sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 31 iulie 2023

Pasagerii unui tren spre Suceava au făcut autostopul ca să ajungă acasă. Imagini virale cu pasagerii abandonând trenul, prin lanul de grâu, spre șosea

Pasagerii unui tren spre Suceava au făcut autostopul Foto: Monitorul de Suceava
Pasagerii unui tren spre Suceava au făcut autostopul Foto: Monitorul de Suceava

Pasagerii unui tren spre Suceava au făcut autostopul ca să ajungă acasă, arată Monitorul de Suceava. Imaginile cu pasagerii virale cu pasagerii abandonând trenul, prin lanul de grâu, și mergând spre șosea, de unde luau mașina, au devenit virale.

În vara aceasta, incidentele de acest tip au fost de o frecvență nemaiîntâlnită, dar ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, nu a avut nici o reacție.

Pasagerii unui tren spre Suceava au făcut autostopul

„Trenul Interregio 1751, care a plecat duminică din gara București Nord în jurul orei 11,00 și trebuia să ajungă la Burdujeni la ora 17,00, a rămas blocat în plin câmp între Adjud și Sascut. Motivul a fost o defecțiune la locomotivă.

Pentru a putea pleca mai departe, trenul a avut nevoie de o nouă locomotivă, care a fost trimisă de la Mărășești, dar care după aproape o oră și jumătate nu ajunsese la fața locului. În tren se aflau circa 400 de călători, iar o parte dintre aceștia au decis să coboare din trenul care stătea în câmp și să meargă la marginea E85, pentru a lua o ocazie, sau să plece acasă cu mașinile prietenilor, care au fost chemați prin intermediul telefonului mobil pentru a-i prelua”, scrie Monitorul de Suceava.

Foto: Monitorul de Suceava

Cei aproximativ 50 de călători care au ales varianta de a se da jos din tren sunt cel mai probabil cei care urmau să coboare în prima stație, respectiv Bacău. Ceilalți călători care veneau spre Pașcani, Suceava sau Botoșani au fost nevoiți să rămână în tren, unul în care căldura a devenit sufocantă după defectarea locomotivei, mai arată publicația suceveană.

Citește și: FOTO Imagini de coșmar dintr-un azil de bătrâni din Mureș: vârstnici imobili, cu handicap grav, culcați pe saltele îmbibate cu fecale, urină și sânge, printre materiale de construcții și moloz

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră