sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 04 ianuarie 2024

Salariul uriaș pe care-l va păstra fostul președinte al Universității Harvard, Claudine Gay, după ce a fost forțat să demisioneze. Avalanșă de ironii pe rețelele sociale

Salariul uriaș pe care-l va păstra fostul președinte al Harvard Foto: X/Twitter Harvard University
Salariul uriaș pe care-l va păstra fostul președinte al Harvard Foto: X/Twitter Harvard University

Salariul uriaș pe care-l va păstra fostul președinte al Universității Harvard, Claudine Gay, după ce a fost forțat să demisioneze: ea va câștiga puțin sub 900.000 de dolari anual, din poziția de profesor la departamentul de științe politice.

Citește și: Mirel Palada, atacuri suburbane împotriva lui Armand, Udrea și Baconschi. El sugerează că Udrea a fost plasată lângă Băsescu de serviciile secrete, fenomen ce s-ar petrece și acum

Demisia ei, cu menținerea acestui salariu uriaș, a declanșat o avalanșă de ironii pe rețelele sociale: „Va munci mai puțin, dar va trage 900k, ca membru al facultății. Nu-mi vine să cred ce i-au făcut suprematiștii albi”, scrie, pe X/Twitter, Adele Scalia.

The Times: Gay, acuzații de plagiat, carieră academică foarte subțire

„Atunci când Gay a fost numită președinte al Harvard, după cea mai scurtă căutare din istoria școlii, au fost ridicate întrebări cu privire la calificarea ei. Criticii au remarcat faptul că dosarul ei era subțire - nu a scris nicio carte și a publicat doar 11 articole în reviste”, arată The Times.

„Au fost ridicate întrebări cu privire la teza de doctorat a lui Gay, susținută la Harvard în 1998, despre reprezentarea politică a americanilor de culoare, care a primit prestigiosul premiu Toppan.

Activiștii conservatori au prezentat zeci de acuzații potrivit cărora în lucrarea lui Gay nu au fost citați sau nu a creditat în mod corespunzător alți autori, inclusiv secțiuni din disertația premiată. Scandalul s-a adâncit când s-a aflat că Harvard a amenințat juridic New York Post în încercarea de a opri un reportaj despre aceste acuzații”, mai arată publicația britanică.

Salariul uriaș pe care-l va păstra fostul președinte al Harvard

Potrivit unui alt comentator de pe X/Twitter, după ce Claudine Gay și-a anunțat demisia, în jurul Universității Harvard au apărut camioane de transport pe care scria „E vremea să te muți, Claudine Gay”.

„Președintele demisionar al Universității Harvard, Claudine Gay, va câștiga în continuare probabil aproape 900.000 de dolari pe an, deși a fost forțată să renunțe la funcția de înalt administrator al școlii.

Profesoara de științe politice Gay - care a demisionat marți, pe fondul acuzațiilor că nu a făcut suficient pentru a combate antisemitismul și plagiatul academic - va reveni pe o poziție în cadrul facultății din Cambridge, Massachusetts.

Înainte de a fi numită președinte în urmă cu doar șase luni, Gay a câștigat 879.079 de dolari, ca decan al facultății de arte și științe în 2021, și 824.068 de dolari în 2020, potrivit datelor publicate de universitate.

Noua sa poziție nu a fost specificată, dar se așteaptă să primească un salariu comparabil cu cel pe care l-a primit anterior - dacă nu mai mare”, scrie New York Post.

Nu este clar nici ce sumă din salariul de aproximativ 1 milion de dolari anual va primi Gay după ce a ocupat funcția depreședinte al universității pentru doar șase luni.

Cel mai lung mandat de președinte al Harvard a fost cel al lui Charles William Eliot, care a condus instituția între 1869 și 1909, 40 de ani.

Predecesorul lui Gay, Lawrence Bacow, a beneficiat de 1,3 milioane de dolari pe an înainte de a pleca, potrivit Harvard Crimson.

Claudine Gay, născută la New York dintr-o familie de emigranți haitieni, este primul președinte negru al Universității Harvard și a doua femeie care ocupă această funcție.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră