Regimul Putin l-a lichidat și pe opozantul Aleksei Navalnîi: acesta a murit subit într-o colonie penitenciară din regiunea arctică

Regimul Putin l-a lichidat și pe opozantul Aleksei Navalnîi: acesta a murit subit într-o colonie penitenciară din regiunea arctică.
Putin l-a lichidat și pe opozantul Aleksei Navalnîi
„La 16 februarie 2024, în centrul penitenciar nr. 3, deţinutul Navalnîi A.A. s-a simţit rău după o plimbare şi aproape imediat şi-a pierdut conştienţa. (...) Cauzele morţii sunt în curs de a fi stabilite'', a indicat Serviciul penitenciar al regiunii Iamalo-Neneţ într-un comunicat.
Personalul medical ar fi fost chemat, dar nu a reuşit să îl resusciteze pe Navalnîi.
Activistul anticorupţie era încarcerat într-o colonie penitenciară izlată, în Arctica, în condiţii foarte dificile.
El ispăşea o pedeapsă de 19 ani de închisoare cu privire la ”extremism”.
La începutul lui februarie, el le-a cerut ruşilor să nu voteze cu Vladimir Putin în alegerile prevăzute în perioada 15-17 martie.
Condamnat să rămână în închisoare până la vârsta de 74 de ani, în baza unor acuzaţii despre care spune că au fost inventate pentru a-l ţine departe de politică, Navalnîi spunea că regimul său de detenţie presupunea ca în fiecare dimineaţă să asculte imnul naţional al Rusiei, după care i se pune melodia "Eu sunt rus", un cântec patriotic interpretat de celebrul cântăreţ pro-Putin „Şaman".