor

Șoferul drogat ucigaș acuză victimele accidentului (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Șoferul drogat ucigaș acuză victimele accidentului (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)

Șoferul drogat ucigaș acuză victimele accidentului. Avocații lui Vlad Pascu, șoferul drogat care ucis doi tineri la 2 Mai, i-au cerut acestuia să se prevaleze de dreptul la tăcere în fața procurorilor.

Și procurorul menționează deplasarea pietonilor pe dreapta

Principala armă a acestor avocați este că tinerii loviți în plin de mașina lui Pascu circulau pe partea dreaptă a șoselei, nu pe cea stângă, cum prevăd reglementările legale.

Citește și: Tatăl lui Vlad Pascu, primele declarații: „Este un dezastru pentru noi toți. Am încercat să facem tot ce am putut pentru acest copil. Acum în fața școlilor se vând droguri. Este un flagel”

Chiar procurorul de caz scrie în rechizitoriul cazului că "În cauză, se va reţine că producerea accidentului a fost cauzată de un cumul de factori, respectiv conducerea autoturismului de către inculpatul P.M.V. sub influenţa substanţelor psihoactive, cu viteză peste limita legală şi cu încălcarea marcajului ce delimitează carosabilul de acostament, dar şi de deplasarea necorespunzătoare a pietonilor, pe partea dreaptă a acostamentului în direcţia de deplasare, contrar prevederilor art. 72 din OUG nr. 195/2002 (care obligă pietonii la deplasarea pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia de mers, în absenţa trotuarului).".

Un expert susține că nu se poate afla viteza mașinii

Experții părților au avut abordări diferite ale cauzelor accidentului, mai arată rechizitoriul.

Citește și: Mama lui Vlad Pascu, către fiul ei, în arest: Eu vreau să-ți fac dosar medical, să te trimită pe aici, pe Rahova. Este centru de tratare de dependențe

"În cauză, au fost formulate puncte de vedere/opinii de către experţii – parte. Astfel, expertul desemnat de partea responsabilă civilmente, a precizat că, prin nerespectarea prevederilor art. 72 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, respectiv deplasarea pe acostamentul din dreapta sensului de mers şi nu pe cel din stânga sensului de mers, pietonii implicaţi în accident au generat la rândul lor o stare de pericol şi a apreciat că, dacă aceştia s-ar fi deplasat pe acostamentul din stânga, ar fi dispus şi ei de posibiltăţi de evitare a accidentului.

Citește și: STENOGRAME Planul mamei șoferului drogat ucigaș: „O să pleci vreun an de zile din România cu siguranță, oriunde”

Totodată, s-a arătat că, în lipsa procesării datelor necesare existente în materialul probator, nu se pot face calcule cu privire la valoarea vitezei autoturismului implicat în accidentul creat.", se menționează în documentul de trimitere în judecată.

Șoferul drogat ucigaș acuză victimele accidentului

"Referitor la concluziile expertizei tehnice, expertul desemnat de partea civilă O.V. a concluzionat că viteza de deplasare a vehiculului implicat a fost de 120 km/h, viteză net superioară celei maxime permise (50 km/h).

Citește și: VIDEO Momentul în care mașina drogatului Vlad Pascu îi spulberă pe tineri la 2 Mai. Farurile mașinii erau aprinse. Tinerii mergeau în afara carosabilului

De asemenea, s-a apreciat că accidentul a fost cauzat de ieşirea de pe carosabil, pe acostament, a autoturismului marca Mercedes, cu numărul ********, prin încălcarea marcajului cu linie continuă, iar deplasarea victimelor pe acostamentul din dreapta nu are legătură cu producerea accidentului.

La rândul său, expertul desemnat de inculpatul P.M.V., a achiesat în mare parte la concluziile formulate de expert, menţionând că, pe lângă inculpat, şi victimele aveau posibilităţi de prevenire a producerii accidentului dacă ar fi respectat întocmai normele rutiere şi s-ar fi deplasat pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia lor de mers.", potrivit rechizitoriului.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră