sâmbătă 10 ianuarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 15 septembrie 2025

Premiile Emmy 2025: „Adolescence” și „The Studio” domină gala, într-o seară marcată și de controverse politice

Premiile Emmy 2025, surprize, discursuri, controverse (sursa: Facebook/Emmys / Television Academy)
Premiile Emmy 2025, surprize, discursuri, controverse (sursa: Facebook/Emmys / Television Academy)

Premiile Emmy 2025, surprize, discursuri, controverse. Cea de-a 77-a ediție a Premiilor Emmy a adunat duminică seară vedete din televiziune și seriale la Los Angeles.

Evenimentul a fost marcat de succesul producțiilor „Adolescence”, cu opt trofee, „The Studio”, cu 13 premii inclusiv pentru cea mai bună comedie, și „The Pitt”, desemnat cel mai bun serial dramatic.

Nu au lipsit însă controversele.

Un show cu reguli stricte pentru discursuri

Maestrul de ceremonii Nate Bargatze a introdus un joc inedit: a promis 100.000 de dolari unei organizații caritabile, sumă redusă cu 1.000 de dolari pentru fiecare secundă peste limita de 45 de secunde a discursurilor.

Citește și: Suma astronomică pe care contribuabilii ar putea să i-o plătească lui Dan Voiculescu după ce Savonea a deschis calea revizuirii procesului său

În timp ce unele alocuțiuni au scurtat timpul și au mărit suma, altele au dus totalul în minus.

În final, Bargatze și CBS au confirmat o donație de 350.000 de dolari.

Stephen Colbert, premiat înaintea finalului „The Late Show”

Comediantul Stephen Colbert a fost una dintre vedetele serii, câștigând premiul pentru cel mai bun talk-show.

Decizia a venit la scurt timp după ce CBS a anunțat încetarea emisiunii „The Late Show with Stephen Colbert”, în urma criticilor aduse de prezentator companiei-mamă Paramount.

Colbert a fost aplaudat îndelung, declarând că „uneori nu înțelegi cât de mult iubești ceva până când simți că îl pierzi”.

Egalitate istorică la nominalizările feminine

Actrița Elizabeth Banks a subliniat momentul istoric în care femeile au depășit numeric bărbații la nominalizările pentru mini-serii.

Ironia serii a venit odată cu desemnarea câștigătorului: singurul bărbat nominalizat, Philip Barantini, a primit premiul pentru regia serialului „Adolescence”.

Premiile Emmy 2025, surprize, discursuri, controverse

Seara nu a fost lipsită de discursuri politice. Hannah Einbinder („Hacks”) a denunțat războiul din Gaza și politicile anti-imigrație ale administrației Trump.

Actorul spaniol Javier Bardem a purtat o kufiya palestiniană și a cerut boicotarea instituțiilor de film considerate complici la războiul din Fâșia Gaza.

Lista principalilor câștigători la Premiile Emmy

Cea mai bună mini-serie: „Adolescence”

Cel mai bun actor dramă: Noah Wyle („The Pitt”)

Cea mai bună actriță dramă: Britt Lower („Severance”)

Cel mai bun actor comedie: Seth Rogen („The Studio”)

Cea mai bună actriță comedie: Jean Smart („Hacks”)

Cel mai bun actor mini-serie: Stephen Graham („Adolescence”)

Cea mai bună actriță mini-serie: Cristin Milioti („The Penguin”)

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră