sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: vlad pascu

55 articole
Justiție

Vlad Pascu contestă condamnarea la închisoare

Vlad Pascu contestă condamnarea la închisoare. Vlad Pascu, șoferul drogat care a provocat accidentul mortal din 2 Mai în august 2023, a contestat marți decizia Judecătoriei Mangalia, prin care a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Vlad Pascu contestă condamnarea la închisoare Potrivit deciziei instanței, Judecătoria Mangalia l-a condamnat vineri, 31 ianuarie, fără acord de recunoaștere, la 10 ani de detenție, pedeapsă din care se va scădea perioada deja executată în arest preventiv, de peste un an. Citește și: Averea greu de justificat a pensionarului special Bejinariu, deputatul PSD care va controla SRI și pe care DNA nu l-a putut ancheta pentru afacerea Microsoft Contestația sa urmează să fie judecată de Curtea de Apel Constanța. Despăgubiri de milioane de euro pentru victime Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, instanța a admis în parte cererile de despăgubire formulate de familiile victimelor și de răniți. Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR) a fost obligat să plătească 700.000 euro familiei tânărului decedat. Alte 640.000 euro vor merge către familia tinerei care și-a pierdut viața 100.000 euro, 50.000 euro și 250.000 euro vor trebui plătiți celor trei tineri răniți în accident Vlad Pascu, acuzat de multiple infracțiuni Vlad Pascu a fost trimis în judecată în octombrie 2023 de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, fiind acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă. Pe lângă acestea, Pascu e vinovat de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor interzise și părăsirea locului accidentului Filmul tragediei din 2 Mai Potrivit anchetatorilor, în dimineața zilei de 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autovehicul sub influența drogurilor pe drumurile publice. La intrarea în localitatea 2 Mai, a lovit un grup de tineri care mergeau pe marginea drumului. În urma impactului, doi tineri și-au pierdut viața și alți trei tineri au fost răniți: După producerea accidentului, Vlad Pascu a părăsit locul faptei, fiind prins ulterior de poliție.

Vlad Pascu contestă condamnarea la închisoare (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Pedeapsă mai mare pentru Vlad Pascu (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Justiție

Pedeapsă mai mare pentru Vlad Pascu

Pedeapsă mai mare pentru Vlad Pascu. Judecătorii au luat o decizie majoră în cazul Vlad Pascu, schimbând încadrarea juridică. Acesta ar putea primi o pedeapsă mai mare. Pedeapsă mai mare pentru Vlad Pascu Judecătoria Mangalia a hotărât, luni, schimbarea încadrării juridice în cazul lui Vlad Pascu, judecat pentru producerea accidentului tragic de lângă localitatea 2 Mai, care a dus la moartea a doi tineri. Citește și: Radu Marinescu, avocatul care fost numit ministru al Justiției, controlat de cuplul Lia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda, a încasat sute de mii de lei din contracte cu primari pesediști din Dolj și Gorj Instanța a dispus schimbarea încadrării juridice din vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. 1 și 4 Cod Penal (cu o pedeapsă maximă de un an), în vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. 1, 2, 3 și 4 Cod Penal (pedeapsă maximă de trei ani). De asemenea, se aplică alin. 4 din art. 196, care prevede că, dacă urmările afectează două sau mai multe persoane, limitele pedepsei se majorează cu o treime. Alte schimbări juridice în dosar Decizia instanței a inclus și modificări legate de infracțiunea de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Încadrarea juridică rămâne conform art. 336 alin. 2 Cod Penal, dar cu aplicarea dispozițiilor art. 5 din același cod. Decizia este cu cale de atac odată cu judecarea fondului. Detaliile trimiterii în judecată În octombrie 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia l-au trimis în judecată pe Vlad Pascu pentru multiple infracțiuni, inclusiv ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă De asemenea, Pascu este învinuit de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și de părăsirea locului accidentului Accidentul din 19 august 2023 În dimineața zilei de 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39 și a intrat într-un grup de pietoni în apropiere de localitatea 2 Mai. Impactul a dus la decesul a doi tineri și la rănirea altor trei persoane. După accident, Vlad Pascu a părăsit locul faptei, fiind găsit ulterior de polițiști în Vama Veche. Ancheta a confirmat că acesta se afla sub influența mai multor substanțe interzise.

Vlad Pascu ar putea fi eliberat (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Eveniment

Vlad Pascu ar putea fi eliberat

Vlad Pascu ar putea fi eliberat. Judecătoria Mangalia decide, luni, dacă Vlad Pascu poate părăsi arestul preventiv. Pascu este autorul accidentului rutier din localitatea 2 Mai, din august 2023, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa. Vlad Pascu ar putea fi eliberat Şedinţa de judecată este programată să înceapă la ora 13.00. Citește și: Eurostat: România, una din cele mai slabe creșteri ale PIB din UE și una din cele mai dure prăbușiri ale serviciilor Orice decizie va lua instanţa (fie că prelungește arestul preventiv pentru Vlad Pascu cu încă 30 de zile, fie înlocuiește această măsură), hotărârea nu va fi definitivă şi va putea fi atacată la Tribunalul Constanţa. În urmă cu o săptămână, Tribunalul Constanţa a respins, ca neîntemeiată, contestaţia lui Vlad Pascu la decizia prin care Judecătoria Mangalia i-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu, iar decizia a fost definitivă.

Avocatul lui Vlad Pascu acuză victimele (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Eveniment

Avocatul lui Vlad Pascu acuză victimele

Avocatul lui Vlad Pascu acuză victimele. Părinții Robertei și ai lui Sebastian, cei doi tineri de 20 și 21 de ani uciși în accidentul de la 2 Mai, reacționează la declarațiile făcute de unul dintre avocații lui Vlad Pascu, care a susținut că cei doi tineri consumaseră cantități mari de alcool. Avocatul lui Vlad Pascu acuză victimele Familiile victimelor spun că, potrivit rezultatelor necropsiilor, Sebastian nu băuse deloc, iar Roberta avea o alcoolemie cel mult pasibilă de amendă conform Codului Rutier. Citește și: Marcel Ciolacu vrea să-l ierte pe prietenul său Robert Negoiță de datorii de circa 200 de milioane de lei către stat prin efectul amnistiei fiscale anunțate de premierChiar și în ipoteza în care valorile alcoolemiei celor doi ar fi fost de peste 0.80 g la mie sau în orice altă concentrație, acest lucru este irelevant, în contextul în care victimele au fost acroșate de pe partea non-carosabilă, respectiv de pe terasamentul drumului unde se consideră a fi zona pietonală, mai spun părinții celor doi studenți uciși. Reacția părinților victimelor Părinții celor doi tineri au reacționat, miercuri, printr-un comunicat de presă în care prezintă actele medicale ale celor doi, din care reies alte date decât cele prezentate de către unul ditre avocații lui Vlad Pascu, autorul tragediei de la 2 Mai: În ceea ce o privește pe Roberta Dragomir, necropsia arată că aceasta avea o alcoolemie în sânge de 0.78g la mie, ceea ce din punct de vedere al Codului rutier reprezintă pragul de contravenție, și nu de infracțiune. „Ca atare, leguitorul a stabilit că o persoană cu o îmbibație aloolică de sub 0.80g la mie este cel mult pasibilă de amendă contravențională. În ceea ce îl privește pe Olariu Sebastian, acesta nu avea alcool în sânge deloc. „Mai mult, chiar și în ipoteza în care valorile alcoolemiei celor doi ar fi fost de peste 0.80 g la mie sau în orice altă concentrație, acest lucru este irelevant în contextul în care victimele au fost acroșate de pe partea non-carosabilă, respectiv de pe terasamentul drumului unde se consideră a fi zona pietonală. Astfel, existența sau nu a unei concentrații de alcool în sânge (deși nu există în cazul lui Sebastian absolut deloc), nu ar fi putut influența posibilitatea de apărare a victimelor, care ar fi fost oricum lovite și omorâte. Faptul că Vlad Pascu, sub multipla influență a drogurilor și conducând cu viteză, a gonit spre ei și i-a omorât pe cei doi, iar acum apărarea încearcă culpabilizarea victimelor nu arată nimic altceva decât un cinism exagerat și lipsă totală de empatie, de înțelegere a unor probe și în conformitate cu Decizia de interpretate a ICCJ cu numărul 12/2016 referitoare la culpă în întinderea prejudiciului”, afirmă părinții celor doi tineri. Conform acestora, „afirmațiile absolut denigratoare la memoria victimelor și la demnitatea supraviețuitorilor, făcute de către apărarea lui Vlad Pascu, sunt vădit contrazise și de raportul de expertiză efecutat în cauza cu privire la dinamica accidentului, unde se arată culpa lui Vlad Pascu în producerea accidentului”. „Apreciem că drept jignitoare afirmațiile din spațiul public nu doar în raport de persoanele în cauza, ci și față de multitudinea de victime ale accidentelor rutiere produse de către șoferii îmbibați de substanțe interzise și care conduc cu mult peste viteză legală în disprețul lor vădit pentru viață”, adaugă părinții celor doi tineri. Arestul la domiciliu Unul dintre avocații lui Vlad Pascu, care încearcă să obțină înlocuirea arestului preventiv cu cel la domiciliu, a susținut că victimele consumaseră cantități mari de alcool înainte de accident, potrivit Hotnews.ro „În corpul persoanelor decedate s-a găsit alcool în sânge și în urină, cantități destul de mari, în sensul de 0,7 spre 1 la mie. Cred că acest element pe care îl regăsim în raportul de necropsie, care este probă în dosarul penal, ar trebui analizat strict ca circumstanță de comitere a infracțiunii, cum ne spune de altfel textul legal pe care îl invocăm la momentul înlocuirii arestului preventiv cu cel la domiciliu”, a declarat avocatul Alin Trandafirescu, citat de Antena 3. Pe 19 august 2023, Vlad Pascu a lovit cu mașina un grup de pietoni care mergea în afara șoselei, pe acostament, în apropierea stațiunii 2 Mai, provocând moartea a doi tineri și rănirea altor trei. După accident, el a fugit de la locul faptei. A fost găsit ulterior de poliție în Vama Veche. În urma anchetei, autoritățile au descoperit că Pascu era sub influența drogurilor. Roberta Dragomir și Sebastian Olaru, care au murit pe loc, aveau 20 și, respectiv, 21 de ani și erau studenți la Facultatea de Geografie a Universității București. În octombrie, el a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducere sub influența substanțelor interzise.

Tinerii uciși la 2 Mai, beți (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Eveniment

Tinerii uciși la 2 Mai, beți

Tinerii uciși la 2 Mai, beți. Aceasta pare să fie cea mai nouă strategie de apărare a lui Vlad Pascu, tânărul care, drogat fiind, a spulberat un grup de studenți cu mașina. Tinerii uciși la 2 Mai, beți Pentru prima dată, avocatul Alin Trandafirescu susține că în rapoartele necropsiei victimelor ar apărea valori care indică un consum de alcool, arată Antena 3. Citește și: Sancțiuni ridicole pentru polițiștii care l-au lăsat pe șoferul drogat Vlad Pascu să conducă până a ucis doi oameni, în stațiunea 2 Mai. Șefii, neatinși, dosarele penale – îngropate "În corpul persoanelor decedate s-a găsit alcool în sânge și în urină, cantități destul de mari în sensul de 0,7 spre 1 la mie. Cred că acest element pe care îl regăsim în raportul de necropsie, care este probă în dosarul penal, ar trebui analizat strict ca circumstanță de comitere a infracțiunii, cum ne spune de altfel textul legal pe care îl invocăm la momentul înlocuirii arestului preventiv cu cel la domiciliu", a spus avocatul în instanță.

Petiție cere reținerea carnetului când drug-testul arată rezultat pozitiv Foto: Drager.com
Eveniment

Petiție cere reținerea carnetului drug-testul arată rezultat pozitiv

O petiție care cere reținerea carnetului auto când drug-testul arată un rezultat pozitiv a fost lansată marți pe site-ul petitieonline.com: “Nu ne dorim și alți tineri uciși de drogați teribiliști, nu ne mai dorim ca polițiștii să ridice din umeri neputincioși“, se arată în acest document. Petiția se intitulează “Nu vrem ,,Vlad Pascu” pe șosele! STOP droguri la volan! Și VIAȚA noastră CONTEAZĂ!!!“. Citește și: PSD îl promovează mediatic intens, din nou, pe George Simion. Analist politic: „Lui Ciolacu îi convine, evident, un tur doi cu liderul AUR, nu cu Ciucă” Potrivit acestui document, este falsă informația potrivit căreia drug-testerele utilizate de Poliția Română dau rezultate eronate. Petiție cere reținerea carnetului când drug-testul arată rezultat pozitiv “În sfârșit, avem modificări bune ale legilor, care să ducă la un trafic rutier mai sigur. Nu ne dorim și alți tineri uciși de drogați teribiliști, nu ne mai dorim ca polițiștii să ridice din umeri neputincioși, din lipsa legislației care să nu le permită acestor inconștienți să conducă pe drumurile publice! Susținem retragerea permiselor de conducere, până la primirea rezultatului! Informația conform căreia drug-testerele utilizate de Poliția Română dau rezultate false este un fake-news nesustinut de nicio statistică. Sunt numeroase studii de specialitate, realizate pe un număr mare de subiecți care arată că procentul de rată de teste fals-pozitiv ale aparatului drug-test utilizat și la noi în țară este similară cu analiza de sânge“, se afirmă în petiție. În petiție se află un link către un studiu, publicat în Jurnalul Analytical Toxicology, care evaluează Dräger DrugTest 5000 (DDT5000) , folosit din 2015 de poliția norvegiană și care este utilizat și de poliția română. Ce arată experiența norvegiană “Proporțiile de rezultate fals pozitive cu DDT5000 în comparație cu constatările în probele de sânge peste limitele legale norvegiene per se au fost pentru canabis 14,5%, amfetamină 23,2%, metamfetamină 38,4%, cocaină 87,1%, opiacee 65,9% și benzodiazepine 36,4%. Proporțiile de rezultate fals negative au fost pentru canabis 13,4%, amfetamină 4,9%, metamfetamină 6,1%, cocaină 0,0%, opiacee 0,0% și benzodiazepine 18,8%. În rândul conducătorilor auto care aveau concentrații de droguri peste limitele legale în sânge, proporția celor care au fost testați pozitiv cu DDT5000 a fost de 82,9% pentru THC, 90,8% pentru amfetamină, 75,7% pentru metamfetamină, 100,0% pentru cocaină, 100,0% pentru opiacee și 37,2% pentru benzodiazepine. În cazurile cu rezultate fals pozitive ale DDT5000 comparativ cu sângele, urmele de droguri au fost cel mai adesea găsite în lichidul oral. DDT5000 nu a identificat în mod absolut corect infractorii care au condus sub influența drogurilor din cauza proporțiilor destul de mari de rezultate fals-pozitive sau fals-negative comparativ cu concentrațiile de droguri din sânge. Poliția a raportat că DDT5000 a fost în continuare un instrument valoros în identificarea posibililor infractori care au condus sub influența drogurilor, ducând la mai mult decât dublarea numărului de infractori reținuți pentru că au condus sub influența drogurilor“, se afirmă în jurnalul de toxcologie analitică.

Dialogul halucinant din debutul procesului accidentului din stațiunea 2 Mai Foto: Captură video Digi 24
Justiție

Dialogul halucinant debutul procesului accidentului din 2 Mai

Dialogul halucinant din debutul procesului accidentului din stațiunea 2 Mai a fost difuzat de Antena 3, care a obținut înregistrarea din ședința de judecată. În înregistrare se aude cum judecătoarea Ancuța Popoviciu întreabă, mirată: „A decedat vreo victimă?”. Citește și: Cu cât a crescut, într-un an, salariul pensionarului Pandele, soțul Gabrielei Firea și primar de Voluntari. Familia are o avere uriașă, doar bijuteriile și tablourile valorând 220.000 euro Accidentul s-a produs pe 19 august 2023, două persoane fiind ucise, iar alte trei rănite. Judecătoarea Popoviciu câștiga, în medie 12.500 de lei pe lună, în anul fiscal 2022. Ea a absolvit, în 2006, Dreptul la universitatea din Oradea, iar din 2011 este judecător. Dialogul halucinant din debutul procesului accidentului din stațiunea 2 Mai Iată cum a decurs deschiderea procesului în care Vlad Pascu este judecat pentru că, fiind drogat, a ucis două persoane, potrivit unei transcrieri DCNews: Judecătoarea Popoviciu: „Olariu Andrei Sebastian e prezent?“ În sală se produce rumoare și judecătoarea întreabă: „Cum?” „Este una dintre victime, care este decedată“, spune o femeie din sală. Judecătoarea: „A decedat vreo victimă?“ În sală se produce rumoare din nou. „Vă rog să nu vorbiți! Doar fac prezența părților de pe listă. Vă rog să nu vorbiți peste instanță“, mai spune judecătoarea Popoviciu. CSM a respins, miercuri, propunerea formulată de Inspecția Judiciară privind suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuţa. Aceasta va rămâne judecător și va continua să judece în dosarul lui Vlad Pascu.

Sancțiuni ridicole pentru polițiștii care l-au lăsat pe șoferul drogat Vlad Pascu să conducă Foto: Inquam/George Calin
Eveniment

Sancțiuni pentru polițiștii care lăsat pe șoferul drogat să conducă

Sancțiuni ridicole pentru polițiștii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat până a ucis doi oameni, în stațiunea 2 Mai: doi agenți vor avea salariul tăiat cu 20% timp de trei luni, arată Libertatea. Dintre cei aflați la conducerea unităților de poliție din Constanța, nimeni nu a fost pedepsit disciplinar. Citește și: O contabilă de Primărie și-a făcut state de plată pe lângă salariu pe care și le-a și plătit, lunar, timp de cinci ani, fără să se prindă nici un șef Dosarele penale deschise împotriva polițiștilor care l-au scăpat printre degete pe Vlad Pascu de două ori în noaptea de dinaintea accidentului soldat cu doi morți nu sunt finalizate. „S-a greşit grav în acest caz! Sistemul a eşuat, s-a pierdut o viaţă”, a declarat ministrul de interne, Cătălin Predoiu, în august 2023, imediat după accidentul de la 2 Mai. Șapte luni după acele declarații, nu s-a întâmplat aproape nimic. Sancțiuni pentru polițiștii care l-au lăsat pe șoferul drogat să conducă Ce s-a întâmplat cu polițiștii responsabili de faptul că Vlad Pascu, deși oprit de două ori pentru că conducea haotic, a reușit să plece, a continuat să conducă și, la final, a omorât doi tineri: Constantin Stoian, șeful Poliției Rutiere Constanța, este primul care l-a oprit pe Pascu. El ar fi putut constatat mai multe nereguli care i-ar fi permis inclusiv să rețină certificatul de înmatriculare al Mercedesului cu care circula Pascu, dar nu a făcut nimic. El a demisionat din funcția de conducere, nu a primit nici o sancțiune și s-a pensionat la începutul acestui an. Un subcomisar, operatorul 112, a primit o tăiere de salariu de 20%, timp de trei luni. El lucrează în continuare acolo unde se afla și-n vara lui 2023. Șeful poliției Mangalia: 20% din salariu tăiat timp de trei luni. Acum este adjunct al poliției Mangalia. Șeful poliției județene Constanța, Adrian Glugă, a demisionat din funcția de conducere și nu a primit nici o sancțiune. IGPR nu a putut preciza, pentru Libertatea, ce post deține acesta acum. Adjunctul șefului poliției județene Constanța, Marin Dincă, a devenit și el pensionar special. Potrivit Libertatea, ancheta parchetului nici măcar nu a identificat vreun posibil vinovat, fiind la stadiul unei cercetări „in rem”.

Pascu, drogatul ucigaș, și-a recunoscut faptele (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Eveniment

Pascu, drogatul ucigaș, și-a recunoscut faptele

Pascu, drogatul ucigaș, și-a recunoscut faptele. Vlad Pascu, drogatul care a intrat cu mașina într-un grup de opt tineri la 2 Mai ucigând, astfel, pe doi dintre ei, și-a recunoscut faptele la termenul de joi de la Judecătoria Mangalia. Pascu, drogatul ucigaș, și-a recunoscut faptele Prin urmare, judecătoarea de caz a acceptat procedura simplificată. Citește și: VIDEO Dezinteres șocant al judecătoarei din dosarul ucigașului drogat Vlad Pascu: l-a întrebat pe tatăl unui tânăr omorât în accident dacă fiul lui este în sală Ceea ce ar însemna o reducere cu o treime a pedepsei care va fi decisă în speță. Părinții celor doi tineri uciși au cerut încă dinaintea începerii procesului schimbarea încadrării juridice, însă solicitarea nu a fost dezbătută până acum. De asemenea, ei au cerut recuzarea judecătoarei, solicitare respinsă. Este vorba de judecătoarea care, la primul termen, a întrebat dacă este în sală Sebastian Olariu, unul dintre tinerii uciși în accident. Părinții vor omor, nu ucidere din culpă Adrian Cuculis, avocatul părinților celor doi tineri uciși, a declarat pentru HotNews.ro că Pascu a fost audiat timp de aproximativ 40 de minute prin videoconferință și și-a recunoscut faptele. Judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu a admis, la cererea avocaților lui Vlad Pascu, procedura simplificată pentru acest proces, ceea ce ar însemna reducerea pedepsei cu o treime, a explicat avocatul. Părinții victimelor au solicitat, în schimb, încă dinaintea începerii procesului, schimbarea încadrării juridice pentru Vlad Pascu din ucidere din culpă în omor, cerere care încă nu a fost dezbătută.

Dosarul „2 Mai”: judecătoarea - rea-credință, neglijență (sursa: Facebook/Popoviciu Ioana Ancuta)
Eveniment

Dosarul „2 Mai”: judecătoarea - rea-credință, neglijență

Dosarul „2 Mai”: judecătoarea - rea-credință, neglijență. Ioana Ancuța Popoviciu, magistratul care judecă la Mangalia dosarul șoferului drogat Vlad Pascu, are abateri disciplinare grave la activ. Dosarul „2 Mai”: judecătoarea - rea-credință, neglijență În mai 2023, Consiliul Superior al Magistraturii a sancționat-o cu avertisment pe Popoviciu pentru "săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II a raportat la art. 272 alin. (2) dinacelași act normativ (legea 303/2022 - n.r.)". Citește și: Judecătoarea care a întrebat dacă se află în sală un tânăr ucis de șoferul drogat de la 2 Mai ar putea fi incompatibilă cu dosarul Art. 271 lit. s se referă la "exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență". Art. 272 alin. (2) spune că "Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual". Mesteca gumă în sală Pe 22 februarie, la Judecătoria Mangalia a fost primul termen al procesului în dosarul în care Vlad Pascu este judecat, şedinţa fiind amânată pentru data de 14 martie, în condiţiile în care, potrivit avocatului Adrian Cuculis care reprezintă familia unei tinere moarte în accidentul rutier, unul dintre avocaţii lui Pascu s-a retras din dosar, iar cel de-al doilea a anunţat că nu poate participa la termenul din 22 februarie pentru că este la o acţiune de protest alături de colegi din Baroul Bucureşti. După terminarea şedinţei, tatăl unuia dintre tinerii morţi în accident a afirmat că judecătorul a întrebat dacă băiatul său este în sală. „Mi-a spus dacă băiatul meu este în sală. Nu am văzut în viaţa mea aşa judecător. Îi voia buletinul”, a relatat acesta. De asemenea, un alt părinte a declarat că judecătorul părea că a venit nepregătit la şedinţa de judecată şi mesteca gumă. Cercetată de Inspecția Judiciară Ulterior, pe 23 februarie, Inspecţia Judiciară a anunţat că s-a sesizat din oficiu şi face verificări privind comportamentul judecătorului care soluţionează dosarul în care este cercetat penal Vlad Pascu. „Sesizarea din oficiu vizează respectarea obligaţiei de studiere a dosarelor anterior şedinţei de judecată (inclusiv din perspectiva prezenţei în instituţie a judecătorului anterior acestei date), maniera de gestionare a dosarelor şi şedinţelor de judecată, comportamentul judecătorului în şedinţele de judecată, în principal cu referire la şedinţa de judecată din ziua de joi, precum şi existenţa unor eventuale situaţii de incompatibilitate în legătură cu dosarul menţionat”, se arată în comunicatul Inspecţiei Judiciare.

Dosarul "2 Mai": judecătoarea, posibil incompatibilă (sursa: Facebook/Popoviciu Ioana Ancuta)
Eveniment

Dosarul "2 Mai": judecătoarea, posibil incompatibilă

Dosarul "2 Mai": judecătoarea, posibil incompatibilă. Vlad Pascu, şoferul drogat care anul trecut a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai, rămâne în arest preventiv, magistraţii Tribunalului Constanţa respingând marţi contestaţia formulată de acesta împotriva măsurii prelungirii mandatului cu încă 30 de zile, decise de Judecătoria Mangalia. Studiosul Vlad Pascu rămâne în arest "Respinge, ca nefondată contestaţia declarată de Pascu Matei Vlad împotriva încheierii de şedinţă din data de 20.02.2024 pronunţată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. 4989/254/2023/a8. (...) Citește și: VIDEO Dezinteres șocant al judecătoarei din dosarul ucigașului drogat Vlad Pascu: l-a întrebat pe tatăl unui tânăr omorât în accident dacă fiul lui este în sală Obligă inculpatul Pascu Matei Vlad la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27.02.2024", reiese din soluţia pe scurt dată de Tribunalul Constanţa. Inculpatul a fost adus în sala de judecată şi a fost reprezentat de doi avocaţi, aceştia solicitând schimbarea măsurii arestului preventiv în arest la domiciliu pentru clientul lor, care doreşte să poată învăţa pentru a da examen la facultate. Judecătoare cinică: nepregătită și mestecând gumă Pe 22 februarie, la Judecătoria Mangalia a fost primul termen al procesului în dosarul în care Vlad Pascu este judecat, şedinţa fiind amânată pentru data de 14 martie, în condiţiile în care, potrivit avocatului Adrian Cuculis care reprezintă familia unei tinere moarte în accidentul rutier, unul dintre avocaţii lui Pascu s-a retras din dosar, iar cel de-al doilea a anunţat că nu poate participa la termenul din 22 februarie pentru că este la o acţiune de protest alături de colegi din Baroul Bucureşti. După terminarea şedinţei, tatăl unuia dintre tinerii morţi în accident a afirmat că judecătorul a întrebat dacă băiatul său este în sală. "Mi-a spus dacă băiatul meu este în sală. Nu am văzut în viaţa mea aşa judecător. Îi voia buletinul", a relatat acesta. De asemenea, un alt părinte a declarat că judecătorul părea că a venit nepregătit la şedinţa de judecată şi mesteca gumă. Dosarul "2 Mai": judecătoarea, posibil incompatibilă Ulterior, pe 23 februarie, Inspecţia Judiciară a anunţat că s-a sesizat din oficiu şi face verificări privind comportamentul judecătorului care soluţionează dosarul în care este cercetat penal Vlad Pascu. "Sesizarea din oficiu vizează respectarea obligaţiei de studiere a dosarelor anterior şedinţei de judecată (inclusiv din perspectiva prezenţei în instituţie a judecătorului anterior acestei date), maniera de gestionare a dosarelor şi şedinţelor de judecată, comportamentul judecătorului în şedinţele de judecată, în principal cu referire la şedinţa de judecată din ziua de joi, precum şi existenţa unor eventuale situaţii de incompatibilitate în legătură cu dosarul menţionat", se arată în comunicatul Inspecţiei Judiciare. Drogat, a spulberat un grup de tineri Pe 11 octombrie 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au anunţat că inculpatul Vlad Pascu, din Bucureşti, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului. "În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus pe drumurile publice un autovehicul, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului", au transmis procurorii.

Cu cât o plătesc contribuabilii pe judecătoarea Popoviciu Foto: Facebook
Eveniment

Cu cât o plătesc contribuabilii pe judecătoarea Popoviciu

Cu cât o plătesc contribuabilii pe judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu, de la judecătoria din Mangalia, care striga, în sală, unde se află unul tinerii uciși în accidentul din stațiunea 2 Mai: ea câștiga, în medie 12.500 de lei pe lună. Citește și: Afacerea lui Pablo, alpaca lui Godină, gâfâie: încasări de doar 33.000 de lei pe an și datorii de 69.000 de lei. În 2023, alpaca s-a apucat de turism: a deschis o pensiune în Brașov Potrivit relatărilor din presa centrală, judecătoarea Popoviciu a făcut prezența și a strigat numele lui Sebi Olariu, unul dintre cei doi tineri uciși în accident. “Când a întrebat dacă băiatul meu este în sală… Nu am văzut în viaţa mea un asemenea judecător. Îi voia buletinul”, a declarat tatăl adolescentului mort. Cu cât o plătesc contribuabilii pe judecătoarea Popoviciu În declarația de avere din 2022, care se referăla anul fiscal 2021, ea consemnează un salariu anual net de 150.692 de lei, deci puțin peste 12.500 de lei. În declarația de avere din 2023, care se referă la anul fiscal 2022, ea declară 28.738 de lei de la judecătoria Ineu, alți 109554 lei de la judecătoria Mangalia și așa numite „diferențe salariale” și „dobândă diferențe salariale” în valoarea totală de 18.300 de lei. Aceste sume câștigate în instanță se plătesc însă în tranșe, în funcție de disponibilitățile ministerului de Finanțe, așa că este posibil ca în anii următori ea să beneficieze de plăți mult mai mari. Judecătoarea din Mangalia Ancuța Ioana Popoviciu a devenit celebră după ce a întrebat în sala de judecată dacă adolescentul mort în accidentul de la 2 Mai este prezent. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat că va fi verificată de Inspecția Judiciară „cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unor eventuale abateri disciplinare”. Incidentul s-a petrecut la primul termen de la Judecătoria Mangalia al procesului în care este judecat Vlad Pascu, cel care s-a urcat drogat la volan pe 19 august 2023 și a intrat cu mașina într-un grup de opt tineri, în stațiunea 2 Mai, din județul Constanța, ucigându-i pe doi dintre ei. Popoviciu a avut o carieră profesională modestă: a absolvit, în 2006, Dreptul la universitatea din Oradea, iar din 2011 este judecător. Ea a lucrat la judecătoria din Ineu până în 2022, când s-a mutat la Mangalia. Ea a mai fost sancționată cu avertisment pentru că nu judeca dosarele „cu celeritate”.

Judecătoare, dezinteres șocant în dosarul Pascu (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Eveniment

Judecătoare, dezinteres șocant în dosarul Pascu

Judecătoare, dezinteres șocant în dosarul Pascu. Tatăl lui Sebastian Olariu, unul din studenții uciși după ce Vlad Pascu a intrat cu mașina într-un grup de tineri la 2 Mai, a fost uluit de atitudinea judecătoarei de la Judecătoria Mangalia la primul termen al procesului. Judecătoare, dezinteres șocant în dosarul Pascu "A întrebat dacă băiatul meu este în sală", a spus, plângând, la ieșirea din sala de judecată, tatăl lui Sebastian Olariu. Citește și: Strategia de apărare a șoferului drogat ucigaș de la 2 Mai: pietonii nu respectau legea, mergeau pe partea dreaptă a șoselei, nu pe stânga. Vlad Pascu, tăcere în fața procurorilor "Nu am simțit în viața mea așa ceva, nu am văzut un asemenea judecător. Îi voia buletinul (n.r. - fiului său mort în accident)", a mai spus părintele. Și tatăl Robertei, fata ucisă de Vlad Pascu la 2 Mai, a acuzat că procesul deschis în urma tragediei este tergiversat de către Judecătoria Mangalia și a cerut ca acesta să fie mutat la Judecătoria Constanța. "Chiar mi-am luat liber de la serviciu pentru că știam că astăzi este prima înfățișare în această bătaie de joc. În opinia mea, ce se întâmplă la Judecătoria Mangalia este anormal. Deci este anormal. Începând de la cine a instrumentat dosarul, procuror, când totul e limpede ca ziua, tergiversăm și amânăm. De ce? Pentru ca Vlad Pascu cu avocații lui să încerce toate căile legale", a spus tatăl Robertei. Vlad Pascu nu mai are avocați Procesul a avut primul termen joi, dar judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu a decis să dea o amânare pentru că nici un avocat al lui Vlad Pascu nu s-a prezentat la proces. Accidentul a avut loc în 19 august 2023, pe DN 39, în apropierea localităţii Vama Veche, după ce Vlad Pascu a intrat cu mașina într-un grup de opt tineri care mergeau pe marginea drumului. Roberta Marina Dragomir (20 de ani) și Sebastian Andrei Olariu (21 de ani), ambii fiind studenți la Facultatea de Geografie a Universității București, au murit pe loc. Alți trei tineri au fost răniți.

Șoferul Vlad Pascu, singur la pușcărie (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Investigații

Șoferul Vlad Pascu, singur la pușcărie

Șoferul Vlad Pascu, singur la pușcărie. Acesta nu reușește să iasă din arestul preventiv în care se află de patru luni, în ciuda încercărilor repetate. Șoferul Vlad Pascu, singur la pușcărie Ultima încercare de a ieși din arest a tânărului șofer care a ucis doi studenți pulverizându-i cu un bolid Mercedes a avut loc marți, 19 decembrie. Tribunalul Constanța a decis că "Respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul PASCU MATEI VLAD împotriva încheierii din 05.12.2023 a Judecătoriei Mangalia, pronunţată în dosarul penal nr. 4989/254/2023/a4. În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen. obligă contestatorul inculpat PASCU MATEI VLAD la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de stat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 19.12.2023". Pe 5 decembrie a.c., Judecătoria Mangalia constatase "legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului PASCU MATEI VLAD În temeiul art.207 alin.4 Noul Cod proc.pen. menţine arestarea preventivă a inculpatului PASCU MATEI VLAD, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.15/UP din data de 20.08.2023, emis de Judecătoria Mangalia în dosarul nr.4085/254/2023. Respinge cererile formulate de apărătorul inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive şi înlocuirea cu o altă măsură, ca neîntemeiate. Măsura dispusă va fi adusă la cunoştinţa inculpatului prin administraţia locului de deţinere.". Părinții, liberi Pe de altă parte, Miruna Pascu și Mihail Claudiu Pascu, părinții lui Vlad Pascu, au avut succes în fața judecătorilor. Pe 29 noiembrie a.c., Tribunalul București a hotărât că "înlocuieşte măsura arestului la domiciliu, dispusă faţă de inculpata Pascu Miruna (...) cu măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o durată de 60 de zile.". Aceeași instanță a decis că "dispune revocarea măsurii controlului judiciar, dispusă faţă de inculpatul Pascu Claudiu Mihail prin ordonanţa emisă de procuror la data de 15.09.2023.". DIICOT a contestat decizia. Dar, pe 7 decembrie a.c., Curtea de Apel București a respins "ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism împotriva încheierii din data de 29.11.2023".

Șoferul drogat ucigaș acuză victimele accidentului (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Eveniment

Șoferul drogat ucigaș acuză victimele accidentului

Șoferul drogat ucigaș acuză victimele accidentului. Avocații lui Vlad Pascu, șoferul drogat care ucis doi tineri la 2 Mai, i-au cerut acestuia să se prevaleze de dreptul la tăcere în fața procurorilor. Și procurorul menționează deplasarea pietonilor pe dreapta Principala armă a acestor avocați este că tinerii loviți în plin de mașina lui Pascu circulau pe partea dreaptă a șoselei, nu pe cea stângă, cum prevăd reglementările legale. Citește și: Tatăl lui Vlad Pascu, primele declarații: „Este un dezastru pentru noi toți. Am încercat să facem tot ce am putut pentru acest copil. Acum în fața școlilor se vând droguri. Este un flagel” Chiar procurorul de caz scrie în rechizitoriul cazului că "În cauză, se va reţine că producerea accidentului a fost cauzată de un cumul de factori, respectiv conducerea autoturismului de către inculpatul P.M.V. sub influenţa substanţelor psihoactive, cu viteză peste limita legală şi cu încălcarea marcajului ce delimitează carosabilul de acostament, dar şi de deplasarea necorespunzătoare a pietonilor, pe partea dreaptă a acostamentului în direcţia de deplasare, contrar prevederilor art. 72 din OUG nr. 195/2002 (care obligă pietonii la deplasarea pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia de mers, în absenţa trotuarului).". Un expert susține că nu se poate afla viteza mașinii Experții părților au avut abordări diferite ale cauzelor accidentului, mai arată rechizitoriul. Citește și: Mama lui Vlad Pascu, către fiul ei, în arest: Eu vreau să-ți fac dosar medical, să te trimită pe aici, pe Rahova. Este centru de tratare de dependențe "În cauză, au fost formulate puncte de vedere/opinii de către experţii – parte. Astfel, expertul desemnat de partea responsabilă civilmente, a precizat că, prin nerespectarea prevederilor art. 72 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, respectiv deplasarea pe acostamentul din dreapta sensului de mers şi nu pe cel din stânga sensului de mers, pietonii implicaţi în accident au generat la rândul lor o stare de pericol şi a apreciat că, dacă aceştia s-ar fi deplasat pe acostamentul din stânga, ar fi dispus şi ei de posibiltăţi de evitare a accidentului. Citește și: STENOGRAME Planul mamei șoferului drogat ucigaș: „O să pleci vreun an de zile din România cu siguranță, oriunde” Totodată, s-a arătat că, în lipsa procesării datelor necesare existente în materialul probator, nu se pot face calcule cu privire la valoarea vitezei autoturismului implicat în accidentul creat.", se menționează în documentul de trimitere în judecată. Șoferul drogat ucigaș acuză victimele accidentului "Referitor la concluziile expertizei tehnice, expertul desemnat de partea civilă O.V. a concluzionat că viteza de deplasare a vehiculului implicat a fost de 120 km/h, viteză net superioară celei maxime permise (50 km/h). Citește și: VIDEO Momentul în care mașina drogatului Vlad Pascu îi spulberă pe tineri la 2 Mai. Farurile mașinii erau aprinse. Tinerii mergeau în afara carosabilului De asemenea, s-a apreciat că accidentul a fost cauzat de ieşirea de pe carosabil, pe acostament, a autoturismului marca Mercedes, cu numărul ********, prin încălcarea marcajului cu linie continuă, iar deplasarea victimelor pe acostamentul din dreapta nu are legătură cu producerea accidentului. La rândul său, expertul desemnat de inculpatul P.M.V., a achiesat în mare parte la concluziile formulate de expert, menţionând că, pe lângă inculpat, şi victimele aveau posibilităţi de prevenire a producerii accidentului dacă ar fi respectat întocmai normele rutiere şi s-ar fi deplasat pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia lor de mers.", potrivit rechizitoriului.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră